Politică
ICCJ, elogiu adus ceaușismului și comunismului
Motivarea deciziei ICCJ prin care securiștii care l-ar fi ucis pe disidentul Gheorghe Ursu au fost achitați este un elogiu adus ceaușismului și comunismului din anii 80, pus în antiteză cu regimul comunist de până în 1964.
ICCJ, elogiu adus ceaușismului și comunismului
Iată câteva afirmații politice făcute în motivare, potrivit documentului publicat de G4Media:
Motivarea consideră că supravegherea lui Ursu de către Securitate este un banal act de cercetare penală: „Așa-zisele acțiuni de reprimare și intimidare invocate de parchet sunt metode de supraveghere sau cercetare și procedee probatorii folosite în anchetarea infracțiunilor. Prin natura lor, mare parte dintre acestea (exceptând percheziția domiciliară ș audierea) sunt secrete, necunoscute de persoana pe care o vizează, astfel că e foarte greu de înțeles cum astfel de acțiuni pot fi incluse în noțiunea de «alte asemenea fapte inumane ce cauzează suferințe mari sau vătămări ale integrității fizice sau psihice». Într-adevăr, atunci când sunt aduse la cunoștința persoanei cercetate poate produce acesteia unele suferințe, însă sunt inerente oricărei activități de cercetare penală. Și în prezent sunt folosite astfel de metode”.
Judecătorii ICCJ nu consideră că regimul comunist era în conflict cu populația: „Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că nu este îndeplinită situația premisă, aceea a existenței unui conflict (adversități) între organele statului, pe de o parte, și populația civilă sau o colectivitate, pe de altă parte, în cadrul căruia să se recurgă la supunerea acestora la tratamente neomenoase, tortură, mutilare sau exterminare, așa cum se prevede în textul incriminator”
Apologia ceaușismului: „Spre deosebire de anii 1948-1964, în care s-au produs acele atrocități împotriva poporului român, reținute și în hotărârile anterior menționate, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului”.
Apologia securității ceaușiste: „Împrejurarea evocată de procuror în sensul că represiunea organizată de securitate ar avea un caracter sistematic și s-ar exercita prin controlul informativ al „întregii populații active” (și prin aceasta s-ar face dovada situației premisă cerută de textul incriminator) dat fiind numărul cetățenilor români supravegheați sau urmăriți de securitate în anii 1974-1989 nu poate fi reținută de Înalta Curte”
ICCJ consideră că supravegherea, de către Securitate, a 110.000 persoane, în 1985, nu este relevantă: „La nivelul anului 1985 populația României număra peste 22 de milioane de persoane, iar dacă numai jumătate din aceasta ar fi fost activă, cele 110.000 (indicate de parchet ca existând la nivelul anului 1989) de persoane aflate în diverse forme de urmărire informativă, ar reprezenta un procent de 1% din populația activă și nicidecum întreaga populație activă cum se susține de către procuror”
Apologia securității ceaușiste: „Totodată, prin rechizitoriu se susține, în privința metodelor utilizate de securitate în acțiunile represive, că tortura a fost principala metodă ilegală de anchetă, dar și folosirea bătăii și a subalimentației prelungite, în scopul obținerii de declarații acuzatoare, presiuni morale pentru constrângerea persoanelor anchetate de a declara ce li se impunea etc., însă nu s-a indicat nicio probă din care să rezulte folosirea acestor metode la nivelul anului 1985 și, ceea ce este mai important, nu s-a invocat, cu trimitere la probe, intenția sistematică de torturare, mutilare sau exterminare a persoanelor căzute sub puterea adversarului”.
„Nu s-a făcut dovada existenței, în perioada în care se reține comiterea infracțiunii de către inculpați, a unui conflict (adversități) între autorități și populație sau parte din aceasta, în cadrul căruia să existe o preocupare sistematică a autorităților de exterminare fizică sau psihică a populației sau a unei părți din acesta pe diverse motive (așa cum s-a întâmplat în perioada anilor 1948-1965, împrejurări reținute prin hotărârile penale la care s-a făcut referire în cele ce preced)”.
Disdentul Gheorghe Ursu, prea-liber, în viziunea ICCJ: „Victima s-a bucurat de libertate de mișcare, călătorind de nenumărate ori în Occident, în scop turistic, așa cum rezultă inclusiv din propriile declarații (...) Victima H a avut un tratament diferit față de majoritatea celorlalte persoane, astfel că, nu numai că nu și-a pierdut locul de muncă după plecarea fiicei sale, ci a și primit viză de călătorie să se întâlnească cu aceasta în SUA, unde se stabilise definitiv încă din anul 1983”.
Un complet format din trei judecători i-a achitat azi pe foștii securiști Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de procurori de uciderea disidentului Gheorghe Ursu.
Citește și: Directorul numit de Firea la Obregia, care a încercat să mușamalizeze starea bătrânilor din azilele groazei, are vilă în Voluntari și patru mașini de lux: Porsche, Lexus, două BMW
