vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: claudiu manda

18 articole
Politică

Băluță fuge de asocierea cu PSD: Grindeanu, absent de la depunerea candidaturii sale

Daniel Băluță fuge de asocierea sa cu PSD: Sorin Grindeanu, președintele partidului, a fost absent de la depunerea candidaturii în competiția pentru funcția de primar al Capitalei. Gabriela Firea, vicepreședinte pe București-Ilfov, a fost prezentă, dar fotografiile o arată stând în rândul 2-3, cu o șapcă pe cap. Ea nu poate fi văzută lângă Băluță, când acesta a făcut declarații pentru presă. Pe Facebook, unde este foarte activă, Firea nu a menționat, până la ora redactării acestei știri, evenimentul politic la care a participat.  Citește și: EXCLUSIV Soțul Liei Savonea, lovitură imobiliară de proporții: bloc de zece etaje în Băneasa. Savonea nu are, la vedere, banii pentru proiect În imaginile de la eveniment nu apare nici o siglă a partidului. În discursul de după depunerea candidaturii, Băluță nu a menționat PSD sau pe cineva din partidul său.  Băluță fuge de asocierea cu PSD În schimb, alături de primarul PSD al Sectorului 4 au fost secretarul general al partidului, Claudiu Manda, soțul Olguței Vasilescu, puțin cunoscut în București, vicepreședintele Diana Tușa - soția proprietarului CURS și al site-ului stiripesurse.ro - sau ministrul Muncii, Florin Manole.  Presa a scris deja că sigla PSD este aproape invizibilă de pe panourile lui Băluță, desi acesta este vicepreședinte al PSD.  „E adevărat, sunt şi politician. Nouăzeci şi la sută am această componentă tehnică, pentru că pentru a face lucruri avem nevoie de ştiinţă de carte, avem nevoie de tehnică, avem nevoie să învăţăm în permanenţă lucruri noi, şi diferenţa, dacă vreţi, unu la sută, este aceea de politician”, a explicat Băluță, la România TV.  În momentul în care i s-a amintit că face parte din conducerea de vârf a PSD, Băluţă a replicat: „Da, şi sunt mândru de lucrul acesta, dar la aceste alegeri nu votăm parlamentari, la aceste alegeri votăm oameni, este vorba de a alege oameni, ca atare am vrut să prezint întocmai proporţia, din punctul meu de vedere: 99% este vorba despre administraţie şi rezultate, doar 1% politică”.

Băluță fuge de asocierea cu PSD: Grindeanu nu a venit la lansarea candidaturii sale, iar Firea a stat foarte discret, în eșalonul doi Foto: Inquam/George Calin
Liderii PSD trec la jigniri împotriva lui Bolojan și cer PNL-ului să-l schimbe Foto: Facebook PNL
Politică

Liderii PSD trec la jigniri împotriva lui Bolojan: „omul de porțelan”, „salvatorul neamului”

Liderii PSD trec la jigniri împotriva lui Bolojan: „omul de porțelan”, „salvatorul neamului” sau „dictator” au fost câteva din epitetele folosite de soțul Olguței Vasilescu, Claudiu Manda, la o reuniune PSD Timiș. Manda va fi ales secretar general al PSD la congresul din 7 noiembrie.  Citește și: Primarul Pandele a îngropat în datorii până și cimitirele din Voluntari, iar Fiscul amenință cu executarea silită Pe de altă parte, Manda a sugerat PNL să-l schimbe pe Bolojan, fiindcă PSD va acceptat orice alt lider liberal. Liderii PSD trec la jigniri împotriva lui Bolojan „A fost o perioadă în care l-am tot ascultat pe omul de porțelan, care vine cu tot felul de soluții pe care doar el le știe și, dacă nu facem ca el, pleacă și doar el știe, pentru că face simulări, și știe exact ce e de făcut, este deținătorul adevărului absolut și vedem după câteva luni de zile și rezultatele. A venit cu pachetul 1 și pachetul 2 în Parlament, și-a asumat răspunderea și vă rog să citiți ultimul raport al BNR, care arată că producția industrială a scăzut, consumul a scăzut, că deloc economia nu merge bine și ne uităm la salvatorul neamului și o să-l întrebăm de fiecare dată ce facem de aici încolo”, a spus Manda, citat de stiripesurse. „Uite că începe să se agațe de scaun și spune că nu mai pleacă dacă nu facem ca el. Este libertatea domniei sale să plece sau să rămână. Am intrat alături de alte partide în această coaliție, avem și noi soluții pe care să le punem la masă pentru a rezolva problemele românilor și dacă PNL-ul se gândește să-și schimbe primul-ministru, suntem alături de orice fel de candidat de care PNL spune, pentru că a existat viață politică și înainte de domnul Bolojan și suntem siguri că va exista viață politică și după domnul Bolojan”, a mai afirmat viitorul secretar general al PSD.   

Olguța Vasilescu, despărțire patetică, cu aspecte nord-coreene, de soțul ei, care părăsește PSD Dolj Foto: Facebook
Politică

Olguța Vasilescu, despărțire patetică, cu aspecte nord-coreene, de soțul ei, care părăsește PSD Dolj

Olguța Vasilescu a organizat o despărțire patetică, cu aspecte nord-coreene, de soțul ei, Claudiu Manda, care părăsește conducerea PSD Dolj pentru că va fi ales - fapt ce pare a fi sigur - secretar general al partidului. Citește și: Siegfried Mureșan: „Adevărul este că PSD-ul este partidul care s-a opus mereu reformelor” Liderii partidului, în frunte cu Sorin Grindeanu, au fost înșirați în primul rând la un eveniment fără miză: conferința extraordinară a PSD Dolj, la care Cosmin Vasile a fost ales în unanimitate președinte al organizației, în locul lui Manda.  Olguța Vasilescu, despărțire patetică de soțul ei Imaginile postate chiar de Vasilescu arată o sală în care femeile erau îmbrăcate relativ uniform, în alb, în timp ce primarul Craiovei purta o rochie cu imprimeu tip blană de leopard, ceea ce o scotea în evidență. Fotografiile arată o audiență plictisită, care a votat deschis, cu cartonașe pe care scria, mare, „DA”.  Într-un moment patetic, Olguța Vasilescu s-a prezentat la tribună cu un tricou alb pe care scria „După 12 ani de Manda(t), ŞEF doar acasă”. „Asta pentru că, în sfârşit, nu mai este şeful meu la organizaţia locală şi va rămâne şef doar acasă”, a susținut primarul Craiovei. Singurul mesaj politic a fost dat de Manda, care l-a atacat dur pe premierul Ilie Bolojan. Manda îi spune lui Bolojan să plece „Nu vrem să mai tăcem şi nu vrem să mai rezonăm cu şantajul: dacă nu faci ca mine, dau repede pe surse că plec din funcţia de prim-ministru. Poţi să pleci încotro vrei, către nord, către sud, este libertatea domniei sale, dar nu ne sperii. Există un protocol, PNL poate să-şi numească un alt prim-ministru, putem să continuăm lucrurile pe care le-am asumat în programul de guvernare, dar genul acesta necolegial nu este un lucru pe care să ni-l dorim”, a afirmat viitorul secretar general al PSD.  „Şi sunt lucruri pe care le ştiţi toţi din spaţiul public: cum a venit Ordonanţa 52, în care domnul Bolojan a permis să se citească pe bandă tot felul de modificări şi ne-am trezit că nu există pentru administraţia locală posibilitatea să cumperi hârtie pentru un certificat de naştere, pentru un certificat de deces sau pentru un certificat de căsătorie, că nu mai are nevoie să facă reparaţii, pentru că ei nu înţeleg că dacă există o groapă în asfalt, aceasta este reparaţie, dar bineînţels că au spus 'lasă că noi corectăm după'. Or genul ăsta de activitate nu arată că sunt profesionişti, ci mai degrabă superficiali, că îşi doresc să facă totul repede şi numai cum vor ei. Aşa au făcut şi cu asumarea legii pentru modificarea pensiilor în justiţie. Nu au vrut să aştepte avizul de la CSM doar ca să fie el repede primul, deşi eu îl bănuiesc că poate că şi-a dorit să nici nu treacă. Şi atunci mai degrabă nu a vrut să îndeplinească o condiţie formală. Dar el e curajos”, a mai spus Manda. 

Manda vizează funcția de secretar general al PSD (sursa: Facebook/Claudiu Manda)
Politică

Manda, arogant: susține că PSD Dolj este cea mai performantă echipă electorală din partid

Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunțat luni că a acceptat candidatura la funcția de secretar general al Partidului Social Democrat, alături de Sorin Grindeanu. Într-o postare pe Facebook, Manda a subliniat că această decizie vine „cu conștientizarea responsabilității pe care o implică”. Performanțele PSD Dolj „Pentru mine, politica înseamnă oameni și rezultate care se văd în viața lor de zi cu zi, iar acest principiu va sta la baza activității mele în această funcție”, a scris Claudiu Manda. Citește și: PSD se reformează: se retrage tractoristul Stănescu, vine soțul Olguței Vasilescu, Manda, care a scăpat de un dosar penal prin prescrierea faptelor Europarlamentarul a insistat că reorganizarea PSD în perspectiva alegerilor viitoare trebuie să fie „o muncă de echipă”. El a oferit exemplul organizației PSD Dolj, care, potrivit acestuia, a reușit performanțe remarcabile în ultimii 12 ani. „La Dolj, am lucrat ca o echipă formată din oameni profesioniști și dedicați, reușind să ne clasăm pe primul loc, ca număr de voturi, dintre organizațiile județene ale PSD, la toate alegerile din ultimii 12 ani. Acest lucru s-a întâmplat tocmai pentru că am înțeles mesajul și nevoile oamenilor”, a precizat Manda. „PSD trebuie să redobândească încrederea românilor” Claudiu Manda a transmis că noua conducere națională a PSD trebuie să își propună nu doar o reformă internă, ci și recâștigarea încrederii electoratului. „Viitoarea conducere națională trebuie să redobândească încrederea românilor, dar și să găsească cele mai bune soluții de organizare internă, astfel încât să se asigure de participarea la vot a fiecărui simpatizant”, a scris acesta. „Greșelile au fost tactice, nu de guvernare” În mesajul său, Manda a amintit că PSD a avut perioade de guvernare cu rezultate economice notabile, însă performanțele la urne nu au fost întotdeauna pe măsură. „Am avut perioade în care PSD a guvernat bine, cu rezultate notabile în plan economic, cu cele mai mari creșteri de venituri pentru populație, cu investiții record, dar scorul electoral nu a fost unul pe măsură. Pentru că greșelile au fost tactice și nu de guvernare”, a concluzionat europarlamentarul. Congresul PSD, pe 7 noiembrie Potrivit calendarului intern al partidului, Congresul PSD în care va fi aleasă noua conducere va avea loc pe 7 noiembrie. În cadrul acestuia, urmează să fie stabilită echipa care va conduce formațiunea în perioada următoare, în contextul pregătirilor pentru alegerile din 2025 și 2026.

Se retrage tractoristul Stănescu, vine soțul Olguței Vasilescu, Claudiu Manda Foto: Facebook
Politică

PSD se reformează: se retrage tractoristul Stănescu, vine soțul Olguței Vasilescu

PSD se reformează: la viitorul congres, din funcția de secretar general al partidului se retrage tractoristul Paul Stănescu și vine în locul său soțul Olguței Vasilescu, Claudiu Manda, care a scăpat de un dosar penal prin prescrierea faptelor, afirmă surse din această formațiune politică.  Citește și: Deficitul bugetar la nouă luni, mai mare decât în 2024. Încasările la TVA, mult sub așteptări Paul Stănescu, actualul secretar general al PSD, a absolvit la fără frecvență facultatea de agronomie din Craiova, perioadă în care a muncit ca tractorist. El este cel care l-ar fi adus pe Darius Vâlcov în PSD și i l-a prezentat lui Liviu Dragnea. Se retrage tractoristul Stănescu, vine soțul Olguței Vasilescu Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, probabil candidat unic la șefia partidului la congresul din 7 noiembrie, vrea să îl aducă în locul său pe europarlamentarul Claudiu Manda. În precedenta legislatură a Parlamentului European, Manda nu a luat cuvântul timp de patru ani.  În iunie 2023, Claudiu Manda a scăpat de un dosar penal prin prescrierea faptelor. Înalta Curte de Casație și Justiție a avut 15 amânări în acest dosar. Celălalt inculpat în dosar, fostul director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Marius Simcelescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. DNA l-a acuzat pe Claudiu Manda că, în 2015, ar fi intervenit pe lângă Marius Simcelescu, director al AJPIS Dolj, pentru a stopa executarea silită a unor beneficiari de ajutoare sociale. Mai exact, era vorba de 59 de locuitori ai comunei Bratovoiești din Dolj. În schimb, aceștia ar fi urmat să voteze cu PSD, partidul din care și Manda face parte. În iunie 2025, DeFapt.ro a scris cum a ajuns Claudiu Manda latifundiar milionar printr-o firmă fără angajați și cu profit minuscul. „Una din firmele sale, Imoband Oltenia, a împrumutat Partidul Social Democrat cu suma de 500.000 de lei în campania electorală, de 17 ori mai mult decât salariul său din 2004. Prin intermediul acestei firme, Claudiu Manda controlează mai multe societăți din domeniul agricol. Ultima achiziție a făcut-o la începutul acesui an, atunci când firma sa a plătit 17,43 milioane lei pentru a prelua un sfert din East Way Spedition, o fostă societate a lui Gheorghe Nețoiu, fost parlamentar și ofițer de Securitate”, arăta DeFapt.ro în iunie 2025. 

Cosmin Enea (stânga), asociatul lui Manda, bani pentru Dumbravă (sursa: Facebook/Cosmin Enea, Claudiu Manda)
Investigații

EXCLUSIV Partener de afaceri al lui Claudiu Manda, 56.000 EUR generalului SRI Dumbravă, spune DNA

Asociatul lui Manda, bani pentru Dumbravă: liberalul Constantin Cosmin Enea a plătit 278.256 lei, echivalentul a 56.000 de euro, în contul firmei patronate de generalul SRI Dumitru Dumbravă. Informația apare în rechizitoriul DNA prin care au fost trimiși în judecată generalii SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar și avocatul Doru Trăilă, pentru infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat și spălare a banilor. Citește și: Cum conducea Coldea rețeaua acuzată de procurori de trafic de influență în justiție. Dezvăluiri din rechizitoriul cazului Hideg Contactat de către DeFapt.ro, Enea a declarat că firma sa, Coliseum SA, nu a avut nici un contract cu firma Wise Line Consulting, patronată de generalul Dumitru Dumbravă. Donații considerate penale de către DNA Constantin Cosmin Enea a fost unul dintre cei mai influenți politicieni liberali din Dolj până în anul 2014, atunci când a avut probleme cu legea. Împreună cu colegul lui de partid, liberalul Mihai Voicu, care conducea atunci filiala PNL Dolj, a cerut „donații” de la liberalii care voiau să candideze pe locuri eligibile la alegerile locale și parlamentare din 2012. Direcția Națională Anticorupție susține că cei doi au cerut bani inclusiv pentru numirile politice la conducerea unor instituții publice. Liberalii au cotizat, cel puțin pe hârtie, cu 290.450 lei.   „Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiți la achiziționarea de materiale promoționale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012. Din această sumă, în realitate au fost folosiți în scopul menționat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însușiți de inculpatul Enea Constantin Cosmin prin intermediul SC Coliseum SA”, se menționează într-un  comunicat al DNA. Trei ani de închisoare, transformați în achitare Lotul liberalilor de la Dolj a fost trimis în judecată în anul 2017. Mihai Voicu a fost acuzat de folosire a influenței sau a autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Constantin Cosmin Enea a fost acuzat de spălare de bani. Aceeași acuzație a fost adusă și companiei Coliseum SA. Mihai Voicu și Constantin Cosmin Enea au fost condamnați la trei ani de închisore cu suspendare, dar au fost achitați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție. Liberalul Enea, asociatul preferat al pesedistului Manda Retras de pe scena politică din cauza problemelor penale, Constantin Cosmin Enea a devenit principalul asociat al europarlamentarului PSD Claudiu Manda, soțul Liei Olguța Vasilescu, primărița orașului Craiova. Pentru început, Enea a preluat 2,5% din firma-fanion a lui Claudiu Manda, Imoband Oltenia, prin care europarlamentarul deține părți sociale sau acțiuni la mai multe firma din domeniul agriculturii. În martie 2025, prin firma Coliseum SA, a cumpărat 15% din firma Util Agro Noot de la Imoband Oltenia. Cu un an înainte, își cesionase participația din Roso Agriculture firmei patronate de Claudiu Manda. Întrebat de către DeFapt.ro cum a ajuns să se asocieze cu Claudiu Manda, Constantin Cosmin Enea a spus că mai e asociat într-o singură firmă cu europarlamentarul. „Tocmai am cumpărat 10% din acțiuni, da, sau 5% din firma Util Agro Noot. Da, 15%. Nu știu exact cine lucrează pământul. Nu eu! Dacă nu ia subvenții, poate are legătură cu alte prestări agricole. Eu sunt acționar minoritar, suntem prieteni. Nu sunt eu asociat cu domnul Manda, firma e asociată”, a declarat Constantin Cosmin Enea. „Doamne ferește, nu arunc cu banii fără să mă intereseze. Cu siguranță mă interesează, chiar mă pricep și știu ce fac”, a spus afaceristul.   Asociatul lui Manda, bani pentru Dumbravă, spune DNA  Firma Coliseum SA, controlată de Constantin Cosmin Enea, este una din cele mai importante companii de distribuție a băuturilor din Oltenia. În anul fiscal 2024, cu 114 angajați, a avut o cifră de afaceri de aproape 183 milioane lei, echivalentul a 36,6 milioane euro, și un profit de 6,5 milioane lei. Numele firmei apare în dosarul de corupție al DNA prin care au fost trimiși în judecată generalii SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar și avocatul Doru Trăilă. Conform rechizitoriului, firma generalului Dumitru Dumbravă, Wise Line Consulting, a avut încasări de aproape 19 milioane lei, în perioada octombrie 2018 – aprilie 2024. Firma Coliseum SA a contribuit cu suma de 278.256 lei, echivalentul a 55.600 de euro.   Enea spune că nu-l cunoaște pe Dumbravă Întrebat ce servicii a prestat firma generalului Dumbravă pentru societatea sa, Constantin Cosmin Enea a negat orice relație. „Nu-l cunosc pe domnul general Dumbravă. Acuma, poate mai avem de-al lungul timpului colaborări cu diferite case de avocatură. Dar nu avem, nu ne cunoaștem, nu avem nici o legătură. 100%! Nu doar că nu mi l-a recomandat cineva. De domnul general Dumitru Dumbravă am auzit acum vreun an de la televizor. 100% înseamnă că noi nu am făcut un contract cu firma dânsului de consultanță. Trebuie să verific chestiunea asta. Va trebui să verific dacă e reală în primul rând. E posibil să nu fie reală. Adică, nu sunt sigur, vă spun cu toată sinceritatea, dacă este reală sau nu”, a declarat Constantin Cosmin Enea. „Nu există așa ceva!” După ce a verificat în contabilitate dacă a făcut vreo plată către Wise Line Consulting, afaceristul Constantin Cosmin Enea a venit cu noi clarificări. Mai hotărât ca niciodată, afaceristul a declarat direct: „Nu avem nici un contract cu această firmă în ultimii zece ani. 100%! Tranzacțiile într-o companie se văd foarte clar. Nu avem nici o factură de la această companie.” Dar când i s-a spus că numele firmei sale apare în rechizitoriu, chiar dacă nu are nici o calitate de inculpat sau martor, Constantin Cosmin Enea a sugerat că ar putea cere daune de la DNA.  „Dacă consider că e o chestiune de prejudiciu de imagine o sa fac o adresă la DNA... și să ceară... Din 2017 de când sunt eu aici, 100% nu este nici o factură. Adică, nu este. Să ne înțelegem foarte clar, tocmai am verificat. Eu, 100%, de când sunt aici nu am semnat un contract de genul acesta. Eu știu ce am semnat! Nu există așa ceva! Dacă o fi mai veche, habar nu am. Nu-l cunosc nici pe domnul general Dumbravă, nici pe domnul Trăilă. Nu știu cine e domnul Trăilă. N-am vorbit nicio dată cu ei”, a mai declarat afaceristul Enea. 

Claudiu Manda - educat de Soros, îmbogățit de PSD (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Investigații

EXCLUSIV Cum a ajuns Manda latifundiar milionar printr-o firmă fără angajați și cu profit minuscul

Educat de Soros, îmbogățit de PSD: europarlamentarul Claudiu Manda, școlit pe banii miliardarului american George Soros, a ajuns unul dintre cei mai bogați și influenți politicieni din Oltenia. În urmă cu 20 ani, câștiga anual 29.000 de lei, iar acum a ajuns să dețină la vedere o vilă boierească în Craiova și un apartament la Bruxelles. Iar una din firmele sale, Imoband Oltenia, a împrumutat Partidul Social Democrat cu suma de 500.000 de lei în campania electorală, de 17 ori mai mult decât salariul său din 2004. Prin intermediul acestei firme, Claudiu Manda controlează mai multe societăți din domeniul agricol. Ultima achiziție a făcut-o la începutul acesui an, atunci când firma sa a plătit 17,43 milioane lei pentru a prelua un sfert din East Way Spedition, o fostă societate a lui Gheorghe Nețoiu, fost parlamentar și ofițer de Securitate.  Claudiu Manda, școlit pe banii lui Soros În 1997, Claudiu Manda a fost numit șef de cabinet al deputatului Mihai Nicolescu. În paralel, era contabil, respectiv director economic, la Madexim SRL, o firmă care vindea produse agroalimentare. Citește și: Uriașa indemnizație primită de universitarii de la medicină și farmaceutică doar pentru că există, cu condiția să lucreze în clinici de stat Un an mai târziu, Manda a fost ales vicepreședinte al organizației de tineret a PSD Craiova. În martie 2000, politicianul a început să se școlească pe banii miliardarului american George Soros, blamat cu râvnă de colegii săi actuali de partid. Primul curs al lui Manda finanțat de către organizația lui George Soros, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, viza „planificarea strategică”.  Apoi, politicianul a beneficiat și de un curs de „comunicare”. Prima funcție publică: consilier local la Craiova Tot în anul 2000 a fost ales pentru prima dată în funcția de consilier local la Craiova. În 2001, partidul l-a făcut director adjunct la Direcția pentru Tineret și Sport a județului Dolj. Apoi, Manda a ajuns director al Casei de Cultură a Studenților. Primul mandat de deputat l-a obținut în anul 2004. După care a mai bifat două mandate de deputat și unul de senator. În tot acet timp, a continuat să se școlească: a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare, apoi pe cele ale Colegiului Național de Informații. În prezent, se află la al doilea mandat de deputat european pe listele PSD. Claudiu Manda câștiga doar 29.000 lei anual Cea mai veche declarație de avere a lui Claudiu Manda datează din decembrie 2004, an în care a fost ales deputat pe listele PSD. Pe atunci, declara venituri cumulate anual de doar 29.000 lei. Însă deținea împreună cu nașa sa, Cristina Zgonea, soția de atunci a pesedistului Valeriu Zgonea, actualul președinte ANCOM, un teren de 1.375 mp pe care era construită o casă de vacanță în localitatea doljeană Vârforul de Jos. Tot atunci, Manda menționa că este asociat în firmele Mapoems și Coridor Financial SRL. Prima firmă nu a avut activitate. Cealaltă societate, specializată în contabilitate, a fost înființată în 2002 de Claudiu Manda alături de Marian Cătălin Adam, Eugen Ștefan Lencu și Ion Cătălin Voiculescu. Fiecare deținea câte 25% din părțile sociale. Claudiu Manda și-a cesionat părțile sociale lui Marian Cătălin Adam în ianuarie 2009. Ulterior, Marian Cătălin Adam avea să fie numit administrator neexecutiv în Consiliul de Administrație al Aeroportului Craiova, condus de fratele lui Claudiu Manda. Primul mandat de deputat, prima soție Deputatul Claudiu Manda a depus o nouă declarație de avere în decembrie 2005. Ocazie cu care declara că este căsătorit cu Adina Manda, care lucra la Spitalul nr. 2 din Craiova. Din documentul citat aflăm că soții Manda primiseră ca donație un apartament de 47 mp în Craiova. Ce nu se putea afla era că Adina Manda cumpărase un teren de 800 mp și o casă de 170 mp în Calafat în 1998, proprietăți nemenționate de soțul ei de atunci. Soții Manda-Vasilescu, influență în Justiție De atunci au trecut mai bine de 20 de ani. Între timp, Claudiu Manda a divorțat de Adina Manda și s-a căsătorit cu Lia Olguța Vasilescu, actualul primar al Craiovei. Soții Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu au ajuns în timp cei mai puternici politicieni din Bănie. De exemplu, Claudiu Manda a preluat șefia Comisiei de Control a SRI în 2017. Apoi, în anul 2021, cei doi soți și lideri PSD au impus-o pe deputata Laura Vicol la șefia Comisiei juridice, de discipină și imunități din Camera Deputaților. În toiul scandalului Nordis, trei ani mai târziu, Laura Vicol a fost abandonată de soții Manda. Dar aceștia nu au renunțat la Comisia Juridică: în locul Laurei Vicol, au impus-o pentru scurt timp pe deputata Alina Elena Tănăsescu, ajunsă în prezent senator cu sprijinul lui Claudiu Manda. Iar dovada influenței extraordinare a soților Manda-Vasilescu este numirea în funcția de ministru al Justiției a lui Radu Marinescu, avocat craiovean specializat în reprezentarea unor interlopi. Noii boieri, conac central cu piscină Claudiu Manda este în zilele noastre europarlamentar PSD. Din declarația de avere depusă în iulie 2024 rezultă că, pe numele lui, și-a cumpărat un apartament de 76 mp în Bruxelles. Totodată, soții Claudiu Manda și Lia Olguța Vasilescu au cumpărat în anul 2019 o casă boierească cu piscină în centrul Craiovei. În anunțul de vânzare al casei se menționa că „toate camerele au candelabre import Italia, ușile sunt dotate cu clanțe cu cristale Swarorovski, băile au robinete suflate cu aur de 24k, iar toate vasele wc au capace soft-close”. Dar Lia Olguța Vasilescu și Claudiu Manda au negat public că vila ar avea asemenea dotări de lux. Conacul, cumpărat de la soție și nepoată de interlopi Conacul a fost cumpărat cu 230.000 de euro de la de la Monica Cristina Bănică, o fostă angajată la Primăria Craiova, condusă de Lia Olguța Vasilescu. Vânzătoarea este soția lui Emanuel Bănică, zis „Ema”. Acesta a fost reținut, în 2009, de polițiștii de la Crimă Organizată la cererea autorităților din Italia pentru că facea parte dintr-o rețea de clonare de carduri bancare. Totodată, Monica Bănică este și nepoata lui Ilie Ion, zis Ilie Pușcărie, unul din liderii grupării interlope Frăția. Intră în scenă Imoband Oltenia SRL O parte din vilă, 38%, a fost achiziționată de firma Imoband Oltenia, controlată de Claudiu Manda. La solicitarea DeFapt.ro, Claudiu Manda a spus că a răscumpărat partea firmei sale cu 400.000 lei. Datorie care a fost menționată în declarația de avere a europarlamentarului. „Datoria pe care am prezentat-o în declarația de avere este izvorâtă din achiziția de către mine (familia mea) a unui procent din imobilul în care locuim. Acel imobil era deținut parțial de firmă, parțial de mine. Achiziția cotei indivize s-a făcut în urma unui raport de evaluare de către un expert ANEVAR”, a declarat Claudiu Manda. Firma fără angajați a împrumutat PSD cu 500.000 de lei Firma fanion a lui Claudiu Manda, Imoband Oltenia, nu are nici un angajat, dar a împrumutat 500.000 de lei, echivalentul a 100.000 de euro, Partidului Social Democrat în campania electorală. Banii au fost dați sediului central al PSD, care trebuia să îi returneze până în data de 31 ianuarie 2025. La solicitarea Defapt.ro, Claudiu Manda a declarat că „împrumutul a fost făcut cu respectarea prevederilor legale. Banii au fost restituiți conform termenului din contractul de împrumut”. Asociat cu un fost parlamentar PNL condamnat Societatea Imoband Oltenia a fost înființată în anul 2011 de Claudiu Manda (90%) și Adina Manda (10%). Ulterior, Adina Manda și-a cedat părțile sociale lui Claudiu Manda și lui Florin Cătălin Tabacu. Ultimul a primit 2,5% din părțile sociale, care în prezent sunt deținute de fostul senator și deputat liberal Constantin Cosmin Enea. Enea a fost condamnat la trei ani cu suspendare într-un dosar de corupție după ce a cerut bani de la candidații PNL Dolj pentru a-i pune pe liste la alegerile parlamentare din 2012. Constantin Cosmin Enea a primit 156.680 lei pentru achiziționare de materiale promoționale, din care a cheltuit în jur de 25.000 lei. Restul și i-a însușit prin intermediul firmei Coliseum SA, conform DNA. Manda latifundiarul: primele trei tranzacții Din 2015, Manda a început să achiziționeze bucăți din firme active în domeniul agriculturii. De exemplu, a cumpărat 31% din firma SCAI Agro-Holding de la Alin Paul Dragu.  Într-un final, Imoband Oltenia a ajuns să dețină 55% din părțile sociale ale firmei, restul fiind deținute de Sergiu Cristian Flori. Cel din urmă este fratele lui Ovidiu Aurelian Flori, primarul PSD al localității Ișalnița. Edilul este nașul liberalului Alin Paul Dragu, dar și al cuplului Claudiu Manda – Lia Olguța Vasilescu. O altă tranzacție pe relația naș – fin a avut loc în mai 2023. Soții Iuliana și Ovidiu Flori au vândut 55% din firma Util Agro Noot societății Imoband Oltenia. Totodată, conform Hotărârii nr. 2 din mai 2023 a asociaților firmei, Claudiu Manda a fost împuternicit să reprezinte Util Agro Noot în relația cu Banca Transilvania, dar și „să realizeze orice tip de operaţiune pe conturile societăţii, inclusiv în aplicaţia BT24”. Imoband Oltenia a preluat și 66,67% din firma Staragriculture, după ce a cumpărat părțile sociale de la SCAI Agro-Holding, Claudiu Manda și francezul Pierre Joachim Jarreau. Restul părților sociale erau deținute de Constantin Sgaibă. Bătălia pentru firma lui Gheorghe Nețoiu Claudiu Manda și Gheorghe Nețoiu, fost deputat și acționar al echipelor de fotbal Universitatea Craiova și Dinamo București, au ajuns la cuțite din cauza unei afaceri în care s-au băgat peste 15 milioane de euro.   În centru acestei afaceri este firma East Way Spedition, care a fost controlată inițial de familia lui Gheorghe Nețoiu. Jumătate din firmă a fost achiziționată în vara anului 2018 de Violeta Călin, sora lui Cristian Borcea, pentru suma de 4,5 milioane de euro. Cinci ani mai târziu, în ianuarie 2023, Violeta Călin și-a vândut întreaga participație pentru 8,15 milioane euro firmei Roso Agriculture, o altă societate controlată de pesediștii Claudiu Manda și Ovidiu Flori.  Cealaltă jumătate din East Way Spedition a fost vândută de asociata Natalia Nețoiu firmelor Starimob Invest și Agro Mid Invest. Prețul cumulat al tranzacției a fost de 7,1 milioane euro, cu un milion de euro mai puțin decât a obținut sora lui Cristian Borcea. Roso Agriculture, controlată tot de Manda În urma acestor tranzacții s-a schimbat și structura acționariatului firmei Roso Agriculture. Prin intermediul firmei sale, Imoband Oltenia, Claudiu Manda deținea 50% din părțile sociale. Ovidiu Flori, prin intermediul Serlight Music, avea 30%, iar restul de 20% era pe numele Diversint, o firmă patronată de Ionuț Claudiu Ștefan, apropiat de șefii serviciilor secrete din Oltenia. Gheorghe Nețoiu a pierdut funcția de administrator Ulterior, în ianuarie 2025, Roso Agriculture a rămas cu 15% din firma East Way Spedition, după ce a vândut 35% din părțile sociale. Din cele 35% din părțile sociale ale East Way Spedition, Diversint SRL a cumpărat 10%, pentru aproape 8,2 milioane lei, adică 1,64 milioane euro.  Restul de 25% din pachetul de 35% din East Way Spedition a intrat în proprietatea firmei lui Claudiu Manda, Imoband Oltenia. Conform Monitorului Oficial, prețul tranzacției a fost de 17,43 milioane lei, echivalentul a aproximativ 3,5 milioane euro. Tranzacția de 17,43 milioane de lei a Imoband Oltenia SRL (sursa: Monitorul Oficial) Totodată, s-a decis înlocuirea din funcția de administrator a lui Gheorghe Nețoiu de la East Way Spedition cu Dan Manda, unul din frații lui Claudiu Manda. Manda: „Nu e de nivelul meu” să explic de unde are firma bani Contactat de către DeFapt.ro, europarlamentarul Claudiu Manda a fost foarte reticent în a da detalii despre sursa banilor cu care Imoband Oltenia SRL a cumpărat 25% din Wast Way Spedition. Întrebat care a fost sursa celor 17,43 milioane lei, Claudiu Manda a spus astfel: „credit de 11,5 milioane lei și bani pe care (firma - n.r.) îi avea din activitatea ei, inclusiv vânzarea unor părți sociale”. „În încercarea dvs. de a fi iscoditor riscați ca să deveniți plictisitor. Bun! Dacă aveți ceva de discutat cu mine ca persoană publică sunt nevoit ca pentru dvs. și opinia publică să vă informez. Dacă vorbiți despre activitatea companiei, lucrurile sunt legale și transparente. Există documente contabile, există bilanț prezentat, este public, îl puteți consulta acolo. Pentru ca să mă puneți pe mine să vă explic dvs. ce face o companie nu e de nivelul meu”, a declarat Claudiu Manda pentru DeFapt.ro. Educat de Soros, îmbogățit de PSD Așadar, Imoband Oltenia SRL a plătit 17,43 milioane de lei pentru 25% din acțiunile Wast Way Spedition SRL. Potrivit lui Claudiu Manda, 11,5 milioane de lei provin dintr-un credit bancar. De unde ar putea proveni diferența de aproape șase milioane de lei? Potrivit Ministerului de Finanțe, care face publice datele financiare ale firmelor, în anul fiscal 2024 firma Imoband Oltenia a raportat venituri totale de 1,65 milioane lei și cheltuieli de 28.896 lei. Așadar, a avut un profit net de 1,62 milioane lei. Cu un an înainte, Imoband Oltenia SRL a avut venituri de 700.544 lei și cheltuieli de 452.962 lei, deci un profit de 207.598 lei. Practic, în doi ani înainte de tranzacție, firma lui Manda abia a adunat profit de 1,82 milioane de lei, cu peste patru milioane de lei mai puțin decât cele șase milioane de lei necesare, pe lângă credit, pentru achiziția de părți sociale în East Way Spedition.

Protejata lui Manda, împrumut din pensie (sursa: Facebook/Alexandra Presură)
Investigații

EXCLUSIV Protejata lui Manda, soțul LOV, a luat 50.000 EUR de la o pensionară ca să finanțeze PSD

Protejata lui Manda, împrumut din pensie. Este vorba despre senatoarea Alexandra Presură, care a luat cu împrumut 198.000 lei, echivalentul a 50.000 de euro, de la o pensionară din Craiova. Scopul împrumutului: finanțarea candidaturii la alegerile parlamentare din decebrie 2024. Banii luați de la pensionară i-a dat ca împrumut filialei PSD Dolj, organizație controlată de europarlamentarul Claudiu Manda, soțul primăriței Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. Citește și: Mesaj agresiv al unui medic UPU, din Râmnicu Vâlcea, împotriva pacienților: „Țărani cocliți și analfabeți” Cu patru ani înainte, Presură mai luase un împrumut, de 133.800 lei, de la un "prieten". Bani pe care nu i-a mai restituit, conform declarațiilor sale de avere. Cariera politică a senatoarei Alexandra Presură este strâns legată de cea a europarlamentarului Claudiu Manda. Cariera politică a unei contabile de bibliotecă Alexandra Presură (41 de ani) s-a înregimentat în urmă cu 18, adică în 2007, ani în organizația de tineret a PSD Dolj, condusă de Claudiu Manda. Tânăra a intrat în câmpul muncii doi ani mai târziu, în ianurie 2009, cu câteva luni înainte de a-și lua licența de economist de la o facultate a Universității din Craiova. Inițial, s-a ocupat de contabilitate primară la Cabinetul Expertului Contabil Stamin Aurora, apoi a ajuns la Biblioteca Județeană "Alexandru și Aristia Aman". În timp ce ținea contabilitatea bibliotecii din Craiova, Alexandra Presură urma cursurile unui master în contabilitate la Universitatea "Spiru Haret" din București. Tot în paralel, în perioada februarie 2014 – iunie 2016, a reprezentat Consiliul Județean Dolj în Consiliul de Administrație al firmei Parc Industrial Craiova SA. Presură și Manda, tandrețuri la vedere (sursa: Facebook/Alexandra Presură) Deputată la 32 de ani Cariera Alexandrei Presură avea să i se schimbe complet în vara anului 2016. Atunci Claudiu Manda, președintele PSD Dolj, a decis ca aceasta să candideze pe lista partidului pentru funcția de consilier județean. O lună mai târziu, în iulie 2016, Alexandra Presură avea să fie numită în funcția de director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Zona Metropolitană Craiova". Tot cu susținerea politică a lui Claudiu Manda, Presură a câștigat primul mandat de deputat în decembrie 2016. Apoi, pe al doilea, în 2020. În primii patru ani de mandat, deputata Alexandra Presură a vorbit 28 de minute și 44 de secunde în 14 ședințe. A depus în scris 38 de declarații politice și a susținut 80 de propuneri legislative, din care au fost promulgate 33. Totodată, a mai depus nouă întrebări și interpelări, dar a și semnat patru moțiuni. În al doilea mandat, deputata Presură a vorbit două ore, 21 de minute și trei secunde în patru ani. A luat cuvântul de 25 de ori, a susținut 78 de inițiative legislative, din care au fost adoptate 33, a depus 13 întrebări și interpelări. A semnat și șase moțiuni. A "uitat" să restituie 133.800 lei Alexandra Presură a menționat în declarația de avere depusă în decembrie 2020, după câștigarea celui de-al doilea mandat de deputat, că a contribuit la campania electorală a PSD Dolj cu suma de 133.800 lei. Bani pe care i-ar fi luat cu împrumut de la o persoană fizică. Nu a menționat numele creditorului în declarația de avere, așa cum era obligată de lege. Iar banii nu au fost restituiți niciodată, conform declarațiilor de avere depuse ulterior de Alexandra Presură. DeFapt.ro a întrebat-o pe Alexandra Presură de la cine a împrumutat cei 133.800 lei și de ce nu i-a restituit, însă aceasta a declarat că a menționat atât numele persoanei de la care s-a împrumutat, dar și restituirea sumei. "În declarația mea depusă este... se vede numele. Am completat declarația de avere fără să trec numele persoanei? Am menționat restituirea împrumutului în declarația de avere din iunie 2021. O să verific și eu pe site. Am restituit suma și nu am cum să nu trec așa ceva. Vă spun sigur că am menționat (numele creditorului – n.r.) pentru că nu aveam cum să nu menționez. Probabil este blurat. O să verific și eu, dar nu-mi dau seama de ce nu apare că am restituit. Banii s-au restituit, vă dați seama că i-am luat special pentru campanie”, a declarat Alexandra Presură. Protejata lui Manda, împrumut din pensie Claudiu Manda, cel care controlează cu mână de fier filiala PSD Dolj, a decis în toamna anului trecut ca deputata Alexandra Presură să candideze pentru funcția de senator. A fost validată în decembrie 2024. Declarația de avere depusă de aceasta la începutul mandatului de senator este aproape goală. Scriptic, ea nu are terenuri, case, bijuterii sau investiții după două mandate de deputat. A menționat doar împrumuturile făcute pentru a-și plăti contribuția la campaniile electorale către partid. De data aceasta, senatoarea Alexandra Presură susține că a împrumutat cu suma de 100.000 lei PSD, controlat de Marcel Ciolacu, și cu 198.000 lei filiala PSD Dolj, controlată de Claudiu Manda, soțul Liei Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Suma de 100.000 lei a fost împrumutată de la bancă. Banii pentru filiala condusă de Claudiu Manda au fost împrumutați de Presură de la o anume Zoia Dinulescu, o pensionară din Craiova. Împrumut luat de senatoarea Presură de la pensionara Zoia Dinulescu (sursa: senat.ro) Întrebată de către DeFapt.ro cine este Zoia Dinulescu și dacă este aceeași persoană care apare într-o veche afacere imobiliară, Alexandra Presură a confirmat. "Zoia Dinulescu este o doamnă în vârstă. Da, a revendicat, dar nu are nici o legătură. Nu a revendicat de la Primăria Craiova. E prin instanță... puteți să vedeți că este prin instanță. Nu are treabă cu politica, puteți să verificați că sunt mai mulți moștenitori", a declarat senatoarea Alexandra Presură.   

Salariul uriaș pe care-l primește cumnatul Olguței Vasilescu Foto: Facebook
Eveniment

Salariul uriaș pe care-l primește cumnatul Olguței Vasilescu

Salariul uriaș pe care-l primește cumnatul Olguței Vasilescu, director la aeroportul Craiova, deși e specializat în management sportiv: Sorin Marian Manda, fratele europarlamentarului PSD Claudiu Manda, a beneficiat, în anul fiscal 2023, net, de 287.175 de lei. Aeroportul este controlat de Consiliul Județean Dolj, dominat de PSD. Cumnatul a ajuns director peste aeroport în ianuarie 2021, el având trei masterate: unul la institutul PSD Ovidiu Șincai și două la universitatea din Craiova, în sport și în științe juridice. Până la numirea la aeroport, el conducea regia de transport Craiova. Citește și: Călin Georgescu, aberații în serie în interviul dat unui conspiraționist american: „UE, arma politică a globaliștilor, NATO este cea militară” Salariul uriaș pe care-l primește cumnatul Olguței Vasilescu În noiembrie, traficul de pasageri pe Aeroportul Craiova a fost de aproape 29.000 de persoane - locul VII în clasamentul aeroporturilor din România. Cu toate acestea, salariul lui Manda este peste cel al șefilor aeroporturilor Otopeni (1,22 milioane de pasageri în noiembrie 2024) sau Timișoara (99.760 pasageri în noiembrie). Gabriel Bulgaru, șef peste Otopeni, a avut în 2023 un salariu anual net de 222.844 lei, iar Daniel Stamatovici, director la aeroportul Timișoara, a beneficiat de 177.872 de lei. Presa scrie că în 2024 aeroportul Craiova a avut 425.000 de călători, sub nivelul din 2023, când au fost 598.000 de pasageri. În anul fiscal 2022, salariul lui Sorin Manda a fost de peste 290.000 de lei. Aeroportul Craiova beneficiază de o investiție uriașă de 115 milioane de euro, pentru un nou terminal, în timp ce aeroportul Otopeni este într-o stare jalnică. Noul terminal va putea procesa două milioane de pasageri, deși acum traficul este de 4-5 ori mai mic. „Aeroportul Craiova va avea trei aviobridge-uri. La Sibiu nu s-a putut nici după investiții de 65 milioane de euro”, scria Turnul Sfatului, o publicație locală din Sibiu. Aeroportul din Sibiu are un trafic sensibil mai mare decât cel din Craiova.

Ministrul Justiției, contracte din bani publici (sursa: Facebook/Radu Marinescu)
Investigații

Ministrul Justiției, contracte din bani publici

Ministrul Justiției, contracte din bani publici. Cuplul Claudiu Manda și Olguța Vasilescu vor controla Ministerul Justiției prin intermediul lui Radu Marinescu, avocatul lor personal pe care l-au făcut deputat. De exemplu, pe europarlamentarul Claudiu Manda, Marinescu l-a reprezentat într-un dosar de corupție la Înalta Curte de Casație și Justiție, dosar care s-a prescris în primăvara acestui an. Pe Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și soția lui Claudiu Manda, avocatul a apărat-o într-un alt dosar de corupție, în care aceasta a fost achitată. Citește și: Noul președinte al Camerei Deputaților, Ciprian Șerban, traseist prin cele mai toxice partide, promovat în PSD de fugarul Ionel Arsene Avocatul Radu Marinescu, viitorul ministru al Justiției, este beneficiarul a peste 20 de contracte publice în baza cărora a acordat asistență juridică mai multor administrații locale din județul Dolj, inclusiv Primăriei Craiova. Contracte cu Primăria Craiova, apărător al LOV Avocatul Radu Marinescu a depus o primă declarație de avere și interese în anul 2016, atunci când a candidat pe listele PSD pentru un mandat de consilier local. Din documentul respectiv rezultă că era beneficiarul direct a nouă contracte de achiziție directă pentru reprezentare juridică. Șase contracte i-au fost atribuite în perioada 2013 – 2014 de către Primăria Craiova, condusă de pesedista Lia Olguța Vasilescu. Mai avea contracte semnate și cu subordonatele SCM Craiova, SCU Craiova și Colegiul Național "Elena Cuza". Valoarea cumulată a înțelegerilor în anul 2016 era de 43.000 lei. În aceeași perioadă, primarul Lia Olguța Vasilescu se confruta cu o serie de probleme penale. Procurorii DNA au dispus atunci reținerea acesteia pentru 24 de ore (acuzațiile erau de luare de mită, spălarea banilor și folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau foloase necuvenite). Vasilescu a fost plasată sub control judiciar. Dosarul a fost clasat la finalul anului 2020. În toată această perioadă în care a avut probleme cu justiția, actuala primăriță l-a avut ca avocat pe subalternul ei pe linie de partid, avocatul Radu Marinescu. Ministrul Justiției, contracte din bani publici Până la finalul mandatului său de consilier local în Craiova, avocatul Marinescu semnase alte trei contracte de asistență juridică (cu Asociația Grupului de Acțiune Locală Sudul Gorjului, cu primăria Argetoaia, respectiv cu Consiliul Județean Dolj. Toate, cu o valoare cumulată de peste 42.000 lei). Radu Marinescu a încheiat contracte pe bani publici și după alegerile din 2020. De exemplu, Asociația Grupului de Acțiune Locală Sudul Gorjului i-a plătit în anul 2021 în jur de 18.000 lei pentru asistență juridică. Un an mai târziu, avocatul a primit un contract de opt ori mai mare de la primăria Malu Mare din județul Dolj (142.800 lei). Apoi, în 2023, a mai primit două contracte de la primăria Malu Mare, în valoare totală de 357.000 lei. Primăria Novaci, din Gorj, i-a dat un contract de aproape 6.000 lei. Primarul pesedist Dina Ion, cel care conduce localitatea Coțofenii din Dos, i-a dat un contract de aproximativ 6.000 lei. Pesedista Mihaela Mateescu, primarul localității Scăești, a semnat un contract de asistență juridică în valoare de 33.320 lei. Nicolae Tutunaru, primar pesedist de la Segarcea, a semnat un contract de asistență juridică de doar 1.190 lei cu avocatul Radu Marinescu. În anul 2024, pesedista Mihaela Mateescu i-a mai dat un contract, de 33.320 lei. Tot în 2024, Marinescu a mai primit un contract, de 5.950 lei, de la Primăria Novaci. L-a reprezentat și pe Claudiu Manda Alegerile parlamentare din acest an i-au adus avocatului Radu Marinescu primul mandat de deputat, ales pe listele PSD Dolj, filială condusă cu mână de fier de europarlamentarul Claudiu Manda. Același Radu Marinescu a fost avocatul lui Claudiu Manda în dosarul de corupție în care procurorii DNA l-au acuzat pe acesta din urmă de "folosire a influenței ori autorității ca persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000)". Pe scurt, potrivit procurorilor, Claudiu Manda a cerut plata ilegală a unor ajutoare sociale pentru localnicii din comuna Bratovoești în schimbul voturilor. Paguba constatată de DNA a fost de 315.850 lei. Curtea Supremă de Justiție a decis, în primăvara anului 2024, încetarea procesului penal pentru că faptele de corupție pentru care a fost trimis în judecată s-au prescris.

Olguța Vasilescu și-a majorat salariul cu peste 9.000 de lei/lună, deși are o avere uriașă, de bugetar Foto: Facebook
Politică

Olguța Vasilescu și-a tras salariu peste Bolojan

Primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, și-a tras salariu peste Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor: majorare de 9.000 lei/lună în 2 ani, deși ea are avere uriașă și doar bijuteriile au o valoare de aproape 100.000 euro. Șmecheria legală de care s-a folosit Vasilescu a fost cea prin care președinții de consilii județene, primarii și viceprimarii își pot majora cu până în 50% salariile dacă accesează fonduri europene. Însă legea nu-i obligă să și le majoreze, iar plafonul poate fi sub 50%. Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, și-a majorat salariul cu doar 35%, deși are una din cele mai bune rate de absorbție a fondurilor europene. Citește și: Bolojan a evitat să o critice pe șefa USR fiindcă l-a propus premier: „Nu doresc să comentez ce a spus doamna Lasconi” DeFapt.ro a arătat, sâmbătă, că și primarul Clujului, Emil Boc, care probabil că va rata finanțarea PNRR pentru metrou, are un spor de 50% pentru că atrage fonduri europene. Olguța Vasilescu și-a tras salariu peste Bolojan Potrivit datelor de pe site-ul primăriei Craiova, în marte 2022, Olguța Vasilescu avea un salariu lunar de 23.400 de lei, inclusiv o majorare de 25%. În martie 2024, ea încasa 21.735 de lei salariu de bază, lunar, brut, plus 10.868 de lei spor pentru absorbția fondurilor europene. În total: 32.603 lei. Olguța Vasilescu și soțul ei, Claudiu Manda - pe locul II în topul chiulangiilor din Parlamentul European - au o avere uriașă, deși au fost bugetari în aproape întreaga lor carieră. Cei doi dețin două case (din care una de 332 mp, la Craiova) și trei apartamente (din care unul la Bruxelles), bijuterii și ceasuri de aproape 100.000 de euro și un Mercedes. Claudiu Manda are un salariu lunar de aproape 8.000 de euro pe lună.

Cei mai chiulangii europarlamentari români Foto: facebook Claudiu Manda
Politică

Cei mai chiulangii europarlamentari români

Cine sunt cei mai chiulangii europarlamentari români: Claudiu Manda, Dan Nica și Mihai Tudose, arată un studiu lansat azi la Bruxelles și intitulat „Europarlamentari din Europa centrală: un bastion împotriva autoritarismului”. Citește și: Penibila echipă de fotbal controlată de Pandele, soțul lui Firea: a înghițit milioane de euro de la contribuabili, dar a avut sub 1.000 de spectatori/meci și a retrogradat Toți cei trei chiulangii sunt de la PSD și toți sunt pe pozițiil eligibile pe lista PSD-PNL: Tudose este primul pe această listă, Manda se află pe locul cinci, iar Dan Nica pe 15, poziție considerată eligibilă. Cei mai chiulangii europarlamentari români „În ceea ce privește europarlamentarii, campionii absenteismului sunt cu toții membri ai PSD și oameni cu o influență reală în partid, exercitată în mare parte prin canale informale, ceea ce înseamnă că, chiar și atunci când sunt prezenți la Bruxelles, ei pot fi preocupați mai mult de jocurile de putere de acasă: Claudiu Manda (47%), soțul primarului PSD al unui oraș mare, care în trecut a fost membru al extremei drepte PRM și mâna dreaptă a regretatului lider extremist Vadim Tudor; Dan Nica (37%), cercetat pentru corupție în dosare de mare anvergură încă de pe vremea când era ministru; Mihai Tudose (26%), fost prim-ministru PSD, care a părăsit partidul și apoi a revenit; astăzi este șeful de campanie al PSD pentru alegerile din iunie 2024. Toți trei au legături cu serviciile de informații și servesc drept studii de caz pentru infiltrarea și clientelizarea politicii românești de către aparatul de informații al statului în ultimul deceniu sau deceniu și jumătate. Profilul lor profesional este mai degrabă tehnocratic, ideologia și valorile neavând niciun rol în opțiunile lor: niciunul dintre ei nu a votat explicit pro-Kremlin sau pro-China pe temele incluse în analiză, dar nu este o coincidență faptul că au obținut cele mai mici scoruri la toate cele trei domenii analizate”, se arată în studiu. „I-a durut la bască” „Nu că ar susţine ei musai dictaturile, dar pur şi simplu i-a durut la bască de ce se discuta în sală, iar chestia are sens: nimeni nu se aşteptă din partea lor să meargă la Bruxelles ca să facă şi treabă de banii ăia, nu?”, a comentat Sorin Ioniță, președintele Expert Forum, care a participat împreună cu Political Capital din Budapesta la lansarea acestei cercetări statistice. Și Politico a arătat că Claudiu Manda este pe locul 2 în topul chiulangiilor din Parlamentul European, primul loc fiind ocupat de un europarlamentar grec aflat la închisoare.

Primărița Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei
Eveniment

Primărița Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei

În timp ce Ciolacu proclama austeritatea, primărița PSD Olguța Vasilescu, care administrează municipiul Craiova, și-a crescut salariul, în 2023, cu 50.000 de lei, net. Averea familiei a crescut cu mai multe case și apartamente, majoritatea fiind „moștenite”. Citește și: Ce sumă a câștigat Piedone în mod onest, muncind la pușcărie. Restul averii sale uriașe, donată copiilor „Tăiem de la demnitari și ajutăm fermierii români!”, scria președintele PSD Marcel Ciolacu, pe Facebook, la 8 mai 2023. Salariile primarilor și președinților de consilii județene au crescut cu 5% de la 1 ianuarie 2024, la fel ca în cazul tuturor bugetarilor. „Am auzit voci din partea primarilor care susţin că au salariul cât o învăţătoare, sincer”, a argumentat ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea. Primărița Olguța Vasilescu și-a crescut salariul cu 50.000 de lei Însă salariul primarului Craiovei, Olguța Vasilescu (PSD), este mai mare decât al președintelui României. În anul fiscal 2022, el era de 164.268 de lei, net anual. În anul fiscal 2023, a sărit la 214.394 de lei, anual, net. Soțul ei, Claudiu Manda, care este pe locul II în clasamentul chiulangiilor din Parlamentul European, a avut un salariu net, anual, de peste 93.000 de euro. În 2023 și 2024, familia a mai acumulat: un apartament în Popești Leordeni, unul în Craiova și o casă în Vârvoru de Jos (Dolj) - moștenite trei terenuri intravilane, din care unul de 3.300 mp în Vârvoru de Jos - moștenite în perioada 2022-2023 a achiziționat o casă de 332 mp în Craiova colecția de bijuterii a familiei a crescut cu 5.000 de euro Din 2019, când a ajuns europarlamentar, Claudiu Manda a cumpărat un apartament de 76 mp la Bruxelles. Potrivit politico.eu, Claudiu Manda a ratat să fie prezent la aproape jumătate din voturile în plenul Legislativului de la Bruxelles. Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL și numărul doi pe listele de candidați PSD-PNL, ocupă un onorabil loc V în topul chiulangiilor din parlamentul European. El a ratat prezența la 32,8% din voturile din plen. Pe locul I în clasamentul chiulangiilor se află un europarlamentar grec care se află în pușcărie, Ioannis Latimos.

Un român, locul II în topul chiulangiilor de la Parlamentul European Foto: Facebook
Politică

Un român, locul II în topul chiulangiilor de la Parlamentul European

Un român este locul II în topul chiulangiilor de la Parlamentul European: Claudiu Manda, PSD, soțul Olguței Vasilescu, a ratat să fie prezent la aproape jumătate din voturile în plenul Legislativului de la Bruxelles. Citește și: Prețul uriaș al pantofiorilor roșii cu care Piedone se împăunează pe rețelele sociale: produși de Prada, au un preț aproape cât două salarii minime lunare. Primarul trebuia să-i declare Acum, el se află pe o poziție foarte bună pe listele de candidați PSD-PNL pentru Parlamentul European, respectiv locul V, înaintea lui Siegfried Mureșan, de exemplu, care este plasat abia pe locul 12. Un român, locul II în topul chiulangiilor de la Parlamentul European Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL și numărul doi pe listele de candidați PSD-PNL, ocupă un onorabil loc V în topul chiulangiilor din parlamentul European. El a ratat prezența la 32,8% din voturile din plen. Pe locul I în clasamentul chiulangiilor se află un europarlamentar grec care se află în pușcărie, Ioannis Latimos. Datele au fost prezentate de politico.eu. „În ceea ce privește absențele de la vot, europarlamentarul social-democrat român Claudiu Manda s-a clasat pe locul al doilea, lipsind 43,6% din voturile din plen. Manda, la rândul său, a fost implicat într-un proces penal pentru acuzații de corupție în 2021, până când judecătorii au respins cauza în această primăvară. El a refuzat să comenteze. El a fost urmat de câțiva deputați neafiliați, printre care Tamás Deutsch și András Gyürk de la partidul Fidesz al lui Viktor Orbán și Viktor Uspaskich de la Partidul populist lituanian al Muncii (PD), care au absentat între 32 și 34% din voturi”, a arătat Politico. Însă Claudiu Mand a scăpat de proces pentru că faptele s-au prescris. Soțul primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a fost trimis în judecată de DNA, în aprilie 2021, pentru folosirea influenței politice pe lângă directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Marius Simcelescu, coleg de partid cu el. Citește și: Câți pasageri au trecut în trei luni prin cel mai penibil aeroport din România, subvenționat cu zeci de milioane de lei, cu zeci de angajați și condus de un pensionar afiliat PSD DNA l-a acuzat pe Manda că ar fi intervenit ca directorul agenției de plăți să se implice ilegal în soluționarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești. El ar fi intervenit pentru a opri executarea silită a aproape 60 de beneficiari de ajutoare sociale care încasaseră ilegal banii, pentru a obține, în schimb, voturile acestora.

Claudiu Manda nu a luat cuvântul în legislativul european Foto: Facebook
Politică

Claudiu Manda nu a luat cuvântul în legislativul european

Europarlamentarul Claudiu Manda (PSD), soțul Olguței Vasilescu, aflat pe poziția 4 pe listele comune de candidați PSD-PNL pentru Parlamentul European, nu a luat cuvântul în cei peste patru ani în legislativul european - reiese din informațiile de pe site-ul acestui parlament. Surse politice susțin că el se va afla pe viitoarele liste PSD-PNL după Mihai Tudose, Rareș Bogdan și un „independent” care încă nu a fost identificat. Pentru comparație, europarlamentarul PNL Siegfied Mureșan a luat cuvântul doar în 2024 de șapte ori, vorbind în engleză. Citește și: Salariile uriașe de la compania care va renova o vilă de protocol cu 56 de milioane de euro. Directoarea, numită de Dragnea, și-a secretizat salariul, dar are două vile și două BMW-uri Mureșan este, deocamdată, pe poziția nouă pe listele PSD-PNL. Însă manda este vicepreședinte al PSD, responsabil de regiunea Sud-Vest, iar soția sa, Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova, este vicepreședinte al PSD pentru muncă și protecție socială. Claudiu Manda nu a luat cuvântul în legislativul european Manda a avut, din 2019 până acum, trei întrebări „cu solicitare de răspuns oral urmat de dezbateri”, dar, de fapt, el este unul din zecile de semnatari. Singurele sale rapoarte se referă la două numiri în Curtea de Conturi a UE. Salariul său este de 7.500 de euro pe lună, dar parlamentarii europeni beneficiază de decontări - diurnă, cazare, transport - care, de obicei, dublează salariul. În iunie 2023, Claudiu Manda a scăpat de un dosar penal prin prescrierea faptelor. Înalta Curte de Casație și Justiție a avut 15 amânări în acest dosar. Celălalt inculpat în dosar, fostul director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Marius Simcelescu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. DNA l-a acuzat pe Claudiu Manda că, în 2015, ar fi intervenit pe lângă Marius Simcelescu, director al AJPIS Dolj, pentru a stopa executarea silită a unor beneficiari de ajutoare sociale. Mai exact, era vorba de 59 de locuitori ai comunei Bratovoiești din Dolj. În schimb, aceștia ar fi urmat să voteze cu PSD, partidul din care și Manda face parte.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră