Avocatul-vedetă Cuculis, obligat să posteze sentința
Avocatul-vedetă al Antenei 3 și RTV, Adrian Cuculis, a fost obligat de instanță să posteze, pe Facebook, cu „pin to top”, sentința prin care a pierdut procesul cu Mălin Bot. În plus, avocatul este obligat să-i plătească lui Bot daune morale de 5.000 de euro. „Pin to top” înseamnă că această postare este fixată prima în fluxul de postări de pe pagina avocatului. Citește și: Casa de Comerț Unirea, deținută de ministerul Agriculturii și promovată de patriotul George Simion, vindea produse de import. „Proporție nesemnificativă” a produselor românești Pe site-ul Antenei 3, sunt nu mai puțin de patru știri cu avocatul Cuculis doar în februarie 2023. Pe site-ul RTV ultimele știri în care este menționat Cuculis sunt august-septembrie 2023. Avocatul-vedetă Cuculis, obligat să posteze sentința Avocatul a pierdut procesul cu Bot, după ce a afirmat despre acesta, într-o emisiune a RTV, că este plătit de USR. „Aveți dreptate, domnule Korpos, am văzut și eu o postare, din punctul meu de vedere, nejustificată, cu privire la un domn Mălin Bot. Am aflat și eu astăzi, cu ce se ocupă domnul acesta. De fapt, el denigrează pentru a obține niște bani de la propaganda celor de la USR, pentru că nu-mi închipui din altă parte, pentru că vorbeam despre Clotilde și despre Nicușor Dan, practic, vorbim de aceeași gașcă”, a spus Cuculis, la RTV, potrivit transcrierii CNA. „Precizăm că nu a fost prezentat punctul de vedere al lui Mălin Bot”, arată CNA. „Obligă pârâtul CUCULIS ADRIAN CĂLIN să achite reclamantului suma de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial suferit. Obligă parații CUCULIS ADRIAN CĂLIN și SOCIETATEA CIVILĂ de AVOCAȚI CUCULIS & ASOCIAȚII să publice fiecare prezența hotărâre pe pagină personală de pe rețeaua de socializare Facebook și să mențina publicarea cu opțiunea pin to top activă timp de 15 zile”, au decis judecătorii. Cuculis a postat sentința la 6 februarie, dar a comentat ironic: „Practica judiciara cu pretinse incalcari cedo cu privire la dreptul la exprimare. Desi practica este minoritara se mai pomenesc si erori de procedura”.
