vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: competiție

3 articole
Politică

PSD va deveni nesemnificativ pentru că nu poate concura cu AUR, insinuează Titus Corlățean

Senatorul Titus Corlățean a avut, miercuri, o discuție cu președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, însă a evitat să confirme dacă rămâne sau nu în partid. Declarațiile sale, făcute la Palatul Parlamentului, lasă loc de interpretări privind viitorul său politic și direcția în care se îndreaptă Partidul Social Democrat. Întâlnirea cu Sorin Grindeanu Corlățean a confirmat doar că a avut o discuție cu Sorin Grindeanu, pe care a descris-o drept una sinceră și directă: Citește și: Banca de stat Eximbank are credite neperformante de miliarde lei, acordate de politrucii din CIFGA „Am avut o discuție. Asta este o discuție care rămâne între noi și în care se spun lucruri pe nume.” Întrebat dacă rămâne membru al PSD, senatorul a preferat să nu ofere un răspuns clar, subliniind însă că respectă presa, chiar și atunci când aceasta publică informații eronate despre el. „Eu din politețe stau de vorbă cu dumneavoastră. (...) Lucrurile care se discută între patru ochi rămân între patru ochi. Toate la vremea lor și se vor afla”, a adăugat Corlățean. „Am dorit binele partidului, chiar și când mi s-a făcut rău” Titus Corlățean a insistat că a acționat mereu cu bună credință față de partid și colegi, chiar și atunci când a fost nedreptățit. „Întotdeauna am dorit binele acestui partid și n-am făcut rău niciunui coleg, nici vizibil, nici invizibil. (...) Faptul că mi s-a făcut rău de-a lungul anilor este o realitate, dar am dus-o pe picioarele mele.” El a amintit că PSD trebuie să rămână un partid puternic și ancorat în valorile românești, inclusiv cele creștine, care au oferit stabilitate de-a lungul timpului. „PSD în România nu e un PSD din Norvegia sau Suedia. Este un Partid Social Democrat românesc, iar poporul român are niște rădăcini, inclusiv cele creștine. Nu poți să negi aceste rădăcini și valori.” PSD, competiția cu AUR Senatorul consideră că una dintre marile provocări strategice pentru PSD este adaptarea la realitățile sociale actuale. „Miza este ca PSD să redevină ce a fost — dar mai mult decât a fost — pentru că societatea s-a schimbat și trebuie să se adreseze unei categorii mult mai largi de electorat.” Corlățean avertizează că adevărata competiție politică a viitorului nu se va purta între PSD și PNL sau USR, ci între PSD și AUR. „Bătălia strategică nu este între USR sau PNL și AUR, ci între PSD și AUR. Miza strategică a României este ca PSD să nu fie mic și să nu lase pe altcineva să domine scena politică.” Tinerii, electoratul pierdut al PSD În opinia sa, partidul nu a reușit să comunice eficient cu noile generații și riscă să-și piardă relevanța dacă nu se reformează. „PSD nu s-a adresat tinerilor cu adevărat. Din datele pe care le am, doar 4% dintre tinerii sub 35 de ani ar vota astăzi PSD. Așa cum stau lucrurile, PSD, practic, nu are viitor.” Corlățean consideră că formațiunea trebuie să regăsească o viziune nouă și un discurs adaptat unei societăți profund schimbate: „PSD trebuie să găsească soluții care să relanseze un partid istoric. Congresul va decide, partidul va decide care este viitorul.” „Închei un ciclu de 24 de ani în politică” Cu două zile înaintea declarațiilor de la Parlament, Titus Corlățean anunțase că încheie un ciclu de 24 de ani în politică, „întotdeauna în PSD, la bine și la greu”. El a precizat că proiectul său de a candida la președinția partidului „nu este fezabil”, din cauza lipsei unei vieți politice democratice autentice în interiorul formațiunii. „PSD nu mai are o viață politică democratică vie”, a spus Corlățean, subliniind că viitorul partidului depinde de capacitatea acestuia de a se reconecta cu electoratul și de a-și redescoperi valorile fundamentale.

PSD și AUR, competiția politică viitoare (sursa: Facebook/Titus Corlățean)
Purtător de proteză, la semimaratonul Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Fără un picior, ajutat de o proteză bună cel mult la mers, Andrei a participat la un semimaraton

Purtător de proteză, la semimaratonul Iași. Andrei Petcu, un tânăr de 21 de ani cu un picior amputat, a impresionat la Semimaratonul Iași 2025 alergând câteva zeci de metri fără o proteză specială de sport. Purtător de proteză, la semimaratonul Iași Folosind doar o proteză modulară de gambă, Andrei a transmis un puternic mesaj de curaj și determinare. Citește și: Legea Ciolacu privind pensionarea specială a magistraților, retrasă subit de pe ordinea de zi a Senatului. Țoiu (USR) susține că era neconstituțională Sprijinit de mama sa și de echipa Arcadia, el a demonstrat că ambiția poate transforma orice tragedie într-un nou început. Povestea lui inspiră și arată că voința adevărată depășește orice limită fizică. Continuarea, în Ziarul de Iași

Enhanced Games, competiția care permite dopajul (sursa: enhanced.com)
Eveniment

Enhanced Games, competiția care permite dopajul

Enhanced Games, competiția care permite dopajul. Competiția Enhanced Games își propune să redefinească limitele performanței umane și să creeze ceea ce organizatorii numesc „supraumanitatea”. Donald Trump Jr., fiul președintelui american, a investit „mai multe milioane de dolari” în acest proiect, alături de miliardarul Peter Thiel, cofondatorul PayPal. Enhanced Games, competiția care permite dopajul Enhanced Games se distinge printr-o regulă care sfidează standardele sportului tradițional: atleții pot folosi substanțe interzise pentru a-și îmbunătăți performanțele. Citește și: VIDEO & FOTO Ciolacu, cu hanorac Loro Piana de 4.000 de euro ca să dea pisica jos de pe gardul vilei de protocol în care stă în Dorobanți Pe site-ului oficial al competiției, organizatorii susțin că scopul este „celebrarea pionierilor performanței umane”, inclusiv a sportivilor ale căror recorduri au fost contestate sau anulate de federațiile internaționale. "Recunoaștem realizările acestor indivizi ca un punct de referință pentru performanța atletică, fie că este naturală sau îmbunătățită”, se arată în declarația Enhanced Games. Această abordare a stârnit controverse majore, punând competiția în opoziție directă cu valorile Jocurilor Olimpice și cu eforturile globale de combatere a dopajului în sport. Donald Trump Jr., investiție cu miză economică și politică Donald Trump Jr. și-a făcut intrarea în proiect la sfârșitul anului 2024, prin intermediul fondului său de investiții 1789 Capital, contribuind cu o sumă semnificativă pentru lansarea competiției. Deși suma exactă nu a fost dezvăluită, potrivit Enhanced, investiția este de "milioane de dolari". Până acum s-a strâns o sumă suficient de mare pentru ca organizatorii să poată pune bazele primei ediții, programată pentru sfârșitul anului 2025 sau începutul lui 2026. Sustinătorii Enhanced Games consideră acest proiect drept un pas spre „o revoluție a sportului”, în timp ce criticii îl văd ca pe o amenințare la integritatea competițiilor sportive. „Construirea supraumanității” Organizatorii Enhanced Games afirmă că această competiție nu este doar despre sport, ci despre evoluția umanității, prin utilizarea științei și tehnologiei pentru a depăși limitele biologice. Ei descriu evenimentul ca un simbol al „excelenței”, „inovației” și „dominației americane”, aliniindu-se cu mesajele promovate de Donald Trump și mișcarea Make America Great Again. De altfel, se caută deja orașe-gazdă pentru competiție, iar potrivit publicației americane Sportico, 17 orașe ar putea fi selectate pentru a organiza evenimentul, cu probe de atletism, natație, gimnastică, haltere și arte marțiale.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră