luni 26 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: incompatibil

2 articole
Investigații

EXCLUSIV Noul șef al Romarm, cu sesizare la DNA pentru numire ilegală, a fost și incompatibil

Răzvan Marian Pîrcălăbescu, șeful Companiei Naționale Romarm, s-a aflat în incompatibiliate în perioada august – noiembrie 2025 pentru că a deținut simultan și funcția publică de consilier în cadrul Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior. DeFapt.ro a dezvăluit că Răzvan Pîrcălăbescu se află și în conflict de interese pentru că deține în continuare și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Carfil SA, una din fabricile de armament din subordinea Romarm. Pîrcălăbescu, umbra lui Radu Oprea Cariera controversatului Razvan Marian Pîrcălăbescu este strâns legată de cea a protectorului său, pesedistul Radu Oprea, actualul secretar general al Guvernului, căruia i-a fost șef de cabinet. Din această postură, Pîrcălăbescu a fost propulsat la conducerea Companiei Naționale Romarm, deținută de Ministerul Economiei, în urma unui simulacru de selecție organizat în baza Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. Citește și: EXCLUSIV Tânărul pus șef la Romarm: protejat al lui Radu Oprea (PSD), și-a cosmetizat CV-ul pentru a avea măcar zece ani de muncă Chiar dacă nu îndeplinea condițiile legale de experiență minimă pentru a fi selectat în funcția de director general al Romarm, Răzvan Pîrcălăbescu a fost numit director general de Consiliul de Administrație, condus de prietenul său Constantin Alexie Cotan Bodolan. Miruță a sesizat DNA În noiembrie 2025, ministrul (Economiei, în acel moment) Radu Miruță anunța că a sesizat Direcția Națională Anticorupție în legătură cu procesul de selecție în urma căruia Răzvan Pîrcălăbescu a fost numit în funcția de director general al Romarm. Citește și: Dezvăluirile DeFapt.ro, confirmate de ministrul Miruță: numirea lui Răzvan Pîrcălăbescu la șefia Romarm, reclamată la DNA „Activitatea de control s-a încheiat aseară, iar raportul spune, cu subiect și predicat, că procesul de selecție pentru Consiliul de Administrație și pentru directorul general al Romarm s-a desfășurat și finalizat cu încălcarea legii”, spunea atunci Radu Miruță. Consilier la Comerț Exterior Dar, pe lângă explicațiile pe care urmează să le dea în fața procurorilor DNA, Răzvan Pîrcălăbescu are și probleme de integritate. Totul a început în anul 2019, când pesedistul Radu Oprea, în calitatea sa de ministru pentru mediu de afaceri, comerț și antreprenoriat, a decis să-l plaseze pe directorul său de cabinet, Răzvan Pîrcălăbescu, pe funcția de consilier în cadrul Direcției Generale de Comerț Exterior. Ulterior, Pîrcălăbescu a fost trimis ca șef al Biroului de Promovare Comercială și Economică la Ambasada României din Mexic. Trimis să reprezinte România în Mexic Între timp, Direcția Generală de Comerț Exterior a fost reorganizată și transformată în Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), instituție care a preluat toți angajații publici din comerțul exterior, inclusiv pe Pîrcălăbescu. După ce s-a reîntors de la Ambasada României din Mexic, în iulie 2023, Răzvan Pîrcălescu a continuat să-l slujească pe pesedistul Radu Oprea. Iar în august 2025, șeful de cabinet al lui Radu Oprea a fost ales în funcția de director general al Romarm în urma procesului de selecție derulat în baza Ordonanței 109/2011 privind guvernanța corporativă. În paralel, figura ca angajat și pe funcția publică de la ARICE. ARICE a încercat să secretizeze datele despre Pîrcălăbescu DeFapt.ro a solicitat mai multe detalii de la ARICE despre activitatea desfășurată de Răzvan Pîrcălescu în funcția de consilier economic. Dar vicepreședintele Doru Frunzulică a încercat să țină la secret informațiile publice, inclusiv data la care Pîrcălăbescu și-a dat demisia. „Vă aducem la cunoștință în mod ferm că instituția nu poate furniza informațiile solicitate, întrucât acestea constituie date cu caracter personal, protejate în mod explicit de legislația națională și europeană. (...) Vă informăm că cererile similare formulate vor primi același răspuns, în conformitate cu obligațiile legale care revin instituției”, a transmis vicepreședintele Doru Frunzulică. Patru luni de incompatibilitate Într-un final, după ce i s-a expicat Legea 544/2001 și Regulamentul GDPR, vicepreședintele Doru Frunzulică s-a declarat învins de legislație. Ocazie cu care a recunoscut că, începând cu iulie 2023, „raportul de serviciu al domnului Răzvan Pîrcălăbescu a fost suspendat de drept (...) ca urmare a numirii sale în cadrul unor cabinete de demnitari, respectiv: Cabinetul Ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, apoi la Cabinetul Șefului Cancelariei Prim ministrului și ulterior, la Secretariatul General al Guvernului. (...) Raportul de serviciu al domnului Răzvan Pîrcălăbescu a încetat ca urmare a demisiei depuse în mod expres și irevocabil în luna noiembrie 2025”. Practic, în perioada august – noiembrie 2025, Răzvan Pîrcălăbescu a deținut simultan funcțiile de director general al Romarm și consilier în cadrul ARICE. Ceea ce înseamnă că în toată această perioadă s-a aflat în incompatibilitate.  Legislația de integritate confirmă incompatibilitatea În „Ghidul privind incompatibilitățile și conflictele de interese” publicat de Agenția Națională de Integritate se menționează că „calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică (art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003)”. Mai mult, incompatibilitatea la funcţionarii publici se manifestă prin faptul că nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate (art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003), inclusiv în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public. Practic, pentru a nu fi în stare de incompatibilitate, funcționarul public Răzvan Pîrcălăbescu trebuia să își dea demisia de la ARICE imediat după ce a fost numit în funcția de director general al Romarm. Portița suspendării nu a funcționat pentru șefia Romarm Suspendarea din funcția de la ARICE nu a înlăturat incompatibilitatea între calitatea de funcționar de la ARICE și cea de director general la Romarm. Totuși, cum a putut fi Pîrcălăbescu și funcționar public la ARICE, dar și șef de cabinet la Radu Oprea timp de mai mulți ani? Explicația este că există o portiță normată de Codul Administrativ. Care spune (art. 514, alin. 1, lit. e) că „Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii: (...) este încadrat la cabinetul unui demnitar”. Așadar, numai în această situație putea fi Pîrcălăbescu și funcționar, și șef de cabinet, prin suspendare. O portiță pe care, însă, nu o putea folosi pentru nici o altă funcție publică. Conflict de interese: Pîrcălăbescu, propriul lui șef DeFapt.ro a mai dezvăluit că Razvan Marian Pîrcălabescu, în calitatea sa de director general al Romarm, se află și în conflict de interese deoarce deține simultan și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Carfil SA. Această companie este una din cele 15 companii de stat producătoare de armament, aflate în subordinea Romarm. Informațiile publice arată că Răzvan Pîrcălăbescu a fost ales tot în baza OUG 109/2011 în funcția de membru în Consiliul de Administrație al Carfil SA în data de 28 februarie 2025. Însă, pentru a nu fi în conflict de interese, Pîrcălăbescu trebuia să își dea demisia din conducerea companiei Carfil. Ceea ce nu s-a întâmplat. No comment DeFapt.ro i-a solicitat oficial lui Răzvan Pîrcălăbescu un punct de vedere în legătură cu starea de incompatibilitate și conflictul de interese, dar acesta a refuzat să răspundă direct. Însă l-a desemnat pe Adrian George Teotoc, unul dintre angajații Romarm, să semneze în locul său un răspuns în care menționează că „datele solicitate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public” sau că o parte din informații se regăsesc în CV-ul lui Răzvan Pîrcălăbescu postat pe site-ul Romarm. 

Răzvan Pîrcălăbescu, noul șef al Romarm, cu sesizare la DNA pentru numire ilegală, a fost și incompatibil (sursa: Facebook/Razvan Pîrcălăbescu)
PNL a lăsat PSD fără candidat la Tîrgșoru Vechi Foto: Incisiv de Prahova
Politică

PNL a lăsat PSD fără candidat la Tîrgșoru Vechi

PNL a lăsat PSD fără candidat la Tîrgșoru Vechi: candidatul social-democrata fost găsit incompatibil după ce a semnat facturi pentru firme ce aparţin fiului şi mamei sale. Citește și: Un fost bucătar îl atacă pe Nicușor Dan cu rețeta micilor: „Nu există mici fără usturoi în compoziția pastei”. Piedone a fost bucătar la Mărul de Aur, unde vindea carne la bișnițari PNL a lăsat PSD fără candidat la Tîrgșoru Vechi Partidul Naţional Liberal a câştigat în instanţă anularea Hotărârii prin care Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 95 Tîrgşoru Vechi din judeţul Prahova a admis candidatura reprezentantului PSD, Nicolae Drăgan, care a condus comuna în ultimii ani. Anularea candidaturii are loc în condiţiile în care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că Drăgan s-a aflat în conflict de interese administrativ pe motiv că a avizat „bun de plată”, în calitate de primar, facturi emise de firmele ce aparţin fiului şi mamei sale. „Admite cererea având ca obiect «contestaţie la legea electorală», formulată de petentul Partidul Naţional Liberal – Filiala Prahova, împotriva Hotărârii nr. 1/22.04.2024 emisă de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 95 Târgşoru Vechi. Anulează Hotărârea nr. 1/22.04.2024 privind admiterea propunerii de candidatură pentru funcţia de primar al comunei Tîrgşoru Vechi a domnului Drăgan Nicolae, propunere înregistrată sub nr. 1 din data de 19.04.2024, formulată de Partidul Social Democrat, la alegerile locale din data de 9 iunie 2024. Respinge propunerea de candidatură pentru funcţia de primar al Comunei Tîrgşoru Vechi a numitului Drăgan Nicolae, propunere înregistrată sub nr. 1 din data de 19.04.2024, formulată de Partidul Social Democrat, la alegerile locale din data de 9 iunie 2024”, este hotărârea Judecătoriei Ploieşti, pe care Biroul Electoral Tîrgşoru Vechi dar şi candidatul PSD au contestat-o la Tribunal, fără succes, scrie news.ro. Comuna are circa 10.000 de locuitori, iar Nicolae Drăgan era primar din 2008, fiind ales inițial pe listele PNL. Drăgan s-a transferat la PSD în martie 2024.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră