luni 03 august
Login Contact
DeFapt.ro

HG-uri

1 articol
Politică

Curtea de Apel București, 100% cu PSD: a suspendat toate HG-urile emise de Bolojan și atacate de partidul lui Grindeanu. Decizii luate în timp record

Curtea de Apel București a mai suspendat, azi, cinci hotărâri de guvern (HG) emise de guvernul Bolojan și atacate, miercuri, de PSD. În total, PSD a atacat 11 HG-uri, iar Curtea de Apel București, condusă de o apropiată a Liei Savonea, le-a suspendat pe toate. Aceasta nu înseamnă că PSD a câștigat definitiv, dar aplicarea acestor hotărâri este suspendată.  Primele șase hotărâri au fost suspendate în circa 24 de ore de la momentul la care PSD le-a atacat.  „Guvernul va iniţia acţiunea de recurs împotriva deciziilor judecate de Curtea de Apel Bucureşti şi menţionează calendarul strâns al judecării acestora. Luni, 27 iulie, PSD a depus plângerile prealabile, miercuri, 29 iulie, PSD a atacat 11 din cele 12 hotărâri şi a cerut suspendarea lor. În aceeaşi zi, începând cu ora 14:54, au început să intre la Secretariatul General al Guvernului (instituţie care reprezintă Guvernul în instanţă) citaţiile pentru cele cinci procese în care Curtea s-a pronunţat astăzi. Termenul a fost luni, 3 august, ora 11:00", se arată într-un comunicat emis azi de Guvern. Curtea de Apel se grăbește. Când plângerile vin de la PSD Potrivit unui site controlat de soțul unei deputate PSD, stiripesurse.ro, Curtea de Apel București a suspendat executarea HG nr. 501/2026, HG nr. 511/2026, HG nr. 512/2026, HG nr. 530/2026 și HG nr. 570/2026, până când instanța de fond se va pronunța asupra acțiunilor în anulare.  Guvernul poate formula recurs în termen de cinci zile de la comunicare, însă recursurile nu suspendă executarea soluțiilor. În dosarul HG nr. 512/2026, Curtea a respins și cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.  „Împreună cu cele șase soluții pronunțate la 30 iulie 2026, bilanțul este simplu: 11 cereri formulate, 11 cereri admise. Nicio hotărâre contestată nu a rămas în vigoare (...) Un Guvern demis prin moțiune de cenzură, ai cărui miniștri interimari și-au depășit cu mult termenul de 45 de zile prevăzut de Constituție, a continuat să adopte hotărâri care produc efecte asupra oamenilor. De unsprezece ori, judecătorii au apreciat că există motive serioase pentru a le opri”, a declarat avocatul PSD, Viorel Mocanu.  HG-urile suspendate se refereau la decizii pur administrative: HG nr. 511/2026 modifica hotărârea privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Actul actualiza atribuțiile MIPE în raport cu mecanismele financiare ale Spațiului Economic European și Norvegiei pentru perioada 2021-2028, cu viitoarea perioadă a politicii de coeziune de după 2027, cu PNRR și cu Planul național social pentru climă. HG nr. 512/2026 stabilea plafonul cheltuielilor pentru colectarea, transportul, depozitarea și neutralizarea animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale. HG nr. 530/2026 aproba normele de aplicare a mecanismului prin care șoferii care nu își plătesc amenzile rutiere în termen de 90 de zile își pierd temporar dreptul de a conduce HG nr. 570/2026 modifica și completa mai multe acte normative din domeniul ocupării forței de muncă și stabilea procedurile necesare aplicării măsurilor introduse prin OUG nr. 11/2026. În circa 30 de ore, Curtea de Apel a dat câștig de cauză PSD-ului Iată cronologia care arată cu ce viteză uluitoare a acționat Curtea de Apel București, condusă de o apropiată a Liei Savonea: Luni, 27 iulie, PSD depune 12 plângeri prealabile (procedură obligatorie) împotriva a 12 HG-uri. Atacul PSD se bazează pe avizele negative la aceste HG-uri emise de Consiliul Legislativ, condus de Florin Iordache. Premierul Bolojan a retras aproape imediat una din hotărâri, jalon PNRR, privind aprobarea Strategiei naționale pentru conservarea biodiversității 2026–2030 și a planului național de acțiune aferent. El a spus că, deși este convins că a acționat legal, nu poate risca suspendarea HG-ului. Strategia va fi promovată prin proiect de lege.  Miercuri, 29 iulie, PSD atacă 11 din cele 12 hotărâri și cere suspendarea lor Potrivit șefului SGG, Dan Reșitnec (USR), „miercuri, începând cu ora 13:14, încep să intre la Secretariatul General al Guvernului (SGG reprezintă Guvernul în instanță) citații pe aceste 11 procese pentru a ne permite să construim apărare” Primul termen: joi, 30 iulie, ora 13:00. Completul de judecată, același care a “suspendat și comunicate de presă”, scrie Reșitnec. Este vorba de o decizie luată la plângerea Sanitas. Minuta Curții arăta că „suspendă procedura proiectului legii salarizării personalului plătit din fondurile publice, publicat pe site-ul pârâtului în de 17.07.2026, la rubrica Comunicate de presă”.  Joi după-amiaza, Curtea de Apel dă câștig de cauză PSD și suspendă șase HG-uri. Printre ele și HG nr. 545/2026 prin care se stabilea parcul auto al Agenției Domeniilor Statului. Guvernul a arătat că astfel se rezolva un jalon PNRR, 508 Luni, încă cinci HG-uri suspendate „Așteptăm să ne fie comunicate deciziile, să vedem argumentele instanței și vom face recurs la fiecare din ele. Oare se vor judeca și acestea la fel de repede?”,a comentat șeful SGG, Dan Resitnec.   

Curtea de Apel București, 100% cu PSD: a suspendat toate HG-urile emise de Bolojan și atacate de partidul lui Grindeanu. Decizii luate în timp record
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră