joi 09 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

electorat

4 articole
Politică

„Nu ne trădați!” Susținătorii AUR transmit liderilor un mesaj clar: Nu votați Guvernul Veștea!

Învestirea Guvernului Veștea depinde într-o măsură importantă de modul în care se vor poziționa parlamentarii AUR. În condițiile în care alianța formată din PSD și susținătorii premierului desemnat Adrian Veștea nu deține singură majoritatea necesară de 233 de voturi, atenția publică se îndreaptă spre cel mai mare partid de opoziție. Potrivit calculelor parlamentare, noul executiv ar avea nevoie de un sprijin suplimentar estimat între 25 și 40 de voturi pentru a trece de votul Parlamentului. În acest context, apare o întrebare care agită atât scena politică, cât și electoratul formațiunii conduse de George Simion: va accepta AUR să contribuie la instalarea unui guvern susținut de partidele pe care le-a criticat constant? O dilemă politică AUR și-a construit o mare parte din capitalul electoral prin opoziția față de partidele tradiționale și față de ceea ce liderii săi numesc „sistemul politic”. Citește și: Primele semne că AUR va ajuta guvernul Veștea: în Birourile Permanente, a ajutat PSD Tocmai de aceea, un eventual vot favorabil pentru Guvernul Veștea ar putea fi interpretat de o parte a susținătorilor drept o abatere de la promisiunile făcute în campaniile electorale. În ultimele zile, mai mulți lideri ai partidului au transmis public mesaje care sugerează că AUR nu intenționează să ofere sprijin noului executiv. Vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, și liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, au formulat aceeași întrebare: „De ce s-ar autodistruge AUR pentru a salva PSD-ul?”. Ce spun susținătorii partidului Pe 17 iunie, George Simion a publicat pe Facebook un mesaj despre disciplina și loialitatea parlamentarilor AUR: „AUR are 90 de parlamentari. Adică 90 de reprezentanți ai românilor. Ei semnează și votează orice moțiune și suspendare. Oricând, fără trădători. AUR = LOIALITATE”. Mesajul a generat peste 3.000 de comentarii. O analiză a reacțiilor online arată existența unei puternice reticențe față de ideea ca AUR să contribuie la învestirea Guvernului Veștea. Lica Troneci: „Acum să vă văd!Dacă întrați în cardasie cu cei mai mari hoți la următoarele alegeri o să plătiți prețul.Toți au fost la guvernare și toți sunt la fel. Pastrati-va sansa de a demonstrat că AUR este altceva.” Mihai Grozavu Misu: „Sa nu dați voturi doamne ferește!!” Marian Anitei: „Cine trădează nu are ce căuta în Aur!!” Francesca Ungureanu: „Personal nu doresc sa votati niciun guvern. Sa se spele pe cap si cu Nicu si ei intre ei, toti!” Marian Morar: „Asta înseamnă loialitate față de cei care și-au pus încrederea în tine!” Aurelian Fejer: „Poate votează vreunul pt Vestea! Că atunci sunteți de partea sistemului.” Boboc Pompi: „Te rog nu trăda.......nu vota acest guvern” Gheorghe-Adrian Rad: „Nu votati pe trădător asta de Vestea. Toți dusmanii tari ii sunt alături.” Liderii suveraniști asigură că nu vor vota pentru Veștea Poziția exprimată de mulți dintre comentatori este în acord cu declarațiile recente ale liderilor partidului. Dan Dungaciu a afirmat public că parlamentarii AUR ar putea opta pentru formula „prezent, dar nu votez” sau chiar pentru părăsirea sălii în momentul votului, susținând că partidul nu are motive să contribuie la instalarea executivului. La rândul său, Călin Georgescu a îndemnat public parlamentarii să nu voteze guvernul, calificând un eventual sprijin drept „un act de trădare”. Peiu: Votul pentru Veștea ar prăbuși AUR Mesajul cel mai explicit a venit însă tocmai în ziua votului, pe 22 iunie, din partea liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu, care a avertizat că susținerea cabinetului ar putea avea consecințe electorale severe pentru partid. „Nicușor Dan și PSD s-au pus în situația dificilă de a propune un guvern care nu poate sa treacă de votul parlamentului. Singura ieșire pe care au găsit-o este de a presa AUR sa voteze învestirea guvernului. Dar asta ar aduce prăbușirea partidului AUR. Întrebarea logică este: de ce s-ar auto-distruge AUR pentru a salva PSD?” Frica de eticheta „partid al sistemului” Și comentariile publicate la mesajul lui Petrișor Peiu reflectă aceeași temă dominantă: teama că AUR și-ar pierde identitatea politică dacă ar sprijini actuala formulă guvernamentală. Sofia Sofia: „Fără voturi AUR ! Mă uitam in lista de miniștrii și văd unul de la Buzău , frate cu Ciolacu. Cum să ne aducă bine când avem unul și unul în acest guvern ??? Nu se poate așa ceva ... AUR are oameni profesioniști.” Cristina Cris: „Sper sa nu votati, altfel veti pierde o mare parte din electorat!!!” Maria Cojan: „Domnule Petrișor Peiu, dacă votați acest guvern oameni vă vor taxa urât.” Adina Lra: „Nu votati acest guvern bolojaf 2! Alegerile anticipate sunt singura solutie!” Anki: „AUR nu are niciun motiv să voteze acest Guvern. Dacă se dorește sprijin parlamentar din partea AUR, atunci trebuie oferite oportunități reale: ministere, funcții, poziții care să asigure influență. Altfel, soluția firească rămâne întoarcerea la electorat, anticipate. Cred că cei mai multi votanți AUR sunt in asentiment cu mine de aceea vă spun: NU NE TRADAȚI ÎNCREDEREA!” Ileana Iulia Istudor: „Acum se va vedea clar dacă aur este sau nu partidul sistemului. Dacă va vota guvernul Veștea e clar ce hram poartă.” Eugen Badea: „Exact, majoritatea susținătorilor AUR nu doresc ca AUR să voteze acest guvern.” (Este important de precizat că aceste comentarii nu reprezintă un sondaj și nu pot fi considerate reprezentative pentru întregul electorat AUR. Ele oferă însă o imagine asupra unei părți active și vocale a susținătorilor partidului din mediul online.) Testul relației dintre AUR și propriul electorat Dincolo de negocierile parlamentare, votul pentru Guvernul Veștea pare să fi devenit și un test de credibilitate pentru AUR. Pentru o parte dintre susținătorii partidului, miza nu este doar cine va guverna România, ci dacă formațiunea își va păstra profilul de opoziție radicală față de partidele tradiționale. Rămâne de văzut dacă presiunile matematice din Parlament vor cântări mai mult decât presiunile venite din propria bază electorală. Cert este că, în spațiul online apropiat de AUR, ideea unui sprijin acordat Guvernului Veștea întâmpină o rezistență vizibilă.

„Nu ne trădați!” Susținătorii AUR transmit liderilor un mesaj clar: Nu votați Guvernul Veștea!
Simion, frustrat, a făcut apel la susținătorii săi să meargă la vot până în ultimul minut
Politică

Simion, frustrat, a făcut apel la susținătorii săi să meargă la vot până în ultimul minut

Președintele AUR, George Simion, a lansat duminică seară un apel către alegătorii din București și din județul Buzău, încurajându-i să își exercite dreptul de vot până la ora închiderii secțiilor. Apel la participare și neîncredere în exit-poll-uri Simion a subliniat că prezența la urne este scăzută și le-a cerut alegătorilor „să nu dea crezare diferitelor rezultate ale exit-poll-urilor”. Citește și: Băluță pare speriat: „un candidat se declară câștigător” ceea ce ar fi „nedemocratic și ilegal” Potrivit acestuia, mulți alegători refuză să răspundă operatorilor, iar informațiile vehiculate public ar reprezenta „încercarea unora sau altora de a manipula votul”. El a cerut reprezentanților AUR din secțiile de votare să numere fiecare vot și să nu ia în considerare niciun rezultat neoficial înainte de finalizarea procesului electoral. Acuzații privind campania în ziua votului Liderul AUR a susținut că „anumite organe media” ar fi desfășurat campanie electorală în ziua alegerilor, încălcând regulile. În plus, Simion a afirmat că înțelege reticența unor alegători față de procesul democratic, invocând diverse nereguli și suspiciuni din trecut. „Hârtie ieftină” și „tendințe de influențare” Simion a acuzat autoritățile că au folosit materiale electorale de slabă calitate: „au ales o hârtie foarte ieftină, ăsta e prețul pus pe democrație”, afirmând că tușul „intră și pe partea cealaltă”. El a mai spus că unele instituții ale statului și „sistemul” ar încerca să inducă dinainte un câștigător prin sondaje și exit-poll-uri „false”. Situația din Buzău: acuzații la adresa primarilor Liderul AUR a atras atenția asupra unor comportamente din județul Buzău, unde, în opinia lui, situația electorală este foarte strânsă. Simion susține că anumiți primari ar intra în secțiile de vot „ca pe propria moșie”, influențând alegătorii și indicându-le cu cine să voteze. Simion s-a declarat optimist și a afirmat că speră ca, la un an după anularea alegerilor, „parcursul democratic al României” să poată fi reluat, exprimându-și dorința pentru o viitoare „reconciliere națională”. Încrederea în numărătoarea paralelă Președintele AUR a menționat că diferențele dintre sondajele publicate în ultimele zile au variat și cu 10% între candidați, considerând acest lucru „straniu”. Simion a amintit experiențe din campaniile trecute, când a obținut scoruri mult mai mari decât cele estimate de exit-poll-uri. El a insistat că singurul rezultat valabil este cel stabilit după numărarea voturilor. AUR ar avea, potrivit liderului său, o numărătoare paralelă „cu o precizie de 98%”, similară cu cea realizată la scrutinele din 2024 și mai 2025. Simion a afirmat că în jurul orei 22.00 partidul ar putea prezenta date din secțiile de vot.

Orbán îi sperie pe maghiari cu războiul în care va fi atrasă țara dacă nu va fi reales
Internațional

Orbán îi sperie pe maghiari cu războiul în care va fi atrasă țara dacă nu va fi reales

Premierul ungar Orbán Viktor a declarat sâmbătă, în cadrul unui miting desfășurat la Kecskemét, că alegerile parlamentare din Ungaria din 2026 vor reprezenta „ultimele alegeri înaintea războiului care se apropie de noi”. Orbán: „Un guvern pro-Bruxelles va duce Ungaria în război” Liderul de la Budapesta a afirmat că rezultatul electoral din 2026 va determina poziția Ungariei față de un eventual conflict. Citește și: „Cel mai performant premier PSD”, scenariu halucinant în legătură cu criza apei din Prahova: a fost un experiment militar Potrivit acestuia, un „guvern pro-Bruxelles” ar implica Ungaria într-un război, în timp ce un guvern „orientat național” ar putea menține țara în afara conflictului. Orbán a subliniat că războiul din Ucraina „nu este departe, nici geografic, nici politic”. Critici la adresa Uniunii Europene Orbán a susținut că liderii europeni ar fi decis ca Europa să intre pe o logică de război, iar UE „construiește o economie de război” pe termen lung. El a declarat că Ungaria poate conta doar pe propriile forțe pentru a-și proteja interesele. Occidentul, acuzat că vede războiul ca pe o oportunitate financiară Premierul ungar a afirmat că pentru Budapesta războiul este „un lucru rău”, însă în opinia sa, Occidentul ar considera conflictul o sursă de profit. Orbán a avertizat că, dacă Ungaria nu își joacă bine cartea, s-ar putea regăsi într-o situație diplomatică în care „toată lumea este inamicul nostru”. Activele rusești înghețate, subiect sensibil pentru Budapesta Viktor Orbán a spus că se așteaptă ca în următoarele săptămâni să se discute mai deschis despre soarta celor 220–230 de miliarde de euro reprezentând active rusești înghețate în UE. Orbán a remarcat că, în țările vest-europene, deciziile legate de război „au scăpat din mâna politicienilor” și au ajuns parțial în sfera actorilor economici, ceea ce, în opinia sa, schimbă logica decizională. Critici privind sancțiunile europene și comparația cu poziția SUA Premierul ungar a calificat drept „răutăcioasă” decizia Uniunii Europene de a nu excepta Ungaria de la sancțiunile energetice impuse Rusiei. Orbán a amintit că președintele american Donald Trump oferise Budapestei o astfel de derogare în cadrul sancțiunilor SUA. În viziunea lui Orbán, Bruxelles-ul consideră sancțiunile aplicate Rusiei drept o măsură de politică comercială, ceea ce, susține acesta, ar elimina necesitatea unanimității între statele membre.

Viceliderul deputaților USR, Emanuel Ungureanu, îi cere lui Lasconi să îl susțină pe Nicușor Dan
Politică

Viceliderul deputaților USR, Emanuel Ungureanu, îi cere lui Lasconi să îl susțină pe Nicușor Dan

Viceliderul deputaților USR, Emanuel Ungureanu, îi cere lui Lasconi să îl susțină pe Nicușor Dan: „Dragă Elena, a venit vremea să-l susții pe Nicușor Dan pentru prezidențialele din luna mai”, a scris Ungureanu pe Facebook.  Citește și: Minciună a Ministerului de Externe, care a anunțat un „schimb de opinii concentrat” între Hurezeanu și ambasadorul Grenell Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a început deja campania la prezidențiale, fiind susținut de Forța Freptei și PMP.  Iată mesajul său, integral:  Emanuel Ungureanu îi cere lui Lasconi să îl susțină pe Nicușor Dan „Dragă Elena, e timpul să fii om de stat! Dragă Elena, a venit vremea să-l susții pe Nicușor Dan pentru prezidențialele din luna mai. Este timpul ca partidul nostru, USR, să-l sprijine pe Nicușor Dan.   Nicușor Dan este fondatorul USR și omul care a câștigat două mandate de primar al Capitalei cu sprijinul USR. Toate sondajele de opinie, inclusiv cele comandate de partidul nostru, îl cotează pe Nicușor Dan la 20-21% din intențiile de vot și pe tine la 9-10%, deci, la jumătate.   În mod evident, după rezultatul tău excepțional din decembrie, nimeni din USR nu are dreptul să îți ceară să te retragi din cursa pentru prezidențiale și eu nu voi face asta. Într-o țară normală, ar fi trebuit să fii președinta României și ar fi fost extraordinar, ai un suflet bun și ești harnică, meritam un președinte ca tine după decepția numită Iohannis.   Din cauza Securistanului infiltrat în CCR, acest moment astral ne-a fost distrus. Sunt convins că este incredibil de frustrant pentru tine că ți-a fost furată victoria, o meritai și o meritam, USR te-a susținut fantastic.   Convingerea mea este că l-ai fi învins în turul 2 anulat ilegal, pe Călin, omul Kremlinului, un produs 100% al părții întunecate a serviciilor secrete românești.   Acum, dragă Elena, momentul astral este al lui Nicușor Dan, este convingerea mea după ce am vorbit cu foarte mulți alegători USR. Deși Nicușor se autodeclară independent, electoratul nostru userist îl vede tot ca pe un userist și îl preferă.   Este timpul să fim oameni de stat și să facem alegerea corectă pentru România, dincolo de simpatiile sau antipatiile personale.   Este un lucru cunoscut Elena în USR, faptul că, nu am o simpatie deosebită pentru Nicușor Dan, am fost foarte critic cu el și în primul mandat de primar și în al doilea, cu argumente, nu dezvolt acum motivele, sunt publice. Mai mult decât atât, în anul 2017, l-am contracandidat pe Nicușor Dan la președinția USR, atunci el considera că i-ar merge mai bine USR-ului fără Clotilde Armand și Cristian Ghinea, deci pare că v-ați fi înțeles bine atunci...   Mesajul meu din congres a fost unul de unitate, eu consider că USR și România are și a avut nevoie întotdeauna de o luptătoare ca doamna Armand și de un ministru competent și vizionar, ca domnul Ghinea. USR este singurul partid reformator din România și avem nevoie de toți cei care pot contribui la transformările profunde de care are este dependentă țara noastră, suntem încă prea puțini.   Am amintit de Clotilde, nu mi-a plăcut deloc atacul tău public împotriva ei, într-un moment în care a fost pusă în genunchi de același sistem ticălos care te-a scos ilegal din cursa la președinție. Cred că vei fi capabilă să recunoști că nu e corect să lovești într-o colegă care a căzut între tâlhari... Și cred că știi, nu mă regăsesc printre fanii lui Clotilde din USR.   Elena, îți spun acum public ce am declarat la congresul USR din 2017: "toți suntem niște viitori foști..."    România este într-un moment mai greu ca cel din decembrie. În mod nemeritat, deși nu ai pierdut alegerile, electoratul nostru nu te mai preferă ca alternativă numărul 1 la dacopatul- psihopat sau la Crin- somnorosul leneș, care a trăit pe spinarea nevestei în ultimii 10 ani, după ce 20 de ani a fost campionul chiulangiilor în Parlamentul României. Bazinul electoral USR și nu numai, trebuie să aleagă între tine și Nicușor, ai fost jurnalistă, știi ce înseamnă percepție versus adevăr.   M-aș fi bucurat ca electoratul nostru să te prefere, îl preferă însă pe Nicușor. Ca oameni de stat trebuie să ascultăm de glasul poporului. Poporul USR, nu organizația, îl vrea pe Nicușor. Trebuie să ascultăm împreună de glasul poporului, așa fac oamenii de stat.   În final, îți mulțumesc frumos Elena pentru ce ai făcut până acum pentru USR , pentru mine și colegii noștri, cu ajutorul tău am trecut mai bine peste momentul dificil de la europarlamentare.   Te rog să nu vezi acest mesaj public Elena ca o cerere de retragere, ci ca o rugăminte de evaluare lucidă a contextului politic în care ne aflăm.   Am încredere că vei lua decizia corectă pentru România. Nicușor Dan va fi un președinte bun pentru România, are calități extraordinare, e onest, muncitor, inteligent, calculat, detestă corupția, un luptător adevărat, userist pur sânge. Nu este perfect, dar cine este?   Elena, repet, avem de ales între Crin puturosul, Călin dilimanul și Nicușor Dan tocilarul. Alegerea noastră ar trebui să fie limpede. USR trebuie să salveze din nou România, electoratul nostru ne cere asta.   Ne ajuți?   Cu respect, colegul tău, Emanuel Ungureanu”. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră