sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: Coronavirus

16 articole
Justiție

Vaccinarea anti-COVID, lăsată să moară

Vaccinarea anti-COVID, lăsată să moară încet. Românii nu se înghesuie la centrele de vaccinare, în timp ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), comunică tot mai puțin pe temă, insistând asupra relaxărilor și faptului că de Paște am putea să nu mai avem deloc restricții. Vaccinarea anti-COVID, lăsată să moară încet. Duminică, s-au vaccinat oamenii ca în ziua de Crăciun Duminică, s-au vaccinat anti-COVID cu prima doză doar 440 de oameni, arată datele publicate de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNVAV). Un număr atât de scăzut de vaccinări cu prima doză nu a mai raportat România de la sărbătorile de iarnă. În 24 decembrie 2021, s-au vaccinat anti-COVID 339 de persoane, în timp de în ziua de Crăciun s-au vaccinat 408 persoane. În 1 ianuarie, au făcut prima doză 152 de oameni. Dublu eșec guvernamental: Nici acum n-avem 10 milioane de vaccinați De la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, până în prezent, s-au vaccinat cu schema completă doar 8.046.008 de persoane. Nici Guvernul Cîțu și nici Guvernul Ciucă nu au reușit să atingă ținta de 10 milioane de români vaccinați anti-COVID. Guvernul Ciucă își propusese, în programul de guvernare, să atingă ținta de 10 milioane de persoane vaccinate în 90 de zile. Pentru a fi atins acest prag, ar fi fost necesar ca până la finalul lunii februarie să se mai vaccineze încă două milioane de români. Procesul de vaccinare a început să se prăbușească în România încă de când în Senat a picat legea certificatului verde, pe un fond puternic de opoziție al AUR și PSD. O a doua inițiativă legislativă a rămas blocată în Camera Deputaților, neexistând un acord în coaliție pe această temă. Dr. Gheorghiță, într-un con de umbră. 138 de centre de vaccinare, închise De asemenea, figura centrală a campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a intrat într-un con de umbră. Dr. Gheorghiță mai apare doar în conferințele de presă împreună cu Raed Arafat, șeful DSU, și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății. Săptămâna trecută, coordonatorul campaniei de vaccinare a anunțat că au fost închise 138 de centre din 28 de județe, din cauza numărului mic de oameni care vin să se vaccineze. În prezent, mai funcționează 644 de centre, dintre care 219 sunt centre pentru vaccinarea copiilor. Masca nu mai e obligatorie Săptămâna trecută, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis că impunerea măștii de protecție în spații publice este neconstituțională, pentru că Executivul nu a obținut și avizul Consiliului Legislativ. Citește și: Nu aruncați măștile încă, decizia CCR referitoare la portul acestora intră în vigoare numai după publicarea în „Monitorul oficial” Declarațiile evazive ale ministrului PSD al Sănătății. Fără tichete pentru vaccinare Pe deasupra, de câteva săptămâni, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vorbește despre relaxarea restricțiilor. Săptămâna trecută, Rafila a declarat, la Antena 3, că, în acest moment, „masca este mai eficientă poate decât vaccinarea în limitarea transmiterii infecției”. Tot Alexandru Rafila a anunțat că vrea să renunțe la tichetele de vaccinare, apreciind că măsura „nu a funcționat în mod deosebit” și că nu crede că „tichetele mai au un viitor”. Ministrul Sănătății a mai susținut, că „în cazul în care această vaccinare va continua, şi eu cred că va continua, să fie făcută de rutină în cabinetele medicilor de familie”. Precizarea lui Rafila a venit la întrebarea dacă ia în calcul ca vaccinarea să se facă anual. O treime dintre români crede că vaccinarea urmărește implantarea de cipuri Pandemia de coronavirus a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației. Asta cred aproape 66 la sută dintre românii care au răspuns la un sondaj INSCOP. 28,5 la sută dintre respondenți cred că există un plan global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare. Vaccinarea începe să fie abandonată și în lume În Israel, cetățenii nu vor mai trebui să prezinte dovada vaccinării ca să intre în mall-uri, cinematografe sau restaurante. Israelul a introdus și doza a patra de vaccin anti-COVID pentru personalul medical și persoanele de peste 60 de ani. Și Departamentul de Sănătate Publică din Philadelphia (SUA) a anunțat eliminarea certificatului verde. Măsuri similare au anunțat și Washington și Seattle. În Marea Britanie, premierul Boris Johnson a anunțat renunțarea la toate restricțiile.

Vaccinarea anti-COVID, lăsată să moară încet. În imagine, Mihaela Anghel, asistenta de la „Matei Balș”, prima persoană vaccinată în România. Sursa: Facebook RoVaccinare
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră