Hamas și-a torturat masiv concetățenii palestinieni
Hamas și-a torturat masiv concetățenii palestinieni. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au publicat duminică filmări care pretind că arată torturarea civililor palestinieni de către militanți Hamas în Fâșia Gaza, în perioada 2018-2020. Hamas și-a torturat masiv concetățenii palestinieni Videoclipul, care durează 45 de minute, prezintă scene în care palestinienii sunt legați cu lanțuri, cu saci pe cap, suspendați de tavan, bătuți și interogați. Citește și: EXCLUSIV Sediul AUR Caraș Severin, într-o clădire a unor condamnați urmăriți internațional, Adina și Valentin Armașu Potrivit armatei israeliene, aceste imagini ar documenta acte de tortură comise de agenți Hamas la „avanpostul 17” din tabăra de refugiați Jabaliya, situată în nordul Fâșiei Gaza. Datele video indică faptul că scenele au fost filmate între 2018 și 2020. Abuzurile contra populației civile IDF a subliniat că materialele găsite în timpul operațiunilor desfășurate în zonă ar demonstra „abuzurile grave comise de organizația teroristă Hamas împotriva populației civile,” inclusiv încălcări ale drepturilor omului și reprimarea celor care se opun regimului Hamas. Conform TPS, armata israeliană a menționat că aceste filmări reprezintă doar o parte din miile de ore de înregistrări ale camerelor de supraveghere descoperite de soldați în Gaza. Printre victimele prezentate în înregistrări se numără opozanți politici ai Hamas, persoane suspectate de colaborare cu Israelul, adulteri și homosexuali, conform informațiilor DPA.
