vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: chiuvete

2 articole
Eveniment

Saga chiuvetelor de la spitalul unde au murit șapte copii: șeful CJ Iași admite că sunt puține

Spitalul de Copii Iași, chiuvete insuficiente. Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a recunoscut că secția ATI a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” are prea puține chiuvete, confirmând criticile aduse de medicul Rogobete. Spitalul de Copii Iași, chiuvete insuficiente Deși pentru modernizarea unității s-au cheltuit 138 de milioane de lei, secția nu respectă în totalitate normele legale privind igiena. Citește și: EXCLUSIV Cum a primit ministrul Nazare două apartamente nedeclarate de la soția unui fost client al DNA. Schema creditării firmei de către acționarul insignifiant O anchetă jurnalistică a arătat că majoritatea chiuvetelor sunt amplasate una la două saloane, în băile pacienților, și nu în spațiile de îngrijire. Conform legislației actuale, fiecare salon ar trebui să dispună de o chiuvetă proprie, lucru care nu s-a realizat nici după reabilitarea spitalului. Continuarea, în Ziarul de Iași

Spitalul de Copii Iași, chiuvete insuficiente (sursa: ziaruldeiasi.ro)
În saloanele de la secția ATI a spitalului de copii din Iași nu sunt chiuvete Foto: Miruna Turbatu
Eveniment

Șocant: în saloanele de la secția ATI a spitalului de copii din Iași nu sunt chiuvete

Șocant: în saloanele de la secția ATI a spitalului de copii din Iași unde au murit șapte copii nu sunt chiuvete, arată jurnalista Carla Tanasie pe Facebook. Ea explică faptul că existența acestor chiuvete este esențială pentru a preveni infecțiile nosocomiale, iar legea impune existența lor. Citește și: EXCLUSIV Apartamentul din Dubai al lui Traian Preoteasa, șeful CFR Călători, închiriat de Ministerul Muncii cu 30.000 de euro Spitalul a fost recent renovat cu 130 de milioane de lei din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional - potrivit unei declarații a fostului premier PNL Nicolae Ciucă. În saloanele de la secția ATI a spitalului de copii din Iași nu sunt chiuvete Acum, Tanasie se întreabă cum a avizat Direcția de Sănătate Publică reparații care nu prevedeau existența unor chiuvete cu apă caldă și rece în fiecare salon: „Personalul medical trebuie să își spele frecvent mâinile înainte și după contactul cu fiecare pacient. O chiuvetă amplasată în salon reduce riscul de contaminare”, a scris ea.  „Secția ATI a spitalului de copii din Iași funcționează fără chiuvete în saloane. Adică este încălcată una dintre cele mai importante norme de igienă. În secția ATI a Spitalului de Copii din Iași nu există chiuvete cu apă caldă și rece în saloanele pacienților. Personalul medical este nevoit să iasă din saloane și să parcurgă holul până la sala de tratament pentru a se spăla pe mâini. Acolo se află singura chiuvetă, în a cărei scurgere a fost depistată bacteria Serratia.   Spitalul (implicit secția ATI) a fost renovat în urmă cu doar doi ani, printr-un proiect finanțat cu fonduri europene, avizat de Direcția de Sănătate Publică Iași. Am solicitat oficial clarificări pentru a afla dacă chiuvetele erau prevăzute în proiect și nu au fost montate sau dacă secția a funcționat în tot acest timp cu încălcarea uneia dintre cele mai importante norme de igienă.   Dintre toate măsurile de prevenire a infecțiilor, spălatul corect și frecvent pe mâini cu săpun bactericid este cea mai eficientă.   La Iași, într-un spital recent renovat, personalul medical nu are unde să își spele mâinile, pentru că pur și simplu nu există chiuvete, în ciuda faptului că legislația prevede clar că «pentru spălarea pe mâini a personalului, fiecare încăpere trebuie să aibă o chiuvetă cu apă caldă și rece, care să permită acționarea cu cotul sau cu piciorul».    Ca urmare a acestei neconformități, spitalul a accesat fonduri prin PNRR și a achiziționat dezinfectanți pentru saloane și săpun bactericid, care sunt disponibile doar de aproximativ două luni.   De ce este importantă prezența unei chiuvete în salonul ATI?   1. Controlul infecțiilor nosocomiale Personalul medical trebuie să își spele frecvent mâinile înainte și după contactul cu fiecare pacient. O chiuvetă amplasată în salon reduce riscul de contaminare.   2. Intervenții rapide și fără risc În caz de urgență, accesul imediat la apă și posibilitatea spălării mâinilor în salon sunt extrem de importante. Personalul medical și cel auxiliar nu ar trebui să părăsească salonul pentru a se spăla, deoarece acest lucru consumă timp și crește riscul de infecții”, a explicat jurnalista. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră