joi 30 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

george simion

392 articole
Investigații

EXCLUSIV George Simion își ascunde urmele: a șters de pe site-ul său informațiile despre contul pentru donații de la nunta sa și orice informație despre eveniment

George Simion șterge urmele banilor nunții. Completarea declarației de avere la zi de către George Simion a declanșat un val de reacții publice. Informația care a produs rumoare a fost cea a unui "Dar nunta" de 400.000 de euro. Ce înseamnă "Dar nunta"? Potrivit celei mai recente declarații de avere, la nunta sa din august 2022, liderul AUR ar fi primit un dar de nuntă de 400.000 de euro. "Darul de nuntă" al lui George Simion (sursa: integritate.eu) Ce e drept, nu este o premieră menționarea acestei sume. La o lună după nuntă, în septembrie 2022, Simion declara pentru Antena 3 că estimează la 400.000 de euro ce a "strâns": "Am strâns 72.000 de euro. În total, cum a dat domnul Gigi Becali, cum a dat domnul pirotehnic, cum au fost apa, berea, o să ajungă la o estimare de 400.000 de euro". Să fie vorba de 72.000 de euro cash și restul, până la 400.000 de euro, bunuri primite drept donații pentru organizarea nunții? Așa se poate înțelege, mai ales având în vedere o declarație recentă a lui Simion, postată pe pagina sa de Facebook. Și, dacă 72.000 de euro a fost o sumă primită cash, ce s-a întâmplat cu aceasta? Simion nu recunoaște că ar avea bani de la nuntă în conturi. Și, așa cum vom arăta mai jos, această sumă nu a intrat nici în conturile Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni, pe care liderul AUR a indicat-o ca beneficiar al cadourilor de nuntă. În orice caz, faptul că informația despre "Dar nunta" apare în declarația de avere a lui George Simion arată cu certitudine că acesta a fost beneficiarul, nu vreo organizație, fundație etc. George Simion șterge urmele banilor nunții Ce a cerut George Simion să se întâmple cu eventualele daruri de la nunta sa? Într-o secțiune specială a site-ului său, georgesimion.ro, politicianul a solicitat ca eventualele daruri de nuntă să ajungă într-un cont al Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni. Secțiunea dedicată darului de nuntă de pe site-ul lui George Simion (sursa: archive.org) Scopul ar fi fost furnizarea de asistență medicală prin realizarea unui spital mobil cu ajutorul banilor. La adresa de internet a acelei secțiuni din site-ul lui Simion nu se mai găsește azi nimic. Practic, liderul AUR a șters de pe site-ul său acea pagină, după cum se vede mai jos. Pagina pe de mai sus, așa cum arăta în august 2022, a fost recuperată de pe site-ul archive.org, care arhivează constant versiunile site-urilor de internet. Pagina despre darul de nuntă de pe site-ul lui George Simion a fost ștearsă (sursa: georgesimion.ro) A șters și invitația de pe site În iunie 2022, George Simion a postat pe Facebook adresa altei pagini de pe site-ul său referitoare la nuntă. De data asta, era vorba de invitație. Invitația la nuntă de pe Facebook (sursa: Facebook/George Simion) Azi, adresa respectivă de pe site-ul liderului AUR nu mai duce nicăieri. Practic, și acea pagină a fost ștearsă. Simion a șters invitația la nuntă de pe site-ul său (sursa: georgesimion.ro) Minciuni despre banii dați trupei Phoenix Au existat, totuși, donații în bani către Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni. Potrivit unei declarații la Antena 3 a lui Eugen Popescu, fondator și președinte executiv al Fundației, s-au strâns 24.660 de lei din donații. Adică vreo 5.000 de euro, nu 72.000 de euro, cum spusese Simion tot pentru Antena 3. Potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe, în 2022, Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni a avut venituri totale de 59.274 de lei, adică aproximativ 12.000 de euro (de șase ori mai puțin decât ipotetica sumă de 72.000 de euro). Din care, 5.000 de euro din donații de la persoane fizice, inclusiv de câte 50 și 100 de lei, după cum a spus Eugen Popescu. Dar aici apare o altă inexactitate: Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni a plătit și formația Phoenix a lui Nicu Covaci să cânte la nuntă (o informația publicată în exclusivitate de către Defapt.ro), cu 8.000 de euro. Eugen Popescu a mai spus pentru Antena 3 că suma de 8.000 de euro pentru Phoenix nu a provenit din donațiile pentru nuntă, de 24.660 de lei, ci din alte donații, de la trei persoane. Or, cifrele nu se potrivesc: din totalul veniturilor Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni pe 2022, de 12.000 de euro, mai rămân doar 7.000 de euro după ce se scad cele 5.000 de euro primite donații pentru nuntă. Dar donațiile pe Revolut și altele? Și mai rămâne un mare semn de întrebare: pe lângă contul Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni indicat de Simion pentru donații, acesta a menționat pe site-ul său și alte metode de plată, după cum se poate vedea mai jos. După cum arătam mai sus, această informație nu mai apare azi pe site-ul georgesimion.ro). Citește și: Controversatul paznic al pușculiței cu 400.000 euro a lui Simion: diplomă dubioasă, sponsorizări de la oamenii SIE și înalt funcționar de stat, specialist în Diaspora Metode de plată alternative a darului de nuntă (sursa: archive.org) Liderul AUR nu mai spune azi nimic despre eventuale donații prin aceste metode.

EXCLUSIV George Simion își ascunde urmele: a șters de pe site-ul său informațiile despre contul pentru donații de la nunta sa și orice informație despre eveniment
Controversatul paznic al pușculiței cu 400.000 euro a lui Simion: diplomă dubioasă, sponsorizări de la oamenii SIE și înalt funcționar de stat, specialist în Diaspora
Politică

Controversatul paznic al pușculiței cu 400.000 euro a lui Simion: diplomă dubioasă, sponsorizări de la oamenii SIE și înalt funcționar de stat, specialist în Diaspora

Controversatul paznic al pușculiței cu 400.000 euro a lui George Simion: Eugen Popescu, fondatorul Fundației Naționale pentru Românii de Pretutindeni (FNRP), are o diplomă dubioasă obținută în Canada, a obținut sponsorizări de la oamenii SIE și a fost înalt funcționar de stat, specialist în Diaspora. Citește și: EXCLUSIV George Simion își ascunde urmele: a șters de pe site-ul său informațiile despre contul pentru donații de la nunta sa și orice informație despre eveniment Foto: Blog Dan Tanasă Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni este cea care, chiar potrivit declarațiilor lui Simion, a gestionat darul de 400.000 de euro de la nunta liderului AUR. Defapt.ro a scris că prin intermediul aceleiași fundații, liderul AUR a plătit trupa Phoenix. Controversatul paznic al pușculiței cu 400.000 euro a lui Simion Potrivit propriilor declarații, Eugen Popescu a fost elev al liceului militar de la Breaza, a urmat apoi cursurile școlii de ofițeri de radiolocație de la Brașov, dar a abandonat din motive medicale. În 1991 a plecat în Canada - „din motive strict personale și familiale” - și s-a întors în 1996 cu o diplomă de bioenergetician și homeoterapeut de la un așa-zis Colegiu de Medicină Alternativă din Canada. Universitatea din Oradea îi recunoaște studiile și i le echivalează cu cele de kinetoterapeut. Diploma nuturopatului Popescu Sursa: cetateanul.net Cu această diplomă, Popescu este angajat, în 2001, la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, unde ajunge chiar pe funcția de director. În 2016, în guvernarea Cioloș, este numit chiar director al Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni. După două luni este dat afară, dar contestă decizia și câștigă în instanță, așa că este repus în funcție. În 2016, actualul lider AUR, Dan Tanasă, a atacat dur concedierea lui Popescu de la Institutul Hurmuzachi și a scris pe blogul său: „Ce servicii secrete străine lucrează pentru plecarea directorului general din fruntea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”?”. Ultima declarație de avere depusă de funcționarul Popescu este din aprilie 2021, când consemnează eliberarea din funcția de consilier al Secretariatului General al Guvernului. La acel moment, SGG îi plătea despăgubiri de peste 100.000 de lei. Legătura lui Popescu cu George Simion este prin fundația sa, FNRP, care editează site-ul pro-AUR Romanian Global News (RGN Press). RGN Press are sponsorizări de la Tarom și de la clinica lui Gigi Becali, ImunoMedica. Oamenii SIE au pompat bani în fundația lui Simion Site-ul Captura.ro a scris, în august 2022, că RGN Press prima bani și de la Romaqua, „compania care îmbuteliază apa minerală Borsec (...), condusă de peste un deceniu de câțiva ofițeri de spionaj”. Cel care administrează Romaqua este generalul Constantin Rotaru, fost director adjunct al Serviciului de Informații Externe (1999 – 2005). Angajat la Romaqua este, potrivit Captura, și fostul consul al României la Hong Kong, Ioan Păun - care ar fi și general SIE - cel care a supravegheat trimiterea în ţară a unor bunuri în valoare de 611.000 de euro, destinate familiei lui Adrian Năstase. Oficial, potrivit CNSAS, Eugen Popescu a fost urmărit de Securitate, între 1981 și 1982, pentru legături cu străinii. Nu este clar cum, având un asemenea dosar, a fost primit la școala de ofițeri de radiolocație. Citește și: Aici sunt banii pentru Sănătate: spitalul județean Constanța are 4.275 de angajați. Un medic poate primi 38.000 lei/lună, o asistentă – peste 11.000 lei, iar un șofer – 5.600 lei/lună, brut

BREAKING George Simion a strâns aproape jumătate de milion de euro la nuntă. Aceasta este suma care apare în declarația de avere
Politică

BREAKING George Simion a strâns aproape jumătate de milion de euro la nuntă. Aceasta este suma care apare în declarația de avere

Președintele AUR, George Simion, a strâns aproape jumătate de milion de euro la nuntă. Aceasta este suma care apare în declarația de avere depusă la 14 iunie 2023. Simion a strâns aproape jumătate de milion de euro la nuntă Mai exact, potrivit declarației de avere, darul de nuntă obținut de George Simion și Simion Ilinca Valentina a fost de 400.000 de euro. Însă, tot în 2022, cei doi au obținut un credit Raiffeisen Bank, de 210.273 de lei. Este un credit ipotecar „având separație de bunuri”. De altfel, în declarația de avere apare un apartament de doar 44 metri pătrați, deținut integral de Simion Ilinca Valentina. În anul fiscal 2022, soția lui Simion nu a obținut absolut nici un venit. În schimb, liderul AUR a avut, de la Parlament, un salariu de 141.000 lei. Nunta ar fi costat 500.000 euro Nunta lui George Simion a costat aproape 500.000 de euro, declara, în august, deputatul AUR Dan Tănasă, lucru confirmat și de liderul AUR, deși anterior anunțase că cheltuielile au fost de numai 12.000 de euro. „Darurile de nuntă, cum ar fi focuri de artificii, brânză, apă, bere, valoarea acestora se ridică undeva la până în 400.000 euro”, a spus Dan Tănasă la Antena3. Deputatul AUR a spus că este decizia mirilor ce vor face cu banii strânși la nuntă, dar știe că liderul AUR anunțase că toți banii vor fi donați: „Eu știu că Simion a anunțat deja că banii se vor duce la spitalul mobil”. După sumele vehiculate în spațiul public, George Simion a precizat luni seară, la Antena 3, cât a fost darul de nuntă și cât a costat nunta. Citește și: La un spital aflat în prag de faliment, directorul financiar are 28.000 lei pe lună. Rafila, acum 15 zile: „Un director financiar într-un mare spital are în jur de 3.000 de lei salariu” "În numerar, am strâns 72.000 de euro. În total, darul de nuntă, cum a dat domnul Gigi Becali, cum a fost spectacolul pirotehnic, cum a fost apă, berea, o să ajungă în jur de 400.000 de euro. Acești bani îi voi trece transparent în declarația de avere, așa cum mă obligă legea", a spus George Simion, la Antena 3.

ANALIZĂ De ce România ar fi favorizată de eliminarea dreptului de veto al statelor UE: poate intra în Schengen, dezarmează Ungaria, aliatul lui Putin. AUR se opune
Politică

ANALIZĂ De ce România ar fi favorizată de eliminarea dreptului de veto al statelor UE: poate intra în Schengen, dezarmează Ungaria, aliatul lui Putin. AUR se opune

De ce România ar fi favorizată de eliminarea dreptului de veto al statelor UE: poate intra în Schengen, dezarmează Ungaria, aliatul lui Putin. Însă AUR, partid care se definește drept „suveranist”, dar susține indirect agenda Kremlinului, se opune. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online România, favorizată de eliminarea dreptului de veto al statelor UE La 4 mai, un comunicat de presă anunța constituirea unui așa-numit „grup de prieteni” al miniștrilor afacerilor externe din 9 state (Germania, Franța, Italia, Spania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Finlanda, Slovenia). Obiectivul lor: eficientizarea și creșterea vitezei de luare a deciziilor în domeniul Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC) a UE, inclusiv prin posibila extindere a utilizării majorității calificate la domenii PESC - adică politica externă și de securitate a UE. Grupul de prieteni nu vizează modificarea tratatelor UE. Grupul a fost constituit pe fondul blocajului constant al Ungariei la deciziile privind susținerea Ucrainei. La 15 mai, Ungaria a blocat în mod neașteptat alocarea celei de-a opta tranșe de asistență militară pentru Ucraina din Fondul European pentru Pace (EPF). Tranșa avea valoarea de 500 de milioane de euro. România a fost de acord să participe la grup, dar a adoptat o poziționare graduală, preferând, într-o primă fază, un statut de observator, iar apoi de membru plin. O publicație apropiată AUR, Romania Global News a titrat, după apariția acestei informații în spațiul public: „Trădătorii! Iohannis și Aurescu hotărăsc cu de la sine putere că România și românii renunță la o parte fundamentală a suveranității sale!”. „Revoltător: Statul român vrea să renunțe la propriul drept de veto în UE, în cele mai critice domenii: securitate și politică externă”, scria o altă publicație apropiată AUR, R3News. Simion crede că politica se face bătând cu pumnul în masă „Nu vrem să fim spectatori și executanți, așa au fost aceste partide care ne-au condus până acum în ultimii 33 de ani. De asta ne referim la interesul națiunii române, la apartenența noastră la Schengen, dreptul de veto în instituțiile din care facem parte”, a spus și George Simion, la RTV. Însă, în acest moment, România ar putea profita de renunțarea la unanimitate: „În cazul nostru, cu Schengen, sigur că ne-ar avantaja o majoritate calificată pentru că, practic, Austria și Olanda au transformat acest drept de veto într-o formă de șantaj”, a explicat fostul comisar European Corina Crețu Ungaria nu ar mai putea bloca în mod constant ajutoarele destinate Ucrainei În consecință, în acest moment, eliminarea dreptului de veto al unor state din UE ar fi în interesul României. Citește și: EXCLUSIV Cea care o hărțuiește pe Halep cu amânări în cazul de dopaj, în centrul unui scandal uriaș în Anglia cu suspiciuni de corupție în rugby. Karen Moorhouse, CEO al ITIA, și-a favorizat foști șefi

Membri ai AUR, suspectați de autorități că ar putea face uz de armă, insinuează George Simion. Acesta a recunoscut că au fost controale la cei cu permise de port armă
Politică

Membri ai AUR, suspectați de autorități că ar putea face uz de armă, insinuează George Simion. Acesta a recunoscut că au fost controale la cei cu permise de port armă

Membri ai AUR, controlați la arme. Ariadna Cîrligeanu, membru în Biroul Naţional al AUR, a declarat miercuri că obiectele în formă de gloanţe care au fost găsite asupra sa i-au fost oferite în urmă cu două zile, cu ocazia zilei de naştere. Gloanțe de colecție "În această dimineaţă am ajuns la Parlament, aşa cum fac în fiecare zi de lucru. Am intrat pe la intrarea de la S2 şi am făcut controlul de securitate obişnuit. Am scos geaca şi am pus-o pe banda scanerului, după care am pus obiectele personale în tăviţa destinată acestora, pentru a fi şi ele scanate. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online După ce am trecut prin scanerul destinat persoanelor, unul dintre membrii echipei de securitate de la intrarea în Parlament mi-a spus că este o problemă cu nişte obiecte din metal care se aflau în buzunarul hainei pe care am trecut-o prin scanerul respectiv. Ofiţerul SPP a căutat în buzunare şi a găsit patru obiecte de colecţie în forma unor gloanţe", a precizat ea, în cadrul unei conferinţe de presă. Ariadna Cîrligeanu a declarat că obiectele respective nu erau cartuşe active, nu conţineau vreun reactiv şi nu aveau niciun sistem de acţionare. Totodată, a subliniat că nu a încercat să eludeze vreun filtru de control, deoarece obiectele respective "sunt doar bucăţi de metal" care nu intră sub incidenţa vreunei legi. Membri ai AUR, controlați la arme "Denumirile utilizate în linşajul media declanşat ulterior asupra mea sunt improprii pentru ceea ce eu aveam în acel moment. Nu era nici muniţie, nu erau nici cartuşe, nici obiecte periculoase. (...) Nu reprezintă niciun pericol, erau inofensive, doar că pur şi simplu cei de la SPP au considerat că este necesar să fie verificate", a spus ea. Cîrligeanu a adăugat că a primit obiectele respective cadou, dar nu a dorit să dezvăluie identitatea persoanei care i le-a oferit. George Simion a intervenit, însă, spunând că se va face o cercetare în acest caz. "Noi ne gândim la o posibilă înscenare şi o să ne intereseze foarte mult identitatea persoanei. (...) Ne putem gândi la fel de fel de înscenări, pentru că după protestul de sâmbătă, la un coleg de-al nostru care conduce Comisia de sport - are o firmă de securitate şi pază, care sunt controlate de Ministerul de Interne - a venit control şi i-a luat toate actele pe care le avea în firmă. La domnul general Chelaru, deputat AUR, ieri au venit cei de la Poliţia Bragadiru să vadă permisul de port armă, să vadă cum îşi depozitează domnul general arma", a spus liderul AUR. Simion promite decizie după expertiză Totodată, el a precizat că membrii partidului aşteaptă rezultatele expertizei tehnice, iar ulterior vor lua o decizie. "Niciodată nu am introdus substanţe de genul acesta în Parlament. Ce s-a arătat la televizor, orice expert poate demonta în câteva secunde, oricine a lucrat cu muniţie. Eu nu am lucrat, de aceea poziţia noastră oficială este că aşteptăm expertiza tehnică. Citește și: AUR devine tot mai agresiv: de la vandalizarea mașinilor diplomatice și asaltul Parlamentului la lovirea lui Ludovic Orban și introducerea de muniție în Parlament Şi la fel cum a fost şi cazul altora asupra cărora au planat suspiciuni în spaţiul public, în momentul în care se dovedesc reale anumite acuzaţii, noi vom acţiona în sensul sancţionării pe linie de partid şi grupuri parlamentare a acelor oameni", a spus George Simion.

George Simion anunță că vrea să-și facă „presă alternativă”. Câteva ore mai târziu, Cristoiu declară că AUR nu este antisemit, nu este fascist și nu prezintă vreun pericol
Politică

George Simion anunță că vrea să-și facă „presă alternativă”. Câteva ore mai târziu, Cristoiu declară că AUR nu este antisemit, nu este fascist și nu prezintă vreun pericol

Președintele AUR, George Simion, anunță, pe Facebook, că vrea să-și facă „presă alternativă pentru a putea schimba sistemul”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Printr-o fericită coincidență, câteva ore mai târziu, jurnalistul Ion Cristoiu declara că AUR nu este antisemit, nu este fascist și nu prezintă vreun pericol. Simion vrea să-și facă „presă alternativă” „Televiziunile au evitat la ordin să arate protestul de ieri! Avem nevoie de presă alternativă pentru a putea schimba sistemul. Fiți alături de noi!”, a scris Simion, duminică, pe Facebook. Ulterior, el a făcut un apel ca toți cei dornici să ssuțină proiectul unei „prese alternative” să trimită CV-urile la AUR. „Cei care pot să ajute la diseminarea informației în presa scrisă, TV sau pe rețelele de socializare, trimiteți un CV sau o scrisoare de intenție la [email protected] Avem nevoie de oameni cu experiență care să se implice în acest efort comun de a combate propaganda sistemului. Singuri nu reușim și nu ne e rușine să cerem ajutor!”, a comentat președintele AUR la propria sa postare. Luni, jurnalistul Ion Cristoiu a discutat cu Simion, pe canalul YouTube HAI România!, și a declarat, potrivit unei transcrieri realizate de Capital:„Jurnalismul înseamnă să ai spirit critic. Trebuie să înjuri pe cineva. Eu nu înțeleg de ce se spune despre AUR că este un partid antisemit, pentru că nu este antisemit. AUR nu e un pericol. El nu e un partid fascist (…) Ei nu au teoreticieni, nu au practicieni. Ei sunt doar acuzați că ar fi antisemiști. Sunt umflați”. Citește și: De ce sunt veseli Ciucă și Ciolacu în privința PNRR: România poate obține lejer o renegociere a Planului, cum au făcut deja Italia, Germania, Franța. Berlinul refuză chiar reforma pensiilor „Da, se încearcă reeditarea scenariului Iliescu – Vadim. Însă românii nu sunt la fel de proști pe cum cred ei”, a spus George Simion, în emisiune.

Idolul lui Șoșoacă și Simion, Viktor Orban, ridică abia acum ultimele reglementări privind obligativitatea purtării măştii sanitare
Eveniment

Idolul lui Șoșoacă și Simion, Viktor Orban, ridică abia acum ultimele reglementări privind obligativitatea purtării măştii sanitare

Idolul lui Șoșoacă și Simion, Viktor Orban, ridică abia acum ultimele reglementări privind obligativitatea purtării măştii sanitare. Ungaria ridică obligativitatea purtării măştii sanitare în spitale de la 1 mai, anunță Centrul Naţional de Sănătate Publică (NNK), preluat de agenția maghiară de stat MTI. În octombrie 2021, senatoarea Diana Șoșoacă Șoșoacă îl saluta pe Viktor Orban în plenul parlamentului României: „Poate cândva vom avea un guvern naționalist după exemplul Ungariei”. Ea se opunea, la acel moment, vehement, purtării măștii sanitare. Și liderul AUR, George Simion, îl considera pe premierul Ungariei un model: „Sunt Viktor Orban al României, pentru că AUR și Fidesz au aceeași ideologie” Idolul lui Șoșoacă și Simion ridică ultimele reglementări Începând de luni, 1 mai, în Ungaria, nici angajaţii instituţiilor sanitare şi de asistenţă socială, nici vizitatorii, vor mai trebui să poarte măşti în aceste locuri. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Conducerea spitalelor va avea însă în continuare autoritatea de a ordona purtarea măştilor sanitare în spitale sau în anumite secţii din cadrul acestora. Citește și: Simona Halep: „Nu cer un tratament special. Vreau doar să fiu judecată. Cât mai trebuie să aştept?” În Ungaria, s-a ridicat obligativitatea purtării măștilor sanitare în spații închise din 7 martie 2022, dar aceasta trebuia păstrată în spitale și instituții sociale.

VIRAL Avocatul favorit al Antenei 3 și AUR, Piperea, se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul. George Simion cere solidaritate cu profesorul atacat de „hoardele globaliste”
Eveniment

VIRAL Avocatul favorit al Antenei 3 și AUR, Piperea, se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul. George Simion cere solidaritate cu profesorul atacat de „hoardele globaliste”

Avocatul favorit al Antenei 3 și al AUR, Gheorghe Piperea, se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul: „Dintr-o serie de 220 de studenți de anul III azi au venit la cursul meu fix 2”, a scris el, pe Facebook. Piperea se vaită pe Facebook că studenții îi sabotează cursul George Simion afirma, anul trecut, că Piperea ar putea fi candidatul AUR la prezidențiale. În plus, potrivit unor surse politice, el este pentru AUR un ministru al Justiției „din umbră”, oferind expertiza sa acestei formațiuni. „Domnul Piperea este unul dintre oamenii pe care mă bazez pentru viitoarea guvernare”, spunea Simion, la 23 martie. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Acum, avocatul pare să fi provocat reacția dură a studenților săi. El predă la Universitatea București, la Departamentul de drept privat. „O întreagă lume mă detestă și nu știu de ce. O lume care se crede bună și dreaptă și care crede că are nevoie de spații sigure, care nu le deranjează certitudinile și nu le forțează ieșirea de stereotipie. Dintr-o serie de 220 de studenți de anul III azi au venit la cursul meu fix 2. Este, de data asta, un evident boicot. (...) Așa îmi trebuie, nu?”, a scris Piperea. La scurt timp după aceste mesaj, liderul AUR s-a solidarizat cu el. „Profesorul Gheorghe Piperea atacat de hoardele globaliste. Să fim solidari cu el, așa ne sunt atacate valorile, rând pe rând!”, a scris George Simion. Citește și: Unde se duc rușii când se duc să scape de războiul lui Putin? Majoritatea au invadat țările vecine, provocând angoasa unei cuceriri lente. Mii de rusoaice, turism de naștere în Argentina Mesajul lui Piperea a devenit viral pe rețelele sociale, el fiind, cel mai adesea, ironizat. „Vai, toată lumea îl detestă! De ce? De ce?”, scrie un comentator, pe Twitter.

Panică la AUR! George Simion mă roagă să-i adaug pagina la „Favorite”: „Algoritmii Facebook nu mai permit ca toate postările să ajungă la tine”
Politică

Panică la AUR! George Simion mă roagă să-i adaug pagina la „Favorite”: „Algoritmii Facebook nu mai permit ca toate postările să ajungă la tine”

Președintele AUR, George Simion, mă roagă să-i adaug pagina la „Favorite”, îngrijorat că postările sale nu mai ajung la mine. El s-a plâns că „algoritmul” Facebook îi limitează vizibilitatea. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Nu este clar pe ce date se bazează Simion, când susține că Facebook nu îi mai oferă vizibilitate. Însă, la 29 martie, opt premieri est-europeni au cerut companiilor care compun așa-numitul „Big Tech” să pună capăt dezinformărilor răspândite de Moscova pe rețelele sociale, împotriva Moldovei și Ucrainei. George Simion mă roagă să-i adaug pagina la „Favorite” Mesajul lui George Simion a venit în această dimineață la 10.23, deși, de obicei, messengerul filtrează și trimite în spam tot ce nu vine de la prietenii de pe Facebook - iar cu liderul AUR nu sunt. El nu este nici măcar pe lista celor pe care-i urmăresc pe Facebook. „Salut! După cum ai observat, algoritmii Facebook nu mai permit ca toate postările să ajungă la tine. Ai adăugat pagina mea la FAVORITE pentru a fi în continuare la curent cu toate acțiunile și activitățile pe care le desfășor?”, mi-a scris Simion. Mesajul este, probabil, trimis automat către toți cei care au intercaționat cu pagina de Facebook a lui Simion. Citește și: Opt premieri est-europeni cer Big Tech să pună capăt dezinformărilor răspândite de Moscova pe rețelele sociale, împotriva Moldovei și Ucrainei. România nu este printre semnatarii scrisorii La 29 martie, cei opt premieri est-europeni cereau companiilor din Big Tech, inclusiv Facebook: „Platformele ar trebui să aloce personal și resurse financiare pentru a răspunde în mod eficient provocărilor legate de moderarea conținutului, în special în domeniul complex al discursului instigator la ură, unde algoritmii automatizați pot fi insuficienţi, iar examinarea umană este esențială”. În plus, „proiectele algoritmice ar trebui să prioritizeze acurateţea și veridicitatea în detrimentul implicării, atunci când promovează conținut”. România nu a semnat acest apel.

FOTO Anturajul discret al lui George Simion: nașul Dan Diaconescu, Victor Ponta, Marius Tucă sau afaceristul Mohammad Murad
Eveniment

FOTO Anturajul discret al lui George Simion: nașul Dan Diaconescu, Victor Ponta, Marius Tucă sau afaceristul Mohammad Murad

Anturajul discret al lui George Simion: nașul Dan Diaconescu, Victor Ponta, Marius Tucă sau afaceristul Mohammad Murad, acestea sunt personajele cu care liderul AUR se întâlnește frecvent și care, informal, îl consiliază, mai ales în ceea ce privește comunicarea. Anturajul discret al lui George Simion Dan Diaconescu, reținut acum pentru relații sexuale cu minore, a fost martor la cununia civilă a lui George Simion, la Măciuca, și, potrivit unor relatări din presă a fost chiar unul dintre nași, la cununia religioasă. Fostul patron al OTV Dan Diaconescu – încarcerat în martie 2015 după ce a fost condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru şantaj – a fost pus în libertate în noiembrie 2017, după ce Tribunalul Ilfov a decis definitiv eliberarea sa condiţionată. Simion l-a definit drept „fratele nostru, al poporului AUR”. „Domnul Diaconescu ne-a dat un dar prețios: ne-a dat sfaturi cum să ne protejăm de sistemul mafiot care conduce România de 32 de ani”, mai spunea președintele AUR. În ianuarie, Victor Ponta a explicat că i-a oferit lui George Simion consiliere pe probleme guvernamentale și că liderul AUR i-a cerut ajutorul de mai multe ori. „M-a întrebat de câteva ori, mi s-a părut că a înțeles, că-l interesează”, a spus Victor Ponta, la România Tv. În februarie, cei doi s-au văzut la restaurantul Poesia, de pe Bulevardul Aviatorilor, din București. Foto: Politic Media Tucă oferă spațiu de emisie Întâplător sau nu, Marius Tucă este proprietarul restaurantului Poesia, unde Ponta s-a văzut cu George Simion. Liderul AUR este invitat periodic la emisiunile moderate de Marius Tucă. Emisiunile sale sunt extrem de critice cu Ucraina, printre invitații lui Tucă fiind Adrian Severin și Adrian Năstase. Surse politice susțin că Simion ar asculta sfaturile lui Tucă în materie de comunicare sau în ceea ce privește temele pe care să le abordeze. Omul de afaceri Mohammad Murad - întâmplător, deținătorul hotelului unde Dan Diaconescu le-ar fi cunoscut pe gemenele cu care ar fi avut relații sexuale - a avut mai multe discuții cu George Simion, după care presa tabloidă a scris, pe surse, că antreprenorul ar putea fi fie ministru al Turismului, fie al Agriculturii, într-un guvern AUR. Însă, la finalul anului trecut, relațiile par să se fi răcit. „Are vreo 20-30-50 de generali, unul îi spune la o ureche ceva, unul altceva”, a susținut Murad despre Simion. Foto: CanCan Citește și: VIDEO Liviu Mihaiu, fostul guvernator al Deltei pe banii lui SOV, ia partea AUR în problema Bîstroe: Să-i lăsăm pe ucraineni fără apă pe brațul Chilia Recent, la o dezbatere AUR a apărut și Liviu Mihaiu, jurnalist, activist de mediu şi fost guvernator al Deltei Dunării.

VIDEO George Simion, turbat după ce a fost acuzat că s-a întâlnit cu un ofițer FSB (ex-KGB) în Ucraina. Dezvăluirea, făcută de Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova
Politică

VIDEO George Simion, turbat după ce a fost acuzat că s-a întâlnit cu un ofițer FSB (ex-KGB) în Ucraina. Dezvăluirea, făcută de Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării în Republica Moldova

George Simion, întâlnire cu ofițer FSB. Liderul AUR a postat o intervenție video pe Facebook marți seară în încercarea de a deturna dezvăluirea fostului ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Simion a împroșcat cu acuzații împotriva presei și a "argumentat" că informațiile care apar vor doar să limiteze creșterea AUR în sondaje. Simion se bate în piept cu sondajele "Le e foarte frică de noi", spune liderul AUR în video-ul înregistrat live pe Facebook. "A ieșit o conservă de la Chișinău să spună că Simion s-a văzut cu șeful securității din Rusia la Cernăuți. Minciună. Nu m-am văzut în viața mea cu Mark Tcaciuc de care zice Șalaru, nici cu șeful spionajului rusesc", a mai spus Simion. Anatol Şalaru a declarat într-un interviu acordat pentru În Linie Dreaptă că, în urmă cu 12 ani, actualul lider al AUR, George Simion, s-a întâlnit cu un şef al FSB. Şalaru a menționat că informaţia i-a fost comunicată de directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova. "Era perceput ca un unionist din România, care vrea unirea cu... aşa îl percepeam şi eu, că este un unionist şi pentru mine asta însemna foarte mult, şi eu sunt unionist. Şocul cel mare a venit când el a fost expulzat din Moldova şi nu mi-am dat seama de ce. Cum poate să fie expulzat cineva care este unionist, prietenul Republicii Moldova? (...) Atunci eu, fiind deputat, am mers, am avut o întâlnire cu directorul de la SIS, pe care l-am întrebat de ce şi-a permis să îl expulzeze. (...) Şi el mi-a spus că a coordonat toate acţiunile cu serviciile din România şi a fost informat şi i-a informat din timp de expulzarea lui Simion. George Simion, întâlnire cu ofițer FSB Şi el mi-a spus că George Simion este monitorizat de mulţi ani de serviciile din Moldova, de serviciile din Ucraina, care au fixat şi au trimis datele şi în R. Moldova şi probabil şi în România (...) că în 2011, nu mai ştiu luna, George Simion la Cernăuţi s-a întâlnit cu rezidentul FSB-ului şi că acţiunile lui George Simion nu sunt ceea ce credem noi că sunt. Asta mi-a zis directorul SIS de atunci. Eu nu i-am cerut acte. Mi-a zis că la noi în Moldova George Simion se întâlneşte des cu Mark Tkaciuk, care era omul serviciilor ruseşti. (...) Eu nu am făcut cunoştinţă cu documentele şi mă bazez pe ce mi-a spus atunci directorul SIS-ului, care era foarte bine informat. Citește și: VIDEO Filmarea cu Maia Sandu așteptând să cumpere flori, la piață, virală. Visegrad 24: „Ea este tipul de lider necorupt, modest, de care Moldova are nevoie cu disperare” Pentru mine a fost un şoc, nu l-am crezut, nu am acceptat, dar când am văzut ulterior toate acţiunile lui, încercările lui de a destabiliza situaţia şi de a compromite unioniştii... (...) "Ăla (ofițerul FSB - n.r.) era rezident la Cernăuţi. De ce s-a dus George Simion? Ce să negocieze George Simion cu rezidentul altui stat? Subordonare, păi el face politica lor. El promovează politica pro-rusească în România şi în cazul de faţă de Simion nu poţi să spui că asta sunt convingerile lui. El de 12 ani colaborează. Ăştia dacă te-au agăţat, acolo te ţin", a spus fostul ministru de la Chișinău.

Financial Times scrie despre scandalul Bâstroe, sugerând că este mâna Rusiei, cu scopul de a diminua susținerea României pentru Ucraina
Politică

Financial Times scrie despre scandalul Bâstroe, sugerând că este mâna Rusiei, cu scopul de a diminua susținerea României pentru Ucraina

Financial Times (FT) scrie, azi, despre scandalul Bâstroe, sugerând că este mâna Rusiei, cu scopul de a diminua susținerea României pentru Ucraina. Publicația britanică nu menționează originea scandalului, dar el a fost inflamat în România de ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, și de Antena 3. Citește și: Surse: PSD a ajuns la 28% și cade pe măsură ce se apropie momentul preluării Guvernului. AUR – 20%. Ascensiunea AUR, explicația atacurilor PSD împotriva Ucrainei, pe tema Bâstroe Financial Times scrie despre scandalul Bâstroe, sugerând că este mâna Rusiei „Un mic canal de la gura de vărsare a Dunării a devenit un subiect geopolitic fierbinte între Ucraina și România, stârnind temeri ale unui amestec propagandistic rusesc și că va duce la diminuarea sprijinului din partea Bucureștiului pentru vecinul său devastat de război”, arată FT. „În contextul în care această dispută amenință să afecteze legăturile bilaterale, ambasada Ucrainei a făcut un apel la români să «nu facă jocul propagandei rusești», care urmărește să submineze sprijinul lor pentru Kiev în timp ce războiul se prelungește. Ambasada Ucrainei la București a încercat rapid să clarifice faptul că lucrările erau de o «de natură operațională» pentru a îndepărta aluviunile care au redus adâncimea cursului de apă. Dar subiectul a devenit foarte politizat în România, stat membru al UE și al NATO care a sprijinit puternic Ucraina de la invazia Rusiei, inclusiv prin găzduirea a mii de refugiați (...) Un deputat român de extremă dreapta, George Simion, a postat un video cu o ambarcațiune pe ceea ce el a spus că este canalul Bystre. În videoclip, Simion și-a criticat adversarii politici pentru că nu le pasă de Delta Dunării”, mai arată publicația britanică. Financial Times îl citează pe Adrain Stănică, cercetător la institutul Național de Geologie Marină, din București, care a spus că ar fi costisitor pentru Kiev să dezvolte și să întrețină ruta Bâstroe-Chilia. Stănică a apreciat că lucrările de întreținere regulate au avut efecte neglijabile asupra biosferei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online „Având în vedere că sunt în joc legăturile bilaterale, el a adăugat că în România discursul pe această temă a fost «intoxicat» de știri false și, posibil, alimentat de o țară terță, fără a numi însă Rusia”, relatează FT.

PSD preia tema lui George Simion și vrea reduceri pentru clienții care-și scanează singuri mărfurile la supermarket
Politică

PSD preia tema lui George Simion și vrea reduceri pentru clienții care-și scanează singuri mărfurile la supermarket

PSD preia tema lui George Simion și vrea reduceri pentru clienții care-și scanează singuri mărfurile la supermarket, anunță Antena 3. UPADTE 16.00: PSD ia în calcul să să taxeze casele de marcat de tip Selfpay, fără casieri, din supermarketuri, care ar putea plăti taxe aferente unui salariu minim, o discuţie urmând să aibă loc în şedinţa coaliţiei de marţi, au declarat surse social-democrate pentru News.ro. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Reduceri pentru clienții care-și scanează singuri mărfurile „Partidul Social Democrat pregătește o propunere legislativă, o lege care să vină în sprijinul celor care lucrează în magazine dar şi al clienţilor, dacă măsura va fi extinsă şi noi vom fi cei care ne vom scana singuri produsele la casele de tip self-pay. Sunt propuneri discutate în acest moment, potrivit surselor Antena 3 CNN, însă o variantă finală, cel mai probabil, va fi discutată de către Ministerul de Finanțe, dar și în cadrul coaliției de guvernare”, anunță postul controlat de Dan Voiculescu. „Există mai multe variante în acest moment, conform unui posibil proiect pe care social-democrații l-ar putea aduce în dezbatere, și anume la un anumit număr de case să existe un asistent uman care să ajute (...) Dar dacă ne scanăm singuri produsele, să primim poate o reducere la factura finală, în funcție de decizia comună cu acel supermarket”, arată site-ul Antenei 3. Poți citi și: George Simion și Marian Godină, doi dintre clienții revoltați că Auchan a renunțat la casieri. Ambii critică dorința companiei de a obține „profit” Liderul AUR, George Simion, și polițistul Marian Godină sunt doi dintre clienții revoltați că Auchan a renunțat la casieri. Atât Godină, cât și Simion, critică dorința companiei de a obține profit – dorință care pare a fi inacceptabilă într-o societate capitalistă. „Auchan, ca și ceilalți retaileri veniți în România, realizează profituri uriașe și în mare parte, externalizează acești bani către țările lor. Când le-am criticat practicile, ni s-a replicat că punem în pericol locurile de muncă pe care le-au creat. Acum, după ce au luat banii românilor, iată că tocmai CORPORAȚIILE vor să elimine și locurile de muncă, prin digitalizarea excesivă și înlocuirea angajaților prin proprii clienți”, a scris Simion, pe Facebook.

George Simion și Marian Godină, doi dintre clienții revoltați că Auchan a renunțat la casieri. Ambii critică dorința companiei de a obține „profit”
Eveniment

George Simion și Marian Godină, doi dintre clienții revoltați că Auchan a renunțat la casieri. Ambii critică dorința companiei de a obține „profit”

Liderul AUR, George Simion, și polițistul Marian Godină sunt doi dintre clienții revoltați că Auchan a renunțat la casieri. Atât Godină, cât și Simion, critică dorința companiei de a obține profit - dorință care pare a fi inacceptabilă într-o societate capitalistă. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Simion și Godină, revoltați că Auchan a renunțat la casieri „Auchan, ca și ceilalți retaileri veniți în România, realizează profituri uriașe și în mare parte, externalizează acești bani către țările lor. Când le-am criticat practicile, ni s-a replicat că punem în pericol locurile de muncă pe care le-au creat. Acum, după ce au luat banii românilor, iată că tocmai CORPORAȚIILE vor să elimine și locurile de muncă, prin digitalizarea excesivă și înlocuirea angajaților prin proprii clienți. Aceste practici trebuie să înceteze! Auchan, ca și ceilalți retaileri, au profituri suficient de mari încât să-și permită să țină angajații plătiți, în cele mai multe cazuri, cu salariul minim pe economie. Explicația conform căreia casierii nu vor fi concediați și vor deveni «consultați» este doar praf în ochi. O glumă. În realitate, dacă nu luăm atitudine, în 2-3 ani mii de oameni își vor pierde locurile de muncă. Totul este doar despre intenția unora de a-și spori profiturile prin transformarea clienților români în angajați neremunerați ai «investitorilor strategici». Adică și cu banii luați și slugi! De aceea, aceste atitudini trebuie sancționate și îi invit pe toți românii să BOICOTEZE Auchan și magazinele unde sunt eliminați angajații în favoarea «caselor self-service» sau unde se dorește așa ceva”, a scris Simion, pe Facebook. Godină constată că Auchan va face profit Godină n-a făcut un apel la boicotarea Auchan, dar a scris că magazinul obține profit prin concedierea casierelor. „Nu știu ce s-a întâmplat cu acele doamne care lucrau la case, nu știu dacă au fost disponibilizate, dar sigur prin metoda asta magazinul face economie. Economie care, cel mai probabil, se traduce în profit, cel puțin eu așa o văd”, a scris polițistul de la Rutieră. El a anunțat că nu-și va face cumărături la această rețea de supermarketuri: „Soluția mea e simplă, nu mă mai duc la Auchan, la fel cum celor care le place asta pot merge în continuare, că doar e evoluția tehnologiei și «cost saving»”. Foto: Facebook Marian Godină Ulterior, Godină s-a distanțat de Simion, scriind: „Nu am nicio legătură cu acest domn și mă îngrijorează profund faptul că s-ar putea interpreta că eu și dl Simion avem păreri similare”.

Dragnea îl atacă pe George Simion: „Mentorul lui George Simion e Florian Coldea”. Acum un an, fostul lider PSD susținea că președintele AUR este „susținut de servicii”
Politică

Dragnea îl atacă pe George Simion: „Mentorul lui George Simion e Florian Coldea”. Acum un an, fostul lider PSD susținea că președintele AUR este „susținut de servicii”

Fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, acum director la o fermă, îl atacă pe George Simion: „Mentorul lui George Simion e Florian Coldea”, a susținut el, la Realitatea TV. Dragnea a mai lansat un atac de acest tip împotriva lui Simion, în februarie 2022, când a afirmat că ar fi susținut de mogulii Ghiță și Burci care, la rândul lor, au legături cu serviciile secrete. Mentorul lui George Simion e Florian Coldea „Mentorul lui George Simion e Florian Coldea. A fost de la început și va fi mereu. Coldea mi-a spus. Prima discuție despre George Simion am avut-o cu Kelemen Hunor. Prin 2014-2015, nu mai țin minte. Care mi-a zis: tu știi că unul din oamenii pe care îi folosește SRI să atace maghiarimea este Simion? Nu am știut... La câteva zile, l-am întrebat frontal pe Florian Coldea și a zis DA. Astă vară eram în casă la un prieten și stând cu el primește un telefon de la un cetățean bulgar implicat într-o firmă foarte puternică de PR de campanie electorală, printre cele mai bune din lume. L-a sunat să-l întrebe dacă știe un personaj din România pe nume Florian Coldea, că i-a contactat pentru a intermedia un contract de consultanță cu AUR. Banii adevărați nu veneau prin donații sau conturi bancare. Erau din partea SRI sau a firmelor apropiate. Acest băiat nu va putea să scape niciodată de legăturile cu Florian Coldea. Cine susține AUR susține de fapt revenirea lui Florian Coldea la conducerea României”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit unei transcrieri a Realității TV. Foto: captură video Potrivit acestui post, fostul lider PSD va „scoate” o carte, la toamnă. Citește și: Țările NATO au luat o decizie importantă, spune secretarul general al Alianței – vor furniza mai multe arme grele Ucrainei: Suntem într-o fază decisivă a războiului

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră