Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, atacuri în serie la Bolojan: „Are mimică de om serios”
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a lansat mai multe atacuri la premierul Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat că nu a făcut reforme. „Are această mimică de om foarte serios”, a spus Daraban despre Bolojan. El este președintele CCIR din 2014. În ianurie 2022, Camera de Comerț și Industrie a României a dat un comunicat intitulat „Je suis Ciucă!”, publicat pe site-ul instituției, în care îi ia apărarea premierului Nicolae Ciucă, vizat de acuzații de plagiat în lucrarea de doctorat. „Dacă vrem stabilitate și predictibilitate, atunci să-l judecăm pe premierul Ciucă pe baza acțiunilor și rezultatelor din postura de șef al Guvernului și nu pentru ce a făcut sau nu acum 19 ani”, susținea CCIR. „Ca să faci o reformă trebuie să dispară instituţii, nu îl dai afară pe unul şi pe altul” „Îl înţeleg pe domnul Bolojan. Este un tip foarte bun în comunicare, în sensul că are această mimică de om foarte serios, foarte dedicat jobului, un bun cunoscător al tuturor problemelor. Este foarte convingător şi foarte multă lume, din păcate, achiesează la această imagine, care eu nu cred că este întru totul reală”, a spus președintele CCIR la un interviu pentru PSNews, potrivit transcrierii site-ului stiripesurse.ro. El a susținut că premierul Bolojan nu a făcut nici o reformă. „Este o imagine falsă, pentru că domnul Bolojan n-a făcut nicio reformă. Ştiţi cum e? Ca să închizi lumina şi să vezi că nu se mai învârte contorul nu-ţi trebuie mai mult de patru clase primare. E simplu”, a explicat Daraban. Potrivit președintelui CCIR, actualul Guvern doar a crescut taxele: „Care pachete de relansare? Ele sunt virtuale. Le aşteptam cu toţii. În sfârşit, dăm vina pe criză că n-au mai apărut. Dar, în afară de majorarea TVA cu 2% şi de mărirea taxelor şi impozitelor locale, hai să fim realişti”. El a adăugat că reducerea deficitului nu reprezintă, în sine, o reformă: „Deficitul s-a diminuat, repet, pe ce vă spuneam înainte. Nu-ţi trebuie decât patru clase primare ca să-ţi dai seama că, dacă închizi lumina, nu se mai învârte contorul. Deci nu-ţi trebuie multă şcoală”. „A început să-mi fie silă de cuvântul «reformă», pe care îl aud de la Petre Roman încoace. Am o vârstă la care mi-am creat anticorpi. Nu mai pot să suport folosirea acestui cuvânt fără nimic în spate. Pentru că acest cuvânt este folosit în România fără nimic în spate (...) Care e reforma? Am văzut că s-a schimbat ceva în domeniul administrativ? Am văzut că s-au schimbat nişte oameni care au fost daţi afară. O să vedeţi că vor câştiga în instanţă. Ca să faci o reformă trebuie să dispară instituţii, nu îl dai afară pe unul şi pe altul”, a declarat Daraban. Citește și: Olguța Vasilescu, nou atac la Pilonul II de pensii. Ea s-a retras din acest pilon Pe de altă parte, el a părut că susține o guvernare PSD-AUR. „Domnul președinte Nicușor Dan trebuie să înțeleagă ce vrea electoratul. Calculul parlamentar arată că PSD cu AUR sunt pe undeva la 50% amândoi, iar în sondaje sunt chiar la 60% împreună. Este foarte clar: chiar dacă domnul Grindeanu spune acum că nu vrea să meargă cu AUR mai departe, viitorul din sondaje îi arată că va fi condamnat să meargă cu AUR. Nici AUR nu va putea face guvernul de unul singur, și atunci pe cine să iei? Vedeți AUR cu USR? Nu”, a arătat șeful CCIR.