vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: comert cu amanuntul

1 articol
Eveniment

Avalanșă de vești proaste de la INS: PIB-ul a scăzut, comerțul și turismul s-au prăbușit

Avalanșă de vești proaste de la INS, în această dimineață: PIB-ul a scăzut, comerțul cu amănuntul și turismul s-au prăbușit. Citește și: Cine este partenera de viață a lui Ilie Bolojan, cu care s-ar fi căsătorit recent, în secret Deocamdată, România nu a intrat în recesiune tehnică, care este definită drept o perioadă în care produsul intern brut (PIB-ul) unei țări a scăzut pentru două trimestre consecutive, comparativ cu trimestrul anterior. Avalanșă de vești proaste de la INS: PIB-ul a scăzut, comerțul și turismul s-au prăbușit Ce arată datele publicate de Institutul Național de Statistică: PIB-ul a scăzut, în trimestrul III din 2025, comparativ cu trimestrul II din 2025, în termeni reali, cu 0,2%. „Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2025 a fost de 484091,6 milioane lei preţuri curente, în scădere – în termeni reali – cu 0,2% faţă de trimestrul II 2025 și în creștere cu 1,4% faţă de trimestrul III 2024”, arată INS. În luna octombrie 2025, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut faţă de luna septembrie 2025, atât ca serie brută cu 0,6%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate  cu 1,1%. Comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun a scăzut cu 2,4% în primele nouă luni din 2025, comparativ cu perioada similară din 2024. În luna septembrie 2025 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut faţă de luna august 2025, ca serie brută cu 0,5%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a crescut cu 1,3%.   În luna octombrie 2025, comparativ cu luna octombrie 2024, sosirile și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare inclusiv apartamente și camere de închiriat au scăzut cu 2,9% și respectiv cu 2,6%. Sosirile și înoptările turiștilor români au scăzut cu peste 7%, dar au crescut cu 17% cele ale turiștilor străini.  „Este un risc real, dar și dacă intrăm în recesiune trebuie să avem soluții pregătite. Dacă ne uităm, la evoluția din ultimii 4 ani, nu era așa de greu să-ți dai seama că te îndrepți către recesiune. Faptul că în ultimii 4 ani am avut creștere economică tot mai mică, analiștii au atras atenția că în această direcție ne ducem. Eu ce vă pot spune este că voi căuta soluții pentru a pune de o parte resurse care să ajute economia într-o astfel de situație, dar este extrem, extrem de greu”, afirma, în vară, ministrul de Finanțe Alexandru Nazare. 

Avalanșă de vești proaste de la INS: PIB-ul a scăzut, comerțul și turismul s-au prăbușit Foto: Guvernul României
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră