marți 29 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

impozit

35 articole
Eveniment

Taxele pe proprietate pentru persoane fizice pot crește cu până la 70% unde nu au fost actualizate ani de zile

Impozitele pe locuințe ar putea exploda. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că, în anumite localități, impozitele pe proprietate pentru persoanele fizice ar putea crește de la 1 ianuarie 2026, în unele cazuri chiar cu până la 70%. Impozitele pe locuințe ar putea exploda Măsura ar urma să fie aplicată acolo unde taxele nu au mai fost indexate de ani de zile și va fi inclusă în al doilea pachet de măsuri de austeritate. Citește și: Lider PSD desființează actuala conducere a partidului: sugerează că ar fi nevoie de oameni „cu diploma pe masă” și care să știe limbi străine Premierul a precizat că, în prezent, nivelul impozitelor nu reflectă valoarea reală a proprietăților. Majorările vizează exclusiv persoanele fizice Bolojan a explicat că aceste ajustări nu se vor aplica persoanelor juridice, pentru care impozitele se calculează după alte formule legate de valoarea activului. Creșterea ar putea fi substanțială în anumite comune sau orașe unde taxele nu au fost actualizate, ajungând până la 70% în cazurile extreme. Premierul a subliniat că măsura este necesară pentru a alinia taxele la valoarea de piață a proprietăților. Fondurile suplimentare, direcționate către bugetele locale Veniturile obținute din creșterea impozitelor vor intra în bugetele autorităților locale, reprezentând resurse suplimentare pentru acestea. Totuși, Guvernul ar putea reduce proporțional sumele de echilibrare alocate periodic administrațiilor locale. Criza bugetară și prioritățile de plată Premierul a menționat că decizia vine în contextul crizei bugetare și al investițiilor masive realizate în ultimii ani. Fondurile vor sprijini cheltuieli locale, inclusiv plăți restante pentru direcțiile de protecția copilului și asistenții sociali, finanțate parțial de Guvern. Ponderea exactă a reducerilor din fondurile de echilibrare va fi stabilită în toamna acestui an.

Taxele pe proprietate pentru persoane fizice pot crește cu până la 70% unde nu au fost actualizate ani de zile
Guvernul face un pas înapoi în fața industriei jocurilor de noroc: nu le mai impozitează atât de dur - presă
Economie

Guvernul face un pas înapoi în fața industriei jocurilor de noroc: nu le mai impozitează atât de dur - presă

Guvernul face un pas înapoi în fața industriei jocurilor de noroc: nu le mai impozitează atât de dur, arată site-ul Profit. Inițial, prin legea pe care guvernul urmează să-și asume răspunderea, impozitul pe câștigurile din jocurile de noroc urma să crească de la 3% la 10%.  Citește și: Megașpaga acordată pe șest de guvernul Ciolacu poliției, serviciilor secrete și Armatei în 2024 și care a aruncat în aer deficitul bugetar Guvernul face un pas înapoi în fața industriei jocurilor de noroc Însă Profit și Economica arată că, până la umă, acest impozit va fi de doar 4%, o creștere de doar un procent.  Acum, pentru câștiguri între 10.000 de lei și 66.750 lei, impozitul va fi de doar „400 de lei + 20% pentru ceea ce depășește suma de 10.000”, în condițiile în care forma inițială fusese de „1.000 de lei + 20% pentru ceea ce depășește suma de 10.000”. La fel, și taxarea pentru ce depășește 66.750 lei va fi mai redusă față de ce se intenționa în proiect. Acum este de 11.750 de lei plus 40% din suma care depășește 66.750 de lei, iar în forma inițială era de 12.350 de lei plus procentul de 40% peste ce depășea 66.750 de lei. Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis ca luni, 7 iulie, la ora 15.00, să aibă loc şedinţa comună a Parlamentului pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Începând de vineri seară până luni, 7 iulie, ora 8.00, se pot depune amendamente. Procedura este prevăzută de articolul 114 din Constituţie. 

Cresc accizele la alcool și combustibil, impozite mai mari pentru bănci și jocuri de noroc (Bolojan)
Economie

Cresc accizele la alcool și combustibil, impozite mai mari pentru bănci și jocuri de noroc (Bolojan)

Cresc accizele la alcool și combustibil, dar și impozitele pe activitatea bancară și jocuri de noroc, sugerează premierul Ilie Bolojan. Cresc accizele la alcool și combustibil "E foarte posibil să propunem o creştere a accizelor care ţin de alcool, de exemplu, sau de combustibili", a afirmat Bolojan într-o conferință de presă la Guvern, precizând că aceste măsuri sunt pentru a încasa repede mai mulţi bani. Citește și: Cea mai nesimțită sinecură, desființată: indemnizația de 21.000 de lei net lunar, redusă la 5.000 de lei. Beneficiarii, doar cinci, în loc de 17 Premierul a adăugat că are în vedere impozitarea suplimentară a capitalului, adăugând că se referă, de exemplu, la bănci, la câştigurile de la jocuri de noroc. "Acestea sunt câteva elemente la care lucrăm în această perioadă. Facem analize, discutăm cu partenerii noştri. Sunt foarte importante aspectele care ţin de relaţia cu Comisia Europeană şi, de asemenea, sunt foarte importante relaţiile cu pieţele, cu agenţiile de rating, în aşa fel încât România să rămână o ţară stabilă din punct de vedere economic, cu toate costurile care vor veni din aceste măsuri, să rămână o ţară care e pe o traiectorie de reducere a deficitului, ca o combinaţie de măsuri de scăderi de cheltuieli, creşteri de venituri şi prioritizări de investiţii", a adăugat Bolojan.

Susține DeFapt.ro cu 3,5% din impozitul tău pe venit. Totul - online, cu câteva click-uri
Economie

Susține DeFapt.ro cu 3,5% din impozitul tău pe venit. Totul - online, cu câteva click-uri

Statul îți dă posibilitatea să redirecționezi 3,5% din impozitul tău pe venit către o organizație non-guvernamentală pe care vrei să o susții, prin intermediul Formularului 230. Cum faci asta? Foarte simplu: completezi formularul de mai jos cu datele tale, apoi semnezi pe ecran; apeși butonul GENEREAZĂ PDF: printr-un mesaj pop-up vei putea descărca formularul 230 în format PDF/Imagine; trimite PDF-ul pe adresa [email protected] (imediat ce-l primim, ne vom ocupa noi, Asociația „Doar Fapte”, editorul DeFapt.ro, să depunem formularul pentru tine la ANAF. Vei primi apoi, acasă, notificare scrisă de la ANAF cu confirmarea gestului tău). Asta e tot. Nu vei scoate bani din buzunar, doar vei redirecționa o mică parte din impozit către DeFapt.ro. Fie că faci asta, fie că nu, vei plăti statului același impozit. Dar, dacă vei completa Formularul 230 urmând pașii de mai sus, știi sigur unde vor ajunge o părticică din impozitele pe care le plătești și vei putea vedea zilnic pe DeFapt.ro cum sunt cheltuiți.  

USR propune eliminarea impozitului pe bacșiș. Eșec total în colectarea veniturilor din acest impozit
Politică

USR propune eliminarea impozitului pe bacșiș. Eșec total în colectarea veniturilor din acest impozit

USR propune eliminarea impozitului pe bacșiș, după ce statul a înregistrat un eșec total în colectarea veniturilor din acest impozit. Ideea acestui impozit a aparținut fostului ministru PSD de Finanțe, Adrian Câciu. În 2023, statul estima că va încasa 90 de milioane de lei din acest impozit, dar a reușit să colecteze doar 30 de milioane de lei.  În primele cinci luni de la implementarea măsurii, în Vaslui s-a plătit impozit totalizând 2.583 de lei, adică o medie de numai 517 lei pe lună.  Citește și: Primul semn că AUR vrea să scape de Georgescu: Târziu îi cere să clarifice afirmațiile despre Moldova USR propune eliminarea impozitului pe bacșiș După acest eșec, deputatul USR Claudiu Năsui a propus aborgarea impozitului, propunerea sqa fiind semnată de mai mulți parlamentari din același partid. „În ansamblu, încărcătura birocratica crescuta şi ineficienţa măsuii de impozitare a bacşişului în domeniul horeca sugerează că aceasta nu este o soluţie optimă pentm generarea de venituri fiscale şi ar putea avea consecinţe negative asupra economiei şi societăţii în ansamblu”, scriu inițiatorii proiectului. „Bacşişul este, în esenţă, o sumă de bani oferită în mod voluntar de către clienţi, în semn de apreciere pentru  serviciile primite. Este un gest de generozitate şi recunoaştere a calităţii serviciilor oferite de către angajaţii din domeniul ospitalităţii. Impozitarea bacşişului ar contrazice această natură voluntară şi generoasă a acestui gest. În unele ţări din Uniunea Euopeană, precum Franţa sau Italia, bacşişul nu este impozitat, aceasta fiind o practică comună şi acceptată ca un obicei social”, mai explică autorii proiectului.  În 2022, ministrul Câciu susținea acest impozit, afirmând că este o solicitare a Horeca: “Există o astfel de solicitare din partea Horeca. Acolo este o formă de fiscalizat. Dacă industria este de acord, chiar industria o cere, suntem într-o altfel de abordare. Nu facem o analiză ca să nu distorsionăm mediul. Aici mediul de afaceri ne cere o măsură. Analiza poate fi făcută mai rapid decât să stăm până la 1 iulie, de exemplu".  

Pe șest, printr-un banal ordin semnat de un secretar de stat, circa 100 de firme din industria extractivă vor fi jupuite de 0,5% din cifra de afaceri - presă
Economie

Pe șest, printr-un banal ordin semnat de un secretar de stat, circa 100 de firme din industria extractivă vor fi jupuite de 0,5% din cifra de afaceri - presă

Pe șest, printr-un banal ordin semnat de un secretar de stat, circa 100 de firme din industria extractivă vor fi jupuite de 0,5% din cifra de afaceri: firmele prestatoare de servicii specializate pentru industria de extracție a hidrocarburilor vor plăti, din acest an, impozitul specific de 0,5% pe cifra de afaceri impus companiilor din sectoarele de petrol și gaze naturale. Citește și: O putinistă cu opinii similare cu cele ale lui Georgescu, „uitată” de Parlament într-o funcție crucială, deși mandatul i-a expirat de șase luni Firme din industria extractivă vor fi jupuite Profit a arătat că, într-un ordin de ministru publicat la 31 decembrie și semnat de secretarul de stat Atilla Gyorgy - nu de ministrul UDMR Tanczos Barna - pe lista firmelor care datorează acest impozit apare un cod CAEN nou - „0910 — «Activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale»”. Datele de pe site-ul Termene arată că sunt circa 100 de firme care desfășoară activități incluse în codul CAEN 0910. În toamnă, Parlamentul a decis eliminarea, de la 1 ianuarie 2025, a pragului de cifră de afaceri anuală de 50 milioane euro sub care companiile din petrol și gaze nu plătesc în prezent acest impozit de 0,5% din rulaj. Impozitul ar urma să mai fie aplicat doar în 2025. Recent introdusa „taxă pe stâlp” va lovi și ea în sectorul energetic. Miniștrii UDMR și unul dintre șefii lor politici Foto: Facebook „Impozitarea construcţiilor speciale poate afecta domenii cheie, precum energia regenerabilă, producţia de gaze naturale şi infrastructura critică, limitând capacitatea ţării de a-şi atinge obiectivele de tranziţie energetică şi dezvoltare durabilă. Mai mult, acest impozit încalcă prevederile Legii Offshore privind stabilitatea”, arăta Federaţia Patronală a Energiei (FPE),

Guvernul Ciolacu II majorează fiscalitatea: impozitul pe dividende crește, dispar facilitățile în IT și construcții, pragul microîntreprinderilor coboară
Economie

Guvernul Ciolacu II majorează fiscalitatea: impozitul pe dividende crește, dispar facilitățile în IT și construcții, pragul microîntreprinderilor coboară

Guvernul Ciolacu II majorează fiscalitatea: impozitul pe dividende crește de la 8% la 10%, dispar facilitățile în IT și construcții, iar pragul microîntreprinderilor coboară de la 500.000 de euro la 250.000 de euro. Citește și: EXCLUSIV Noul ministru al Justiției, Radu Marinescu (PSD), avocatul mafiei imobiliare din Craiova, colaborator apropiat al lui Doru „Măgaru’”, omul care punea interlopii la masă cu statul Prevederile apar în ordonanța trenuleț, care însă inițial prevedea doar reduceri de cheltuieli, nu și majorări de taxe și impozite. Guvernul Ciolacu II majorează fiscalitatea Ce măsuri noi au apărut în proiectul de ordonanță de urgență postat pe site-ul ministerului de Finanțe: majorarea cotei de impozit de la 8% la 10% pentru dividendele distribuite începând cu data de 1 ianuarie 2025 reducerea plafonului de venituri realizate de către o persoană juridică română, pentru a beneficia de sistemul de impozitare al microîntreprinderilor, de la 500.000 euro la 250.000 euro, inclusiv pe parcursul anului fiscal, iar începând cu 1 ianuarie 2026 la 100.000 euro eliminarea facilităților fiscale acordate persoanelor fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, ca urmare a desfășurării activității de creare programe pentru calculator sau de la angajatori din sectoarele construcții, agricol și industria alimentară în condiţiile stabilite prin Codul fiscal, începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2025. Se reinstituie impozitul pe construcții datorat de persoane juridice Urmare a acestor măsuri de majorare a fiscalității, Guvernulestimează un plus de încasări de 7,11 miliarde de lei, în 2025. Tăierile de cheltuieli sunt estimate la 126 de miliarde de lei. În plus, in forma finală a proiectului de ordonanță, alocația pentru copii, care trebuia majorată cu 10%, nu va mai crește.

Nu se mai impozitează nici pensiile speciale ale militarilor decât de la 3.000 de lei în sus, potrivit unui proiect al Finanțelor
Eveniment

Nu se mai impozitează nici pensiile speciale ale militarilor decât de la 3.000 de lei în sus, potrivit unui proiect al Finanțelor

Majorarea plafonului neimpozabil pentru pensiile militare. Ministerul Finanţelor propune majorarea la 3.000 de lei a plafonului lunar neimpozabil şi în cazul pensiilor militare de stat acordate în baza Legii nr. 223/2015, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024. Majorarea plafonului neimpozabil pentru pensiile militare "Se propune majorarea plafonului lunar neimpozabil, de la 2.000 lei la 3.000 de lei, şi în cazul pensiilor militare de stat acordate în baza Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, de la aceeaşi dată de la care această măsură se aplică în cazul pensiilor stabilite pe baza principiului contributivităţii, respectiv, începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024", se arată într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, publicat marţi seara de instituţie. Citește și: Dan Voiculescu i-a aliniat la postul său pe toți candidații importanți la președinție. Lasconi a beneficiat deja de o emisiune publicitară cu Gâdea Propunerea vine în contextul în care, începând cu veniturile din pensii aferente lunii octombrie 2024, potrivit prevederilor Legii nr. 244/2024 pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi stabilirea unor măsuri fiscale, în cazul veniturilor din pensii stabilite pe baza principiului contributivităţii, plafonul lunar neimpozabil, care se deduce din venitul din pensie, a fost majorat de la 2.000 lei la 3.000 lei. Explicațiile ministerului Finanțelor Ministerul Finanţelor a explicat, în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ publicat marţi seara, că pensiile militare de stat reprezintă o situaţie particulară având în vedere că, din 1 ianuarie 2016, sistemul de pensii militare de stat nu mai face parte din sistemul public de pensii, fiind reglementat ca sistem independent prin Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Militarilor, poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare în activitate li se reţine din solda/salariul lunar brut o contribuţie individuală la bugetul de stat, a cărei cotă este egală cu cota de contribuţie de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi care se virează la bugetul de stat. "Acest context legislativ face dificilă determinarea componentei contributive a pensiilor militare, fapt ce defavorizează beneficiarii acestor drepturi de pensie faţă de alte categorii de pensionari, cu precădere faţă de beneficiarii de pensii de serviciu, în sensul în care pentru pensiile militare se aplică cotele progresive de impozitare prevăzute de legislaţia fiscală pentru componenta necontributivă, deşi aceste pensii au o componentă contributivă, dar care nu poate fi determinată. Între sistemul pensiilor militare de stat şi sistemul public de pensii, precum şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii dreptului la pensie. Având în vedere faptul că regimul fiscal aplicabil veniturilor din pensie acordate în baza Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare este defavorabil atât din perspectiva cotelor de impozitare, cât şi din cea a nivelului plafonului neimpozabil utilizat la stabilirea impozitului pe venit, se impune majorarea plafonului lunar neimpozabil de la 2.000 lei la 3.000 lei pentru beneficiarii de pensii militare", se precizează în documentul citat. 200.000 de beneficiari Potrivit ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, aproximativ 200.000 de români vor beneficia de această nouă măsură. "Reamintesc că legea adoptată recent în Parlament privind creşterea plafonului neimpozabil pentru pensii de la 2.000 de lei la 3.000 de lei s-a referit doar la pensiile bazate pe contributivitate, deci nu a inclus şi pensiile ocupaţionale, adică cele ale pensionarilor militari. Este, aşadar, o măsură de justiţie şi echitate, care vine în întâmpinarea nevoilor reale ale celor care contribuie la securitatea naţională, indiferent de contextul economic", a scris Boloş pe pagina sa de Facebook.

Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”
Politică

Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”

Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”. Acest impozit trebuia aplicat de la 30 aprilie, dar, în ultima zi, el a fost amânat, prin ordonanță de urgență, pentru 30 septembrie. Ordonanța prevede și că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) trebuie să stabilească, până pe 30 mai, modelul și conținutul declarației privind taxa pe lux. Valentina Saygo arată cum răspundeau funcționarii ANAF când erau întrebați în legătură cu această declarație. Citește și: În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente „Urlăm la lună, oameni buni!” „Săptămâna patimilor a continuat și azi, după ce ieri s-au băgat dracii în declarația de trezorerie pentru ONG-uri, noroc că e scurtă. Aproape gata! Azi a fost termenul pentru declarația pentru impozit special persoane fizice, cu dețineri rezidențiale peste 500.000 euro. Colegele mele au început să sune la ANAF, de "plictiseală", să-i întrebe de sănătate și au fost trimise la plimbare, că s-aștepte! Rămăseseră 2 zile lucrătoare, iar serverul gâfâia! Nu vă zic ce se întâmplă pe e-Transport, că vă urcați și voi pe pereți! Au revenit cu telefoanele luni, cam așa: am să mă interesez, revin imediat... hold peste zece minute... interesată a rămas! Următoarea a zis că ea nu știe! A treia a urlat și a închis telefonul în nas! Dupa care iese sinitrul Marcelică de la Finanțe, omul care ar fi trebuit să încaseze banii, și declară că nu e gata formularul, că habar nu au valoarea de impozitare și să revenim pe la toamnă! Azi, oameni buni! Azi! În ziua termenului! Azi! În ce țară trăim??? Ce fac Ăștia cu noi? Urlăm la luna, oameni buni!!!”, a scris Saygo, pe Facebook, la 30 aprilie. „După cum se cunoaşte, pentru clădirile mai mari de 2,5 milioane lei şi mijloacele de transport cu o valoare de peste de 375.000 lei, impozitul de 0,5% era un impozit cu termenul scadent pentru 30 aprilie, iar în acest context pentru a avea acces la aceste categorii de informaţii pe care le-am menţionat, dar şi pentru a putea continua ceea ce înseamnă sistemul informatic necesar pentru acest tip de impozit, termenul s-a amânat până pe data de 30 septembrie 2024”, a spus Boloș, la 30 aprilie. Citește și: Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat

Manelistul Jador susține economia, grație lui Ciolacu: în loc să plătească impozit pe venit de aproape 17.000 de lei, va plăti peste 50.000 de lei
Economie

Manelistul Jador susține economia, grație lui Ciolacu: în loc să plătească impozit pe venit de aproape 17.000 de lei, va plăti peste 50.000 de lei

Manelistul Jador, impozitat crescut de Ciolacu. La aproape 26 de ani, Jador este deja un nume cu rezonanță destul de mare la un public extins. Jador Music & Jador Booking Manelistul cu acest nume de scenă se numește Remus Ionuț Dumitrache și a pătruns în lumea muzicală românească venind dintr-un sat din Bacău. Citește și: Alex Velea, lăsat de Ciolacu fără câteva zeci de mii de lei. Artistul mai e și dator vândut: are de achitat peste 2,3 milioane de lei În 2021, și-a deschis și două firme prin intermediul cărora să-și administreze cariera muzicală. Una se numește Jador Music SRL, cealaltă - Jador Booking SRL. La ambele, Dumitrache este asociat unic și administrator. Firmele nu se descurcă deloc rău. În 2022, Jador Music SRL a încasat 1,68 milioane de lei și a avut un profit net de peste un milion de lei. În același an, Jador Booking SRL a avut venituri de aproape 240.000 de lei și un profit net de peste 203.000 de lei. Manelistul Jador, impozitat crescut de Ciolacu Până la finalul lui 2023, pe aceste cifre contabile, ambele firme erau impozitate scăzut. De anul acesta, însă, după schimbările fiscale impuse de premierul Ciolacu, situația s-a schimbat. Astfel, microîntreprinderile vor fi taxate din 2024 cu 3% pe încasări (nu cu 1%, ca până la finalul lui 2023) dacă veniturile sunt mai mari de 60.000 de euro pe an. Dacă Jador Music SRL a avut la fel de mult succes și în 2023, atunci va fi impozitată cu 3% pe venit. Pe cifrele din 2022, e vorba de taxare cu 3% din 1,68 de milioane de lei, adică de peste 50.000 de lei, față de numai aproape 17.000 de lei până înul trecut.

Cresc și impozitele locale: 14% în plus pentru autoturisme. Care este orașul care a dat startul
Economie

Cresc și impozitele locale: 14% în plus pentru autoturisme. Care este orașul care a dat startul

Crește impozitul pentru autoturisme la Iași. Proprietarii de autoturisme vor plăti un impozit mai mare începând cu luna ianuarie 2024. Crește impozitul pentru autoturisme la Iași Consilierii locali au decis, la propunerea Primăriei, majorarea acestei taxe cu aproape 14%, atât în cazul persoanelor fizice, cât şi al celor juridice. Citește și: De ce merge Iohannis în Dubai, la cel mai luxos și controversat summit climatic din istorie. Biden și Papa Francisc și-au anulat participarea după scurgeri despre agenda secretă comercială Impozitul este calculat, ca şi până acum, în funcţie de capacitatea cilindrică, şi va avea, după caz, valoarea de (sumele sunt pentru fiecare 200 centimetri cubi sau fracţiune): 9 lei (o capacitate cilindrică mai mică de 1600 cm3), 10 lei (peste 1600 cm3), 25 lei (1601 – 2000 cm3), 97 lei (2001 – 2600 cm3), 195 lei (2601 – 3000 cm3) şi 393 lei (peste 3001 cm3). În cazul autobuzelor, autocarelor şi microbuzelor noul impozit va fi de 32 lei/200 cm3, iar la alte vehicule cu tracţiune mecanică cu o masă de până la 12 tone, taxa va fi 40 lei/200 cm3. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Schimbarea schimbărilor la proiectul de majorare a fiscalității: se renunţă la „ajustorul fiscal”, care se înlocuieşte cu „impozitul minim pe cifra de afaceri” - presă
Eveniment

Schimbarea schimbărilor la proiectul de majorare a fiscalității: se renunţă la „ajustorul fiscal”, care se înlocuieşte cu „impozitul minim pe cifra de afaceri” - presă

Schimbarea schimbărilor la proiectul de majorare a fiscalității: se renunţă la „ajustorul fiscal”, care se înlocuieşte cu „impozitul minim pe cifra de afaceri” a companiilor mari şi a băncilor, scrie Ziarul Financiar. Citește și: PSD are cheia la porțile traficului de droguri: portul Constanța, controlat de politrucii puși de Grindeanu. Portul are două scanere, iar unul nu funcționează sub 80 de centimetri Publicația scrie că vechiul pachet a fost respins de Comisia Europeană, „dar noul draft nu aduce nicio noutate majoră”. Proiectul are 110 pagini. Schimbarea schimbărilor la proiectul de majorare a fiscalității Iată principalele prevederi ale noului proiect de majorare a fiscalității: companiile cu afaceri mai mari de 50 mil. euro vor plăti impozitul minim pe cifra de afaceri, în cazul în care impozitul pe profit ar fi mai mic decât valoarea impozitului minim pe cifra de afaceri; cifra de afaceri a băncilor se calculează ca veniturile din dobânzi şi impozitul este de 1%. Se elimină scutirea la plata contribuţiilor sociale de sănătate pentru angajaţii din construcţii şi scutirea la plata contribuţiilor sociale de sănătate pentru angajaţii din sectorul agricol şi din industria alimentară; Impozit de 5% pe tranzacţiile imobiliare cu clădiri rezidenţiale. Se calculează, la prima vânzare, prin aplicarea unei cote de 5% asupra preţului de vânzare al fiecărei clădiri rezidenţiale vândute, din care se scade valoarea de 600.000 lei, fără a lua în considerare taxa pe valoarea adăugată aferentă. Creşte TVA de la 5% la 9% pentru serviciile constând în permiterea accesului la parcuri de distracţii şi parcuri recreative, livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale (maximum 120 mp.), inclusiv a terenului pe care sunt construite, livrarea de energie termică, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, cu emisii scăzute; livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare scutite de taxă. Citește și: Șoferul drogat care a ucis la 2 Mai a fost eliberat de polițiști în noaptea tragediei pentru că petrecea cu odrasle de oameni importanți din Constanța, susține șeful sindicatului polițiștilor Europol Potrivit ZF, Guvernul a mers iniţial cu un pachet de măsuri care ar fi însumat economii şi venituri suplimentare de 2,5% din PIB, dar Comisia Europeană a spus că este nevoie de mai mult, deşi este gata să mai relaxeze ţinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB de anul acesta.

Marțea neagră a sectorului privat: proiect de OUG cu măsurile de spoliere pentru a acoperi gaura de la buget. Afectați: proprietarii de locuințe, microîntreprinderile, IT-iștii
Politică

Marțea neagră a sectorului privat: proiect de OUG cu măsurile de spoliere pentru a acoperi gaura de la buget. Afectați: proprietarii de locuințe, microîntreprinderile, IT-iștii

Marțea neagră a sectorului privat: presa a obținut un proiect de OUG cu măsuri de spoliere a sectorului privat pentru a acoperi gaura de la buget. Măsurile vor afecta, printre alții, proprietarii de locuințe, microîntreprinderile și IT-iștii. Majoritatea acestora sunt considerați a face parte din electoratul de dreapta. Deși, oficial, proiectul ordonanței nu a fost publicat, unele măsuri vor intra în vigoare extrem de repede, în septembrie, fără să se respecte predictibilitatea fiscală. Marțea neagră a sectorului privat Care sunt principalele măsuri din acest proiect de ordonanță: Microîntreprinderile din IT, catering, servicii medicale, notari și avocați, care realizează venituri de peste 300.000 lei vor avea de plătit un impozit de 3% din venituri Impozitul va fi de 1% pentru cei cu venituri sub 300.000 lei În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 300.000 lei și o rată a rentabilității de peste 30%, calculată ca raport între profitul net și venituri totale, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care se înregistrează acest caz. Sumele reprezentând sponsorizări și sumele reprezentând achiziția de aparate de case de marcat electronice fiscale rămase de reportat, potrivit legii, nu se scad din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat după data de 1 ianuarie 2024. Impozitul pe dividende crește la 10% Impozit suplimentar de 1% pentru proprietățile cumulate care depășesc 2,5 milioane lei: sunt obligate la plata impozitului pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare persoanele fizice care au în proprietate clădiri situate în România a căror valoare impozabilă calculată potrivit titlului IX Impozite și taxe locale depășește 2.500.000 lei. Impozitul pe deținerea mai multor proprietăți imobiliare se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra diferenței dintre suma valorilor impozabile individuale comunicate de către organul fiscal local prin decizia de impunere și plafonul de 2.500.000 lei. Angajații din construcții și agricultură vor plăti CASS. Practic, li se elimină excepția. Impozit pe tranzacțiile imobiliare de 5% din prețul de vânzare - atât la locuințe, cât și la terenuri. TVA-ul crește de la 5% la 9% pentru livrarea de energie termică în sezonul rece, dar și pentru multe alte servicii. În IT, scutirea de impozit se aplică doar pentru venituri sub 10.000 lei Mai multe prevederi ale acestei ordonanțe ar urma să se aplice de la 1 septembrie. pdf-ougDescarcă

Ciolacu vrea să impună impozit de 1% pe casele și pământurile care depășesc 500.000 de euro. Pensionarii care stau în case vechi, din centru, riscă să fie dați afară
Eveniment

Ciolacu vrea să impună impozit de 1% pe casele și pământurile care depășesc 500.000 de euro. Pensionarii care stau în case vechi, din centru, riscă să fie dați afară

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, vrea să impună impozit de 1% pe casele și pământurile care depășesc 500.000 de euro, pentru a acoperi uriașul deficit bugetar. Însă efectul acestei măsuri va fi alungarea, din centrul marilor orașe, a persoane cu veniturilor mici și medii, a căror impozit pe proprietate va sări de la câteva sute de lei la peste 5.000 de euro pe an. În plus, pensionarii care stau în case vechi, din centru, riscă să fie dați afară. PNL se opune unui astfel de impozit. „PNL nu doreşte introducerea niciunei taxe noi. Este o promisiune făcută de această coaliţie, cum ne-a reamintit şi preşedintele României, că nu va introduce taxe noi, ci din contră, această coaliţie care a fost construită cum a fost construită nu trebuie să facă altceva decât reforme, absorbirea banilor din PNRR şi a banilor europeni”, a afirmat, ieri, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan. Pensionarii care stau în case vechi riscă să fie dați afară Acest impozit ar lovi direct în persoanele pe care PSD susține că le protejează. Centrul marilor orașe - București, Iași, Cluj sau Timișoara - s-ar depopula, numeroase persoane ar fi nevoite să vândă. În plus, ar afecta direct piața imobiliară. Adrian Vascu, vicepreședintele Asociației Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR), a arătat că intenția este greu de pus în aplicare întrucât, de exemplu, nu se știe cine va evalua clădirile și terenurile. Avocatul Gabriel Biriș. fost secretar de stat la ministerul de Finanțe, a scris, pe Facebook: „Înțeleg că vreți să impozitați doar persoanele fizice, nu și proprietățile valoroase cumpărate "pe firmă". Adică vreți să impozitați doar pe fraierii care și-au luat casele din venitul net, impozitat adică? Nu și pe cei care și-au luat casele pe firma, să evite plata dividendelor, să își reducă impozitul prin deducerea cheltuielilor "punctului de lucru" și mai ales, să scape de TVA la achiziție???”. „Ce veți face cu pensionarii care încă mai stau în case valoroase, case în care unii poate chiar au venit pe lume? Sau cei care locuiesc în astfel de case moștenite de la părinți? Îi dați voi afară din case?”, a mai scris Biriș. Citește și: VIDEO Dana Budeanu a închis o stradă publică din București cu o barieră cât un gard, ilegal. Clotilde Armand a amendat-o și i-a demontat construcția

Eșec deplin al unei idei promovate de ex-ministrul de Finanțe Adrian Câciu: impozitul pe bacșiș a adus statului încasări ridicole - presă
Eveniment

Eșec deplin al unei idei promovate de ex-ministrul de Finanțe Adrian Câciu: impozitul pe bacșiș a adus statului încasări ridicole - presă

Eșec deplin al unei idei promovate de ex-ministrul de Finanțe Adrian Câciu: impozitul pe bacșiș a adus statului încasări ridicole, arată o analiză publicată de Profit. Impozitul pe bacșiș a adus statului încasări ridicole Astfel, potrivit acestui site, încasările la buget din impozitul pe bacșiș au fost de “aproape“ șase milioane de lei, după primele cinci luni ale anului. Guvernul a estimat că va încasa, în acest an, 97 de milioane de lei. “Mai mult de jumătate din sumă, 3,2 milioane de lei, reprezintă impozit reținut și virat de barurile și restaurantele din București, în timp ce la polul opus, în județul Vaslui s-a plătit în toată această perioadă impozit totalizând 2.583 de lei, adică o medie de numai 517 lei pe lună“, arată Profit. Alte județe cu încasări ceva mai mari din acest impozit sunt: Cluj - 431.029 lei, Ilfov - 317.253 lei, Constanța - 311.138 lei și Brașov - 251.694 lei. Citește și: Firea și-a dat demisia din Guvern. Admite că Godei a însoțit-o peste tot, dar dă vina pe „sora” Ligia: Pe unde a venit Ligia cu mine, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea În 2022, ministrul Câciu susținea acest impozit, afirmând că este o solicitare a Horeca: “Există o astfel de solicitare din partea Horeca. Acolo este o formă de fiscalizat. Dacă industria este de acord, chiar industria o cere, suntem într-o altfel de abordare. Nu facem o analiză ca să nu distorsionăm mediul. Aici mediul de afaceri ne cere o măsură. Analiza poate fi făcută mai rapid decât să stăm până la 1 iulie, de exemplu".

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră