duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: eisk

2 articole
Internațional

Blestemul Mariupolului: 13 morți la Eisk

Blestemul Mariupolului: 13 morți la Eisk. Cel puţin 13 persoane, între care trei copii, şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea unui avion militar rusesc Su-34, luni, într-o zonă rezidenţială din oraşul Eisk, situat în apropiere de Ucraina, potrivit unui bilanţ actualizat al autorităţilor ruse, care au anunţat marţi sfârşitul operaţiunilor de căutare. Blestemul Mariupolului: 13 morți la Eisk Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a indicat într-un comunicat că echipele de salvare au "terminat degajarea dărâmăturilor", descoperind alte "zece cadavre", după ce anunţase anterior trei morţi în urma accidentului. "Numărul total al victimelor este de 13, între care trei copii", iar alte "19 persoane au fost rănite", potrivit ministerului, citat de TASS. Un incendiu a cuprins un bloc cu nouă etaje, cu aproximativ 600 de locuitori, după prăbuşirea luni seara a unui avion de luptă chiar în apropierea nemijlocită a acestuia. Eisk, unde s-a produs catastrofa, este un oraş situat pe coasta Mării Azov în regiunea rusă Krasnodar, în apropiere de Ucraina. Cinci din nouă etaje, în flăcări Preşedintele rus Vladimir Putin, care a fost informat despre accident, i-a trimis la Eisk pe ministrul sănătăţii, Mihail Muraşko, şi pe cel al situaţiilor de urgenţă Aleksandr Kurenkov, potrivit unui comunicat al Kremlinului. "La locul căderii Suhoi Su-34 într-o curte dintre blocuri de locuinţe, carburantul avionului a luat foc", a indicat Ministerul rus al Apărării. Pe reţelele de social media, imagini filmate de martori arătau un incendiu de proporţii uriaşe cuprinzând un bloc de locuinţe. Citește și: VIDEO În orașul Eisk, din Rusia, un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe. Imaginile arată un incendiu puternic Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, citat de agenţiile ruse de presă, incendiul a cuprins cinci din cele nouă etaje ale blocului, acoperind o suprafaţă de circa 2.000 m2. Ministerul rus al Apărării a declarat că piloţii bombardierului au reuşit să se catapulteze. Accidentul s-a produs în timpul unui zbor de antrenament, conform sursei citate, care face referire la probleme tehnice după ce "unul dintre motoare a luat foc la decolare". Anchete post-factum Guvernatorul regiunii ruse Krasnodar, Veniamin Kondratiev, a afirmat, la rândul său, că "toate unităţile de pompieri şi de salvare din regiune au fost implicate în stingerea incendiului". Imediat după accident "focul s-a propagat la mai multe etaje. Şaptesprezece apartamente au fost afectate, potrivit informaţiilor preliminare", a adăugat el, indicând că focul a fost stins în jurul orei 17:30 GMT. Comitetul de anchetă rus, însărcinat cu principalele investigaţii penale, a anunţat pe Telegram deschiderea unei "anchete penale". Oraşul Eisk, situat pe coasta Mării Azov în golful Taganrog, se află vizavi de oraşul ucrainean Mariupol, devastat de bombardamente şi un asediu îndelungat în primele luni ale ofensivei ruse în Ucraina. De la intrarea forţelor ruse în Ucraina, zborurile sunt interzise în întreaga regiune, cu excepţia aeronavelor militare ruse. Accidente implicând avioane militare sunt relativ frecvente în Rusia, notează AFP.

Blestemul Mariupolului 13 morți la Eisk (sursa: TASS)
Un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe Foto: Twitter
Eveniment

Un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe

În orașul Eisk, din Rusia, un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe, scrie agenția de presă Interfax. Eisk este un oraș din regiunea Krasnodar cu o populație de circa 83.665 locuitori. Incidentul a fost confirmat de ministerul rus al Apărării, care a susținut că era un zbor de antrenament. UPDATE 19.39: Aeroportul militar era extrem de apropiat de oraș, un dezastru era previzibil, scriu analiștii pe rețelele sociale. Foto: Twitter UPDATE 19.30: Numărul apartamentelor distruse: 45. Piloții s-au salvat. Cauza accidentului: păsări au lovit motorul, scrie Meduza, citând un comandant militar. Avionul avea muniție de război. Într-o filmare de pe twitter se vede clar momentul în care motorul avionului explodează: ‼️?? BREAKING: The moment of the crash of the Su-34 in Yeysk. The footage shows how the engine of the plane flashes, it begins to lose altitude, falls and explodes. #Russia pic.twitter.com/3w5ZGIzdC6— Maimunka News (@Tb4O2u9c7MmZPmR) October 17, 2022 UPDATE 19.20: Un prim mort și trei grav răniți, spitalizați, inclusiv un copil, însă se așteaptă ca numărul victimelor să crească. Însă pilotul - după alte surse „piloții”, fiind doi, la un zbor de antrenament - ar fi scăpat. Motorul avionului ar fi cedat/ luat foc, susține ministerul rus al Apărării. În una din fotografiile de pe rețelele sociale se vede clar parașuta unuia dintre piloți, în dreapta-sus imaginii, nu departe de blocul in flăcări. Foto: Twitter Un Su-34 a căzut peste un bloc de locuințe Localitatea este port la Marea Azov, lângă Marea Neagră, nu departe de Mariupol. În oraș se află un aeroport militar, care este folosit ca bază de antrenament pentru aviația marinei militare a Rusiei. What is reportedly a military jet has crashed into a residential building in the port city of Yeysk, Krasnodar Oblast.Currently unknown how the plane fell or the number of casualties. pic.twitter.com/4f0lcirs7U— Damage Control (@WarInUkraineYet) October 17, 2022 Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului. Nu există informații nici despre numărul victimelor, deși avionul pare să fi căzut peste un complex rezidențial de nouă etaje. Însă, potrivit site-ului Meduza, avionul era „complet înarmat” - s-ar fi auzit mai multe explozii la locul accidentului. Acest site scrie că 15 apartamente ar fi fost distruse. Footage is circulating of what is reportedly the aftermath of a Russian Su-34 crashing into a block of flats in the city of Yeysk in Krasnodar TerritoryJudging by the bangs, it was loaded up with ammunitionThe pilot apparently managed to eject pic.twitter.com/AZmPBHsADX— Francis Scarr (@francis_scarr) October 17, 2022 TASS precizează că toate cele nouă etaje sunt în flăcări, iar ambulanțele și elicopterele se îndreaptă spre locul accidentului. Pilotul ar fi reușit să se catapulteze - in imagini se vede clar o parașută, nu departe de locul incendiului. Citește și: EXCLUSIV Miniștrii Grindeanu și Bode și-au împărțit Consiliul de Administrație al Autorității Aeronautice Civile: au pus prieteni și subordonați politic (unul e agricultor) Vom reveni.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră