sâmbătă 07 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: gheorgheni

2 articole
Politică

Revolta din Ținutul Secuiesc împotriva UDMR continuă: proteste la Gheorgheni

Revolta din Ținutul Secuiesc împotriva UDMR continuă: azi au avut loc proteste la Gheorgheni împotriva majorării taxelor. În ultimele zile, UDMR s-a mai confruntat cu manifestații la Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc și Odorheiu Secuiesc. Citește și: Sandu, reacție surprinzătoare la raportul Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor din SUA „Pentru prima dată, UDMR se confruntă cu o nemulțumire politică de la bază, necontrolată, în Ținutul Secuiesc. În acest context trebuie interpretată ultima declarație a lui Hunor Kelemen, în care acesta dorește brusc să reducă toate taxele la jumătate”, scria, la 4 februarie, publicația de limba maghiară Transtelex.  Dar tot la 4 februarie, Kelemen Hunor anunța că a vorbit cu premierul Ilie Bolojan, explicându-i că majorarea impozitelor cu peste 100% trebuie corectată pentru că presiunea socială este prea mare, afirmând că a primit un răspuns pozitiv. „Eu am discutat cu premierul astăzi și nu m-a refuzat, mi-a zis: lasă-mi un pic de timp, să fac o analiză și să vedem cum putem reveni”, a spus în emisiune la Europa FM, Kelemen Hunor. Revolta din Ținutul Secuiesc împotriva UDMR continuă: proteste la Gheorgheni La protestul de azi de la Gheorgheni ar fi participat între 200 de persoane, potrivit Agerpres, și 1.000, potrivit Antenei 3. Oamenii s-au adunat în faţa Casei de Cultură din oraş şi au purtat pancarte cu mesaje în maghiară şi română, precum: "UDMR-ajunge!", "Jos Guvernul!" sau "Mai mult pentru cetăţeni, mai puţin pentru stat!" (sloganul UDMR la alegerile parlamentare - n. r.).De asemenea, printre protestatari s-au numărat şi persoane cu dizabilităţi sau reprezentanţi ai acestora, care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de eliminarea facilităţilor fiscale pentru această categorie. Pancartele afişate de aceste persoane purtau mesaje precum: "Facilităţi fiscale: eliminate. Pensii speciale: ireductibile?!", "Statul de drept începe acolo unde sunt protejaţi cei mai vulnerabili!" sau "Dizabilitatea nu este un lux, dar Guvernul o tratează ca atare".Organizatorul manifestării, Bajkó László, s-a adresat celor prezenţi şi a criticat politicile fiscale ale Guvernului, considerate nedrepte şi împovărătoare pentru cetăţeni. „Nu este echitabil ca noi, oamenii care trăim din ce în ce mai greu, să plătim consecinţele haosului politic şi economic acumulat de-a lungul deceniilor. Ne-am săturat că la fiecare criză politică, economică, soluţia să fie aceeaşi, să plătească omul de rând", a transmis organizatorul protestului.  O petiție lansată la finalul protestului cere: „În cazul în care UDMR nu este capabil să îşi impună în Guvern promisiunile făcute propriilor alegători şi este neputincios în faţa măsurilor de austeritate ale guvernului Bolojan, să iasă de la guvernare şi să nu mai susţină, cu voturile maghiarilor şi secuilor din Transilvania, excesele din ultimul an!”.  „Pentru prima dată, UDMR trebuie să se confrunte cu o nemulțumire politică de la bază, necontrolată, în regiune, pe care au încercat în zadar să o explice cu influența Tisza sau a AUR. Nu este vorba despre mobilizarea forțelor externe, ci despre furia autentică, spontană a propriilor alegători, iar în acest context merită să citim ultimul discurs al lui Hunor Kelemen, în care acesta lansează ideea înjumătățirii taxelor locale (...) Acest joc dublu – suntem la guvernare dar criticăm măsurile – seamănă din ce în ce mai mult cu logica PSD, care a operat mult timp în acest rol ambivalent, adică îi place să fie actor guvernamental, dar fără a-și asuma responsabilitatea guvernamentală. Ar lăsa asta în seama lui Bolojan.”, mai arăta Transtelex, la 4 februarie. 

Revolta din Ținutul Secuiesc împotriva UDMR continuă: proteste la Gheorgheni Foto: Facebook
Pesediștii petrec românește, de austeritate Foto: Cluj 24
Politică

Pesediștii petrec românește, de austeritate

Pesediștii petrec românește, de austeritate: meniu cu 20 de feluri și nouă cocktail-uri la o reuniune a principalului partid de guvernământ, la Grand Hotel Italia, hotel de 5 stele din Cluj-Napoca. Citește și: VIDEO În direct, la oră de vârf, la Rossia 1, se cere bombardarea României: „Au devenit prea aroganți!” Petrecerea a fost condusă de Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, iar la ea au mai participat ministrul Cercetării și Digitalizării, Bogdan Ivan, și Monica Săsărman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Reuniune PSD la un hotel de cinci stele Foto: Cluj 24 Pesediștii petrec românește, de austeritate Potrivit meniului oferit participanților la evenimentul „PSD Gheorgheni Social Democrația în Comunitate”, aceștia au avut de ales între 20 feluri de mâncare și un bufet de fructe și dulciuri, opt tipuri de băuturi alcooloce, nouă cocktailuri alcoolice și patru non-alcoolice, la care s-au adăugat sucuri și apă minerală. Organizația PSD Gheorgheni este o structură a unui cartier din Cluj, explică Cluj 24, care a publicat meniul de la reuniunea PSD. În meniu se afla ruladă de curcan cu smochine, balotină de mușchiuleț de porc în mantie de nucă, ruladă de cașcaval cu ardei și tapenade de măsline verzi, vol-au-vent cu salată de pui și mentă, tartină cu pește afumat, hrean și mărar, tartine cu speck, salată Tabbouleh, salată de creveți cu citrice, pastramă de pui afumat cu baby spanac și roșii cherry, piept de pui cu sos vânătoresc, stroganoff vită, butterfish alla mediterranea, ravioli cu ricotta și spanac în roată de parmezan, cartofi natur cu unt și ”pătrujel”. Foto: Cluj 24 Cuba Libre și Cosmopolitan se aflau pe lista de cocktailuri, dar se putea opta și pentru whiskey Johny Walker Red Label, Baileys sau vodcă Absolut. Citește și: Ce pensie ar trebui să primească un contribuabil de 65 de ani de la care s-au colectat 650.000 lei, dacă banii ar fi investiți. Diferența imensă față de pensia oferită de stat Partidele politice din România au primit în 2022, de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), o subvenție totală de peste 256 de milioane de lei. PSD a obținut cea mai mare sumă, 98,8 milioane de lei, din care peste jumătate a fost dirijată către presă. Anul acesta, doar în perioada ianuarie-septembrie, PSD a primit de la buget peste 76 de milioane de lei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră