joi 21 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: creanțe

2 articole
Economie

Statul administrează sute de societăți falite despre care nu știe nimic, creanțe recuperate: 7,48%

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) nu știe exact câte „entități” are în portofoliu, nu are date despre circa 740 de companii din acest portofoliu, iar rata de recuperare a creanțelor statului român este de 7,48% într-un scenariu optimist, arată o Informare a vicepremierului Oana Gheorghiu „privind stadiul administrării portofoliului de participaţii şi creanţe al statului de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.)”. Citește și: Guvern majoritar dominat de PSD, condus de Alexandru Nazare, acum ministru de Finanțe - surse politice AAAS este condusă de Florin Daniel Geantă, un fost deputat traseist care a fost ales pe listele PDL, a trecut la UNPR și apoi la PSD.  Nu se știe câte societăți falite sunt gestionate și ce a recuperat statul, de fapt  „Rata de recuperare a creanțelor, calculată pe baza datelor parțiale furnizate, este de 7,48%. Expunerea reală este probabil mai mare, iar rata reală de recuperare probabil mai mică”, se apreciază în informarea transmisă Guvernului. Mai exact, AAAS ar avea de recuperat, pentru statul român, creanțe de 2,76 miliarde de lei, din care a recuperat efectiv doar 206,8 milioane de lei. Sunt 30 de proceduri de recuperare a creanțelor care durează de peste 20 de ani.  Informarea mai arată că „59% din portofoliu rămâne netransparent”.  „Fără o evidență operativă a termenelor, există riscul ca A.A.A.S. să fi pierdut creanțe prin neînscriere la masa credală în termenul de 45 de zile prevăzut de art. 102 din Legea nr. 85/2014, prin nedeclarare sau prin neexercitarea căilor de atac. Existența și întinderea oricărei creanțe efectiv pierdute pe această cale, precum și caracterul culpabil al inacțiunii, pot fi stabilite numai prin auditul de la Recomandarea 2; prezenta notă nu afirmă producerea unui prejudiciu, ci semnalează riscul acestuia”, arată vicepremierul Oana Gheorghiu. În plus:  Pentru 69% din portofoliu, A.A.A.S. nu a raportat niciun demers instituțional.  Un număr semnificativ de proceduri depășesc termenele rezonabile, generând costuri nete fără perspectivă de recuperare.  „Invocarea propriei dezorganizări ca motiv de neîndeplinire a solicitărilor este inadmisibilă pentru o autoritate cu mandat de administrare a patrimoniului public” În consecință, Oana Gheorghiu a propus Guvernului să trimită corpul de control al prim-ministrului la AAAS, să ceară Curții de Conturi un audit, precum și „evaluarea oportunității menținerii A.A.A.S. ca instituție autonomă”. „Numai după finalizarea auditului de la Recomandarea 2 și exclusiv în funcție de concluziile acestuia, Guvernul poate evalua dacă menținerea A.A.A.S. în forma actuală este justificată sau dacă atribuțiile sale pot fi exercitate mai eficient de alte entități existente. Această recomandare nu presupune desființarea A.A.A.S. și nu se întemează pe constatările prezentei note, ci pe rezultatul auditului independent; ea este condiționată, nu paralelă cu probele”, se propune, la finalul informării.     

Obscurul Geantă, deputat traseist susținut de PSD, nu știe ce administrează și cât din creanțele statului a recuperat Foto: Financial Intelligence
Facturi de 500, taxă de 1.700 (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Facturi de 500, "taxă" de 1.700

Facturi de 500, "taxă" de 1.700. Cazul a ajuns în faţa magistraţilor Judecătoriei Paşcani. Facturi de 500, "taxă" de 1.700 Aici, judecătorii au constatat că restanţele şi penalităţile sunt demonstrate prin facturile emise pe numele lui Cătălin G. Neclară era, însă, „taxa de reziliere”. Citește și: Judecătoarea CCR Scântei, cu 730.000 de lei de la ministerul liberalului Virgil Popescu, se justifică: Am luat ca notar Contractul din 2015 prevedea că clientul trebuie notificat cu 15 zile înainte de data eventualei încetări a contractului. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră