sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: daniel ghita

9 articole
Politică

Ghiță își bate joc de aliații din PNL

Deputatul PSD Daniel Ghiță, fost luptător de kickboxing și un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL: scrie că ministrul Sebastian Burduja este „puiuț de securist” și-l ironizează vulgar pe prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, numindu-l „Miss Olanda”. În schimb, Ghiță redistribuie fără comentarii postările Gabrielei Firea. Citește și: Câte secunde a vorbit în Parlament deputatul PSD Daniel Tudorache, zis „Diamant”, și cu ce salariu uriaș a fost plătit. Ciolacu susținea în 2023 că el a câștigat alegerile în Sectorul 1 În 2020, Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea și primar în Voluntari, recunoștea că el l-a susținut pe Daniel Ghiță să ajungă deputat. Acum, acesta pare a fi nemulțumit alianța PSD cu PNL. Ghiță își bate joc de aliații din PNL „Îmi este rușine, scârbă de cei care încearcă să-l ni-l bage pe gât pe Sebastian Burduja! Vai ce talentat, dar când a dat cadou 300 milioane de Euro la OMV? Pentru seniorii României nu erau bani, decât să dea el cadouri, fără să întrebe poporul. OMV ne a dat în judecată, neplătind taxa de solidaritate de un miliard de Euro către România , și el dă cadou 300 milioane de Euro? Vai să se închine la OMV! #MarșMă! Are impresia că dacă linge clanțele la Davos este deja Presedintele României? După 34 de ani de la Revoluție, tot copiii securiștilor sunt puși în funcții? Tatăl lui Burduja a fost ofițer de Securitate! Ce a demonstrat el? Absolut nimic! Un nimic, promovat exagerat. Trebuie să ajungă pe funcții, ca sa căpușeze România! Nu mai au loc copiii României de beizadelele securiștilor? Nulități cu tupeu maxim. Mă scârbesc cei care-l laudă pe puiuțul de securist la Realitatea TV! Fii de soldați, nu votează copiii securiștilor, niciodată!”, a scris Daniel Ghiță pe Facebook, la 18 martie. Într-un comentariu la postare, deputatul PSD a pus un link către un articol în care fostul premier PSD Victor Ponta afirma că tatăl lui Sebastian Burduja a fost ofițer de securitate. Foto: Facebook Danile Ghiță În 25 martie, Daniel Ghiță a postat o fotografie cu Rareș Bogdan, pe care a scris „Miss Olanda” și i-a lăsat pe comentatori să-și bată joc de acesta. „Pensatul care face legea”, scrie unul dintre aceștia.

Deputatul PSD Ghiță, un apropiat al familiei Firea, își bate joc de aliații din PNL Foto: Facebook
Deputatul PSD Ghiță susține protestele „fermierilor” Foto: Facebook
Politică

Deputatul PSD Ghiță susține protestele „fermierilor”

Deputatul PSD Daniel Ghiță, fost luptător de K1 și clientul politic al familiei Pandele-Firea, susține protestele „fermierilor”. Ghiță, care în mod constant a avut mesaje asemănătoare cu AUR și a atacat Ucraina și pe președintele Zelenski, a publicat pe pagina sa de Facebook două fotografii de la proteste, din care una conține un mesaj al propagandei Moscovei: „#Producem diferit, vindem împreună? #NU importăm războiul”. Citește și: Ce subvenții uriașe primesc agricultorii de la Uniunea Europeană, pe care o înjură acum. Trei sferturi din subvențiile de 40 de miliarde de euro către fermieri, în ultimii 15 ani, au fost de la UE Deputatul PSD Ghiță susține protestele „fermierilor” Prima fotografie distribuită de Ghiță, o coloană de tractoare având în frunte lozinca „#Producem diferit, vindem împreună? #NU importăm războiul”, nu are nici un mesaj scris. Însă, la îndemnul de a se alătura protestatarilor, Ghiță răsăunde: „Este prostestul lor. Prezență fizică a mea ar acapara munca lor. Nu este niciun secret ca am fost alături de ei ( postările sunt dovada!) și îi susțin în continuare!”. A doua fotografie distribuită de Ghiță are mesajul „Tot ce-i românesc nu piere”. Din nou, deputatul PSD nu face nici un comentariu personal. Majoritatea celor care îi scriu lui Ghiță, după această postare, atacă PSD și pe șeful acestui partid, Marcel Ciolacu. „Un singur politician a reușit să mă convingă, Florentin Pandele să intru în PSD!”, scria Ghiță, pe Facebook. Familia Pandele-Firea l-a impus pe fostul luptător de K1 Daniel Ghiță pe primul loc pe listele PSD din Ilfov, la Camera Deputaților. Încă din campania de la locale, el și-a arătat atașamentul față de Firea, cerând arestarea lui Nicușor Dan. Citește și: Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară. Ea avea vilă în Mogoșoaia, dar primea bani pentru: detașare, delegare, transport locul de muncă și „alocații locuințe” Antena 3 a anunțat că Florentin Pandele l-a convins să candideze: „Un luptător și pentru proiectele care vizează protejarea mediului, Daniel Ghiță s-a alăturat echipei PSD Ilfov după ce, la propunerea primarului Florentin Pandele, Consiliul Local Voluntari a adoptat în acest an un proiect de hotărâre privind demararea procedurilor legale pentru declararea tuturor pădurilor situate pe raza teritorial-administrativă a orașului arii naturale protejate. Daniel Ghiță a apreciat în mod deosebit această inițiativă pentru mediu și nu a ezitat atunci cand primarului orașului Voluntari i-a propus să candideze pe primul loc la Camera Deputaților din partea PSD Ilfov“.

Ghiță explică de ce a agresat un parlamentar USR Foto:  Facebook
Politică

Ghiță explică de ce a agresat un parlamentar USR

Deputatul PSD Daniel Ghiță, zis „Luptătorul” întrucât a fost campion la kickboxing, explică de ce a agresat și umilit un parlamentar USR, care se afla la un bufet de pe un culoar al Camerei Deputaților: dorea să-l apere pe premierul Ciolacu. De altfel, cu câteva luni înainte ca PSD să decidă noile liste de candidați pentru viitorul Legislativ, Ghiță - care a ajuns deputat de Ilfov cu sprijinul declarat al familiei Pandele-Firea - îl laudă tot mai des pe șeful partidului său, Marcel Ciolacu. Citeșteși: VIDEO PSD îl protejează pe deputatul Ghiță, apropiatul familiei Pandele-Firea, după ce a tras de urechi un parlamentar USR. 15 plângeri împotriva lui Ghiță, îngropate PSD îl protejează pe deputatul Daniel Ghiță, apropiatul familiei Pandele-Firea, după ce, pe un hol al Legislativului, a tras de urechi un parlamentar USR. Incidentul a fost filmat și difuzat de mai multe canalev TV. Nu mai puțin de 15 plângeri împotriva lui Ghiță au fost îngropate. Însă postările lui Ghiță, care se declară un patriot, sunt pline de greșeli gramaticale, inclusiv virgula pusă între subiect și predicat în mod frecvent. Ghiță explică de ce a agresat un parlamentar USR Iată explicațiile lui Ghiță, preluate exact așacum au fost postate pe Facebook, fără a corecta gravele greșeli: „Am ajuns , noi deputații, să ne ridicăm și să stăm pază să nu fie agresat fizic Premierul României în Parlament! Memrbtii USR voiau să-i pună în cap cartoane Premierului. L-au jignit, agresat, înjurat pe noi toți. Injurii, și au început să fie extrem de agresivi verbal, cu provocări, după care se victimizează că reacționăm? (...) Au murit oameni în pandemie. Deci, ar trebui să dăm în judecată firmele de seruri experimentele ( cat si clasa politică!) și să recuperăm un miliard de Euro. Cei care au murit sau sunt bolnavi în urma vaccinului ar trebui despăgubiți. Pentru că au rămas cu boli, care necesită tratamente. Am fost mințiți, înțelepați cu forța de Voiculescu și Mihăilă”. În aceeași postare, el susține că deputații USR au smuls hainele de pe Viorica Dăncilă: „Presa nu a făcut așa mare vâlvă când demnitarii și membrii USR o băteau pe holuri pe Viorica Dăncilă, care avea atunci funcția de Prim-ministru! Îi smulgeau hainele de pe ea, o înjurau, coate, loviri. O fugăreau și hărțuiau pe holurile Parlamentului”. Într-un mesaj patriotic, deputatul Ghiță folosește virgula cu totul fantezist: „Să respectăm întâi România, și toți strămoșii noștri, care au murit pentru noi”. Un alt mesaj în care virgula apare între subiect și predicat sau înainte de „și”: „Fără să le zică cineva ceva au început să ne facă semne, și să-l jignească pe Dan Tănasa, invitându-ne la bătaie! (...) Noi, nu am înjurat, nu am vorbit urât, cred ca se aude pe toate înregistrările!”.

PSD îl protejează pe deputatul Ghiță, după ce a tras  de urechi un parlamentar Foto: Captură video
Politică

PSD îl protejează pe Ghiță, după ce a tras de urechi un parlamentar

PSD îl protejează pe deputatul Daniel Ghiță, apropiatul familiei Pandele-Firea, după ce, pe un hol al Legislativului, a tras de urechi un parlamentar USR. Incidentul a fost filmat și difuzat de mai multe canalev TV. Nu mai puțin de 15 plângeri împotriva lui Ghiță au fost îngropate. Citește și: Austria a fost ținută trei ani la poarta Schengen de către Germania, nemulțumită de frontierele șvaițer austriece. După negocieri dure, Viena a intrat în Schengen doar aerian, inițial Ultimul incident s-a petrecut marţi seară în fața unei cantine de lângă sala de plen a Camerei Deputaților, unde se dezbătea bugetul pe 2024. PSD îl protejează pe Ghiță, după ce a tras de urechi un parlamentar Ghiță a fost luptător de kickboxing. Iată cum a decurs dialogul dintre cei doi: „Daniel Ghiţă: Vrei să te iau de urechi? Sebastian Cernic: Ce faceţi? Daniel Ghiţă: Te iau de urechi! Sebastian Cernic: Pui mâna pe mine? Daniel Ghiţă: Păi da! N-am voie?” Cernic a anunţat, miercuri, că va depune o sesizare la preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, în urma incidentului petrecut marţi în Parlament, în legătură cu "agresivitatea atât verbală, cât şi fizică" a social-democratului Daniel Ghiţă. Citește și: VIDEO Noi filmări ale circului de la Parlament: Șoșoacă urlă către Simion, arătând că s-au întâlnit „noaptea” la Viena, iar liderul AUR îi spune că nu e sexy și-i aruncă telefonul pe jos Cernic, atacat fără motiv "Voi depune o sesizare către preşedintele Simonis Alfred, o sesizare în urma incidentului care s-a petrecut ieri în Parlament, un incident foarte trist. Nu mă aşteptam să fiu eu victima şi niciun coleg de-al meu să fie victima unei agresiuni fizice. Domnul deputat Daniel Ghiţă şi-a permis aici, pe hol, să mă agreseze fizic, nu înţeleg care a fost motivul, fără să-l fi provocat. A ales să mă tragă de ureche, e un semnal prost din partea Parlamentului şi nu trebuie să ne mirăm de ce cetăţenii au ajuns să nu aibă încredere în această instituţie. Domnul deputat Daniel Ghiţă este deputat PSD, a adoptat această agresivitate atât verbală, cât şi fizică de la partide precum AUR şi de la doamna Şoşoacă", a susţinut Cernic. El şi-a exprimat speranţa ca Simonis să ia măsuri împotriva lui Ghiţă în Comisia juridică, în contextul în care pe numele deputatului PSD s-au mai înregistrat 15 plângeri privind comportamentul său. "Nu a fost luată nicio măsură", a completat parlamentarul USR. 15 plângeri, îngropate "Voi depune sesizarea, voi merge către domnul preşedinte Alfred Simonis şi sperăm ca în Comisia juridică să se ia măsuri. Ştim foarte bine că au mai fost 15 plângeri cu privire la comportamentul domnului Ghiţă în Parlament, însă nu a fost luată nicio măsură", a afirmat Cernic. Întrebat ce crede despre ideea lui Simonis de înfiinţare a unui serviciu de securitate al Camerei Deputaţilor, deputatul USR a spus că nu ar fi o idee bună. "Nu cred că ar fi o idee bună, având în vedere că statul trebuie să se bucure de democraţie", a punctat Cernic.

Consiliul Local Voluntari a aprobat proiectul lui Pandele  Foto: Dragoș Porojnicu
Politică

Consiliul Local Voluntari a aprobat proiectul lui Pandele

În plin scandal al „azilelor groazei”, Consiliul Local Voluntari a aprobat proiectul lui Florentin Pandele, priamrul orașului, de a construi un centru pentru vârstnici. Ședința a fost închisă pentru presă. Tot azi, poliția Ilfov controlează un cămin pentru vârstnici din Voluntari, după ce au apărut informații potrivit cărora acesta ar funcționa, deși a fost închis. Consiliul Local Voluntari a aprobat proiectul lui Pandele Potrivit relatării senatorului USR Ștefan Pălărie, la ședința Consiliului Local Voluntari a participat deputatul PSD Daniel Ghiță, un client politic al familiei Pandele-Firea, care a bruiat intervențiile opoziției din Consiliul Local. Acesta și colegii săi au bătut cu sticle de plastic în masă. Consiliul Local Voluntari a aprobat, miercuri, după o şedinţa cu scandal, proiectul propus de primarul Florentin Pandele de a construi un centru de zi de asistenţă şi recuperare persoane vârstnice. USR Ilfov acuză primarul că a ţinut blocată primăria, prin reprezentanţii Poliţiei Locale Voluntari şi prin deputatul PSD Daniel Ghiţă, iar accesul senatorului Ştefan Pălărie nu a fost permis decât foarte târziu. Ştefan Pălărie (USR) a apreciat că proiectul noului azil este ”un exerciţiu cinic de imagine” al primarului Florentin Pandele, care nu a reuşit încă să răspundă tuturor întrebărilor legate de scandalul azilelor în care vârstnicii erau supuşi unor tratamente imumane. „Putem ajunge în situaţia în care abuzatorii din trecut să fie cei care vor patrona acest azil nou”, a spus senatorul USR, potrivit unui comunicat de presă. În urma scandalului legat de azilele din Voluntari, în care mai mulţi vârstnici au fost supuşi unor tratamente degradante, Gabriela Firea, soţia primarului Florentin Pandele, a demisionat din funcţia de ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, deşi a susţinut tot timpul că nu a avut nicio implicare. Azil redeschis ilegal, în Voluntari Tot azi, „polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, ai Serviciului de Ordine Publică Ilfov și polițiști din Voluntari desfășoară activități din competență la căminul de bătrâni, pentru stabilirea situației de fapt și de drept în ceea ce privește legalitatea funcționării”, a anunțat IPJ Ilfov. Căminul cercetat de polițiștii din Ilfov a fost închis de către ANPC în urmă cu două săptămâni. Citește și: Directorul numit de Firea la Obregia, care a încercat să mușamalizeze starea bătrânilor din azilele groazei, are vilă în Voluntari și patru mașini de lux: Porsche, Lexus, două BMW Decizia a fost luată după ce inspectorii ar fi găsit mizerie, alimente în afara termenului de valabilitate și chiar medicamente expirate, potrivit Mediafax.

Un deputat PSD a semnat inițiativa lui Șoșoacă pentru invadarea Ucrainei
Politică

Deputat PSD semnat inițiativa Șoșoacă Ucrainei

Un deputat PSD a semnat inițiativa lui Șoșoacă pentru invadarea Ucrainei, arată lista publicată ieri de senatoarea independentă, promovată în Parlament pe listele AUR. Este vorba de deputatul PSD Daniel Ghiță, care a mai avut ieșiri publice împotriva Ucrainei, dar conducerea partidului său nu s-a distanțat de el. Ghiță a ajuns deputat cu ajutorul familiei Pandele Firea, fapt menționat de Antena 3. Un deputat PSD a semnat inițiativa lui Șoșoacă pentru invadarea Ucrainei Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Un deputat PSD a semnat inițiativa lui Șoșoacă pentru invadarea Ucrainei „A ajuns măscariciul de Zelenski să le dicteze tuturor cum sa vină îmbrăcați, slugile UE! Nu aveți voie in kaki: că nu-mi dă voie campania de PR!? Banii EU sunt îngropați în Ucraina, in timp ce românii trăiesc în sărăcie! Nu sunt bani pentru popor, decât pentru arme și Ucraina? Când o să-i ceara EU lui ( cel care conduce Europa !) #Zelensky să înceapă tratativele de PACE?”, scria Ghiță, acum o lună. Însă, în 2022, Ciolacu îl apăra pe Ghiță: „Domnul Ghiță nu știu dacă este pro-rus. Haideți să facem o diferență între dreptul de a avea o opinie – până la urmă, de asta am ieșit pe stradă în 89, să avem acest drept de a ne spune părerile – și o acțiune pe care o faci, de a merge la Ambasada Rusiei să te întâlnești cu ambasadorul Rusiei”. Citește și: Ciolacu nu știe dacă deputatul PSD Daniel Ghiță este „pro-rus”, deși acesta a preluat constant tezele Moscovei și a scris despre „Ucraina nazistă” Antena 3 a anunțat, în 2020, că primarul Florentin Pandele l-a convins să candideze: “Un luptător și pentru proiectele care vizează protejarea mediului, Daniel Ghiță s-a alăturat echipei PSD Ilfov după ce, la propunerea primarului Florentin Pandele, Consiliul Local Voluntari a adoptat în acest an un proiect de hotărâre privind demararea procedurilor legale pentru declararea tuturor pădurilor situate pe raza teritorial-administrativă a orașului arii naturale protejate“. Ex-auriștii care amenință Ucraina, în plin război cu Rusia Ceilalți trei semnatari ai inițiativei lui Șoșoacă sunt Francisc Tobă, Ciprian Ciubuc și Nicolae Roman. Toți trei sunt acum „neafiliați”, dar au ajuns în Parlament pe listele AUR. Diana Iovanovici Șoșoacă a depus la Parlament un proiect de lege prin care cere „denunțarea Tratatul de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, ratificat prin Legea nr. 129/1997 și, anexarea Nordului Bucovinei, Herței, Bugeacului (Cahul, Bolgrad, Ismail), a Maramureșului istoric și Insula Șerpilor”. Semnatarii legii în care Șoșoacă cere României să invadeze Ucraina Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a anunțat că va iniția sancționarea senatoarei Diana Șoșoacă, „persoană care reprezintă o amenințare la adresa securității naționale”.

Un deputat PSD cere ca România să nu mai susțină Ucraina Foto: Facebook Alin Chirilă
Politică

Deputat PSD cere ca România să nu mai susțină Ucraina

Încă un deputat PSD, Alin Chirilă, din Mehedinți, cere ca România să nu mai susțină Ucraina și să se opună aderării la UE: „Ucraina nu are ce căuta în Uniunea Europeană! Să învețe întâi să se comporte ca stat european înainte de a cere să devină membru al Uniunii Europene!”, a scris el pe Facebook. Poziția sa este extrem de asemănătoare cu cea a premierului Ungariei, Viktor orban. Începând din 2017, Ungaria a făcut de mai multe ori, cel mai recent în februarie 2022, uz de veto față de cooperarea NATO cu Ucraina, din cauza politicii ucrainene privind minoritățile. Un deputat PSD cere ca România să nu mai susțină Ucraina „România trebuie să #suspende orice formă de #sprijin pentru #Ucraina până când Kievul se conforma convențiilor internaționale privind #Delta_Dunării”, a afirmat deputatul PSD. Ulterior, Chirilă și-a editat postarea, renunțând la mesajul în care propunea ca România să nu mai ajute Ucraina și și să se opună aderării acestei țări la UE. Totuși, aceste mesaje au rămas în istoricul editărilor. O poziție identică a avut, constant, deputatul PSD Daniel Ghiță. „„În România încă sunt copii care merg flămânzi la culcare. Nu sunt bani pentru educație, decât pentru arme și pentru războiul din Ucraina? (...) A ajuns măscariciul de Zelenski să le dicteze tuturor cum sa vină îmbrăcați, slugile UE! Nu aveți voie in kaki: că nu-mi dă voie campania de PR!? Banii EU sunt îngropați în Ucraina, in timp ce românii trăiesc în sărăcie! Nu sunt bani pentru popor, decât pentru arme și Ucraina?”, a scris el, recent, pe Facebook. Citiți și: ANALIZĂ Trei atacuri propagandistice împotriva Ucrainei dirijate de Antena 3 „CNN” și preluate de PSD, AUR și Șoșoacă

Deputat PSD cere „tragerea pe roată a aroganței Austriei” Foto: facebook Sport.ro
Politică

Deputat PSD cere „tragerea pe roată a Austriei”

Un deputat PSD, rimis în Parlament cu susținerea famileiei Pandele-Firea, cere „tragerea pe roată a aroganței Austriei”: el vrea despăgubiri pentru ocuparea Transilvaniei, naționalizarea Petrom și „acoperirea” statuii baronului Bruckenthal. Deputat PSD cere „tragerea pe roată a aroganței Austriei” Într-o declarație politică prezentată în plenul Parlamentului, Daniel Ghiță, propune „anularea contractului de privatizare a PECO-PETROM pentru motive de obiect ilicit, de scop ilicit şi de dol, înşelăciune, prin nerespectarea unor clauze contractuale postprivatizare de către OMV Austria”. „Parlamentul României ar trebui să adopte de urgenţă şi o declaraţie prin care să solicităm Austriei scuze şi despăgubiri financiare substanţiale pentru ocuparea şi exploatarea, ca să nu zicem jefuirea, timp de peste două secole a Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei de Nord de către Imperiul Habsburgic, respectiv Imperiul Dualist Austro-Ungar (1700- 1918), precum şi pentru pagubele cauzate statului român de către armata austro-ungară în primul război mondial şi de către armata Germaniei hitleriste, în care Austria a fost încorporată, în urma referendumului din 1938/Anschluss, în al Doilea Război Mondial, luând în acest sens exemplul Poloniei”, mai vrea Ghiță, care a ajuns deputat cu sprijinul declarat al primarului din Voluntari, Florentin Pandele. O altă solicitare a deputatului PSD, adresată primăriei Sibiu, este „să acopere de urgenţă statuia baronului Samuel von Bruckenthal din Piaţa Mare”. „O fi baronul Bruckenthal un iluminist pentru preşedintele predicator al României educate, dar pentru români a fost şi rămâne un criminal de neiertat”, a apreciat fostul luptător de kickboxing. Citește și: Agentul lui Putin, Dmitri Rogozin, rănit în timp ce petrecea într-un local din Donețk. Rogozin, rănit, printre altele, la fese Antena 3 a anunțat, în 2020, că primarul Florentin Pandele l-a convins să candideze: „Un luptător și pentru proiectele care vizează protejarea mediului, Daniel Ghiță s-a alăturat echipei PSD Ilfov după ce, la propunerea primarului Florentin Pandele, Consiliul Local Voluntari a adoptat în acest an un proiect de hotărâre privind demararea procedurilor legale pentru declararea tuturor pădurilor situate pe raza teritorial-administrativă a orașului arii naturale protejate“.

Deputat PSD cere desființarea DNA Foto: Captură YouTube
Politică

Deputat PSD cere desființarea DNA

Un deputat PSD, Daniel Ghiță, cere desființarea DNA pentru că și-a permis să-l ancheteze pe fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu. Ghiță a fost ales în circumscripția Ilfov. În 2020, el a arătat că a fost susținut de Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, pentru a fi plasat pe o poziție eligibilă pe listele de candidați PSD. Acum, Ghiță susține că DNA acționează în favoarea unor interese străine pentru că îl anchetează pe fostul ministru Chesnoiu, „tocmai când acesta se lupta pentru dezvoltarea agriculturii României şi pentru români”. Deputat PSD cere desființarea DNA Într-o declarație politică făcută în plenul Camerei Deputaților, deputatul explică și de ce fostul ministru al Agriculturii a vrut să aranjeze un concurs de angajare: dorea să se înconjoare cu oameni de încredere. „DNA revine şi anunţă triumfător că este pregătit să distrugă încă o carieră unui politician de stânga, domnul Adrian Chesnoiu, tocmai când acesta se lupta pentru dezvoltarea agriculturii României şi pentru români, şi care, ca ministru al agriculturii, ar fi încercat să influenţeze angajarea unor oameni de încredere care l-ar fi putut ajuta să facă bine pentru ţară, nu aşa cum face DNA bine numai pentru străinătate. Asta e marea corupţie cu care luptă DNA? Nu, DNA nu este ceea ce ar trebui să fie! Se pare că această instituţie ultrafinanţată din banii românilor are misiunea de a distruge liderii valoroşi ai acestei ţări, nu să cureţe ţara de marii corupţi! Poate că în loc să îi fie extinse competenţele, aşa cum cerea şeful acestei instituţii acum câteva zile, ar fi mai bine ca pur şi simplu această instituţie să fie desfiinţată, aşa cum s-a desfiinţat şi Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie”, a spus Daniel Ghiță, într-o declarație din 29 iunie. Lista lui Ghiță pentru DNA El a făcut și lista persoanelor pe care DNA ar trebui să le ancheteze: „Câţu, Tătaru, Arafat, Orban, Vlad Voiculescu, criminalii naţiunii, cei care, acum doi ani, ne-au îngropat morţii în saci de gunoi, fără autopsie şi slujb㔄Ghinea, pentru că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a condamnat România la sărăcie, fără ca parlamentarii României să poată citi şi dezbate acest PNRR”„ Clotilde Armand, cu frauda electoral㔄Nicuşor Dan, cel care a blocat tot Bucureştiul, avea dosarul din Orăşelul Copiilor, cu fraudă, trafic de influenţă” Citește și: Ciolacu se preface că nu știe: prețul final la consumatori este deja plafonat. Liderul PSD a cerut un „act normativ referitor la preţurile din energie” În plus, Daniel Ghiță a acuzat DNA că „a distrus carierele lui Adrian Năstase şi Liviu Dragnea pentru fapte absolut banale, pe care le comit aproape toţi politicienii”. Plenul Camerei Deputaţilor a avizat, în 28 iunie, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de ridicare a imunităţii lui Adrian Chesnoiu.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră