Palestinienii care vor să părăsească voluntar Gaza vor fi ajutați de un departament special
Departament pentru plecarea palestinienilor din Gaza. Israel a anunțat înființarea unei administrații speciale care să faciliteze plecarea „voluntară” a palestinienilor din Gaza către țări terțe. Departament pentru plecarea palestinienilor din Gaza Această inițiativă, aprobată de cabinetul de securitate, va funcționa sub coordonarea Ministerului Apărării și ar putea colabora cu organizații internaționale pentru a asigura un transfer securizat. Citește și: Beizadeaua Victor Micula a primit 83.000 de dolari pe TikTok de la Bogdan Peșchir ca să-l promoveze pe Călin Georgescu ONG-ul israelian Pace Acum a criticat inițiativa, susținând că aceasta reprezintă o tentativă de expulzare a palestinienilor și o „pată de neșters asupra statului israelian”. Organizația acuză Israelul de „crime de război” prin implementarea unui astfel de plan. Implicații internaționale Ministrul Apărării Israel Katz a legat această inițiativă de declarațiile președintelui american Donald Trump, care a susținut plecarea palestinienilor din Gaza. Ministrul de Finanțe Bezalel Smotrich a subliniat anterior că acest plan este dezvoltat în coordonare cu administrația americană, fiind necesară identificarea unor țări de primire. Escaladarea conflictului în Gaza În paralel, armata israeliană și-a reluat marți operațiunile de amploare în Fâșia Gaza, după ce a pus capăt unui armistițiu care a durat din 19 ianuarie. Conflictul a izbucnit în urma atacului Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023.
