Ce recomandare le-a făcut Nicușor Dan celor care-l huiduiau, la Focșani
Ce recomandare le-a făcut președintele Nicușor Dan celor care-l huiduiau, la Focșani: „Aveți responsabilitatea să va uitați la cine sunt oamenii în care vă puneți speranțele. Nu gândiți doar pasul 1, ci și pasul 2”, a spus șeful statului. Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” Ce recomandare le-a făcut Nicușor Dan celor care-l huiduiau, la Focșani Nicușor Dan a participat pentru prima dată în calitate de președinte la Ziua Unirii Principatelor Românești, în Focșani. Dan a fost aplaudat de cei prezenți la sărbătoare, dar și huiduit de un grup de persoane. „La mulți ani, dragi focșăneni care huiduiți autoritățile publice, este un drept pe care l-ați câștigat. Este un drept pentru care niște oameni au murit, pentru ca orice cetățean din țara asta să aibă dreptul să huiduie o autoritate publică. Însă, acest drept vine și cu o responsabilitate. Și responsabilitatea este… Uitați-vă la cine sunt oamenii în care vă puneți speranțele. Nu gândiți numai pasul unu, gândiți și pasul doi. Aveți o responsabilitate pentru voi, aveți o responsabilitate pentru copiii voștri, aveți o responsabilitate pentru România întreagă. La mulți ani, focșani! La mulți ani, România!”, a spus Nicușor Dan. Președintele Nicușor Dan sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române cu un tur prin Moldova. Prima oprire a fost la Focșani, apoi șeful statului va merge la Iași. Alături de președinte, vor fi și şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad şi ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă.