vineri 26 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: cetatenie romana

6 articole
Politică

Sute de ruși au obținut ilegal cetățenie română și au pătruns în spațiul UE - Le Monde

Sute de ruși au obținut ilegal cetățenie română, cu complicitatea autorităților, și au pătruns în spațiul UE, arată publicația franceză Le Monde. În noiembrie 2024, o investigație realizată de Cătălin Prisacariu și Oleg Oganov și publicată de DeFapt.ro arăta „cum ajung rușii cetățeni români trecând prin Antigua & Barbuda, închisori ucrainene și o ruină din centrul vechi al Bucureștiului”.  Citește și: Presa maghiară își bate joc de autostrada lui Umbrărescu, Focșani-Adjud: „Așa ceva numai în România se putea” Acum, Le Monde arată că sunt sute de cazuri ale unor cetățeni ruși care, cu complicitatea autorităților statului român, au obținut cetățenie.  Sute de ruși au obținut ilegal cetățenie română și au pătruns în spațiul UE „Cum rușii evită sancțiunile și obțin «cetățenia europeană» cu ajutorul documentelor false românești. De la invadarea Ucrainei, sute de cetățeni ruși ar fi obținut cetățenia română în mod fraudulos, pentru a evita sancțiunile sau pentru a trăi în Uniunea Europeană”, titrează Le Monde.  „Tendința pare inexorabilă: în România, satele se golesc de locuitori, în timp ce între 4 și 5 milioane de cetățeni au părăsit țara de la căderea comunismului, în 1989. Cu toate acestea, mica comună Varfu Campului a înregistrat, în mod curios, o dublare a populației în decursul unui deceniu, trecând de la 3.420 de locuitori în 2011 la peste 7.000 în 2021. În acest sat din nordul țării, aproape de Ucraina, aproape 10.000 de persoane erau înscrise pe listele electorale în 2024, dar unele secții de votare au înregistrat o participare de doar 2% la alegerile municipale organizate în iunie același an. Acest lucru a trezit suspiciunile autorităților. În noiembrie 2024, mai multe zeci de percheziții au scos la iveală înșelăciunea: nu exista o economie înfloritoare sau un baby-boom, ci aproape 10 000 de cetățeni din Moldova, Ucraina și Rusia obținuseră documente de identitate române în mod fraudulos, stabilindu-și un domiciliu fictiv în Varfu Campului, uneori fără acordul prealabil al proprietarilor. Documente false, în schimbul unor mită, ar fi fost întocmite de ani de zile de funcționari ai două birouri de stare civilă, cu complicitatea locuitorilor”, mai arată publicația franceză.  Ancheta Parchetului General a dezvăluit „existența unui grup criminal format în 2022 din șapte cetățeni ucraineni, în principal rezidenți în România”, cu sprijinul avocaților, traducătorilor și notarilor locali. Numai în 2025, grupul ar fi depus peste 900 de cereri de naturalizare folosind documente falsificate, în majoritate pentru cetățeni ruși. În total, autoritățile au estimat că peste 18.700 de cetățeni din fosta URSS aveau reședințe fictive în România, unii dintre ei obținând pașapoarte românești. Pentru a obține cetățenia românească, unii ruși au preluat identitatea soldaților ucraineni uciși pe front, potrivit unui ofițer de poliție citat într-o anchetă jurnalistică și unei surse judiciare intervievate de Le Monde. Mai rău, infractorii au ocolit obstacolele mergând mai departe și creând direct un certificat de cetățenie fals, care în mod normal ar fi emis de ANC. În loc să aștepte doi ani pentru procedura standard, chiar dacă frauduloasă, de „restabilire” a cetățeniei, falsificarea unui certificat durează doar câteva săptămâni și costă câteva zeci de mii de euro.

Sute de ruși au obținut ilegal cetățenie română și au pătruns în spațiul UE Foto: Inquam/Octav Ganea
Dominic Fritz devine cetățean român (sursa: Facebook/Dominic Fritz)
Eveniment

Dominic Fritz depune joi jurământul, ultimul pas pentru a deveni cetățean român

Președintele USR și primar al municipiului Timișoara, Dominic Fritz, va depune joi jurământul de credință pentru obținerea cetățeniei române. Ceremonia va avea loc la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie, marcând ultima etapă a procedurii începute în urmă cu mai mulți ani. Ultimul pas după interviul susținut în noiembrie Dominic Fritz, cetățean german, a susținut interviul pentru obținerea cetățeniei române în luna noiembrie și a primit aviz pozitiv. Citește și: EXCLUSIV Fals agent SRI cu relații în cercul lui Putin și vizite în Rusia, infiltrat la Cotroceni și Romarm Anunțul a fost făcut public pe 13 noiembrie, când liderul USR a confirmat că a trecut cu succes această etapă esențială din procesul de naturalizare. Mesaj emoționant adresat României La momentul primirii avizului favorabil, Dominic Fritz a transmis un mesaj amplu pe rețelele sociale, în care a vorbit despre relația sa de peste două decenii cu România. „România, gata, sunt unul de-ai tăi! Am trecut de proba de interviu și am primit aviz pozitiv pentru obținerea cetățeniei române. Mulțumesc, România, că m-ai primit în casa ta acum 22 de ani.  M-ai făcut adult, m-ai făcut european, m-ai făcut mai tenace, mai călduros, mai inventiv. Iar acum m-ai făcut român cu acte în regulă. Urmează depunerea jurământului, la proxima ocazie. Trăiască România, trăiască Europa!”, a scris acesta pe Facebook. Un parcurs politic legat de România Stabilit în România de peste 20 de ani, Dominic Fritz a devenit o figură importantă pe scena politică locală și națională. Alegerea sa ca primar al Timișoarei și, ulterior, ca președinte al USR a consolidat imaginea unui lider politic profund conectat la valorile europene și la viața publică românească.

La ce întrebări trebuie să răspundă Dominic Fritz pentru a primi cetățenia română Foto: Facebook
Politică

La ce întrebări trebuie să răspundă Dominic Fritz pentru a primi cetățenia română

La ce întrebări trebuie să răspundă Dominic Fritz pentru a primi cetățenia română: președintele USR ar trebui să știe răspunsurile la circa 400 de întrebări legate de organizarea politică a României, istoria și geografia acestei țări. Citește și: Unul dintre cei mai bogați judecători români, acum magistrat de legătură în Spania, a dat statul în judecată pentru o diurnă imensă. A câștigat! Fritz a anunțat, azi, pe Facebook că săptămâna viitoare este invitat la interviul pentru cetățenia română. La ce întrebări trebuie să răspundă Dominic Fritz pentru a primi cetățenia română „E un interviu cu întrebări din istoria, geografia, cultura și Constituția României. E ultimul pas pentru a deveni și formal ceea ce simt de mult: cetățean român.   Ajută-mă să răspund mai bine! La câte ai știi răspunsul?”, a scris el, pe Facebook.    Fritz a arătat și ce întrebări i se vor pune:    - „Enumerați două zeități dacice” - „Enumerați cele mai importante colonii grecești la Marea Neagră” - „Ce știți despre învățământul superior din provinciile românești” - „Ce știți despre Steaua București” - „Poziția geografică a României pe glob?”   În afară de întrebările prezentate de Fritz, pe internet apar mai multe chestionare care arată ce ar trebui să știe viitorii cetățeni români:   - Cine a fost Petrache Poenaru? - Primul film românesc - Unde şi când au apărut primele tipografii româneşti? - Care este cel mai tânăr pământ din România?   AUR l-a atacat constant pe Fritz pentru faptul că nu are cetățenie română.    „Dominic Fritz, neamţul fără cetăţenie română, primarul ţinut în funcţie în mod ilegal în ultimii cinci ani la Timişoara, a fost uns azi preşedinte al USR. Nu contează că legea nu-i permite. Nu contează că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, clar, prin decizia 37/2022, că funcţia de conducere într-un partid politic e echivalentă cu o funcţie publică. Nu contează că doar cetăţenii români pot ocupa astfel de funcţii, conform Constituţiei. Contează doar că sistemul are nevoie de el. Iar când sistemul are nevoie de cineva, legea dispare. Este o palmă pe obrazul fiecărui român care respectă această ţară. L-au ţinut primar la Timişoara, deşi n-avea dreptul legal să semneze niciun act oficial”, susținea, în iunie 2025, Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR.   

Jurnalistul Charlie Ottley obține cetățenia română (sursa: Facebook/Charlie Ottley)
Eveniment

Charlie Ottley, în sfârșit cetățean român: jurnalist britanic, promotor al României

Jurnalistul și producătorul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele care au promovat imaginea României în întreaga lume, a primit cetățenia română. El urmează să depună jurământul de credință pe data de 6 noiembrie, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC). Ceremonie solemnă la Autoritatea Națională pentru Cetățenie Potrivit unui comunicat al ANC, ceremonia din 6 noiembrie va marca depunerea jurământului de credință față de România de către mai mulți străini care au primit cetățenia română. Citește și: Lector UBB Cluj către magistrați: „Dacă zicem să am slujbă bună, niște bani și pensie, suntem morți” „Solemnitatea sesiunii este consolidată de diversitatea țărilor de proveniență a noilor cetățeni români, aceștia fiind originari din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Italia, Turcia, Brazilia, Iordania, Liban, Serbia și India. Această diversitate confirmă vocația globală a României și forța legăturilor sale umane și diplomatice”, a transmis luni instituția. Charlie Ottley, promotor al României autentice În cadrul ceremoniei, printre cei care vor depune jurământul se află și Charlie Ottley, jurnalistul britanic care a contribuit semnificativ la promovarea culturii, civilizației și patrimoniului natural al României. Ottley este cunoscut pentru seria de documentare Wild Carpathia și Flavours of Romania, producții care au adus în prim-plan frumusețea peisajelor românești și ospitalitatea oamenilor. „Prin documentarele sale de excepție, Charlie Ottley a reușit să surprindă cu măiestrie spiritul, autenticitatea și frumusețea pitorească a României”, a declarat Claudia Țapardel, președintele interimar al ANC. Un gest simbolic de recunoaștere Acordarea cetățeniei române lui Charlie Ottley este privită ca un gest de recunoaștere a contribuției sale la imaginea pozitivă a României pe plan internațional. Prin proiectele sale, jurnalistul britanic a inspirat milioane de spectatori să descopere Carpații, tradițiile și valorile românești, consolidând totodată identitatea culturală a țării în ochii lumii.

Moldovenii părăsesc în masă Rusia Foto: emigrare.md
Politică

Moldovenii părăsesc în masă Rusia

Moldovenii părăsesc în masă Rusia: în 2022, mai sunt în această țară doar 14% din câți erau în 2014, arată presa din Republica Moldova. Astfel, în 2014, locuiau și lucrau sau studiau în Federația Rusă nu mai puțin de 587.000 de cetățeni ai Republicii Moldova. Datele din 2022 arată că au mai rămas doar 76.000. În schimb, a explodat numărul cetățenilor moldoveni care au și cetățenie română. Moldovenii părăsesc în masă Rusia Datele provin de la un studiu realizat de experții Institutului de analize sociale și prognoze al Academiei Prezidențiale pentru economie și administrație publică din Rusia (RANEPA), citat de Mold-Street. Comparativ cu începutul lunii mai 2021, numărul moldovenilor aflați în Rusia a scăzut de aproape două ori, iar față de luna mai 2020 – de circa 3,5 ori, anunță portalul mold-street.com. Același studiu relevă că față de mai 2019, numărul moldovenilor aflați în Federația Rusă a scăzut de peste patru ori, iar față de finele anului 2014, scăderea este de circa 7,5 ori. Foto: timpul.md Autorii studiului constată că este cea mai mare scădere a fluxului de migranți între toate statele CSI. De exemplu, din 2014 și până în mai 2022, numărul azerilor s-a redus de circa trei ori, al kazahilor și ucrainenilor – de 2,5 ori, iar al armenilor – de 1,5 ori. În același timp, numărul migranților din Belarus a stagnat, iar al celor din Kârgâzstan și Tadjikistan chiar a crescut. „Migrația forței de muncă devine din ce în ce mai puțin diversificată: 83% dintre migranții de muncă sunt cetățeni a trei țări din Asia Centrală: Uzbekistan, Tadjikistan și Kârgâzstan (în 2019, ponderea cetățenilor din aceste țări era de 72% din volumul total, iar în 2015 – 65%). La începutul lunii mai 2022, în Rusia se aflau circa șase milioane de cetățeni străini, din care 91% erau din statele CSI, mai relevă studiul. Dintre aceștia, 3,35 milioane erau migranți veniți la muncă. Circa 40% din cetățenii Moldovei au și cetățenie română În noiembrie 2021, peste un milion de moldoveni aveau cetățenia română, arată datele guvernului României. Republica Moldova avea, la ultimul recensământ, 2,64 milioane de locuitori - dar fără Transnistria. Cu tot cu Transnistria, numărul lor ar fi sub trei milioane. Practic, circa 40% din populația Republicii Moldova avea, la finalul lui 2021, și cetățenie română. „În perioada 01.01.2010 - 05.11.2021 au fost aprobate prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie 746.695 de cereri de dobândire a cetățeniei române de către cetățeni din Republica Moldova, iar împreună cu aceștia au dobândit cetățenia română și un număr de 280.396 de minori”, se arată într-un răspuns la o interpelare, semnat de secretarul de stat din ministerul Justiției Gabriel Ilea.

Noul șef al SIS a lucrat la Fundația Soros Foto: diez.md
Politică

Noul șef al SIS a lucrat la Fundația Soros

Noul șef al serviciului secret din Republica Moldova, SIS, are 34 de ani, a lucrat la Fundația Soros și sugerează că are și cetățenie română. Noul șef al SIS a lucrat la Fundația Soros Candidatura lui Alexandru Musteață la funcția de director al SIS a fost aprobată cu votul a 54 de deputați. Anterior, el a deținut funcția de consilier al premierului Natalia Gavrilița și membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC). El a confirmat că deține și cetățenia unui stat străin „la fel ca circa un milion de persoane din Republica Moldova”. Acesta a dat asigurări, însă, că va respecta întru totul jurământul de credință patriei. De asemenea, el a precizat că legislația nu permite angajarea în cadrul SIS a persoanelor cu cetățenie străină, excepție fiind pentru conducerea instituției. Întrebat dacă intenționează să atragă în cadrul instituției persoane care dețin cetățenia altor state, acesta a explicat: „Fiecare persoană care vine într-o funcție publică depune jurământul față de Republica Moldova. Trebuie să țină cont de jurământ, fiind juridic, moral și patriotic. Legea cu privire la SIS prevede că colaboratorii nu pot deține o altă cetățenie decât cea a Republicii Moldova în exercitarea funcției. Articolul care ține de conducerea SIS nu are o astfel de limitare. Deci: în redacția actuală a legii, SIS nu poate atrage persoane cu cetățenie străină. Dar colaborarea internațională cu alte instituții, țări – sunt acorduri internaționale ratificate de acest Parlament”, a spus Musteață, citat de newsmaker.md. Citește și: Crește riscul unei confruntări directe între Rusia și SUA, amenință Kremlinul, nemulțumit de livrarea de rachete performante (HIMARS) Ucrainei de către Pentagon Noul șef al SIS a lucrat la Fundația Soros între 2013 și 2020. El știe română, engleză, rusă, franceză. Musteață are, printre altele, un masterat în guvernarea europeană la Colegiul Europei, Bruges, Belgia.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră