vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: eliberare condiționată

1 articol
Eveniment

Udrea poate pleca liberă din spital dacă judecătorii îi admit marți cererea de liberare condiționată

Elena Udrea așteaptă o posibilă eliberare. Judecătoria Ploiești urmează să decidă marți asupra cererii de liberare condiționată depuse de Elena Udrea, aflată în prezent în Penitenciarul Târgșor. Fostul ministru al Turismului execută o pedeapsă de șase ani de închisoare, primită în dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea așteaptă o posibilă eliberare Elena Udrea se află internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în urma unei intervenții chirurgicale suferite duminică, ca urmare a unui diagnostic de colecistită acută litiazică. Citește și: EXCLUSIV „Bomba” pusă de Tîlvăr sub scaunul lui Moșteanu: sistemul de rachete SHORAD-VSHORAD de 2,2 miliarde de euro care nu respectă cerințele de licitație La finalul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Udrea, stabilind că i se deduce din pedeapsă o perioadă cumulată de aproximativ opt luni. Udrea se află în detenție din iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria. Controverse juridice Trimisă în judecată în 2015 și condamnată definitiv în iunie 2018, Udrea a fugit înainte de pronunțarea sentinței și a fost arestată în Costa Rica. Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituțională a constatat nereguli în constituirea completurilor de cinci judecători, ceea ce a dus la suspendarea executării pedepsei și la eliberarea sa temporară. Condamnarea reconfirmată în 2022, după decizia CJUE În aprilie 2022, Înalta Curte a respins o contestație în anulare a Elenei Udrea, confirmând condamnarea la șase ani de închisoare, în baza unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Udrea a fugit în Bulgaria, dar a fost prinsă și încarcerată din nou în România în vara aceluiași an. Acuzații de corupție și prejudiciu de 3 milioane euro În dosarul „Gala Bute”, Udrea este acuzată că a coordonat un mecanism prin care apropiați ai săi au primit bani de la firme private, în schimbul garanției plății lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului. Banii ar fi ajuns fie în patrimoniul său, fie la PDL București sau la fostul șef al Federației Române de Box, Rudel Obreja. Prejudiciul total imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro.

Elena Udrea așteaptă o posibilă eliberare (sursa: Facebook/Elena Udrea)
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră