vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: clanuri

3 articole
Internațional

Hamas pierde controlul în Fâșia Gaza, regiunea este în pragul anarhiei

Hamas pierde controlul asupra Fâșiei Gaza. Un ofițer superior din forțele de securitate ale Hamas a declarat pentru BBC că organizația palestiniană a pierdut controlul asupra a circa 80% din teritoriul Fâșiei Gaza, în contextul prăbușirii structurii de comandă și al vidului de securitate tot mai accentuat. Potrivit acestuia, grupuri armate locale încep să umple golul lăsat în urma retragerii Hamas. Hamas pierde controlul asupra Fâșiei Gaza Ofițerul, rănit în prima săptămână a războiului declanșat după atacul Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului, a transmis mesaje vocale BBC-ului, sub protecția anonimatului. Citește și: Megașpaga acordată pe șest de guvernul Ciolacu poliției, serviciilor secrete și Armatei în 2024 și care a aruncat în aer deficitul bugetar El a descris o realitate alarmantă: „Structura de securitate a fost practic distrusă. Aproximativ 95% dintre liderii noștri sunt morți. Nu mai există niciun comandament activ.” Haos și infracționalitate în Gaza: „Societatea se prăbușește” În lipsa unei autorități centrale, bandele înarmate și clanurile locale și-au impus propriile reguli. „Găștile pot opri pe oricine, pot ucide pe oricine. Nimeni nu intervine. Oricine încearcă să organizeze rezistența împotriva hoților este bombardat de Israel în mai puțin de o jumătate de oră”, a relatat ofițerul. El a adăugat că sediile de forță ale Hamas, inclusiv complexul Ansar, au fost jefuite complet, iar infrastructura administrativă este paralizată. Tentative eșuate de reorganizare în timpul armistițiului În perioada de 57 de zile de armistițiu din acest an, Hamas a încercat să-și reconfigureze consiliile politice, militare și de securitate. Însă, după reluarea operațiunilor israeliene în martie, ultimele bastioane de comandă au fost distruse, iar mișcarea se află în prezent în haos. Intervențiile Israelului vizează resturile de autoritate Un exemplu recent este atacul aerian israelian din 26 iunie, care a vizat o unitate de poliție Hamas în civil, acuzată că încerca să impună controlul asupra unui târg din Deir al-Balah. Cel puțin 18 persoane au murit. Armata israeliană a confirmat că ținta a fost un grup de „teroriști înarmați” din forțele interne Hamas. Clanurile locale încep să preia puterea În acest vid de putere, șase grupuri armate afiliate unor clanuri influente din Gaza încep să câștige teren, mai ales în sudul teritoriului. Acestea dispun de oameni, arme și fonduri. Printre liderii emergenți se află Yasser Abu Shabab, un nume tot mai prezent în cercurile politice și de securitate regionale. Abu Shabab, între susținere externă și amenințări Israelul a recunoscut recent că îi furnizează arme lui Abu Shabab. Autoritățile din Cisiordania și diverse entități regionale îl urmăresc atent, iar Hamas ar fi pus o recompensă consistentă pe capul său. „Dacă luptătorii Hamas îl găsesc, l-ar putea vâna pe el înaintea tancurilor israeliene”, a spus ofițerul. Eforturi pentru formarea unui consiliu comun anti-Hamas Potrivit surselor din Gaza, Abu Shabab încearcă să creeze un consiliu comun al grupărilor armate cu scopul de a răsturna puterea Hamas. Un fost oficial palestinian de securitate, acum stabilit la Cairo, a declarat că „dacă va reuși să submineze autoritatea Hamas, toată lumea va vrea să-l susțină”. Sprijin regional discret: legături cu Egiptul și Dahlan Abu Shabab ar fi avut trei întâlniri cu un ofițer de informații palestinian și ar fi trimis mesaje de încredere către Egipt, prin rude din Sinai. Se pare că menține relații bune și cu tabăra lui Mohammad Dahlan, fost șef de securitate în Gaza, exilat după ruptura cu Mahmoud Abbas. Avertisment din interiorul Hamas: „Ar putea fi începutul sfârșitului” Ofițerul Hamas avertizează că Abu Shabab ar putea deveni figura în jurul căreia se coalizează toți inamicii mișcării: „Timp de 17 ani, Hamas și-a făcut dușmani peste tot. Dacă cineva ca el reușește să-i unească, acesta ar putea fi începutul sfârșitului pentru noi.”

Hamas pierde controlul asupra Fâșiei Gaza (sursa: Facebook/Israel Defense Forces)
Doi morți după o bătălie cu arme de foc între clanurile interlope Foto: Romania TV
Eveniment

Doi morți după o bătălie cu arme de foc între clanurile interlope

Doi morți și mai mulți răniți după o bătălie cu arme de foc între clanurile interlope din Urziceni, anunță mai multe posturi de televiziune. Citește și: EXCLUSIV O inspectoare Antifraudă ANAF care a închis ochii la schema Nordis, căsătorită cu un polițist aflat în închisoare pentru o șpagă de 1,1 milioane de euro Doi morți după o bătălie cu arme de foc între clanurile interlope „La faţa locului au fost trimise mai multe echipe operative de ordine publică, rutieră şi investigaţii criminale, conflictul fiind aplanat în cel mai scurt timp. Au fost implicate peste 25 de persoane, dintre care 5 au ajuns la unităţi medicale din municipiile Urziceni şi Bucureşti pentru îngrijiri medicale”, a anunțat Poliția Ialomița. Doi dintre răniții care au ajuns la spital au murit. „Cel mai probabil, victimele au decedat în urma rănilor provocate de o armă de foc”, susține Antena 3. Cei care au tras au fugit, iar poliția a instituit filtre în județele Prahova, Ialomița, Călărași și București. „Potrivit informațiilor Antena 3 CNN, ar fi vorba despre două grupări rivale, clanul Catană din Prahova și clanul Ministru din Ialomița. Cele două victime decedate fac parte din gruparea din Urziceni. Se pare că nu este prima dată când cele două grupări intră într-un asemenea conflict. O situația de acest gen ar fi avut loc și în urmă cu aproximativ două săptămâni”, afirmă Antena 3. „Gruparea din Pucheni s-ar fi dus în Urziceni să regleze conturi, membrii acesteia având asupra lor arme de vânătoare, pe care le-au și folosit. Un conflict asemănător a mai avut loc luna trecută, însă atunci nu au fost victime”, relatează și Observatorul de Prahova.

Clanuri și corupție în Primăria Voluntari (sursa: Facebook/Florentin Pandele)
Eveniment

Clanuri și corupție în Primăria Voluntari

Clanuri și corupție în Primăria Voluntari. Doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru trafic de influenţă, fiind acuzaţi că au cerut 8.000 de euro de la nişte persoane cărora le-au promis intervenţii la funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari pentru rezolvarea situaţiei juridice a unui unui teren. Clanuri și corupție în Primăria Voluntari Dosarul a fost constituit în urma unui denunţ formulat în cursul lunii februarie de persoanele cărora li s-au solicitat cei 8.000 de euro. Citește și: Dacă va fi din nou primar, Firea vrea să-și facă metrou până acasă, deși ea circulă cu mașina. O va ajuta colegul Daniel Băluță Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei, în perioada august 2022 - iunie 2023, inculpaţii B.G. şi M.G.M. au susţinut faţă de denunţători că inculpatul B.G. are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Voluntari, astfel încât îi poate determina pe aceştia să elibereze documentele de care denunţătorii aveau nevoie pentru rezolvarea situaţiei juridice a unui teren situat în oraş, inculpaţii pretinzând şi primind în acest scop suma de 8.000 de euro. Inculpaţii B.G. şi M.G.M. au fost reţinuţi miercuri pentru 24 de ore şi vor fi duşi joi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile. Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, beneficiind de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră