marți 21 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: doze

3 articole
Eveniment

România, obligată să plătească sute de milioane de euro pentru vaccinuri anti-COVID nefolosite

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că al treilea contract încheiat cu Pfizer pentru vaccinurile anti-Covid nu a avut o fundamentare clară a necesarului de vaccinuri, iar estimările privind dozele au fost supraevaluate. „Un contract fără fundament clar al nevoii” Potrivit ministrului, analiza datelor arată că achiziția suplimentară de vaccinuri nu a fost justificată în mod riguros, ceea ce a dus la acumularea unui număr excesiv de doze: Citește și: Grindeanu aruncă primarilor o mega-șpagă, în bătălia cu Bolojan: le va da pensiile speciale, legiferate din 2019, dar amânate anual "Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate." Rogobete: „Campania de vaccinare a fost un eșec” În același context, Alexandru Rogobete a calificat campania de vaccinare anti-COVID din România drept un eșec, sugerând că planificarea și implementarea acesteia au fost deficitare. "Campania de vaccinare anti-COVID a reprezentat un eşec”, a afirmat acesta. Ministrul a subliniat și disproporția dintre numărul de doze achiziționate și populația țării: "Ce vreau să mai subliniez este că se vede de la distanţă că dozele de vaccin doar de la Pfizer depăşesc cu mult populaţia României, inclusiv cu rapel." România și Polonia, obligate la plată În paralel, un tribunal din Bruxelles a decis, în primă instanță, că România și Polonia trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile comandate de la Pfizer/BioNTech. Potrivit deciziei, România ar urma să plătească aproximativ 600 de milioane de euro, iar Polonia, circa 1,3 miliarde de euro. Proces deschis de Pfizer după pandemie Compania Pfizer a deschis acțiunea în justiție în toamna anului 2023, solicitând respectarea contractelor de achiziție semnate în perioada pandemiei. După încheierea crizei sanitare, România și Polonia au refuzat să mai execute integral aceste contracte, invocând schimbarea contextului epidemiologic și necesarul redus de vaccinuri. Impact major asupra bugetului Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri că hotărârea prin care România a fost obligată să plătească soldul restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la Pfizer/BioNTech nu este definitivă, însă are caracter executoriu. Potrivit ministrului, decizia instanței are un impact semnificativ asupra României, având în vedere valoarea ridicată a sumei de plată și dobânzile aferente: "Este o decizie care are un impact semnificativ asupra României, mai ales că obiectul său material este plata unei sume foarte mari de bani, plus dobânzile respective." Radu Marinescu a precizat că dosarul nu a fost gestionat de Ministerul Justiției, ci de Ministerul Finanțelor, conform atribuțiilor legale: "De gestionarea acestei cauze nu s-a ocupat Ministerul Justiţiei, ci Ministerul de Finanţe, în conformitate cu dispoziţiile legale." Hotărârea este executorie: plata poate fi făcută imediat Chiar dacă există posibilitatea unei căi de atac, decizia poate fi pusă în aplicare imediat, prin virarea sumelor datorate. "Există cale de atac, dar această hotărâre are un caracter executoriu, ceea ce înseamnă că, în principiu, ea poate să fie pusă în executare cu virarea sumelor de bani într-un cont.", a spus Marinescu. Ministrul a subliniat că autoritățile vor urmări evoluția cazului și rezultatul apelului: "Vom urmări ce se întâmplă, exercitarea căii de atac şi vom vedea dacă ceva mai poate fi schimbat." Riscuri financiare dacă plata este amânată Întrebat dacă România ar putea ajunge să plătească mai mult în cazul în care nu achită imediat suma și așteaptă finalizarea căii de atac, ministrul Justiției a avertizat asupra posibilelor consecințe: "O hotărâre care este executorie, sigur că, în măsura în care creditorul solicită executare, acesta are şi instrumente de a pune în executare hotărârea respectivă." Acesta a explicat că refuzul sau întârzierea plății ar putea duce la acumularea de datorii suplimentare: "Pe de altă parte, un refuz de executare se poate traduce şi în acumularea unor arierate care pot să împovăreze debitorul din perspectiva trecerii timpului." Decizia finală aparține Guvernului Radu Marinescu a evitat să anticipeze rezultatul unei eventuale căi de atac, subliniind că decizia finală va fi luată la nivel guvernamental. "E foarte greu de speculat asupra succesului unei căi de atac, dar decizia va fi, bineînţeles, la nivel guvernamental şi, încă o dată, nu vreau să speculez mai mult", a declarat acesta.

Vaccinuri COVID, contract cu Pfizer contestat (sursa: Facebook/Alexandru Rogobete)
România vinde și donează doze de vaccin anti-COVID. Sursă imagine: Facebook RoVaccinare
Justiție

România vinde și donează doze de vaccin anti-COVID

România vinde și donează doze de vaccin anti-COVID. Trei milioane de doze de ser anti-COVID pot fi revândute, a precizat Ministerul Sănătății, într-un răspuns la solicitarea defapt.ro. Alte 3,2 milioane de doze de vaccin au fost donate, cele mai multe către Egipt și Republica Moldova. România vinde și donează doze de vaccin anti-COVID. Statul poate vinde trei milioane de doze, dar n-are voie să facă profit În prezent, „în depozite sunt aproximativ 3 milioane de doze de vaccin considerate a fi disponibile pentru revânzare”, menționează Ministerul Sănătății, la solicitarea defapt.ro. Ministerul Sănătății spune că statul nu are voie să facă profit de pe urma vânzării acestor doze, dând de înțeles că, până în prezent, nu există țări interesate de cumpărarea serului. „Dacă vor exista țări interesate de cumpărarea acestor doze, ele ar putea fi revândute la un preț maxim egal cu cel cu care au fost achiziționate. Conform clauzelor contractuale, nu se poate face profit din revânzarea acestor doze”, a precizat MS, la solicitarea defapt.ro. Citește și: România distruge doze de vaccin anti-COVID expirate: peste un milion de doze. Ieri, doar 415 oameni s-au vaccinat cu prima doză România a donat 3,2 milioane de doze de vaccin. Cele mai multe, către Egipt - 525.000 de doze AstraZeneca Din cele 3,2 milioane de doze de vaccin ant-COVID donat până în prezent, cele mai multe doze au fost donate către Egipt și Republica Moldova. Cele mai multe doze de ser sunt de la AstraZeneca, circa două milioane de doze. România a administrat, din 27 decembrie 2020 până în prezent, 16,8 milioane de doze de vaccin, din cele peste 33 milioane de doze primite. „Până în momentul de față, România a donat aproximativ 3,2 milioane doze, după cum urmează: - Republica Moldova – 506.220 de doze de vaccin AstraZeneca și Pfizer-BioNTech;- Serbia - 50.400 de doze de vaccin AstraZeneca;- Ucraina 100.800 de doze de vaccin AstraZeneca;- Tunisia - 188.000 de doze de vaccin AstraZeneca;- Egipt - 525.000 de doze de vaccin AstraZeneca;- Vietnam - 300.000 de doze de vaccin AstraZeneca;- Argentina 30.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson;- Coreea de Sud – 450.000 de doze de vaccin Moderna;– Pakistan - 500.000 de doze de vaccin AstraZeneca;– Bangladesh - 200.000 de doze de vaccin AstraZeneca;- Algeria - 200.000 de doze de vaccin AstraZeneca;- Libia - 200.000 de doze de vaccin AstraZeneca”, conform MS.

Trei doze de vaccin anti-COVID, suficiente. A patra doză, recomandată doar vârstnicilor sau celor cu comorbidități. Sursă imagine: Facebook RoVaccinare
Justiție

Trei doze de vaccin anti-COVID suficiente

Trei doze de vaccin anti-COVID, suficiente în lupta cu coronavirusul, scrie The New York Times, citând mai multe studii recent publicate. Trei doze de vaccin anti-COVID, suficiente. Celulele „T” pot lupta cu mutațiile coronavirusului, chiar dacă scad anticorpii Între două și trei doze de vaccin anti-COVID sunt suficiente pentru a-i proteja pe cei mai mulți oameni de formele grave ale coronavirusului și de decese, pentru o perioadă lungă de timp. O a patra doză de vaccin nu ar mai fi recomandată decât persoanelor de peste 65 de ani, cu multiple comorbidități, a explicat, pentru The New York Times, directorul Institutului de Imunologie de la Universitatea din Pennsylvania. Mutația Omicron poate eluda anticorpii produși de organism după două doze de vaccin anti-COVID. O a treia doză de Pfizer sau Moderna este suficientă pentru ca organismul să se apere de o mutație COVID. Concluziile apar în cel mai recent studiu pe această temă, publicat în BioRxiv (cu mențiunea că studiul nu a fost încă peer-reviewed). Citește și: Vaccinarea anti-COVID, lăsată să moară încet în România, dar și în alte state. Care sunt explicațiile Acest studiu arată că, chiar dacă vor apărea și alte mutații COVID, trei doze de vaccin ar trebui să fie suficiente pentru a ne proteja de formele grave ale bolii. Alte patru studii, publicate în 2022, arată că celulele „T” (celulele de imunitate) produse după vaccinarea cu Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson&Johnson și Novavax oferă o protecție de aproximativ 80 la sută în fața infectării cu Omicron și a altor mutații cu caracteristici asemănătoare. În cazul epidemiei SARS, celulele „T” au rezistat 17 ani Descoperirile din aceste patru studii sunt similare cu ceea ce au aflat cercetătorii despre coronavirusurile de tip SARS, care au omorât aproape 800 de oameni în Asia, în 2003. La oamenii expuși la infectarea cu SARS, celulele de tip „T” au rezistat peste 17 ani. Aici, un studiu pe această temă publicat în revista „Nature” în 2020. Dovezile adunate de cercetători, până în prezent, arată că celulele de imunitate ar putea dispărea la fel de încet. Studiile au arătat că nivelul anticorpilor scade după o perioadă de timp, circa șase luni. După doza booster, anticorpii scad la aproximativ patru luni de la administrare, arată datele Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Citește și: EXCLUSIV România a promovat caviarul rusesc și vodca ucraineană la expoziția mondială din Dubai Anticorpii recunosc între două și trei părți din proteina spike, cu ajutorul căreia se „prinde” virusul de celulele umane. Celulele de tip „T” detectează mai multe părți ale proteinei spike și sunt mai greu de „păcălit” când virusul suferă mutații. Și celulele de tip „B” rețin informație despre virus. Modul în care se comportă cele două celule poate explica formele ușoare ale bolii la cei infectați cu Omicron.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră