Judecătoarea lui Mario Iorgulescu, legături periculoase
Judecătoarea lui Mario Iorgulescu, legături periculoase. Lui Mario Iorgulescu i s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie în dosarul în care a fost condamnat la 13 ani și opt luni de închisoare. Recursul în casație, admis de judecătoarea Ispas Practic, fiul lui Gino Iorgulescu a primit șansa să fie achitat, deși două instanțe (Tribunalul și Curtea de Apel București) au decis condamnarea sa. Citește și: Beizadeaua Mario Iorgulescu ar putea scăpa, după ce a fost condamnat pentru că, drogat fiind, a ucis un om cu mașina. Judecătoarea Ispas de la ICCJ a admis recursul în casație Adică nu au considerat valide argumentele avocaților fiului șefului LPF (Liga Profesionistă de Fotbal). Judecătoarea de la Înalta Curte de Casație și Justiție care a admis cererea de recurs în casație este Adriana Ispas. Ispas are o istorie de decizii controversate împreună cu Lia Savonea, una din cele mai influente magistrate din România. Fiica judecătoarei, "desenator" la o firmă În cea mai recentă declarație de avere depusă de judecătoarea Adriana Ispas, aceasta menționează, în mod ciudat, o sursă de venituri a fiicei sale, Maria Ispas. Este vorba despre firma Be Home Concept SRL din București. Judecătoarea Adriana Ispas a declarat veniturile fiicei sale (sursa: integritate.eu) Potrivit documentului depus de judecătoarea ÎCCJ, fiica sa ar fi încasat, în 2022, 6.610 lei de la Be Home Concept SRL ca "desenator". Această firmă are un istoric foarte bogat în contracte publice de la două primării de sector, dar nu numai. Firma, milioane de la primarul Tudorache La începutul lunii septembrie 2021, DNA a solicitat primăriei Sectorului 1 contractele – privind devizele și studiile de fezabilitate pentru modernizarea mai multor licee și școli din Sectorul 1 – din perioada administrației fostului edil PSD, Daniel Tudorache, au declarat atunci pentru G4media.ro surse judiciare. Spre exemplu, DNA a solicitat contractul nr. 137/15.07.2019 având ca obiect elaborarea DALI (documentația de avizare a lucrărilor de intervenții) și a studiului fezabilitate pentru lucrările de reabilitare și modernizare a liceului Nicolae Iorga din Sectorul 1. În total, este vorba de șase astfel de contracte încheiate de primăria Sectorului 1 condusă de Daniel Tudorache cu firma Be Home Concept SRL din Sectorul 1, București. Potrivit publicației Buletin de București, numai în 2020, firma Be Home Concept SRL a primit aproape nouă milioane de lei de la primăria condusă de Tudorache pentru realizarea documentațiilor DALI. Judecătoarea lui Mario Iorgulescu, legături periculoase Potrivit Rise Project, firma Be Home Concept SRL a renovat și vila lui Vladimir Plahotniuc din Pipera, oligarhul din Republica Moldova. Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, are o relație apropiată cu Gino Iorgulescu, tatăl lui Mario Iorgulescu. Tudorache și Iorgulescu au devenit și mai apropiați după ce Daniel Tudorache s-a implicat în activitatea clubului Rapid. Daniel Tudorache este unul dintre oamenii cu cele mai mari merite pentru ieșirea Rapidului din mocirla ligilor inferioare, după falimentul clubului, potrivit Fanatik.
