sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: cozmin gusa

6 articole
Politică

Șoșoacă, Simion și Gușă și-au dat mâna

Diana Șoșoacă, lidera SOS România, George Simion, președintele AUR, și Cozmin Gușă pare că și-au dat mâna: vor să stabilească un candidat comun la prezidențiale și să candideze împreună la alegerile parlamentare. Întâlnirea a avut loc la Câmpia Turzii. Citește și: VIDEO Chiar și pesediștii sunt șocați după ce Ciolacu a spus „malsprasi” și se îndoiesc că poate susține un discurs de președinte Deocamdată, cei trei par că nu se înțeleg în legătură cu candidatul comun, dar cel puțin George Simion pare dispus să cedeze. Șoșoacă, Simion și Gușă și-au dat mâna „Cred că e o idee bună ca blocul suveranist să se unească și că doamna Șoșoacă, domnul Gușă și alți potențiali candidați trebuie să își dea mâna și să înțeleagă că dușmanul nostru comun este PSD-PNL, este curentul globalist. Cred că e o idee bună ca cel mai popular candidat să fie susținut la prezidențiale. Rămâne de văzut dacă sunt eu, Gușă sau Șoșoacă. E bine să avem un candidat comun… important este să nu facă nimeni alianță cu PSD”, a declarat George Simion la Realitatea TV. Șoșoacă a făcut ceva mai puține concesii: „S-a întâmplat un lucru frumos, să spun. Nu puteam să refuz un preot. Atunci când un preot te invită, cei doi lideri ai naționalismului, Șoșoacă și Simion, să facem o poză cu el… Eu m-am dus. Ulterior, domnul Simion a venit către mine, a întins mâna, i-am întins și eu mâna, și cu asta basta. Ulterior am înțeles că îmi susține candidatura la prezidențiale și că vrea să facem o alianță. Având în vedere că acum sondajele arată că 80% sunt anti-naționaliști, dacă unim cele două forțe și mă susține la prezidențiale, scăpăm de PSD și PNL. El a propus să îl susțin eu în calitate de prim-ministru”. Cum folosește propaganda SOS întâlnirea „Mi-am luat angajamentul să mă întâlnesc separat cu Simion și Șoșoacă, și să discutăm apoi împreună un proiect, astfel încât să candidăm unul dintre noi, sau doi, cu șanse de turul doi. Doar așa pot fi învinși candidații externi – fie Ciucă, fie Ciolacu, Geoană și Lascu nu au șanse. Doar în aceste condiții există posibilitatea unui președinte suveranist, de care România are nevoie”, a declarat și Gușă. Anterior acestei întâlniri improvizate, Șoșoacă chemase forțele „suveraniste” la discuții la restaurantul Capșa, luni, la ora 12.00.

Șoșoacă, Simion și Gușă și-au dat mâna Foto: Realitatea TV
Bătălia mogulilor penali pentru București Foto: Cotidianul
Politică

Bătălia mogulilor penali pentru București

Bătălia mogulilor penali pentru București: Antena 3, postul lui Dan Voiculescu, îl susține pe Piedone, în timp ce Realitatea TV, controlată de Maricel Păcuraru, îl promovează pe putinistul Cozmin Gușă. Citește și: Primăria lui Piedone a dirijat milioane de euro din banii Sectorului 5 către un ex-polițist, condamnat penal, amic cu interlopul Cămătaru și secretar general adjunct al partidului său, PUSL Piedone candidează pentru PUSL, formațiunea controlată tot de Dan Voiculescu, în timp ce Gușă ar urma să fie susținut de AUR. Totuși, în ultimele zile, la vârful AUR au apărut controverse legate de această candidatură, pe care se pare că o dorește doar George Simion, președintele formațiunii. Bătălia mogulilor penali pentru București O monitorizare a postului Antena 3 arată că primarul Sectorului 5 este susținut puternic de televiziunea care-i aparține, de facto, lui Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare pentru corupție și fost turnător al Securității. Pe site-ul Antenei 3 nu există nici o știre critică la adresa lui Piedone. În schimb, a fost preluat integral discursul lui acestuia la lansarea candidaţilor la alegerile europarlamentare şi locale. În tabăra cealaltă se află Maricel Păcuraru, co-asociat la ”Realitatea Media”, firma care deține Realitatea TV, și care a primit patru ani de închisoare cu executare, pentru spălare de bani. Faptele s-au derulat în 2006 și au produs Poștei un prejudiciu de patru milioane de euro. A fost eliberat în 2017. În 2015, Păcuraru a fost în judecată într-un alt dosar, de fraudare a Loteriei Române. Însă dosarul său a fost amânat de 58 de ori de un judecător recent sancționat de CSM. Citește și: Un judecător cu salariu peste președintele României nu s-a deranjat să motiveze o sentință timp de opt ani! El este cel care a amânat de 58 de ori dosarul „Loteria” Păcuraru este prieten cu Cozmin Gușă, cu care a fost asociat. Maricel Păcuraru și Cozmin Gușă Foto: B1TV Amicii Rusiei vor să controleze mass-media În iunie 2023, site-ul captura.ro scria că Maricel Păcuraru încearcă să preia ostil presa, alături de propagandiștii Rusiei. „Miza este pachetul de control în compania de presă Editura Evenimentul și Capital SRL, condusă oficial în ultimul deceniu de consultantul politic Dan Andronic. Societatea administrează mai multe produse media sub cupola mărcilor Evenimentul zilei (evz.ro) și Capital (capital.ro). Artizanul preluării ostile este Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV și posesorul unui cazier penal vast. El e totodată finanțatorul așa-numitului Club de Presă, o organizație înființată recent sub bagheta sa logistică, care integrează conspiraționiști notorii, condamnați penal și propagandiști de punctaje rusești”, arăta Captura. Într-un discurs preluat de solidnews.ro, Gușă susținea că ar dori să candideze la funcția de primar al Capitalei și pentru „redarea demnității de jurnalist”. Putinistul Gușă se bate pentru presă. Liberă! „Eu în primul rând mă duc în această campanie de pe fotoliul de moderator de la Gold FM și din interiorul Clubului de Presă. Asta este calitatea mea. Eu reprezint Clubul de Presă, pe colegii mei, care în ultimii ani au fost batjocoriți, umiliți, blocați, le-a fost interzis să-și publice anchetele au fost puși în situația să scrie la comandă și nu aveau ce să facă, pentru că aveau de întreținut familii (...) Eu nici nu trebuie să mă uit prea departe pentru a apela la specialiști care să-mi spună cum stă treaba în primărie, în economie și așa mai departe. Imediat pot să-l sun pe Petrișor Peiu să-l întreb ce nu merge, ce a studiat el și ce ar trebui făcut. Pot să vorbesc cu Bogdan Comaroni, Iosefina Pascal, Liviu Alexa, Liviu Man, Ion Spânu și alți oameni pe care-i avem în Clubul de Presă și care sunt cei mai buni investigatori din România și care au chestionat afacerile ilegale și mafia din jurul primăriei București de 20 de ani, unii de 30 de ani”, susținea Gușă.

Fabulații ale candidatului AUR Cozmin Gușă: Andrei Pleșu participa la orgii la ordinul lui Silviu Brucan
Eveniment

Fabulații ale candidatului AUR Cozmin Gușă

Limbaj de golan și fabulații ale candidatului AUR la primăria Capitalei, Cozmin Gușă: „Pleșu a practicat sex în grup” sau „Monica Macovei și Renate Weber se dezbrăcau în c***l gol”. Gușă a făcut aceste afirmații în public, la Gold FM sau la Realitatea TV. Citește și: Sumele astronomice pe care statul român să le plătească în 2024 magistraților care au dat statul în judecată ca să primească salarii mai mari: circa două spitale regionale ultramoderne Afirmațiile apar în monitorizarea CNA, care a sancționat cele două posturi. Cozmin Gușă a participat, la final de martie, la două emisiuni în care, sub pretextul că discută despre Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) și Gregorian Bivolaru, mai multe personalități publice au fost linșate mediatic, fără să aibă posibilitatea de a-și prezenta punctul de vedere. Fabulații ale candidatului AUR Cozmin Gușă „Astea două se dezbrăcau în curul gol, astea, Monica Macovei și cu Renate Weber, erau și ele în ritualurile alea?”, a întrebat Gușă, la Gold FM, iar invitatul său, Bogdan Comaroni, i-a confirmat. „Monica Macovei goală complet”. „Poate că este o coincidență faptul că Monica Macovei, care a fost omul lui Soros, a fost și în MISA și a participat la sesiunile lor mai dezbrăcați și toate chestiile astea și a putut să fie șantajată la rând”, a mai susținut viitorul candidat AUR la primăria Capitalei, la Gold FM. Însă, pentru aceste afirmații și multe altele, postul aprimit doar o banală „somaţie publică de intrare în legalitate”. În aceeași zi, Cozmin Gușă a dezbătut același subiect la Realitatea TV. Pleșu primea ordin de la Brucan să participe la orgii „Deci, vă aduc aminte că Andrei Pleșu, cel care a practicat yoga, meditația transcendentală și sex în grup, documentat înainte de 1989, a fost primul președinte al Fundației Soros în 1990. Silviu Brucan, care s-a întâlnit cu Soros, i-a trasat această sarcină lui Andrei Pleșu pe acte, pe documente. Primul președinte al Fundației Soros din România este Andrei Pleșu. O altă practicantă din MISA care a condus Fundația Soros este Renate Weber. Actualul Avocat al Poporului, fostul consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, a lui Traian Băsescu, pardon. Și o altă adeptă a lui Soros care a fost și adeptă a lui Guru Bivolaru, Monica Macovei. Bineînțeles că și Dacian Cioloș este în aceeași categorie a oamenilor lui Soros care au fost și în MISA”, a susținut Gușă. „Ăștia sunt oamenii pe care i-am avut noi în justiție, la vârful justiției, da, Monica Macovei, dacă vorbim despre ea, la vârful guvernului, Dacian Cioloș, dacă vorbim despre el. Și au fost păstrați acolo tocmai pentru că existau aceste probe de șantaj asupra lor. Și vă rog să nu uitați legătura dintre oamenii lui Soros, dovedită, și oamenii din MISA, dovedită. Ororile pe care le fac acești oameni împotriva firii umane de tip trans umanist, ce fac ei acolo și această apartenență la Soros și implicarea lor totală în ce domeniu? Al justiției, să nu uitați”, a mai afirmat candidatul AUR. Gusa, Dan Andronic și Sebastian Ghiță, la Belgrad Realitatea TV a primit o amendă de 10.000 de lei de la CNA pentru această emisiune.

Gușă va fi candidatul AUR la primăria Capitalei Foto: Facebook
Politică

Gușă va fi candidatul AUR la primăria Capitalei

Cozmin Gușă, putinistul care sugera că pe Navalnîi l-au omorât occidentalii, va fi candidatul AUR la primăria Capitalei. Inițial, Simion anunțase că-l susține pe cvasinecunoscutul Marian Enache, iar apoi a vrut să-l sprijine pe Piedone, dar PUSL i-a respins oferta. Citește și: Din câte academii făcea parte Elena, textilistă de la fabrica de perdele. CNSAS a publicat carnetul de evidență PCR No. 0000002, al celei care a condus România până în decembrie 1989 Gușă a anunțat la Realitatea Plus că va candida la Primăria Capitalei ca independent susținut de AUR. Cu Elena Udrea Gușă și prietenii Gușă va fi candidatul AUR la primăria Capitalei „Nu-mi căutam de lucru la candidatură, dar propunerea lui George Simion este o propunere căreia dacă îi dau curs în mod evident poate să creeze o sinergie sau o simbioză în interiorul curentului suveranist din România, pentru care George Simion e personalitatea politică cu cea mai mare încredere. (…) Am stat de vorbă cu George Simion, ne-am întâlnit. El a reiterat propunerea de a candida ca independent susținut de AUR la Primăria Capitalei. (…) A avut de partea lui și argumentele acestui sondaj. Concluzia a fost una pozitiviă, în sensul că am acceptat să candidez ca independent din partea AUR”, a declarat Cozmin Gușă. În februarie, Gușă, care conduce Clubul Român de Presă și controlează Gold FM, a scris că „occidentalii” l-au omorât pe Navalnîi: „Și dacă Navalnîi a fost omorât de occidentali, ca să-i facă «program artistic» lui Putin în campanie?! Toți sorosiștii deplâng moartea lui Navalnîi și-l învinuiesc la unison pe Putin pentru deces. Maia Sandu, ZeleVogue, Iohannis, toți dependenții de sistemul Soros ne anunță vinovatul înaintea anchetei. Ce interes avea Putin, ce are acum peste 80% în sondajele despre alegerile prezidențiale din Rusia, să-l omoare pe Navalnîi ca să-și strice imaginea abia cosmetizată prin interviul cu Carlson?! Nici una”, a scris el, pe Facebook. Atacuri la adresa Ucrainei, copy-paste după propaganda Kremlinului Postul Gold FM, deținut în acte de fiul lui Cozmin Gușă, a fost sancționat frecvent de CNA pentru teoriile conspiraționiste lansate în emisiunile sale. „Deci eu cred că e, agresiunea asta împotriva Rusiei, că despre asta-i vorba, chiar dacă Rusia a fost cea care a atacat prima în Ucraina, da’ a fost atacat pentru c-a fost evident provocată”, afirma, de exemplu, chiar Cozmin Gușă, în aprilie 2023. În aprilie 2022, Gold FM a primit de la CNA o amendă de 10.000 de lei şi încă una de 100.000 de lei, pentru emisiuni în care s-a afirmat că ucrainenii sunt nazişti care „antrenează paramilitar copii”, că ucrainenii sunt un neam de „şuţi, hoţi şi fete cu moral uşoare”, şi în care s-a discutat despre „detaşamente de copii pe modelul ISIS” şi despre limuzine care ar intra în România şi care au fund dublu, pentru a ascunde arme.

Gușă susține că „occidentalii” l-au omorât pe Navalnîi Foto: Facebook
Politică

Gușă susține că „occidentalii” l-au omorât pe Navalnîi

Cozmin Gușă, care conduce Clubul Român de Presă și controlează Gold FM, susține că „occidentalii” l-au omorât pe Navalnîi: „Ce interes avea Putin, ce are acum peste 80% în sondajele despre alegerile prezidențiale din Rusia, să-l omoare pe Navalnîi ca să-și strice imaginea abia cosmetizată prin interviul cu Carlson?! Nici una”, a scris el, pe Facebook. Citește și: Șoșoacă și-a suspendat al treilea soț din funcția de prim-vicepreședinte al SOS România. În noiembrie, ea a fost filmată când îl certa și-l claxona, fiindcă nu știa PIN-ul cardului Postul Gold FM, deținut în acte de fiul lui Cozmin Gușă, a fost sancționat frecvent de CNA pentru teoriile conspiraționiste lansate în emisiunile sale. „Deci eu cred că e, agresiunea asta împotriva Rusiei, că despre asta-i vorba, chiar dacă Rusia a fost cea care a atacat prima în Ucraina, da’ a fost atacat pentru c-a fost evident provocată”, afirma, de exemplu, chiar Cozmin Gușă, în aprilie 2023. Postul a fost sancționat cu somație. Acum, Gușă, afirmă că nu Putin l-a ucis pe Navalnîi. Gușă susține că „occidentalii” l-au omorât pe Navalnîi „Și dacă Navalnîi a fost omorât de occidentali, ca să-i facă “program artistic” lui Putin în campanie?! Toți sorosiștii deplâng moartea lui Navalnîi și-l învinuiesc la unison pe Putin pentru deces. Maia Sandu, ZeleVogue, Iohannis, toți dependenții de sistemul Soros ne anunță vinovatul înaintea anchetei. Ce interes avea Putin, ce are acum peste 80% în sondajele despre alegerile prezidențiale din Rusia, să-l omoare pe Navalnîi ca să-și strice imaginea abia cosmetizată prin interviul cu Carlson?! Nici una. De-aia presupun c-a avut loc din nou o Operațiune sub steag fals, ca cele referitoare la North Stream sau podul Crimeei, când occidentalii (britanicii și/sau americanii) au detonat, iar Putin și Rusia au decontat”, a scris el pe Facebook. În mai 2023, Gușă a fost ales în conducerea Clubului Român de Presă, alături de Sorin Roșca Stănescu, fost senator PNL care a ajuns la pușcărie pentru corupție.

Primarul Negoiță, prietenul lui Ciolacu, împarte milioane de euro către propagandă Foto: Facebook
Eveniment

Primarul Negoiță împarte milioane euro propagandă

Prietenul lui Mrcel Ciolacu, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, împarte milioane de euro, din banii primăriei, către propagandă, arată site-ul G4Media. Printre beneficarii acestei mite mascate se află Antena 3, RTV - postul lui Sebastian Ghiță, Adevărul și Gold FM, post controlat din 2020 de Cozmin Gușă, cunoscut pentru teoriile sale conspiraționiste și susținerea pentru agresiunea rusă. La deschiderea anului școlar, premierul Ciolacu s-a afișat alături de controversatul primar Negoiță, cu multiple dosare penale Foto: Facebook Citește și: Bugetarii cu salarii și averi uriașe care l-au îndemnat pe Ciolacu să atace sectorul privat: familia Socol, finanțiștii favoriți ai lui Dragnea, câștigă 12.000 de euro pe lună, de la stat „Deci eu cred că e, agresiunea asta împotriva Rusiei, că despre asta-i vorba, chiar dacă Rusia a fost cea care a atacat prima în Ucraina, da’ a fost atacat pentru c-a fost evident provocată (...) S-a mers până la frontiere şi urmau să instaleze şi arme atomice în Ucraina, cum au instalat în România şi-n Polonia deja, există deja instalate”, spunea Cozmin Gușă la 30 ianuarie 2023, la Gold FM, potrivit Pagina de Media, care menționează că emsiunea a fost sancționată de CNA. Gușă, deputatul PSD Tudorache și Paul Stănescu, secretarul general al PSD, în 2019 Primarul Negoiță împarte milioane de euro către propagandă Acum, primarul Robert Negoiță dă postului la care Gușă își difuzează teoriile aproape 7.000 de euro din banii contribuabililor Sectorului 3. Banii de propagandă plătiți de Sectorul 3 se distribuie prin intermediul unei firme intermediare, Algorithm Construcții S3 SRL. Însă G4Media scrie că Algorithm a cerut oferte pentru a încheia șapte contracte în valoare de aproape 4 milioane de lei, valabile pe acest an. Acordul-cadru cu Algorithm este în valoare de aproape 30 de milioane de lei, inclusiv TVA, pentru ”servicii de promovare instituțională”. Durata contractului: până pe 31 decembrie 2027. „Aceste oferte arată că televiziunile trebuiau să se încadreze într-un buget de câte 1 milion de lei, fără TVA, Trustul Gândul – 600.000 de lei, fără TVA, Puterea (Saray Paper SRL) și Adevărul (Graffiti Red SRL) – câte 100.000 de lei plus TVA, iar Gold FM (Angus Resources SRL, oferta conține și site-ul de știri solidnews.ro) – 33.350 lei fără TVA”, mai arată G4Media. Citește aici tot articolul din G4Media: EXCLUSIV Primăria Sectorului 3 a atribuit fără licitație un contract de 6 milioane de euro pentru propagandă / Banii sunt împărțiți de o firmă subordonată, înființată să administreze o hală / Ce publicații și televiziuni s-au abonat la banii lui Robert Negoiță Banii sectorului curg către presa mogulilor Nu este prima oară când Robert Negoiță cheltuie sume uriașe din banii sectorului pentru a plăti propaganda. „În 2019 și 2020, 12 milioane de lei din bugetul public al sectorului 3 au ajuns la mai multe trusturi de presă din România, pentru promovarea a patru campanii locale. Digi24, Digi Sport, Antena 3 și România TV au primit cele mai mari sume, toate de ordinul milioanelor de lei. Pe lângă asta, Robert Negoiță a investit sute de mii de lei în radio, online, dar și în presa scrisă. Facturile au fost ținute secret până recent”, arăta Buletin de București în iulie 2021. La finalul lui 2021, Primăria Sectorului 3 a semnat zece contracte în valoare totală de peste 1.6 milioane de lei prin care a cumpărat publicitate în presă. „Televiziuni precum Digi24, Antena3, Realitatea, România TV sau B1TV au primit sute de mii de lei de la Robert Negoiță pentru a difuza spoturi video despre activitatea edilului”, scria tot Buletin de București. În iunie 2023, ANI l-a reclamat la DNA pe primarul sectorului 3, Robert Negoiță. Agenția îl acuză de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și de fals în declarații. Societăți administrate de Primărie ar fi avut afaceri cu o firmă deținută de familia lui Negoiță. Primarul Sectorului 3 avea deja trei dosare penale.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră