Avocații lui Nelu Tătaru cer anularea probelor obținute de DGA, invocă o decizie a Înaltei Curți
Avocații fostului ministru al Sănătății Nelu Tătaru au solicitat miercuri instanței excluderea din dosar a tuturor actelor de urmărire penală realizate de Direcția Generală Anticorupție (DGA), în cauza în care acesta este judecat pentru luare de mită. Apărătorii susțin că instituția nu avea competența legală de a efectua acte de urmărire penală în acest caz și invocă o decizie pronunțată anul trecut de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Apărarea invocă necompetența DGA în anchetă Potrivit avocaților lui Nelu Tătaru, actele de urmărire penală realizate de DGA ar trebui anulate deoarece polițiștii acestei structuri pot fi delegați de procurori doar în dosare care vizează angajați ai Ministerul Afacerilor Interne. Citește și: EXCLUSIV Elicopterele Airbus prin SAFE nu au armament, muniție și protecție și nu vor genera nici o investiție în România Avocata Sandra Grădinaru a explicat în fața instanței că au fost ridicate mai multe excepții privind legalitatea anchetei. „Am solicitat instanței constatarea nulității absolute a mai multor acte de urmărire penală din acest dosar pentru că au fost efectuate de un organ necompetent, respectiv DGA. Această instituție nu avea competența să efectueze urmărirea penală pentru domnul doctor Nelu Tătaru”, a declarat apărătoarea. În opinia acesteia, DGA ar putea desfășura astfel de activități doar în cauze care implică personal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Alte neregularități invocate în ancheta DNA Pe lângă contestarea competenței DGA, apărarea a ridicat și alte excepții privind modul în care a fost realizată ancheta de către Direcția Națională Anticorupție (DNA). Avocații au solicitat instanței excluderea tuturor probelor rezultate din activitatea Direcției Generale Anticorupție și au semnalat mai multe presupuse neregularități în procedura de urmărire penală. Instanța urmează să analizeze cererile și excepțiile formulate de apărare și să se pronunțe în data de 26 martie. Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită În octombrie 2024, Nelu Tătaru, deputat de Vaslui și fost ministru al Sănătății, a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită în perioada în care profesa ca medic. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi primit sume de bani cuprinse între 100 și 500 de lei, dar și diverse bunuri alimentare. Ulterior, fostul ministru a fost trimis în judecată, însă a respins acuzațiile și a susținut că nu a condiționat niciodată actul medical. Activitate medicală într-un cabinet privat din Huși De profesie medic chirurg, Nelu Tătaru își desfășoară în prezent activitatea într-un cabinet medical privat pe care l-a deschis în municipiul Huși. Procesul în care este judecat pentru luare de mită continuă, iar decizia instanței privind excepțiile ridicate de apărare ar putea avea un impact important asupra desfășurării dosarului.