duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: credinta ortodoxa

1 articol
Internațional

Rusia și-a pierdut dreptul de a fi tovarăș de credință ortodoxă

Rusia și-a pierdut dreptul moral de a fi tovarăș de credință ortodoxă cu orice altă biserică, a afirmat, azi, președintele Georgiei, Salome Zurabishvili. Ea a vorbit la marcarea a 105 ani de la restaurarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Georgiene, la 25 martie 1917. Rusia și-a pierdut dreptul de a fi tovarăș de credință ortodoxă „La mulți ani întregii Georgii în această zi foarte importantă pentru țara noastră, credința noastră, Biserica noastră și libertatea noastră. Dacă nu ar fi fost restabilită autocefalia, probabil că nu ar fi fost restabilită suveranitatea statului și nu am fi astăzi o națiune independentă, puternică. Nu pot să nu îmi amintesc de Ucraina de astăzi, unde vedem cum se naște o națiune ucraineană puternică și liberă. Ucrainenii trebuie să aibă Biserica lor autocefală, iar Biserica Rusă nu poate exista în Ucraina. De ce? Pentru că Rusia și-a pierdut dreptul moral de a fi tovarăș de credință ortodoxă cu orice altă biserică”, a afirmat președintele Georgiei, citat de orthodoxtimes.com. Acum două zile, un mitropolit al Bisericii Georgiene a spus că orice patriarh sau ierarh care sprijină acțiunile Rusiei în Ucraina este un eretic și nu are nici o legătură cu ortodoxia. O zi mai târziu, un alt mitropolit georgian a spus că actuala conducere a Rusiei este de credință ortodoxă doar declarativ: „Nici măcar creștini nu sunt”. În ziua de 25 martie, Biserica Ortodoxă Georgiană marchează 105 ani de la restaurarea autocefaliei, desființarea violentă și ilegală de către cuceritorii ruși. În 1801, Imperiul Țarist a cucerit Georgia, iar în 1811 guvernul rus și Sfântul Sinod al Bisericii Ruse au decis desființarea autocefaliei Bisericii Georgiei. După războaiele sângeroase din 1917, când Georgia și-a recăpătat independența, a avut loc și restabilirea independenței ecleziastice față de Rusia. Însă, în 1921, Georgia a fost anexată URSS. În 1943, în timpul celui de-a doilea război mondial, Stalin a revenit la autocefalia acestei biserici - de jure, această independență a fost recunoscută în acel an de către Biserica Ortodoxă Rusă. La 25 ianuarie 1990, și patriarhul ecumenic a recunoscut autocefalia acestei biserici.

Președintele Georgiei: Rusia și-a pierdut dreptul moral de a fi tovarăș de credință ortodoxă Foto: Facebook
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră