vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: industria apărare

2 articole
Economie

Guvernul pompează, pe șest, bani în CFR Călători, CFR, Tarom și companii din industria de Apărare

Guvernul pompează, pe șest, bani în CFR Călători, CFR, Tarom, Carpatica Feroviar și companii din industria de Apărare: mai multe articole din ordonanța de urgență privind cea de a doua rectificare bugetară din 2025 prevăd majorarea capitalului social la aceste societăți de stat. Citește și: Suveranistele se păruie: Gavrilă dezvăluie că Anca Alexandrescu a fost internată la spitalul SRI Însă, în proiectul ordonanței de urgență nu se precizează exact de ce sume va beneficia fiecare companie.  Guvernul pompează, pe șest, bani în CFR Călători, CFR, Tarom și companii din industria de Apărare În 14 noiembrie, premierul Ilie Bolojan se angaja ca acele companii de stat cu pierderi „cronice” să fie lichidate, nu salvate din nou de către contribuabili.  „Pe de-o parte, pentru ca în companiile unde sunt pierderi cronice, unde pasivul este mult mai mare decât activul să finalizăm procedurile de lichidare. Deci, aceste companii care sunt o gaură neagră, (…) companiile de stat trebuie lichidate, o parte dintre ele”, a spus Bolojan pentru Europa Liberă.  Ce prevede acum proiectul de ordonanță de urgență privind rectificarea bugetului: „Din suma prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 "Transporturi", titlul 72 "Active financiare", articolul 72.01 "Active financiare", alineatul 72.01.01 "Participare la capitalul social al societăților comerciale", se alocă fonduri pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al Societății Carpatica Feroviar România - S.A., cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat”. Ordonanța arată că banii sunt pentru acoperirea „cheltuielilor curente și de capital” O formulare asemănătoare apare în cazul CFR Călători, cu precizarea că banii vor fi folosiți pentru acoperirea datoriilor către bugetul de stat Se majoreaza cu o suma neprecizata capitalul companiei CFR pentru acoperirea cheltuielilor curente. La Tarom, majorarea capitalului va fi folosită „pentru reducerea deficitului de finanțare necesară în anul 2025 pentru acoperirea cheltuielilor curente și de capital”.  O sumă uriașă, de 900 milioane de lei „poate fi utilizată pentru majorarea, în condițiile legii, a contribuției statului la capitalul social al operatorilor economici din industria națională de apărare aflați sub autoritatea acestuia”, mai precizează OUG-ul.  Nici una din aceste decizii nu este explicată în nota de fundamentare a ordonanței de urgență.  CFR a avut în 2024 datorii de 1,5 miliarde de lei și pierderi de 432 milioane de lei. CFR Călători avea, în 2024, datorii de 1,27 de miliarde de lei. Principalele companii din industria de apărare aveau pierderi, în 2024, de circa 1,3 miliarde de lei. 

Guvernul pompează, pe șest, bani în CFR Călători, CFR, Tarom și companii din industria de Apărare Foto: Facebook CFR Calatori
Ex-consilier prezidențial despre industria de apărare: „Dominată de corupţie, lăcomie” Foto: Radio România
Politică

Ex-consilier prezidențial despre industria de apărare: „Dominată de corupţie, lăcomie”

Iulian Fota, ex-consilier prezidențial și fost secretar de stat în ministerul de Externe, despre industria de apărare: „Industria-i dominată de corupţie, de rea-credinţă, de lăcomie. Dacă stai de vorbă cu oamenii şi-ţi povestesc de-adevăratelea ce se întâmplă, te îngrozeşti!”.  Citește și: Șeful DIICOT Sălaj, care câștigă 32.000 de lei net lunar, se declară "jignit" de Oana Gheorghiu DeFapt.ro a scris frecvent despre corupția și nepotismul din industria de apărare. De exemplu, în ianuarie 2024, arăta: „Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg”. În octombrie 2025, scria: „Catastrofal: România nu mai poate produce muniție și explozibili, Fabrica de Pulberi Făgăraș a fost închisă din cauza instalațiilor defecte”.  În interviul pentru site-ul news.ro, Fota a spus că cele 16 miliarde de euro pe care România i-ar putea împrumuta prin programul SAFe „au luat deja mințile unora”.  Ex-consilier prezidențial despre industria de apărare: „Dominată de corupţie, lăcomie” Însă fostul consilier prezidențial a insistat pe faptul că industria de apărare ar trebui privatizată și a explicat de ce nu se discută despre asta. „Statul român are în acest moment în proprietate peste 1.300 de unităţi economice, industriale, companii. 1.300! Niciun stat european nu are în proprietate un număr atât de mare, un număr imens de companii. De ce le ţine statul? Aici este un amestec. Pe de o parte, e foarte multă corupţie, că asta e clientela politică, de aici poţi să faci bani cu statul. Deci, sunt foarte multe avantaje individuale sau de grup. Pe de altă parte este şi un tip de ăsta de cultură. Şi aici e o prelungire, dacă vreţi, a anilor 1970, ai lui Ceauşescu. Până la urmă, de ce avea România o industrie de apărare atât de solidă? Pentru că gândirea în anii ’70 a fost aceea războiului popular, a războiului întregului popor. Asta era sintagma oficială. Pentru că nea Nicu începuse să se teamă şi de Est, şi de Vest. Şi a rămas această cultură care, într-un fel, se pliază şi pe istoria noastră: să avem ce-i al nostru, să avem ce ne trebuie, să nu depindem de străini, asta apropo şi de plata datoriei externe. Deci, aici sunt şi nişte chestiuni de ordin cultural. Dar astea, dacă mă întrebaţi pe mine, sunt în secundar. Nu cred că sunt alea principale. Principalul motiv pentru care nu privatizăm e ca să putem în continuare mulge pentru noi şi clientela noastră unităţile de stat. De aia vor să ia Petromul înapoi! Nu ca să-l facă mai eficient, ci pentru că Petromul a ajuns o bijuterie a economiei şi de ce să nu punem noi mâna pe o chestie de câteva miliarde iarăşi? Faceţi zeciuiala strămoşească şi vedeţi ce bani obţii pentru clientelă. Deci, foarte multă lăcomie şi corupţie şi ceva tradiţie. Poate corectă tradiţia, într-un fel, că ideea de a avea ce-i al tău nu e rea. Dar nu ca s-o mulgi!”, a explicat Fota. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră