vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: gospodarii

2 articole
Economie

România, cea mai mare creștere a venitului real pe cap de locuitor, 2004-2024 - Eurostat

Lovitură pentru propaganda suveranistă: România a înregistrat cea mai mare creștere a venitului real pe cap de locuitor al gospodăriilor, între 2004 și 2024, arată datele publicate marți de Eurostat. Creșterea a fost de 134%, în timp ce Lituania este pe locul II, cu o creștere de 95%. Citește și: Lasconi, interviu în cartea unui angajat al propagandei Chinei comuniste despre „lovitura de stat” din 2024. Banii din carte, pentru Georgescu România, cea mai mare creștere a venitului real pe cap de locuitor „Între 2004 și 2024, venitul real pe cap de locuitor al gospodăriilor din UE a crescut cu 22% (...) În ceea ce privește țările UE, România a înregistrat cea mai mare creștere a venitului real pe cap de locuitor al gospodăriilor între 2004 și 2024 (134 %), urmată de Lituania (95 %), Polonia (91 %) și Malta (90 %). Grecia și Italia au fost singurele țări în care venitul pe cap de locuitor al gospodăriilor a scăzut în ultimii 20 de ani (-5 % și, respectiv, -4 %), în timp ce cele mai mici creșteri au fost înregistrate în Spania (11 %), Austria (14 %), Belgia (15 %) și Luxemburg (17 %)”, arată statistica europeană. Venitul brut disponibil ajustat al gospodăriilor pe cap de locuitor în termeni reali reprezintă suma totală de bani pe care gospodăriile o au la dispoziție pentru cheltuieli și economii după deducerea impozitelor pe venit și a contribuțiilor la pensii, plus bunurile și serviciile individuale (cum ar fi serviciile de educație și sănătate) primite gratuit de la instituții guvernamentale și non-profit care deservesc gospodăriile. Real înseamnă că valoarea sa nominală este ajustată în funcție de creșterile de prețuri (prin deflatorul cheltuielilor finale de consum ale gospodăriilor). Pe cap de locuitor indică faptul că valoarea a fost împărțită la populația totală.

România, cea mai mare creștere a venitului real pe cap de locuitor Foto: Eurostat
O treime din cheltuielile unei gospodării se duc pe impozite și taxe  Foto: Inquam/Octav Ganea
Economie

O treime din cheltuielile unei gospodării se duc pe impozite și taxe - INS. În urban - aproape 37%

Aproape o treime din cheltuielile unei gospodării se duc pe impozite și taxe, respectiv 32,9%, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică, în comunicatul privind „Veniturile și cheltuielile gospodăriilor in anul 2024”.  Citește și: În ultimii zece ani, numărul angajaților primăriilor a explodat: creștere de peste 20%. La nivelul întregului stat, aparatul bugetar s-a majorat cu 10% O treime din cheltuielile unei gospodării se duc pe impozite și taxe În 2023, statul înghițea doar 31,7% din cheltuielile unei gospodării. În mediul urban, situația este și mai dură: 36,4% din cheltuieli s-au dus pe plata „impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, taxelor”. Un salariat cheltuia, în 2024, 43,1% pe taxele către stat. În 2023, doar 41,7% din cheltuielile sale au fost pentru plata „impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, taxelor”.  „Veniturile totale medii lunare au reprezentat în anul 2024, în termeni nominali, 8270 lei pe o gospodărie, reprezentând 3302 lei pe o persoană, în creştere cu 15,3%, respectiv, cu 15,0% faţă de anul 2023.  Cheltuielile totale medii lunare ale populaţiei au fost în anul 2024, în termeni nominali, de 7013 lei pe o gospodărie (2800 lei pe o persoană) și au reprezentat 84,8% din veniturile totale, în creștere cu 790 lei faţă de anul 2023”, mai arată INS.  „Consumul” a reprezentat 60% din cheltuieli.  INS mai arată că doar 0,6% din cheltuielile unei gospodării se duc pe „educație” (în ușoară creștere, față de 0,5% în 2023) și 7,3% pe alcool și tutun. Mâncarea și băuturile nealcoolice înghit 33,7% din cheltuieli. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră