duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: jill biden

3 articole
Eveniment

Armand, "faultată" de Iohannis și Ciucă

Armand, "faultată" de Iohannis și Ciucă. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susţine că "a fost retrasă" de pe lista de participanţi la evenimentul care a avut loc sâmbătă de la Şcoala Gimnazială "Uruguay", fiind anunţată despre acest aspect "în ultimul moment". Armand, "faultată" de Iohannis și Ciucă "M-am bucurat să văd că Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii - Jill Biden şi Prima Doamna a României - Carmen Iohannis au vizitat Şcoala Gimnazială din Sectorul 1 al Capitalei. Şcoala Gimnazială este un proiect la care ţin mult şi pentru care am muncit mult. Un proiect pe care l-am propus săptămâna aceasta la vot în şedinţa de Consiliu Local şi care a trecut cu unanimitate de voturi. Peste 150 de elevi din Ucraina îşi vor desfăşura orele de curs într-un spaţiu special amenajat cu profesori de origine ucraineană sau în sistem online cu şcoli din Ucraina. PS: Am fost anunţată în ultimul moment că am fost retrasă de pe lista de invitaţi participanţi la evenimentul de astăzi cu toate că această şcoală este proiectul Primăriei Sectorului 1. Motivul?! Vă las pe voi să-l ghiciţi. Eu n-am primit nici o lămurire", a scris edilul pe Facebook. "Orgolii politice ale unor persoane din vârful statului român" Clotilde Armand mai susţine că "sunt multe lucruri care nu se văd în spatele acestei vizite". "Şi din păcate din cauza unor orgolii politice ale unor persoane din vârful statului român este destul de frustrant să vezi cum munca ta şi a echipei tale este atribuită unor personaje care n-au pus umărul deloc la acest proiect. Au venit unii politicieni să-şi băga capul în poză. Nimic consistent. Pentru cine nu ştie: acest proiect educaţional este finanţat integral de la bugetul local al Sectorului 1 şi creat de Primăria Sectorului 1. Astăzi a fost deturnat de nişte politicieni care n-au făcut nimic să ne sprijine. Dimpotrivă. Citește și: Putin refuză să ofere scuze publice după declarația lui Lavrov conform căreia Hitler avea origini evreiești. Kremlinul consideră Polonia „o sursă de amenințare” Aş fi preferat să-i văd pe aceştia mai aproape de refugiaţii din Ucraina şi de nevoile elevilor în tot timpul anului. Cu smerenie, cu modestie. Lăsând PR-ul de prost gust la o parte. Poate vom reuşi să înţelegem că suferinţa unui război trebuie să nască mai multă implicare şi empatie faţă de semeni fără să ne mândrim de binele făcut, poate vom realiza că nu mai trebuie politizată educaţia. Doar împreună vom reuşi să progresăm spre binele comunităţii noastre", a adăugat primarul Sectorului 1. Jill Biden, în România Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, şi soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, au vizitat, sâmbătă, la Şcoala Gimnazială "Uruguay" din Sectorul 1 al Capitalei, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi. Au fost prezenţi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA în România, David Muniz, secretarul de stat adjunct pentru Afaceri europene şi eurasiatice Karen Donfried, fostul ambasador american la Bucureşti (2009 - 2012) Mark Gitenstein, în prezent ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, şi soţia acestuia, Elizabeth Gitenstein, consilierul prezidenţial Ligia Deca.

Armand, "faultată" de Iohannis și Ciucă (sursa: Facebook/Clotilde Armand)
Jill Biden vine în România (sursa: Facebook/First Lady Dr. Jill Biden)
Internațional

Jill Biden vine în România

Jill Biden vine în România.Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, ajunge vineri într-o vizită în România. Ea a plecat în cursul nopţii de la Washington pentru o vizită de patru zile în România şi Slovacia, în care va sublinia angajamentul Statelor Unite pentru refugiaţii ucraineni. Jill Biden vine în România "În drum spre România şi Slovacia pentru a petrece Ziua Mamei cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului lui Putin. De asemenea, voi vizita trupele americane şi voi exprima recunoştinţă pentru eforturile de ajutorare a ţărilor vecine şi a lucrătorilor umanitari", a scris Jill Biden, pe Twitter. https://twitter.com/FLOTUS/status/1522407300866134016 Vineri, Jill Biden va vizita Baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde se va întâlni cu militarii americani şi ai NATO, potrivit Agerpres. Citește și: Decizie comună extrem de importantă a Germaniei și SUA: cele două țări nu vor recunoaște nici un câștig teritorial al Rusiei în Ucraina, vor susține țara invadată până la capăt În cursul serii, Prima Doamnă a SUA va pleca spre Bucureşti. Sâmbătă, Jill Biden are programată o întâlnire cu soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, prilej cu care va exprima recunoştinţa pentru generozitatea şi sprijinul poporului român în ajutorarea refugiaţilor ucraineni. În aceeaşi zi, soţia preşedintelui american va vizita o şcoală publică din Bucureşti, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi. Ulterior, Jill Biden va părăsi România cu destinaţia Bratislava. Prima Doamnă a Statelor Unite este însoţită în această călătorie de secretarul de stat adjunct pentru Afaceri europene şi eurasiatice Karen Donfried. Din delegaţia care o va însoţi pe Jill Biden în România vor face parte, de asemenea, fostul ambasador american la Bucureşti (2009 - 2012) Mark Gitenstein, în prezent ambasadorul SUA la Uniunea Europeană, şi soţia acestuia, Elizabeth Gitenstein.

Jill Biden vine în România (sursa: Facebook/First Lady Dr. Jill Biden)
Internațional

Jill Biden vine în România

Jill Biden vine în România. Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, va întreprinde o vizită în România şi Slovacia în perioada 5-9 mai pentru a se întâlni cu membri ai personalului militar şi diplomatic american, cu refugiaţi ucraineni, lucrători umanitari şi profesori, a informat luni biroul Primei Doamne, transmite Reuters. Jill Biden vine în România Duminică, sărbătorită în Statele Unite ca Ziua Mamei, Jill Biden se va întâlni cu mame şi copii ucraineni care au fost forţaţi să-şi părăsească căminele din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a indicat sursa citată. Soţia preşedintelui Joe Biden se va întâlni la 6 mai cu militari americani de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, după care se va îndrepta spre Bucureşti, unde va avea întâlniri cu oficiali ai guvernului român, cu membri ai ambasadei Statelor Unite, cu lucrători umanitari şi cu profesori care lucrează cu copii ucraineni refugiaţi. Citește și: Ucraina crește presiunea: cere un embargo al Uniunii Europene pe petrolul rusesc și acuză Germania că e „ezitantă” în relația cu Rusia, care are „un nebun la cârmă” Călătoria Primei Doamne va mai include vizite în oraşele slovace Bratislava, Kosice şi Vysne Nemecke, unde Jill Biden se va întâlni cu oficiali guvernamentali, cu refugiaţi şi lucrători umanitari, a indicat biroul său. Vizita lui Jill Biden constituie cel mai recent semnal de sprijin din partea unor reprezentanţi americani de rang înalt în favoarea Ucrainei şi a ţărilor vecine care ajută refugiaţi ucraineni. Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Senatului SUA, Nancy Pelosi, s-a întâlnit duminică la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu prilejul unei vizite neanunţate. Jill Biden a fost la rândul său implicată îndeaproape în aceste demersuri. În martie, ea a lucrat împreună cu soţia preşedintelui polonez, Agata Kornhauser-Duda, pentru a accelera oferirea de asistenţă medicală refugiaţilor în criza declanşată de invazia rusă, menţionează Reuters. Până la 27 aprilie, mai mult de 3 milioane de ucraineni au trecut graniţa în Polonia, în jur de 817.000 în România şi aproape 372.000 în Slovacia, dintr-un total de aproape 5,5 milioane de refugiaţi, conform datelor ONU.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră