sâmbătă 10 ianuarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: concert

14 articole
Politică

Un preot îi critică pe „mioriticii” indignați că dirijorul concertului de la Viena este homosexual

Un preot din Craiova, Marcel Răduț Seliște, îi critică pe „mioriticii” indignați că dirijorul concertului de Anul Nou de la Viena, Yannick Nézet-Séguin, este homosexual: „Vor musai să arunce cu ură”, a scris el, pe Facebook. Citește și: Fiica Elenei Lasconi s-a înscris în Partidul Socialist Român, care se declară continuatorul PCR. Oana Lasconi se consideră bolșevică Seliște, care a studiat la Liceul de Artă din Craiova, amintește că Ceaikovski a fost homosexual, Leonard Bernstein a fost bisexual, iar Jean-Baptiste Lully a fost homosexual „și încă unul celebru în epoca lui”. Un preot îi critică pe „mioriticii” indignați că dirijorul concertului de la Viena este homosexual „Națiunea Română dezbate intens: la Concertul de Anul Nou de la Viena 2026, dirijorul a fost homosexual! Să dezbatem, zic!   Eu am studiat muzică de la vârsta de 5 ani, când am început să studiez vioara, apoi am urmat cursurile Liceului de Artă din Craiova (vreme de 12 ani), unde am studiat vioară, pian, canto. Am fost un elev relativ mediocru la studiul viorii (dovadă că nici nu am urmat studiile Conservatorului de Muzică), dar mi-a plăcut mult teoria muzicală, istoria muzicii și dicteul (unde chiar am excelat). La vioară nu am mai cântat de decenii, dar la pian mă mai joc uneori pe acasă, iar vocea o folosesc periodic, cântând lui Dumnezeu la slujbele din Biserica lui Hristos.   Am terminat studiile de liceu în 1989. În acel an, nu am fost admis la facultatea de Drept, a fost un eșec, așa că a fost necesar să mă angajez „în câmpul muncii”, cum se zicea în epocă. Partidul comunist mi-a dat repartiție la minele de suprafață de la Rovinari, ca muncitor necalificat, cu diplomă de liceu în care era trecută meseria de instrumentist-corist. Părinții mei au reușit să amâne plecarea mea la mină (prieteni de la Filarmonica Oltenia ne-au ajutat, am fost înscris la un concurs pentru angajarea la cor, deși locurile erau deja „dedicate” la ordinul unor activiști de partid, beneficiul meu fiind că am prezentat la Miliție adeverința că particip la concurs și nu m-au mai luat pe sus să mă ducă la mină).   În toamna anului 1989, am reușit să mă angajez, prin concurs, în corul Teatrului Liric Craiova (în prezent, Teatrul de Operă). Am lucrat la Teatru în perioada 1989-1994/1999-2001) și mărturisesc că am petrecut acolo printre cei mai frumoși ani ai vieții mele. Universul dintr-un Teatru de Operă este fascinant, cu toate momentele de exaltare și deopotrivă de meschinărie specifice scenei.   Prin urmare, povestesc despre subiectul „da' de ce să ne placă concertul de anul nou de la viena, când dirijorul e homalău?” cunoscând destul de bine acest univers fascinant, dumnezeiesc, al muzicii clasice și de operă.   Să dezbatem!   Vă place muzica din „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci” sau „Frumoasa din pădurea adormită”? Dacă da, atunci să nu uitați că Piotr Ilici Ceaikovski a fost homosexual...   Vă place muzica din „West Side Story”? Dacă da, atunci să vă reamintiți că Leonard Bernstein a fost bisexual (adicătelea, a avut relații și cu femei și cu bărbați)...   Vă place comedia-balet „Burghezul gentilom”, scrisă de Molière și a cărei muzică a fost compusă de Jean-Baptiste Lully? Dacă da, of, of, vedeți că Jean-Baptiste Lully a fost homosexual și încă unul celebru în epoca lui...   ...exemplele sunt numeroase și dacă adăugăm și alte domenii (literatură, știință, filosofie, politică etc.), scriem cel puțin o carte.   Despre participarea mioriticilor la concerte și spectacole de muzică clasică și operă (conform Barometrului de consum cultural 2024)   Participare la spectacole de muzici culte, în afara festivalurilor: *Publicul stabil / fidel (cel puțin o dată pe lună) = 3% dintre români *Publicul potenţial (cel puțin o dată la 6 luni) = 5% *Publicul ocazional (cel puțin o dată pe an) = 10%   Rezultă că abia 17% dintre mioritici știu cum arată pe dinăuntru o Filarmonică sau un Teatru de Operă... ...da' poporul ăsta de mioritici se agită că, oh, vai, of, la Concertul de Anul Nou de la Viena 2026, dirijorul a fost homosexual!   Nu-i interesează pe mioritici că Yannick Nézet-Séguin este unul dintre cei mai talentați dirijori și muzicieni din lume, că Yannick Nézet-Séguin este director muzical la trei dintre cele mai prestigioase instituții muzicale ale lumii (al Orchestrei Metropolitane din Montréal, al Operei Metropolitane din New York City și al Orchestrei Philadelphia). Mioriticii vor musai să arunce cu ură, că asta au înțeles ei din „creștinismul” ăla din mintea lor fără nicio legătură cu Hristos!   Da, se poate discuta și despre homosexualitatea unei persoane, însă doar asumându-ne porunca iubirii de semeni: iubim pe păcătos și urâm păcatul lui! Un astfel de demers necesită o precizie duhovnicească chirugicală pentru că ființa umană este un univers complex, nu poți intra cu barda în sufletul unui om, oricât de păcătos ar fi acesta.   Propovăduirea lui Hristos nu se face prin sabie, prin ură, prin campanii publice de violență verbală și fizică, prin „naționalisme” de grotă și „suveranisme” de barbari trepanați! Urâți păcatul, dar iubiți pe păcătos!”, a scris Seliște.     

Un preot îi critică pe „mioriticii” indignați că dirijorul concertului de la Viena este homosexual Foto: Facebook Yannick Nézet-Séguin
Dirijorul homosexual al Concertului de Anul Nou de la Viena îi bântuie pe suveraniștii români, care îl înjură pe Facebook (sursa: wienerphilharmoniker.at)
Eveniment

Dirijorul homosexual al Concertului de Anul Nou de la Viena îi bântuie pe suveraniștii români

Dirijorul canadian Yannick Nézet‑Séguin a oferit o prestație memorabilă în cadrul Concertului de Anul Nou de la Viena 2026, marcând prima sa apariție la pupitrul uneia dintre cele mai prestigioase manifestări muzicale clasice din lume. Die Welt: Tradiție vieneză și sensibilitate modernă Evenimentul tradițional, desfășurat în faimoasa Sala de Aur a Musikverein din capitala Austriei, a fost urmărit de milioane de telespectatori din peste 150 de țări. Citește și: Fiica Elenei Lasconi s-a înscris în Partidul Socialist Român, care se declară continuatorul PCR. Oana Lasconi se consideră bolșevică Nézet‑Séguin, în vârstă de 50 de ani și director muzical al unor instituții de top precum Philadelphia Orchestra și Metropolitan Opera, a abordat repertoriul cu o energie proaspătă și o claritate interpretativă remarcabilă, potrivit Filarmonicii vieneze. Publicul și criticii au remarcat modul în care a combinat tradiția vieneză a valsurilor și polcilor cu o sensibilitate modernă, păstrând în același timp spiritul festiv al concertului, arată o cronică a Die Welt. Două compozitoare, în premieră Unul dintre aspectele cele mai apreciate ale dirijării lui Nézet‑Séguin a fost includerea în program a unor lucrări interpretate pentru prima dată la acest concert, semn că maestrul și‑a dorit să extindă orizonturile tradiției fără a o compromite.  Printre acestea s‑au numărat compoziții ale autoarelor Josephine Weinlich și Florence Price, reflectând o viziune mai diversă și incluzivă asupra repertoriului clasic. Direcția sa a fost caracterizată de dinamism și o atenție deosebită la nuanțele orchestrale, evidențiind atât lirismul valsurilor lui Strauss, cât și vivacitatea polcilor. El a condus Orchestra Filarmonicii din Viena cu o prezență scenică sigură, comunicând clar intențiile muzicale și menținând un echilibru sonor impresionant între secțiuni, conform criticului muzical Colin Anderson.   Înjurat pe Facebook în România Prestația sa a fost privită ca un semn al deschiderii Filarmonicii din Viena către perspective contemporane. O deschidere care, însă, nu a fost pe placul unor români. Criticii de Facebook din România ai dirijorului au fost nemulțumiți de atitudinea dirijorului canadian Yannick Nézet‑Séguin, căruia i-au reproșat (voalat) orientarea sexuală, vestimentația (un frac Louis Vuitton, nu unul clasic), oja de pe unghii, prezența în sală, printre spectatori, la bisul al treilea (Marșul lui Radetzky). Dirijorul nu face nici un secret că este homosexual, Yannick Nézet‑Séguin este căsătorit cu partenerul său de viață. 

Kennedy Center anulează concertul din Ajunul Crăciunului (sursa: Facebook/The Kennedy Center)
Internațional

Concertul din Ajunul Crăciunului de la Kennedy Center, anulat după adăugarea numelui lui Trump

Un concert de muzică jazz programat în Ajunul Crăciunului la Kennedy Center din Washington a fost anulat. Gazda spectacolului anual a anunțat că decizia are legătură cu adăugarea numelui președintelui republican Donald Trump la denumirea instituției culturale. Numele lui Donald Trump adăugat la Kennedy Center Consiliul de administrație al centrului a decis săptămâna trecută ca instituția să poarte noul nume „The Donald J. Trump and The John F. Kennedy Memorial Center for the Performing Arts”, prescurtat „Trump Kennedy Center”. Citește și: De Crăciun, Rusia a pierdut complet controlul asupra Kupyansk: „Ne-am bătut singuri”, scriu milbloggerii ruși Decizia a stârnit reacții dure din partea democraților și întrebări privind legalitatea schimbării. Organizatorul spectacolului explică de ce a renunțat Pe site-ul instituției, evenimentul apărea cu mențiunea „Christmas Eve Jazz Jam (Anulat)”. Muzicianul Chuck Redd, gazda spectacolului, a declarat că a decis să anuleze concertul după ce a văzut schimbarea de nume: „Am ales să anulez concertul nostru de jazz din Ajunul Crăciunului când am văzut schimbarea numelui, vinerea trecută.” Potrivit presei americane, Redd, baterist și vibrafonist care susține acest concert încă din 2006, nu intenționează momentan să reprogrameze evenimentul. Preluare controversată a conducerii Kennedy Center La începutul anului, Donald Trump și-a consolidat influența asupra consiliului de administrație, instalând mai mulți aliați. El a înlocuit membrii numiți anterior de Joe Biden și l-a numit pe Richard Grenell, fost ambasador în Germania și apropiat al său, în funcția de președinte al centrului. Critici privind politizarea instituțiilor culturale Criticii lui Trump susțin că acesta încearcă să-și impună numele pe instituții și clădiri simbolice și să submineze instituțiile culturale tradiționale prin numirea loialiștilor și prin presiuni legate de finanțare. Trump afirmă, în schimb, că dorește să combată ceea ce consideră a fi „părtinire liberală” în aceste instituții.

Turcia anulează concertul lui Robbie Williams (sursa: Facebook/Robbie Williams)
Eveniment

Concertul lui Robbie Williams de la Istanbul, anulat de autoritățile turce

Turcia anulează concertul lui Robbie Williams. Autoritățile turce au interzis concertul pe care Robbie Williams urma să-l susțină pe 7 octombrie la Istanbul, invocând „motive de securitate”. Turcia anulează concertul lui Robbie Williams Evenimentul fusese programat exact în ziua în care se împlinesc doi ani de la atacul Hamas asupra Israelului, moment ce a declanșat războiul din Gaza și un val de manifestații pro-palestiniene în întreaga lume. Citește și: Pe modelul Dan Voiculescu, fugarii Sorin Oprescu și Ionel Arsene se pregătesc să scape de pedeapsă Compania organizatoare a anunțat că decizia de anulare aparține biroului guvernatorului Istanbulului, iar contravaloarea biletelor va fi rambursată în perioada următoare, prin platforma unde au fost cumpărate. Surse oficiale au precizat că motivația este exclusiv de natură securitară, fără a oferi detalii suplimentare. Robbie Williams, vizat de proteste pro-palestiniene Cântărețul britanic, în vârstă de 51 de ani, a concertat în Israel în 2015 și 2023, ignorând apelurile la boicot lansate de grupuri pro-palestiniene. În Turcia, mai multe ONG-uri islamice au cerut autorităților anularea concertului de la Istanbul. Printre acestea s-a numărat și Platforma de solidaritate islamică, care intenționa să organizeze manifestații sub sloganul: „Robbie Williams, sionist, pleacă din Turcia!”. Reacția artistului: „Securitatea fanilor mei e pe primul loc” După anunțul oficial, Robbie Williams a publicat un mesaj pe contul său de Instagram, exprimându-și dezamăgirea: „Sunt extrem de dezamăgit că nu voi putea cânta la Istanbul săptămâna viitoare. Autoritățile au anulat spectacolul în interesul siguranței publice. Ultimul lucru pe care l-aș dori este să pun în pericol securitatea fanilor mei.” Artistul a precizat că înțelege decizia autorităților și că siguranța publicului rămâne prioritatea sa absolută. Precedent recent: interdicție și pentru Enrico Macias Nu este prima dată când autoritățile turce interzic concerte din motive politice. În luna septembrie, a fost anulat și concertul cântărețului francez Enrico Macias, prevăzut tot la Istanbul, după apeluri la proteste față de opiniile sale pro-israeliene.

Iron Maiden, concert aniversar la București (sursa: Facebook/Iron Maiden)
Eveniment

Iron Maiden, concert la București în mai 2026 cu ocazia a 50 de ani de carieră

Iron Maiden, concert aniversar la București. Legendara trupă Iron Maiden va susține un concert la București pe 28 mai 2026, la Arena Națională, au anunțat organizatorii sâmbătă, odată cu punerea în vânzare a biletelor. Iron Maiden, concert aniversar la București Evenimentul face parte din turneul aniversar „Run For Your Lives”, dedicat celor 50 de ani de carieră ai formației. Citește și: Hubert Thuma vrea cenzurarea informației că a fost condamnat penal: cere 200.000 de lei de la DeFapt.ro și înlăturarea articolelor despre decizia Înaltei Curți Setlistul pregătit pentru fani va include cele mai importante momente din istoria trupei, alături de un show considerat cel mai spectaculos pus în scenă de Iron Maiden până acum. Itinerariul european și surprizele turneului Concertul de la București face parte dintr-un calendar aglomerat pentru 2026, care va debuta în vară cu revenirea trupei în Europa. Iron Maiden va urca pe scena marilor festivaluri rock și va concerta pe stadioane din țări și regiuni care nu au fost incluse în itinerariul din 2025. Concerte confirmate în regiune În luna mai 2026, Iron Maiden are programate concerte la Atena, Sofia, București și Bratislava. Ulterior, turneul va continua cu reprezentații în marile orașe europene: Amsterdam, Milano, Paris și Lisabona.

Solistul Coldplay, Chris Martin, le spune fanilor să fie alături de familia lui Charlie Kirk Foto: Instagram
Eveniment

VIDEO Solistul Coldplay, Chris Martin, le spune fanilor să fie alături de familia lui Charlie Kirk

Solistul Coldplay, Chris Martin, le spune fanilor, la un concert pe Wembley, la Londra, să fie alături de familia lui Charlie Kirk. Acesta nu era fan Coldplay și declarase că muzica acestui grup este plictisitoare.  Citește și: Jurnalist, cu studii la Școala Felix Aderca, clientul PSD, administrator la o uzină de blindate Chris Martin le spune fanilor să fie alături de familia lui Charlie Kirk „Pentru ultima dată în următorii câțiva ani în Londra, să ridicăm mâinile și să trimitem iubire oriunde doriți să o trimiteți în lume. Sunt atât de multe locuri care ar putea avea nevoie de ea astăzi (...)  Puteți să o trimiteți fratelui sau surorii voastre. Puteți să o trimiteți familiilor celor care au trecut prin lucruri teribile. Puteți să o trimiteți familiei lui Charlie Kirk. Puteți să o trimiteți familiei oricui. Puteți să o trimiteți persoanelor cu care nu sunteți de acord, dar trimiteți-le iubire oricum”, a spus Chris Martin.  În iulie 2025, Kirk a declarat în emisiunea sa: „Mai degrabă aș muri decât să merg la un concert Coldplay. Mai degrabă aș merge la un meci WNBA decât la un concert Coldplay. Nu pot să mă gândesc la ceva mai plictisitor, banal și o pierdere de timp. Dar nu-i nimic, trăim într-o societate liberă, poți face ce vrei”.    

Manelistul Dani Mocanu promovează live Rusia (sursa: Facebook/Dani Mocanu)
Eveniment

VIDEO Dani Mocanu promovează Rusia. Foarte popularul manelist dă „Rusia vibe special” în concerte

Manelistul Dani Mocanu promovează live Rusia: foarte popularul cântăreț a apărut într-un concert într-o costumație militară și a invocat „Rusia 🇷🇺 vibe special”. Manelistul Dani Mocanu promovează live Rusia Într-un VIDEO postat pe Facebook pe 13 august a.c., Mocanu apare pe o scenă folosind o bucată din celebra piesă populară rusească „Kalinka” ca introducere la o manea proprie. Citește și: Desant european la Casa Albă pentru a doua rundă Trump-Zelenski. Zi decisivă pentru războiul din Ucraina Manelistul și-a însoțit filmarea cu următorul text: „Rusia 🇷🇺 vibe special”. Cel mai probabil, maneaua lui Mocanu se intitulează chiar „Rusia”. Este o piesă lansată în decembrie 2024 care a venit însoțită de un mesaj care părea în favoarea candidatului Călin Georgescu. A scăpat de condamnare prin prescripție Dani Mocanu a scăpat definitiv de acuzațiile de proxenetism, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor. În primă instanță, manelistul fusese condamnat de Tribunalul Dâmbovița la șase ani și cinci luni de închisoare cu executare, în urma anchetei DIICOT. După ce în ianuarie scăpase de acuzația de constituire a unui grup infracțional, prin hotărârea din 12 august a Curții de Apel Ploiești, artistul a fost achitat și pentru proxenetism și spălare de bani, pe motiv că faptele s-au prescris. Dani Mocanu a anunțat vestea direct pe scenă, în timpul unui concert: „Am o veste bună pentru voi, Dumnezeu m-a ajutat și-am scăpat de-acest mandat!”, le-a spus el fanilor.

DJ MĂ-TA, concert la Palatului Culturii (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

DJ MĂ-TA, în concert la Palatul Culturii din Iași. Nu în clădire, se apără directorul, ci în curte

DJ MĂ-TA, concert la Palatului Culturii. Curtea interioară a Palatului Culturii din Iași găzduiește din nou petreceri cu muzică electronică, house și techno, stârnind controverse în rândul opiniei publice. DJ MĂ-TA, concert la Palatului Culturii Weekendul acesta, DJ-ul cu numele provocator „DJ MĂ-TA” este anunțat în concert, într-un eveniment care a readus în discuție limitele dintre cultură, divertisment și respectul față de patrimoniu. Citește și: EXCLUSIV Șefii DNA și ai Parchetului General nu vor să fie schimbați și cheamă procurorii să-i apere. Nicușor Dan a spus că nu este mulțumit de ei Directorul instituției a precizat că spectacolele nu au loc în interiorul clădirii, ci doar în curtea exterioară. Ministrul Culturii și-a exprimat deja nemulțumirea față de astfel de manifestări, după o petrecere similară desfășurată pe 14 iunie. Continuarea, în Ziarul de Iași

Riccardo Muti dirijează concertul de Revelion
Eveniment

Riccardo Muti dirijează concertul de Revelion

Riccardo Muti dirijează concertul de Revelion. Muzicianul italian Riccardo Muti va dirija pentru a șaptea și ultima oară celebrul Concert de Anul Nou de la Viena, pe 1 ianuarie 2025. Renumitul dirijor, în vârstă de 83 de ani, va încheia astfel un capitol impresionant al colaborării sale cu Filarmonica din Viena, după peste 500 de concerte susținute împreună. Riccardo Muti dirijează concertul de Revelion În cadrul unei declarații recente, Riccardo Muti a evidențiat simbolistica popularului vals Dunărea albastră. Citește și: BREAKING Guvernul Ciolacu pare să fi devalizat Eximbank: deficit de 2,5 miliarde de lei la final de noiembrie. Penalul Neacșu, în conducerea băncii Dirijorul a afirmat că anul acesta concertul are ca scop transmiterea unui mesaj de armonie, frumusețe și pace. „Sperăm că valurile Dunării albastre vor purta corăbii pline de frumusețe și iubire”, a spus acesta. Omagiu compozitorului Johann Strauss Concertul de Anul Nou din 2025 este dedicat compozitorului Johann Strauss, marcând 200 de ani de la nașterea acestuia. Programul va include unele dintre cele mai iubite compoziții ale lui Strauss, oferind o experiență muzicală de neuitat. O premieră: un vals compus de o femeie Pentru prima dată în istoria concertului, programul va include un vals compus de o femeie: „Ferdinandus Waltz” de Constanze Geiger. Această adăugare reflectă o deschidere spre diversitate și recunoașterea contribuțiilor feminine în muzică. Concert transmis în întreaga lume Concertul de Anul Nou de la Viena va fi transmis de Radioteleviziunea publică austriacă ORF și difuzat în peste 93 de țări. În România, TVR 1 va transmite spectacolul în direct, pe 1 ianuarie 2025, de la ora 12:15. Muti critică lipsa sprijinului pentru cultură Într-o notă mai serioasă, Riccardo Muti a atras atenția asupra reducerilor bugetare din domeniul cultural. „Avem nevoie de muzică din ce în ce mai mult. Muzica este un medicament”, a declarat dirijorul, subliniind importanța culturii într-o lume tot mai afectată de crize. Ultimul concert de Anul Nou alături de Filarmonica din Viena marchează un moment emoționant în cariera lui Riccardo Muti. Cu o activitate de neegalat și o viziune artistică unică, dirijorul italian rămâne o figură legendară în lumea muzicii clasice.

Mulți bani publici pentru concertele Andrei (sursa: Facebook/Narcis Constantin)
Economie

Mulți bani publici pentru concertele Andrei

Mulți bani publici pentru concertele Andrei. Citește și: Andra și Măruță, cel mai puternic cuplu din showbiz-ul românesc, încă un an cu profituri fabuloase, inclusiv din bani publici: milioanele, pe firme și cu 80% profit. Dar și datoriile sunt enorme Artista taxează, în general, un concert în care cântă singură cu aproape 14.000 de euro. Mulți bani publici pentru concertele Andrei Cel puțin când vine vorba de concertele pe bani publici. Citește și: Averea de milioane de euro a cuplului Andra – Măruță, construită și din bani publici: primăriile de orașe și comune plătesc sume grele, mai mari decât privații, pentru concertele artistei Astfel, în cel puțin două ocazii în 2024, o firmă deținută majoritar de Andra (Plan B Music SRL) a taxat concertul cu peste 13.900 de euro. Citește și: VIDEO Piedone, baie de laude la Măruță, timp de trei ore. Cuplul Andra – Măruță, nași și pentru Piedone senior, și pentru fiul primarului de la Sectorul 5 Este vorba de un concert organizat la Turda și despre un altul de la Sfântu Gheorghe (Covasna). În alte situații (la Brăila, de exemplu), aceeași firmă a încasat aproape 12.000 de euro pe un concert. Citește și: Andra – Măruță, cuplul ale cărui firme încasează și bani publici, amenință DeFapt.ro cu „sancțiuni judiciare și pecuniare” pentru articole referitoare la date financiare publice Pe 22 decembrie a.c. la Măgurele, însă, potul a fost mult mai mare. Astfel, pentru un recital de 60 de minute al Andrei și alte două, de câte 45 de minute, al Andreei Bănică, respectiv al lui Andrei Bănuță, Primăria Măgurele a plătit 48.000 de euro (echivalentul a 240.000 de lei). Andra are un istoric bogat de concerte pe bani publici.

Banii lui Connect-R din muzică, periclitați (sursa: Facebook/Connect-R)
Eveniment

Banii lui Connect-R din muzică, periclitați

Banii lui Connect-R din muzică, periclitați. Artistul a fost scos de pe lista celor care urma să cânte la un concert organizat de Kiss FM, în scop caritabil, pe 2 decembrie. "Dc atata Cenz.URĂ?" Prin urmare, Connect-R a anunțat că-și retrage muzica de la postul de radio. Citește și: Călin Georgescu, afaceri imobiliare de milioane de euro în România și Austria. Acum o lună, a cumpărat o vilă la Mogoșoaia cu 560.000 de euro "O să ne retragem toată muzica de la Kiss FM", a spus Connect-R într-un clip care s-a viralizat pe TikTok. Clipul cu mesajul "Dc atata Cenz.URĂ?" a strâns trei milioane de vizualizări, peste 240.000 de aprecieri și 20.000 de comentarii în nici o zi. Connect-R este pe lista artiștilor care urmează să fie prezenți la concertul Magic Christmas Show din 2 decembrie de la Sala Palatului, organizat de Magic FM. Postul susține că "profitul din vânzarea biletelor va fi direcționat în totalitate unei cauze caritabile". Cum explică organizatorii KIMARO Entertainment, organizatorul concertului caritabil, și AG Radio Holding, grupul din care fac parte Kiss FM, Magic FM și Rock FM, au precizat, la solicitarea HotNews.ro, că i-au retras invitația lui Connect-R deoarece "exprimă simpatii incompatibile cu valorile noastre fundamentale". KIMARO și AG se referă la un alt clip de pe TikTok, postat de Connect-R luni, după turul întâi al prezidențialelor. "Românul şi-a amintit că România aparţine poporului şi vreau să felicit tot românul de pretutindeni pentru că şi-a reamintit că este suveran în ţara lui. Doamne, ajută!", a spus artistul. În cazul în care și concerte la care e plătit i-ar fi anulate, Connect-R ar avea, evident, o problemă cu încasările. Banii lui Connect-R din muzică, periclitați Anual, Connect-R (Ștefan Mihalache) are profit de peste un milion de lei din cele două firme pe care le deține. În 2023, Hood Famous SRL a avut un profit de peste 583.000 de lei, dar Connect-R are numai 50% din dividende, restul sunt ale celuilalt asociat, Marius Chină, managerul artistului. În același an, Rappin on Media SRL, deținută integral de Connect-R, a avut un profit de peste 577.000 de lei. Așadar, dacă încasează doar pe firmă, Connect-R are un profit anual de 1,16 milioane de lei, din care partea sa este de aproape 870.000 de lei. Adică peste 174.000 de euro anual, deci o medie lunară de aproape 15.000 de euro.

Babasha, cântare gratis la concertul Coldplay (sursa: Facebook/Coldplay)
Eveniment

Babasha, cântare gratis la concertul Coldplay

Babasha, cântare gratis la concertul Coldplay. A devenit vedetă națională peste noapte după ce a fost invitat să cânte o piesă la primul concert Coldplay de la București. Babasha, cântare gratis la concertul Coldplay Cu toate acestea, prestațiile sale (Babasha a fost invitat și la al doilea concert) nu au fost remunerate, susține manelistul. Citește și: Coldplay, încă o palmă pentru România: o singură postare, seacă, pe Facebook, cu numai o poză, doar despre al doilea concert. În cazul celorlalte țări – multiple postări, fotografii, video "Nu s-a luat niciun ban, fraților, la concert. În caz că nu știți, Coldplay... O mare parte din concert, nu știu dacă integral sau o parte, a fost ONG. Așa știu. Nu a luat fratele vostru niciun ban. Nici noi nu am plătit pe nimeni să cânt. Nu a fost marketing. Asta vă jur cu mâna pe inimă. Mi se pare o mare prostie pentru cine crede așa ceva și pentru conspirațiile astea", a spus Babasha pe contul său de TikTok, citat de Antena 3.

Babasha cântă cu Coldplay din nou (sursa: TikTok/babashaofficial)
Eveniment

Babasha cântă cu Coldplay din nou

Babasha cântă cu Coldplay din nou. Primul (din cele două) concert al trupei Coldplay la București a declanșat o controversă națională, după ce manelistul Babasha a fost invitat pe scenă să cânte o piesă în duet cu vocalistul Chris Martin. Babasha cântă cu Coldplay din nou "Nu sunt în măsură să port discuții tocmai fiind în centrul atenției acum, nu vreau să creadă lumea că profit de așa ceva și nici nu sunt în măsură să vorbesc despre așa ceva, las oamenii la buna lor plăcere să judece situația cum trebuie. Citește și: One United Properties cere de la DeFapt.ro 100.000 de euro plus cheltuieli de judecată, de două ori mai mult decât suma pentru care voia dizolvarea Asociației Salvați Bucureștiul Dar ceea ce trebuie să spun este că cei de la Coldplay au vrut să facă un moment cu un artist român pentru concertul lor (…) iar ei s-au uitat în topurile muzicale și m-au văzut pe mine. Ei personal au contactat impresarii mei, m-am trezit deodată și nu știu câți dintre voi ați fi refuzat o astfel de oportunitate. Pentru că vorbim de un cu totul și cu totul alt nivel și indiferent de toate huiduielile din lume tot aș fi acceptat pentru că așa ceva este o dată în viață. Pentru cunoștința voastră am avut chiar și o probă de sunet înainte, că așa este normal, cu Chris Martin personal și i-a plăcut foarte tare de mine (…). M-așteptam să fie păreri împărțite, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de rău (…) Eu sunt doar un puști de 22 de ani care chiar muncesc, zi și noapte pentru un vis. Indiferent că cânt manele, pentru cine nu înțelege treaba asta maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine (…) pentru că uitați străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază", a spus Babasha într-un video pe Tik Tok. @babashaofficial ♬ sunet original - B A B A S H A Piesă cu aproape șapte milioane de vizualizări oe Youtube Babasha, pe numele real Vlad Babașa, este un interpret de manele foarte ascultat în acest moment. O parte a publicului a început să fluiere cu putere momentul în care acesta a fost pe scenă, în timp ce o alta a aplaudat. Chris Martin, solistul trupei Coldplay, a continuat să cânte alături de el și să-l încurajeze. "Îl chem pe scenă pe noul meu prieten român, un tânăr artist pe care sper să-l primiți cu inima deschisă", a spus solistul. Piesa "Păi Naa", lansată de Babasha în urmă cu 11 zile, are peste 6,7 milioane de vizualizări pe YouTube. Melodia se află pe primul loc în Trending, semnalând că foarte multă lume a dat play. Pe contul de YouTube, Babasha are 104.000 de abonați și 16 videoclipuri publicate. Pe Spotify, artistul are cinci piese în top 50 cele mai ascultate melodii de pe platforma de streaming audio, în acest moment. Are peste 565.000 de ascultători lunar și peste 23.000 de oameni îi urmăresc activitatea lui Babasha pe platforma furnizorului suedez de streaming. Piese "Baklava" are peste 5,5 milioane de audiții.

Jandarmeria ridicolă: amendă unui meloman deranjat (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Jandarmeria ridicolă: amendă unui meloman deranjat

Jandarmeria ridicolă: amendă unui meloman deranjat. Acesta din urmă a primit sancțiunea tocmai pentru că a cerut linişte. Jandarmeria ridicolă: amendă unui meloman deranjat Deranjat de hârjoana a doi copii în timpul unui concert al Filarmonicii, acesta a intervenit pentru a-i determina să se astâmpere. S-a ales cu o amendă din partea jandarmilor, culmea, pentru „tulburarea liniştii publice”. Citește și: EXCLUSIV Filiera Roxadustat: substanța dopantă găsită în corpul Simonei Halep poate fi procurată și sub formă de pudră albă de la un furnizor chinez Faptele s-au petrecut la începutul lui septembrie anul trecut, când Filarmonica a organizat concertul coral „Don’t stop the music!”, în Amfiteatrul Palas. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră