vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: hrănire

1 articol
Eveniment

Amenzile pentru cei care hrănesc urșii pe marginea drumurilor vor crește, anunță ministrul Mediului

Hrănirea neautorizată a urșilor, amenzi mărite. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat miercuri că legislația va fi modificată pentru a înăspri sancțiunile aplicate persoanelor care hrănesc urșii pe marginea drumurilor, în special în zona Transfăgărășanului. Hrănirea neautorizată a urșilor, amenzi mărite Măsura vine în contextul intensificării incidentelor periculoase cu animale sălbatice în această regiune turistică. Citește și: Dobânzile cu care statul român s-a împrumutat, la cel mai mic nivel din 2025 „Trebuie să trimitem un semnal foarte clar: hrănirea ilegală a urșilor pune în pericol oameni și animalele, deopotrivă”, a declarat Diana Buzoianu. Ministrul a subliniat că această practică iresponsabilă va fi sancționată mai dur prin modificarea legislației și creșterea amenzilor. Autoritățile locale, ONG-urile și instituțiile naționale, mobilizate La reuniunea de urgență organizată la sediul Ministerului Mediului au participat reprezentanți ai Romsilva, Direcției Silvice Argeș, Gărzilor Forestiere, Gărzii Naționale de Mediu, primari din județul Argeș și prefectul Ioana Făcăleață. Diana Buzoianu a cerut Direcției Silvice Argeș și Romsilva să colaboreze urgent cu ONG-uri cu experiență în conservarea faunei, pentru a sprijini autoritățile în căutarea și salvarea celor trei pui de urs rămași orfani. Controale și sancțiuni pe Transfăgărășan Ministrul a dispus controale în teren cu echipe mixte în zona Transfăgărășan, pentru a sancționa persoanele care oferă mâncare animalelor sălbatice sau fotografiază urșii încălcând legislația. Autoritățile vor aplica amenzi tuturor celor care ignoră regulile de siguranță și protecție a faunei. Măsuri urgente pentru capturarea și salvarea puilor Direcția Silvică Argeș a declanșat procedurile pentru capturarea și relocarea celor trei pui de urs. Printre măsurile adoptate se numără: monitorizarea permanentă a zonei, instalarea camerelor de supraveghere cu transmisie live, patrule mixte cu jandarmeria, dotarea echipelor cu arme și substanțe pentru tranchilizare, administrarea hranei complementare în zonă. Șapte angajați sunt deja mobilizați în teren pentru identificarea puilor, care, până la acest moment, nu au fost găsiți. Incident tragic: motociclist ucis de o ursoaică Săptămâna trecută, un motociclist a fost atacat mortal de o ursoaică pe DN 7C – Transfăgărășan. Animalul a fost ulterior împușcat de autorități. Cei trei pui ai ursoaicei sunt încă de negăsit, ceea ce accentuează nevoia de intervenție coordonată și măsuri ferme de prevenție.

Hrănirea neautorizată a urșilor, amenzi mărite (sursa: Facebook/Diana Buzoianu)
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră