Primarul din Podu Iloaiei, autorizații pe Drumul European 583 ca la el acasă
Firma administrată de fiica primarului PNL din Podu Iloaiei, Ioan Alexa, a inaugurat o spălătorie auto lângă E583, fără să fi obținut autorizația de acces din drumul național, potrivit Ziarul de Iași. Afacerea AUI Bubble SRL a fost deschisă pe 10 octombrie 2026. Autorizație de construire înaintea solicitării către DRDP Primăria Podu Iloaiei ar fi emis autorizația de construire pe 23 iulie, în timp ce solicitarea către Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a fost depusă abia pe 27 august. Citește și: EXCLUSIV STS, SRI și alte instituții, afectate grav de breșa de securitate cibernetică Fortinet, echipamente cumpărate cu zeci de milioane de euro DRDP a cerut modificarea documentației, inclusiv amenajarea accesului rutier, realizarea unui trotuar și marcaje. Firma nu depusese documentele care să demonstreze îndeplinirea cerințelor până la redactarea articolului. DRDP anunță verificări, primarul susține că a respectat legea Directorul DRDP Iași, Ovidiu Laicu, a anunțat verificări privind accesul la DN28 și eventualele riscuri pentru circulație. În funcție de constatări, instituția ar putea aplica sancțiuni și sesiza Inspectoratul de Stat în Construcții și Poliția Rutieră. Primarul Ioan Alexa susține că autorizația de construire a fost emisă legal și că aceasta este distinctă de autorizația de acces.