Dosarul „Chelnerița”: prejudiciu confirmat, dar fostul șef al ABA Iași scapă de orice răspundere
În dosarul „Chelnerița”, fostul șef al Administrației Bazinale a Apelor Iași, Petru Avram, a fost judecat pentru două angajări considerate ilegale, realizate prin detașări de la Primăria Vatra Moldoviței, însă Tribunalul a decis inițial achitarea tuturor inculpaților, motivând că faptele nu sunt prevăzute de legea penală sau că nu există un prejudiciu clar. Dosarul „Chelnerița”, fostul șef ABA Iași scapă După contestația procurorilor, Curtea de Apel a stabilit existența unui prejudiciu, dar responsabilitatea a fost atribuită conducerii comunei sucevene, nu fostului șef al ABA Iași. Citește și: ANALIZĂ Rachetele balistice iraniene pot lovi bazele Deveselu sau Kogălniceanu. Întrebarea este dacă Teheranul le va lansa spre România Potrivit rechizitoriului, Simona Burlacu și Stelian Mețler au fost angajați fără concurs la primăria din Vatra Moldoviței în 2020, iar ulterior au cerut detașarea la instituții din subordinea Apelor Române. Ancheta a evidențiat și legături de rudenie și prietenie între persoanele implicate, însă judecătorii au considerat că Petru Avram nu poate fi tras la răspundere, apreciind că acesta a acceptat detașările fără a sesiza neregulile privind incompatibilitatea posturilor. Continuarea, în Ziarul de Iași