Luptătorii anti-Bolojan din Asociația Comunelor, conduși de un primar turnător și altul penal
Luptătorii anti-Bolojan din Asociația Comunelor din România (ACOR), conduși de un primar turnător și altul penal: DeFapt.ro a scris deja despre faptul că președintele ACOR, Emil Drăghici, a turnat la Securitate, iar azi vă arată că secretarul general al asociației, primarul PSD din Scânteiești, Galați, Ghiorghe Bute, are o condamnare penală. Însă, datorită faptului că a trecut mult timp de la condamnare, este posibil ca edilul să fi fost reabilitat. Citește și: Primărița PSD care i-a spus lui Bolojan „Ne îngropați pe toți” are salariu mai mare decât premierul Luptătorii anti-Bolojan din Asociația Comunelor, conduși de un primar turnător și altul penal În luna mai 2007, Judecătoria Galați l-a condamnat pe Ghiorghe Bute la un an și șapte luni cu suspendare și la plata a 237.200 de lei. Motivul: în perioada 2000-2006, primarul a angajat fictiv la firma sa 73 de șomeri, cu vârsta peste 45 de ani, pentru a lua subvenții de 170.000 de lei de la stat. Bute este celebru și pentru faptul că a vrut să închidă sediul Primăriei din Scânteiești și să-l mute în satul Fântânele, unde avea casă și nu ar fi trebuit să se mai deplaseze pe distanțe lungi ca să ajungă la slujbă. Totuși, acest lucru nu pare să se fi întâmplat, întrucât pe pagina de internet a acestei primării, sediul și cabinetul primarului au adresa tot în Scânteiești. „Nu am mutat practic sediul, am deschis un punct de lucru trei zile pe săptămână la Fântânele. Este ceva normal să mut sediul în satul unde locuiesc pentru că acolo sunt 2.000 de locuitori, iar în Scânteieşti au rămas doar 1.100”, spunea Bute, în 2010, pentru Adevărul. El este primar din 2000. În 2008, PDL a încercat să-i conteste candidatura, fiindcă era condamnat, dar solicitarea nu a avut succes. DeFapt.ro a arătat că președinte al ACOR este Emil Drăghici, fost turnător al Securității, primar peste comuna Vulcana Băi din Dâmbovița din 1990, pensionar cu o avere impresionantă. Drăghici este, oficial, independent, dar coopereză foarte bine cu PSD, care deține majoritatea în Consiliul Local. Datele publicate în Monitorul Oficial arată că Drăghici a colaborat cu Securitatea între 1982 și 1987 și „a furnizat informații prin care se denunțau activități potrivnice regimului totalitar comunist, precum: ascultarea și colportarea știrilor transmise de posturile de radio interzise – nota informativă din 25.07-1984; comentarii negative la adresa conducerii de partid și de stat din țara noastră, sub regimul comunist – nota informativă din 16.06.1982.”.