vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: Comisia de Cultură

2 articole
Eveniment

USR cere demiterea lui Mihail Neamțu (AUR) de la șefia Comisiei de cultură din Camera Deputaților

USR cere demiterea lui Mihail Neamțu. Grupul parlamentar al USR din Camera Deputaților a solicitat miercuri Biroului permanent demiterea de urgență a deputatului Mihail Neamțu (AUR) din funcția de președinte al Comisiei de cultură, acuzându-l de comportament incompatibil cu o funcție publică într-un stat democratic. USR cere demiterea lui Mihail Neamțu USR reclamă un nou derapaj „incalificabil” al lui Mihail Neamțu, care a publicat recent o fotografie trucată și defăimătoare cu Oana Țoiu, ministrul USR al Afacerilor Externe. Citește și: Reforma lui Bolojan reduce numărul polițiștilor locali chiar și la jumătate în unele localități Deși postarea a fost ștearsă ulterior, imaginea a fost salvată și distribuită de mai mulți utilizatori ai rețelelor sociale. Solicitarea de demitere a fost înaintată de liderul deputaților USR, Bogdan Rodeanu, care acuză comportamentul repetitiv și ofensator al deputatului AUR. Comportament agresiv în spațiul public În documentul înaintat Biroului permanent, USR reamintește și un incident din 7 martie 2025, când Mihail Neamțu a fost filmat reacționând violent la întrebările cetățenilor care îi reproșau legăturile cu Bogdan Peșchir – persoană despre care deputatul nu a negat că i-ar fi oferit sprijin financiar. Bogdan Rodeanu a subliniat că, în contextul tensiunilor sociale și al creșterii discursului extremist, este esențial ca liderii politici să ofere un exemplu de decență și echilibru: „Mihail Neamțu a demonstrat că nu are nici echilibrul, nici decența pentru a reprezenta cultura României în Parlament.” Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis trimiterea solicitării USR către Comisia juridică pentru analiză și soluționare.

USR cere demiterea lui Mihail Neamțu (sursa: Facebook/Mihail Neamțu)
Mihail Neamțu refuză să-și dea demisia (sursa: Facebook/Mihail Neamțu)
Eveniment

Mihail Neamțu (AUR) refuză să renunțe la șefia Comisiei de Cultură, după acuzele de limbaj injurios

Mihail Neamțu refuză să-și dea demisia. Un schimb tensionat de replici a avut loc marți în cadrul Comisiei pentru cultură a Camerei Deputaților, după ce reprezentanții USR i-au cerut demisia lui Mihail Neamțu din funcția de președinte al comisiei. Motivul invocat: folosirea unui limbaj considerat injurios în spațiul public, care ar prejudicia imaginea instituției. Controversa, în absența reprezentantului CNA Ședința comisiei avea ca punct principal audierea reprezentantului CNA, Vasile Bănescu, însă acesta nu s-a prezentat. Citește și: Cine este obscurul secretar de stat din MApN care a spus că va chema poliția dacă ne invadează rușii După constatarea absenței și citirea ordinii de zi de către Mihail Neamțu, deputații USR George Gima și Ciprian Rigman au intervenit solicitând demisia președintelui comisiei, acuzându-l că „aduce prejudicii de imagine” instituției. „Respectul pentru instituție nu se clamează, se arată” Deputatul George Gima a argumentat cererea printr-un discurs critic la adresa lui Mihail Neamțu: „Ați ajuns să îmbrățișați o filozofie a bolșevicilor, care foloseau limbajul violent ca lipsă de argumente. Solicităm ca grupul parlamentar din care faceți parte să propună un nou președinte pentru această comisie.” Mihail Neamțu refuză să-și dea demisia Mihail Neamțu a refuzat solicitarea, invocând respectul pentru procedurile parlamentare și ordinea de zi: „Dacă doriți polemici, vă aștept la orice emisiune. Acum suntem în cadrul ordinii de zi. Stimate domn deputat, sunteți în afara subiectului.” În replică, Gima a ironizat reacția, afirmând că se teme „să nu fie înjurat” dacă nu mai are argumente. George Gima a insistat că Mihail Neamțu „încalcă regulile de conduită publică”, acuzându-l că „înjură alegători și persoane cu funcții publice”. În apărarea sa, Mihail Neamțu a contraatacat, invocând „standardele duble” ale USR: „Plăcuța suedeză este simbolul vulgarității pe care ați transformat-o în obiect politic. Sunteți parte a unui partid care a folosit înjurătura ca armă împotriva colegilor din Parlament.” Neamțu a precizat că declarațiile sale, scoase din context, au fost interpretate greșit: „După șase luni de atacuri calomnioase, am spus că există o echivalență morală între calomnie și prostituție. Îmi pare rău pentru oricine s-a simțit jignit, dar este o declarație completă.” El a adăugat că familia sa a primit amenințări în ziua precedentă și a condamnat escaladarea violenței în spațiul public românesc. USR cere scuze publice și demisia Deputații USR au cerut din nou scuze publice din partea lui Mihail Neamțu și au reiterat solicitarea de retragere din funcție: „Cred că ar fi fost mai bine să luați o pauză de la declarații. Criticați violența și participați la ea.” Suspendarea ședinței Discuțiile au continuat cu intervenția deputatului USR Ciprian Rigman și a deputatului independent Ștefan Băișanu, care a atras atenția asupra caracterului politic al dezbaterii: „Este prima oară când Comisia de cultură devine scenă politică. Voi părăsi această sală.” În lipsa cvorumului, ședința a fost suspendată.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră