Lideri liberali cer conducerii partidului să nu voteze guvernul Luca Niculescu: „Vom ajunge într-o situație și mai rea decât în 2025”
Mai mulți parlamentari și lideri PNL de filială au anunțat, pe Facebook, că se opun propunerii ca partidul lor să voteze instalarea guvernului Luca Niculescu. O decizie va fi luată sâmbătă, la o ședință a Biroului Politic Național (BPN). Citește și: Guvernul Niculescu promite debirocratizare, dar va înființa cel puțin patru instituții noi Pe de altă parte, europarlamentarul Siegfried Mureșan a sugerat că susține propunerea lui Bolojan, scriind pe Facebook: „România merită un guvern mult mai bun decât ceea ce ni se propune acum. Pentru a avea un guvern mult mai bun, trebuie să câştigăm alegerile şi să formăm o majoritate pentru modernizarea României”. „După 6 luni de foame, PSD-iștii au făcut ce fac de obicei când se simt cu sacii în căruță” Primul care a anunțat public că nu va vota cabinetul Niculescu este deputatul PNL Dragoș Ciobotaru, liderul filialei liberale din Vrancea. „Cea mai dureroasă decizie! Să votez Guvernul Luca Niculescu ar putea debloca, pe termen scurt, situația critică în care ne aflăm. Însă, privind lista miniștrilor, mă tem că, pe termen lung, vom ajunge într-o situație și mai rea decât în 2025, iar toate sacrificiile făcute de cetățeni în ultimul an vor fi în zadar. Să NU votez acest guvern înseamnă să prelungim instabilitatea, să lăsăm Guvernul Ilie Bolojan să continue ca interimar și să ne asumăm riscul ca toate problemele care vor apărea în următoarele două luni să se răsfrângă asupra noastră, a liberalilor. Dar parcă toată lumea a uitat un lucru esențial: PSD a dărâmat Guvernul! Prin urmare, tot PSD ar trebui să își asume responsabilitatea pentru instalarea unui nou guvern. Am pornit de la ideea că trebuie să acceptăm votarea Guvernului Luca Niculescu, cu speranța că va fi un guvern tehnocrat, în condițiile în care nu există majorități politice clare. PSD a refuzat însă această variantă, declarând că nu va vota un guvern tehnocrat. Oare chiar nu contează pentru ei ce se întâmplă cu această țară? Am ajuns, în schimb, la un guvern mixt, cu 11 miniștri PSD, în care vicepremierul și ministru al Internelor este o persoană condamnată penal...pffff. Cum aș putea vota așa ceva? Acesta este mesajul pe care îl voi transmite și sâmbătă, în cadrul ședinței Biroului Politic Național: PNL nu poate susține acest guvern în aceste condiții. Responsabilitatea nu poate fi aruncată pe masa liberalilor doar pentru a acoperi consecințele deciziilor altora. A face acest lucru nu ar însemna responsabilitate, ci iresponsabilitate. Aceasta este și viziunea filialei PNL Vrancea, exprimată de Biroul Politic Județean dar și de majoritatea covârșitoare a primarilor liberali din județul Vrancea”, a arătat Ciobotaru. Prefectul PNL de Arad, Mihai Pașca, a avut un mesaj asemănător. „Fac apel la toți colegii mei liberali, la liderii noștri care se vor găsi în aceste zile în poziția să hotărască acordarea votului pentru acest guvern și în primul rând la președintele Ilie Bolojan să denunțe cacealmaua alegerilor anticipate fluturată de președinte și să nu susțină această formulă de guvern. Să trimitem PSD-iștii la prietenii lor de la AUR după susținere pentru această rușine de echipă (...) Acum, după 6 luni de foame, PSD-iștii au făcut ce fac de obicei când se simt cu sacii în căruță – au tras o flegmă pe obrazul societății – venind cu o garnitură execrabilă de miniștri. Aceleași cozi de topor din guvernele trecute, care au făcut prăpăd: Florin Manole la Muncă – vinovatul pentru pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR pentru că nu a făcut timp de un an nimic pentru legea salarizării bugetare, dar s-a remarcat în zborul privat la Mykonos. Florin Barbu la Agricultură – argatul lui Paul Stănescu – trei ani cât a condus acest minister a blocat orice investiție în irigațiile Aradului dirijând miliardele din programul pentru irigații către clientela PSD din județele din sud. Natalia Intotero la Mediu deși nu are nici o legătură cu domeniul – plimbată prin tot felul de funcții de la Românii de Pretutindeni la Ministerul Familiei si apoi la Cultură, doar s-a făcut de râs și a ajuns subiect de glume. Sau sinistrul demagog Daniel Zamfir la Economie. Și exemplele pot continua. E o restaurație a incompetenței, o revanșă a clientelismului de cea mai joasă speță”, a arătat prefectul. Și deputatul Adrian Cozma a anunțat, la Antena 3, că se opune guvernului Niculescu: „A fost într-adevăr o dezbatere și o decizie intermediară de principiu la grupurile reunite din Parlament, unde am zis că avem deschiderea să votăm un guvern, dar nimeni nu a văzut lista catastrofă prezentată de PSD”.