sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: cocalar

3 articole
Eveniment

Limbaj de cocalar al șefului PSD al ANPC

Limbaj de cocalar al șefului PSD al ANPC, Horia Constantinescu: o numește „țață” pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, după ce aceasta l-a acuzat că un club din Herăstrău îi plăteşte chirie. Acum câteva zile, Constantinescu se lăsa filmat de patronul Pescobar și, într-o postare pe Instagram, lăuda această cârciumă de fițe spunând: „Crevetele ne-a făcut semn că este fericit”. În vară, Horia Constantinescu n-a făcut nimic ca să protejeze miile de pasageri români care au avut probleme cu cursele Wizz Air, spunând că nu are lege care să-i permită să intervină. Limbaj de cocalar al șefului PSD al ANPC „Eu nu încasez nimic, nici aici nici în Panama. Nu am încasări ascunse, decât în mintea acestei ţaţe! Se agaţă de scandaluri pentru a-şi masca incapacitatea de a face ceva constructiv. Nimic din ceea ce afirmă, în legatură cu mine, fosta soţie şi familia mea, nu are niciun fundament real! Inventează scandaluri, pentru că atât a pus şi pune la dispoziţia societăţii”, a declarat Horia Constantinescu, pentru News.ro. Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand a afirmat, într-o postare pe Facebook, că o singură terasă din Parcul Herăstrău continuă să încalce legea şi bunul simţ cu muzica dată la maxim pe timpul nopţii, nominalizând clubul Kayo, despre care susţine că ”îi plăteşte chirie şefului ANPC, secretarul de stat Horia Constantinescu, prin offshore-ul familiei din Panama”. Ea a anunţat că a sesizat Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române şi că va cere ANAF confiscarea tuturor veniturilor realizate pe perioada suspendării activităţii. ”Totodată, am dispus verificarea contractelor prin care aceste persoane au dobândit fraudulos spaţii în parcul Herăstrău”, a arătat primarul Sectorului 1. La 16 septembrie, șeful PSD al Protecției Consumatorului, Horia Constantinescu, a făcut reclamă la Pescobar, după ce acesta a schimbat bucătăria: „Crevetele ne-a făcut semn că este fericit”. Într-un mesaj video postat pe Instagram de Pescobar/ Paul Nicolau, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) apare alături de patronul unui restaurant pe care ar trebui să-l controleze constant, confirmă că acesta a investit într-o bucătărie modernă și chiar prezintă, evident mulțumit, schimbările făcute de Paul Nicolau, patrnul Pescobar.

Limbaj de cocalar al șefului PSD al ANPC Foto: Captură video
Intelectualul cu BMW sub acoperire de cocalar (sursa: Youtube/Gavriliu Brothers)
Eveniment

Intelectualul cu BMW sub acoperire de cocalar

Intelectualul cu BMW sub acoperire de cocalar. Un clip de câteva minute care prezintă "mărturisirea" unui "cocalar" sub acoperire de intelectual este noua senzație a internetului românesc. Intelectualul cu BMW sub acoperire de cocalar Producția video prezintă un cuplu pe locurile din față ale unui BMW în momentul în care el, aflat la volan, recunoaște că nu este "cocalar", că nu-i plac manelele, că-i place să citească, că este profesor universitar și, oroare, nu este fan al BMW-urilor. Ea este șocată de mărturisire și îl respinge instantaneu. După ce-l părăsește, la propriu, cerând furioasă să fie lăsată să iasă din mașină, ea are o replică de final devastatoare: "Ce hal ajuns țara asta, mă... plin de intelectuali cu BMW-uri... pișa-m-aș pe voi!". Parodia video a generat multe comentarii online. Unii dintre internauți s-au declarat întristați de societatea românească, care ar fi descrisă fidel de parodie. Citește și: Șansa lui Halep în cazul unei suspendări pentru dopaj și de ce un precedent în materie o ajută. O eventuală suspendare poate fi redusă masiv în instanță

Educația rutieră, o problema majoră în România (sursa: Facebook/TitiAur)
Eveniment

Educația rutieră, o problema majoră în România

Educația rutieră, o problema majoră în România. Fostul pilot Titi Aur, expert în conducere defensivă, a afirmat miercuri că există "mari probleme" privind educaţia rutieră în România, adăugând că atunci când "cocalarul" român va pune mâna pe o maşină autonomă, "sigur va modifica ceva pe acolo". "Şi eu sunt un fan al tehnologiei, dar trebuie să înţelegem că atunci când va pune mâna 'cocalarul' român pe o maşină autonomă, sigur va modifica el ceva pe acolo şi de aceea în legea din România va fi pentru maşina autonomă o lege specială. În maşina autonomă trebuie să fie obligatoriu un om şi un câine. Educația rutieră, o problema majoră în România Câinele va fi dresat să muşte omul dacă pune mâna pe ceva, pentru că sigur va strica ceva. Sper să ajungem la maşina autonomă, sper să fie aşa, doar că până atunci avem mari probleme de educaţie", a declarat Titi Aur la Conferinţa internaţională "Comportamentul uman în siguranţa rutieră 2022", organizată de Subcomisia pentru siguranţă rutieră din cadrul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, eveniment organizat sub egida Camerei Deputaţilor. Citește și: Lupte feroce pentru Insula Șerpilor: Ucraina încearcă să recucerească minuscula stâncă din Marea Neagră care are o importanță strategică uriașă El a adăugat că educaţia este cea mai rapidă cale de a reduce numărul de accidente în România. "Mi-am propus să vorbesc despre educaţie. Educaţia care cred eu că este în momentul de faţă principala, poate singura, (...) cale rapidă şi relativ ieftină ca să reducem numărul de accidente. De ce relativ ieftin şi de ce rapidă? Pentru că se pot face nişte paşi mai repede decât să construim acele autostrăzi sau până vom face drumurile perfecte sau până va veni maşina autonomă", a spus Titi Aur. Potrivit fostului pilot de raliuri, statisticile arată că majoritatea accidentelor rutiere sunt din cauza factorului uman. "Cine influenţează siguranţa rutieră? "Cine influenţează siguranţa rutieră? Omul, drumul sau maşina? Dacă vorbim despre drumuri, drumurile, în ultima perioadă, au evoluat. Se asfaltează, se trag dungi, se fac autostrăzi. Începând din '90 şi până acum, drumul evoluează. Culmea este că pe toate drumurile (...) modernizate, asfaltate creşte numărul de victime. Maşina a evoluat. Chiar dacă nu suntem la nivelul pe care ni-l dorim, chiar dacă suntem mult în urmă faţă de ţările pe care le urmărim, ţările dezvoltate, totuşi nu mai suntem la nivelul anilor '90. Acum, maşinile, chiar dacă sunt vechi, au sisteme vechi, înseamnă maşini din 2010, 2012, 2015. Nu sunt foarte noi, dar au sisteme. Cine este cel mai vinovat din cele trei? Toate statisticile arată, în diferite variante, unii spun 90, unii spun 95% din accidentele rutiere sunt din cauza factorului uman. Ce înseamnă factorul uman? Păi, factorul uman înseamnă, pe de o parte, şoferul - să zicem cel mai acuzat, dar avem şi motociclistul, avem şi biciclistul, mai nou avem şi trotinetistul care a devenit o categorie de participanţi la trafic, o nouă specie greu de controlat, dar sunt printre noi. Din fericire, am scăpat de căruţaş şi de tractorist, care mai apar din când în când, dar mai rar. Şi, bineînţeles, pietonul", a subliniat el. Titi Aur a mai spus că, din punct de vedere al educaţiei, suntem mult în urmă faţă de ce era în anii '80 şi până în '90. "De fapt, am involuat în loc să evoluăm la acest capitol", a arătat expertul în conducere defensivă.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră