vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: ciocoi

1 articol
Eveniment

Simion, la Madrid: Să fiţi pregătiţi să ne revendicăm ţara, să o luăm înapoi din mâna unor ciocoi

Simion vrea țara salvată de „ciocoi”. Liderul AUR, George Simion, s-a întâlnit duminică cu românii din Madrid. A ținut un discurs vehement despre unitate națională și „revendicarea” României din mâna „ciocoilor” Simion vrea țara salvată de „ciocoi” Într-un discurs vehement, acesta a acuzat actualii guvernanți că umilesc poporul român și că prioritizează interese externe în detrimentul celor naționale. Citește și: Salina Praid, pe mâna unui sinecurist cu facultate privată la 42 de ani, cu diplomă de agent de pază și ordine. A fost președinte PSD în Berca, Buzău „Nu voi accepta niciodată ca poporul meu să fie călcat în picioare și umilit de niște slugi. Ei trimit banii pentru arme în Ucraina, dar uită de satele noastre sărace”, a declarat Simion. Liderul AUR a susținut că românii trebuie să fie pregătiți să își ia țara înapoi de la „ciocoi” și să o reconstruiască „așa cum doar românii știu să o facă”. „Mişcarea suveranistă nu a fost învinsă” În fața comunității din diaspora, George Simion a afirmat că mișcarea suveranistă AUR a rezistat presiunilor și atacurilor coordonate de partidele politice, televiziunile mainstream și „forțele externe”. „Ne-am confruntat cu toate partidele lor, cu toată talpa iadului. Emmanuel Macron l-a trimis pe șeful spionajului francez în România și în Republica Moldova înainte de alegeri. N-am făcut târguri cu PSD, cu Victor Ponta sau cu sistemul”, a spus Simion, afirmând că AUR a dus o luptă corectă și demnă, în ciuda insultelor. Avertisment privind fondurile europene și creșterea TVA Liderul AUR a susținut că România se confruntă cu suspendarea fondurilor europene și că TVA-ul urmează să crească. Acesta a acuzat guvernanții de incompetență și a susținut că a avertizat din timp asupra problemelor economice. „Le-am zis din 15 mai că vor fi suspendate fondurile europene. Au zis că mint, că sunt ca o gazetă rusească. La 15 zile s-a dovedit că am avut dreptate. TVA-ul va crește, iar românii vor fi implorați să trimită bani în țară”, a declarat Simion. Atacuri la adresa liderilor europeni George Simion a continuat cu acuzații dure la adresa contracandidatului său, pe care îl consideră „ușor de controlat” și „păpușă globalistă”. Acesta a susținut că liderii europeni precum Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen ar avea interesul să controleze România prin intermediul unor lideri slabi și obedienți. „E mizerie în București, hai să fie mizerie în toată țara, ca să te putem controla. Te bucuri că ești păpușă globalistă, dar distrugi poporul tău. Au mințit atât de mult în campanie, le e frică de voi că nu mai puteți fi manipulați”, a conchis liderul AUR.

Simion vrea țara salvată de „ciocoi” (sursa: Facebook/George Simion)
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră