Transportatorul mercenarilor lui Potra în Congo neagă că l-ar fi dus pe acesta în Dubai
Fly Lili neagă asocierea cu Potra. Compania aeriană Fly Lili și administratorul său, Jurgen Faff, au transmis vineri seara un comunicat în care resping categoric acuzațiile potrivit cărora ar fi facilitat plecarea lui Horațiu Potra din România către Dubai, folosind aeronavele proprii. Fly Lili neagă asocierea cu Potra „Fly Lili nu a operat niciodată și nu operează zboruri spre sau dinspre Dubai. Citește și: Hubert Thuma vrea cenzurarea informației că a fost condamnat penal: cere 200.000 de lei de la DeFapt.ro și înlăturarea articolelor despre decizia Înaltei Curți Afirmațiile conform cărora domnul Jurgen Faff ar fi pus la dispoziție aeronavele companiei pentru sprijinirea deplasării lui Horațiu Potra sunt complet false și lipsite de orice fundament sau probe”, se precizează în document. Reprezentanții Fly Lili au subliniat că nu există nicio relație de prietenie sau colaborare între Jurgen Faff și Horațiu Potra. Compania califică zvonurile apărute în spațiul public drept „pure speculații”, menționând că „o asemenea legătură nu a existat și nu există”. Detalii despre zborurile către Congo În comunicat, compania a precizat că ultimul zbor către Congo a avut loc pe 7 ianuarie 2025, fiind efectuat în conformitate cu legislația, la fel ca și în cazul altor operatori aerieni români. Fly Lili a subliniat că își desfășoară activitatea numai pe baza contractelor comerciale în vigoare, operând curse civile de pasageri pe rute europene și spre Tel Aviv. Toate zborurile companiei pot fi monitorizate în timp real pe FlightRadar. De asemenea, compania a precizat că nu a efectuat niciodată zboruri cargo și că toate operațiunile au respectat cadrul legal și au fost monitorizate de autorități. Precizări privind situația fiscală În ceea ce privește datoriile către stat, Fly Lili a anunțat că se află în proces de eșalonare a obligațiilor fiscale, prezentând ANAF rapoarte de evaluare și garanții suficiente pentru acoperirea integrală a sumelor invocate. „Compania nu a acționat niciodată ilegal. Situația financiară actuală reflectă exclusiv întârzieri la plată, nicidecum intenții de evaziune”, au subliniat reprezentanții Fly Lili. Compania se delimitează de orice asociere politică Fly Lili a transmis că se delimitează ferm de orice afilieri politice, persoane sau organizații, subliniind că activitatea sa nu a depășit niciodată obiectul legal de activitate. „Ne rezervăm dreptul de a utiliza toate mijloacele legale pentru a proteja reputația și integritatea companiei Fly Lili și a domnului Jurgen Faff împotriva informațiilor false propagate în spațiul public”, se mai arată în comunicat. Potra, reținut în Dubai Precizările vin după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Jurgen Faff ar fi facilitat plecarea lui Horațiu Potra din România către Dubai. Potra a fost reținut miercuri în Dubai, fiind dat în urmărire internațională de autoritățile române. El a fugit din țară la începutul anului, împreună cu fiul său Dorian și un alt membru al familiei, pe numele lor fiind emise în februarie mandate de arestare preventivă. Mercenarul este judecat pentru tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, precum și pentru instigare publică. În același dosar este judecat și Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale.