miercuri 14 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

jet privat

2 articole
Politică

VIDEO Prisacariu și Marian explică, la podcastul „Cum e, de fapt?”, un scandal de corupție: plimbările cu jet-ul privat plătit de CCIR în Mykonos

Jurnaliștii DeFapt.ro au explicat, la podcastul „Cum e, de fapt?”, de ce plimbarea în Mykonos, cu un jet privat plătit de Camera de Comerț și Industrie, al unui grup de politicieni, plus un judecător CCR și șeful Tribunalului Constanța, ar trebui tratat ca un caz de mare corupție și anchetat de instituțiile statului. Citește și: Jaf la Casa de Pensii: funcționarii luau sporuri ilegale, milioane de pensii, subevaluate - raport Curtea de Conturi De altfel, există un precedent: cel al plimbărilor liderilor PSD Ciolacu, Grindeanu și Simonis cu avioane private închiriate de Nordis. Dar nici acest caz nu a fost anchetat de instituțiile statului, de la DNA la ANI și ANAF.  Discuția a fost înregistrată înainte ca președintele Nicușor Dan să afirme: „Ultimul an, dacă ne uităm, nu am văzut ca presa să fi relatat un caz de mare corupție. E un mic pas înainte”.  „Ar trebui investigat de către parchet, de către Fisc, de către Agenția Națională de Integritate” Ce au explicat Cătălin Prisacariu și Mircea Marian:  „Prisacariu: Subiectul nostru, avioanele de lux către destinații exotice. Am văzut cu toții în zilele acestea că o bază de date a companiei Toyo Aviation a fost furată de hackeri și anunțul că aceasta este de vânzare a fost postat pe dark web de unde a ajuns în presă. Primul articol în exclusivitate despre acest subiect a fost publicat de către defapt.ro pe 27 august și se referea la zborul de lux al primarului Daniel Băluță, împreună cu familia. Ulterior și alte publicații au preluat subiectul și am aflat cu toții că și alți politicieni, dar și oameni de afaceri, au zburat către diverse destinații de lux. Iarăși trebuie să spunem: Defapt.ro a publicat în exclusivitate și despre zborul judecătorului CCR Cristian Deliorga. Apoi subiectul s-a extins. Mircea, cum vezi toate aceste dezvăluiri? Ți se pare că sunt orchestrate? Ți se pare că sunt rodul unui accident? Marian: Mi se pare că arată o sfidare uriașă pentru că aici este, de fapt, corupție. Nu te plimbă nimeni for free, de pentru că îmi place de fața ta, cu un avion de lux care costă cam 20.000-30.000 € per zbor. Deci acolo sunt cadouri de câteva mii de euro făcute unui grup de judecători, un judecător CCR, și politicieni. Aici este problema. Ar trebui investigat de către parchet, ar trebui investigat de către Fisc, ar trebui investigat de către Agenția Națională de Integritate. Este o formă de corupție aceasta și trebuie văzut tot lanțul. De ce președintele Camerei de Comerț și Industrie folosește banii care nu sunt ai săi personal, ci ai Camerei de Comerț și Industrie, a celor care cotizează la această instituție?  Prisacariu:...nici bani publici, o să spună domnul Daraban. Marian: Nu, dar sunt banii unei instituții care este aș zice semipublică, nu este cel mai fericit...În orice caz nu sunt banii domnului Daraban și el ar trebui să le spună celor de la Camera de Comerț cu ce i-a ajutat această plimbare a lui Ponta și a lui Gruia Stoica în Mykonos, pentru că nu este o sumă mică. Pe de altă parte, am văzut zilele acestea că un judecător, președintele Tribunalului Constanța, are pe mână dosarele celor care s-au plimbat cu acest avion. Este, repet, după opinia mea, vârful corupției, o formă de corupție. Ce am mai văzut și pe de altă parte și o formă de sfidare față de populație. Am văzut pe Grindeanu care se plimba numai cu elicopterul prin țară și am făcut două cereri la Ministerul Transporturilor să-mi spună de câte ori a folosit Grindeanu elicopterul și cu ce costuri și mi-au spus: vă dăm răspunsul în 30 de zile. Și nu mi-au răspuns absolut niciodată. Avem și cazul Nordis. Prisacariu: CSM totuși s a autosesizat pe cazul acestor zboruri.  Da, în legătură cu președintele Tribunalului Constanța, a lui Marius Croitoru. Marian: Tu crezi că va ieși ceva?  Prisacariu: Eu, sincer, nu cred.  Marian: Nu va ieși nimic. Erau sub o presiune ă presei și au zis: «Hai să ne prefacem că facem ceva». Inspecția judiciară este controlată la sânge de grupare Savonea. Mecanismele de investigare a magistraților nu funcționează și am aflat o zilele trecute că, dintr un corp de 15 procurori care ar trebui să ancheteze magistrații, avem doar trei angajați la ora actuală. Nu! Se va termina ca și Nordisul!”. 

VIDEO Prisacariu și Marian explică, la podcastul „Cum e, de fapt?”, un scandal de corupție: plimbările cu jet-ul privat plătit de CCIR în Mykonos
Judecătorul PSD din CCR Deliorga, care s-a plimbat cu jet privat, și-ar putea pierde mandatul - sancțiune disciplinară care trebuie votată de majoritatea din CCR
Eveniment

Judecătorul PSD din CCR Deliorga, care s-a plimbat cu jet privat, și-ar putea pierde mandatul - sancțiune disciplinară care trebuie votată de majoritatea din CCR

Teoretic, judecătorul CCR Cristian Deliorga, propus de PSD pentru această funcție, și-ar putea pierde mandatul, dacă majoritatea colegilor săi din această curte constată că a încălcat „grav” obligațiile sale legale. Însă sancționarea disciplinară a unui judecător poate fi declanșată doar printr-o sesizare scrisă. DeFapt.ro a scris că judecătorul Cristian Deliorga a avut la dispoziție un avion privat de lux pentru a participa împreună cu familia sa la un eveniment privat. Citește și: Dosarele vor zace ani în așteptare, „CSM interzice, administrativ, accesul liber la justiție” - avocat Toni Neacșu, ex-membru CSM Contactat de către DeFapt.ro, judecătorul Cristian Deliorga a recunoscut direct că a folosit avioanele de lux ale Toyo Aviation, dar a refuzat să spună cine a plătit pentru închirierea acestora. Din punct de vedere penal, Deliorga este, practic, de neatins: dacă procurorii cer urmărirea sa penală, aceasta trebuie aprobată de o majoritate de două treimi din CCR. Deliorga poate fi sancționat, dar CCR trebuie sesizat în scris Însă, în cazul sancțiunilor disciplinare, ele sunt aprobate de o majoritate de 50%+1 din plenul CCR. Ce se poate face în cazul lui Deliorga; depunerea unei sesizări scrise președintele CCR desemnează o comisie de cercetare disciplinară, din trei judecători. Regulamentul de organizare a CCR nu prevede filtre la cercetarea disciplinară, deci, teoretic, orice sesizare trebuie verificată. cercetarea trebuie finalizată în 30 de zile Dacă se constată că sesizarea este întemeiată, sunt trei sancțiuni:  avertisment; diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; încetarea mandatului de judecător al Curții Constituționale. În caz de sancțiune, cel pedepsit se poate adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție, completului de 5 judecători. Plângerea suspendă executarea hotărârii Plenului Curții Constituționale de aplicare a sancțiunii disciplinare. Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală la DNA și o sesizare la Agenția Națională de Integritate după ce presa a relatat despre zborurile de lux ale judecătorului CCR Cristian Deliorga. În plus, PNL și USR au sesizat CCR şi solicită declanşarea unei anchete interne privind deplasările judecătorului Cristian Deliorga cu zboruri private în Mykonos, iar CSM să analizeze prezenţa preşedintelui Tribunalului Constanţa în deplasarea de lux. G4Media a scris că judecătorul CCR Cristian Deliorga a votat în 2021 în plenul Curții în favoarea Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), organizație condusă și atunci, și acum, de Mihai Daraban, potrivit motivării CCR. Deliorga a fost pasagerul unui zbor privat spre Mykonos (Grecia) plătit de Camera de Comerț. Daraban a declarat pentru G4Media că l-a luat în călătorie pe Deliorga pentru că ”suntem prieteni de 30 de ani, a fost la evenimentele mele de familie”. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră