DNA a intrat la 4 dimineața peste primăria lui Boc: „Suntem în faza de strângere de probe” - presa
DNA a intrat la 4 dimineața peste primăria lui Boc: „Suntem în faza de strângere de probe”, a precizat parchetul anticorupție pentru Stiri de Cluj. Citește și: Agenție cu activitatea suspendată de peste un an, dar unde zeci de angajați iau salarii imense. Director, un pensionar special Un director și un șef de serviciu din primărie ar fi fost „ridicați de acasă”. DNA a intrat la 4 dimineața peste primăria lui Boc „Potrivit informațiilor obținute de Știri de Cluj din surse apropiate anchetei, biroul Direcției Tehnice din cadrul Primariei Cluj-Napoca a fost sigilat în jurul orei 4:00 dimineața, iar anchetatorii se află și la această oră în sediul primăriei. Conform acelorași surse, sunt vizați directorul Direcției Tehnice, Virgil Poruțiu, precum și Lucia Lupea, șefa Serviciului Achiziții, care ar fi fost ridicați la primele ore ale dimineții de acasă”, arată această publicație. Primăria a confirmat această informație. „La solicitarea DNA Cluj, Primăria Cluj-Napoca în această dimineață a pus la dispoziția organelor de control documentele solicitate în cadrul demersului DNA. Activitatea primăriei se desfășoară normal și colaborează instituțional cu organele statului potrivit prevederilor legale”, a spus un purtător de cuvând al primăriei. În schimb, DNA a arătat că nu va furniza nici un fel de informații: „Sunt activitati procedurale. Nu o să facem nicio comunicare publică pe acestă temă, momentan. Căci, așa cum am spus, sunt activități procedurale într-un dosar de-al nostru. Suntem în faza de strângere de probe”.