Reacție nervoasă a lui Exarhu când era filmat parcând pe trotuar
Reacție nervoasă a lui Răzvan Exarhu când era filmat parcând pe trotuar: „Puteți să vă băgați telefonul ăla în c*r?”. În filmare se poate vedea că Exarhu a venit să recicleze mai multe cutii de carton, pe care le transporta cu un BMW. Citește și: Ciolacu va acorda oamenilor lui Dan Voiculescu 6-7 locuri eligibile pe listele de candidați PSD Însă, deși în zonă erau spații de parcare, el a preferat să parcheze pe trotuar, blocând astfel și trecerea de pietoni. Captură de ecran: Facebook Ovidiu Albu Filmarea, care durează circa un minut și 31 de secunde, arată că Răzvan Exarhu este supărat pe faptul că este filmat, iar în câteva momente pare chiar agresiv. În plus, la plecarea din parcare, el deschide geamul mașinii și-i arată degetul mijlociu celui care-l filma. Imaginile au fost distribuite pe Reddit, iar ulterior au fost șterse. Reacție nervoasă a lui Exarhu când era filmat parcând pe trotuar „Răzvan Exarhu: Vrei să iți bag telefonul ăla în c*r? Cu ce drept mă filmați? Cetățean: Am dreptul să vă filmez pentru că este domeniul public. Dumneavoastră nu aveți dreptul să veniți cu mașina aici. Răzvan Exarhu: Bine, mulțumesc mult. După ce a depozitat gunoiul, Exarhu s-a suit în mașină, dar a revenit și i-a cerut bărbatului să șteargă filmarea. Răzvan Exarhu: Prietene, dacă îmi filmezi numărul, ce se întâmplă? Cetățean: Filmez pe spațiul public. Răzvan Exarhu: Nu, serios, ce se întâmplă? Hai să ștergem, te rog, acea frumoasă înregistrare. Cetățean: În niciun caz, mai ales că sunteți o persoană publică. Răzvan Exarhu: Ah, mulțumesc mult”. Razvan Exarhu, reactie controversata dupa ce a fost fimat cu BMW-ul pe trotuar pic.twitter.com/Q8bJc3k43l— aktual24.ro (@ak24ro) October 4, 2024 Ulterior, Exarhu și-a cerut scuze, pe Facebook, după acest incident. „Îmi pare rău că mi-am pierdut cumpătul, am înțeles lecția și vă asigur că nu parchez pe trotuare, că nu e genul meu. Mai îngrijorător mi se pare că judecata trece înaintea faptelor, așa că pot doar să fiu și mai atent de acum înainte. Dar cred că ne putem aborda și fără agresivitate. Posibil să avem reacții mai bune cu toții. Imi cer scuze public pentru că am reacționat nervos verbal și promit că voi parca și de acum inainte regulamentar. Ca de obicei”, a scris el.
