vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: cartel alfa

5 articole
Eveniment

Sindicatele amenință cu greva generală, dacă reformele nu sunt corectate până în septembrie

Grevă generală în septembrie, avertizează sindicatele. Liderul Confederației sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anunțat că sindicatele ar putea declanșa o grevă generală în luna septembrie, dacă Guvernul nu ia în calcul soluțiile propuse ca alternativă la unele dintre măsurile de reformă anunțate. Declarația a fost făcută miercuri, după discuțiile purtate la Palatul Victoria cu vicepremierul Dragoș Anastasiu. Grevă generală în septembrie, avertizează sindicatele Liderul Cartel Alfa a avertizat că, în lipsa unor măsuri corective, sindicatele vor fi împinse la grevă generală în septembrie, pe fondul creșterii presiunii economice asupra cetățenilor. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan „Decizia noastră este ca, dacă Guvernul nu ia măsuri, să declanșăm greva generală cu o solicitare fermă: căderea actualului Executiv. Depinde doar de ceea ce va face Guvernul până atunci”, a declarat Hossu. Sindicatele cer implicarea directă în grupurile de lucru Bogdan Hossu a precizat că patru confederații sindicale au înaintat Guvernului o listă cu probleme și propuneri de reforme. „Am ajuns la concluzia că există miniștri și vicepremieri responsabili de piloanele de reformă care au înțeles să coopteze un reprezentant al fiecărei confederații sindicale și patronale în grupurile de lucru. Scopul este să realizăm un acord care să rezolve problemele”, a explicat Hossu. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a propus ca fiecare confederație sindicală și patronală să desemneze un reprezentant care va analiza toate propunerile în cadrul comisiilor. Calendar clar pentru măsurile de reformă Liderul Cartel Alfa consideră că Guvernul trebuie să stabilească un calendar precis al implementării reformelor, inclusiv stabilirea salariului minim garantat în plată pentru anul 2026. „Este o prioritate nu doar pentru sectorul bugetar, ci și pentru mediul economic. Vicepremierul a promis că va susține acest demers la nivelul premierului și al celorlalți membri ai Guvernului”, a declarat Hossu. Critici la adresa pachetului doi de reforme Bogdan Hossu a avertizat că o parte dintre măsurile incluse în al doilea pachet de reforme ar putea fi anulate de Curtea Constituțională (CCR), din cauza unor deficiențe legislative. „Datorită lipsei de expertiză, există riscul ca unele măsuri să fie declarate neconstituționale, așa cum s-a întâmplat cu impozitarea diferențiată a pensiilor speciale”, a subliniat liderul sindical. De asemenea, Hossu a arătat că modificările propuse pentru contractele de management ale Consiliilor de Administrație și reprezentanților în AGA ar putea avea aceeași soartă dacă nu sunt analizate corespunzător. Cererea sindicatelor: monitorizare lunară a ordonanțelor Sindicatele au solicitat ca pentru Ordonanța 36 și actele normative asumate de Guvern să existe analize lunare privind eficiența și consecințele acestora. „Multe dintre decizii nu vor avea efectul pozitiv scontat și vor produce doar efecte sociale negative. Prin monitorizare, putem corecta și modifica în sens pozitiv aceste măsuri”, a explicat Hossu.

Grevă generală în septembrie, avertizează sindicatele (sursa: Facebook/Confederatia Nationala Sindicala "Cartel ALFA")
Sindicatele anunță că s-au dus la Cotroceni ca să apere interesele angajaților la stat Foto: Facebook
Politică

Sindicatele anunță că s-au dus la Cotroceni ca să apere interesele angajaților la stat

Sindicatele anunță că s-au dus la Cotroceni ca să apere interesele angajaților la stat: „Componenţa echipei reflectă priorităţile actuale: protejarea lucrătorilor din societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi din sectorul bugetar”, a scris sindicatul BNS pe Facebook, înainte de începerea discuțiilor. Citește și: Un medic, care are 10-20 de cazuri pe lună, ia 30.000 lei „în mână” la un spital orășenesc, se plânge primarul Sindicatele anunță că s-au dus la Cotroceni ca să apere interesele angajaților la stat Președintele Nicușor Dan i-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe reprezenții sindicatelor, el urmând să aibă discuții cu Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR – Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), despre măsurile fiscale negociate de partidele pro-europene. „Din punctul nostru de vedere, al Cartel Alfa, dar cred că și colegii mei sunt de acord, măsurile de austeritate care s-au vehiculat în mass media sunt inacceptabile și nu suntem de acord ca, pe un sistem heirupist, să se taie sporuri și salarii, ceea ce ar conduce la o cădere a puterii de cumpărare care și așa este erodată de inflația galopantă cu care ne confruntăm”, a spus președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu la începutul discuțiilor cu șeful statului.  Ulterior, BNS a scris pe Facebook că „și-a exprimat opoziția față de măsuri dure și superficiale, cum ar fi diminuări salariale nejustificate sau taxe absurde precum «taxa pe orice tranzacție bancară»”.

Cartel Alfa avertizează asupra crizei economice (sursa: Facebook/Confederatia Nationala Sindicala "Cartel ALFA")
Eveniment

Cartel Alfa avertizează asupra crizei economice

Cartel Alfa avertizează asupra crizei economice. CNS Cartel Alfa a lansat un avertisment dur referitor la situația politică și economică a României, acuzând clasa politică de lipsă de transparență și de decizii hazardate. Potrivit comunicatului transmis sâmbătă, decidenții politici ignoră dialogul cu cetățenii și se concentrează exclusiv pe interese proprii. Cartel Alfa avertizează asupra crizei economice Potrivit CNS Cartel Alfa, degradarea ratingului de credit al României de către agenția internațională Fitch, în decembrie 2024, a accentuat criza politică și economică. Citește și: Călin Georgescu îl plagiază pe Stalin și face lobby pentru Moscova: canalul Marea Neagră – Marea Caspică, un proiect grandoman susținut de Rusia România are cele mai ridicate dobânzi de împrumut din Europa Centrală și de Est, iar instabilitatea locală este alimentată de două mari deficite: Deficitul bugetar: Aproximativ 8,6% din PIB, conform datelor Ministerului de Finanțe. Deficitul comercial: Creștere de 17,7% față de 2023, cauzată de dezechilibrul dintre exporturi și importuri. Cheltuielile Publice, realitate vs. retorică politică În ciuda acuzațiilor că nivelul cheltuielilor publice este cauza principală a deficitului, datele Eurostat contrazic această idee. România cheltuie doar 40,3% din PIB, sub media europeană de 49%. De asemenea, afirmația conform căreia România are cel mai mare număr de bugetari este falsă, numărul angajaților din administrația publică fiind cel mai scăzut raportat la populație din Europa. Pierderea încrederii economice Potrivit sindicaliștilor, criza politică este amplificată de incertitudinea din industria europeană, mai ales în Germania, unde scăderea încrederii în rândul industriașilor are efecte negative și asupra României. Mai multe companii industriale au anunțat restructurări și reduceri de personal. Această scădere a producției industriale, alături de polarizarea politică și lipsa de transparență, adâncește criza din România. Austeritate discriminatorie CNS Cartel Alfa critică Guvernul Ciolacu II pentru lipsa consultării publice și aplicarea unor măsuri de austeritate percepute drept discriminatorii, precum eliminarea scutirilor pentru construcții, IT și agricultură. Sindicatul amintește și de scutiri de TVA pentru jocurile de noroc și impozitarea dobânzilor bancare, dar exceptarea criptomonedelor. Circ politic Sindicaliștii subliniază incoerența mesajelor transmise de guvernanți, oferind exemplul TVA-ului. În timp ce premierul declară că nu va fi crescut, alți membri ai coaliției admit posibilitatea acestei măsuri. Această lipsă de direcție clară afectează încrederea publicului și creează un climat economic instabil. Solicitări și soluții CNS Cartel Alfa cere clasei politice să-și asume responsabilitatea mandatului oferit de cetățeni, să inițieze un dialog real cu partenerii sociali și să corecteze deficitul bugetar prin îmbunătățirea colectării fiscale, evitând măsuri care și-au dovedit ineficiența. În fața unei crize fără precedent, CNS Cartel Alfa avertizează că lipsa unei abordări transparente și responsabile din partea clasei politice poate avea consecințe grave asupra României.

Noua lege a pensiilor, scrisă ca să favorizeze bugetarii Foto: Facebook Simona Bucura Oprescu
Politică

Noua lege a pensiilor, scrisă ca să favorizeze bugetarii

Noua lege a pensiilor a fost scrisă ca să favorizeze bugetarii și cu gândul la alegeri, spune liderul sindical Bogdan Hossu, într-un interviu pentru DCNews. El a arătat că un cetățean care a lucrat în „condiții speciale” va avea aceeași pensie ca un bugetar obișnuit. Citește și: EXCLUSIV Femei exploatate pe șantier în România, „la negru”, dosare „uitate” în fișete la Poliție. „Vina” femeilor: erau ucrainence care nu se puteau întoarce acasă Noua lege a pensiilor, scrisă ca să favorizeze bugetarii „S-a făcut acest lucru cu tendințe, după umila mea părere, populiste, pentru că era așteptată vestita campanie 2024 cu cinci tururi de alegeri, pe de altă parte pentru că era interesul de a avantaja relativ o mare parte din sectorul bugetar. O mare parte din sectorul bugetar va beneficia de această «premiere», iar cei care au lucrat în condiții speciale și deosebite, prin modificarea formulei lor de calcul, vor avea pensia înghețată. Vor pierde cei care vor ieși la pensie pe condiții speciale și deosebite după 1 septembrie, dar vor avea pensia înghețată, ceea ce face ca un bugetar care a lucrat în condiții normale să ia aproape aceeași pensie ca unul care a lucrat în condiții speciale, ceea ce nu se justifică, ținând cont și de speranțele de viață, și de condițiile de muncă” a spus Bogdan Hossu, liderul CNS - Cartel Alfa pentru DCNews.ro. El a arătat și că, potrivit noii legi, nu mai există nici un stimulent să muncești după 50 de ani. „S-a dat o bonificație pentru cei care au muncit peste 25 de ani. Nu vreau să pun întrebarea de ce 25 de ani. Este o aberație legată de acest lucru. Calculul vârstei medii de ieșire la pensie ar fi trebuit calculat ponderat cu numărul de salariați. Ei au făcut o ponderare aritmetică, legată neponderat de numărul de salariați și rezultatul a dat 25 de ani. Cu 25 de ani în câmpul muncii, înseamnă că persoana respectivă îndeplinește clauza undeva la 50 de ani. Deci, în momentul respectiv, nu există niciun stimulent pentru a munci”, a explicat liderul sindical.

Cartel ALFA cere demiterea ministrului Muncii, Marius Budăi Foto: Inquam/ Octav Ganea
Politică

Cartel ALFA cere demiterea ministrului Muncii

Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA cere, printr-o scrisoare deschisă, demiterea ministrului Muncii, Marius Budăi (PSD), pe care-l acuză că a eșuat în organizarea unui dialog social real. Cartel ALFA cere demiterea ministrului Muncii „Conflictul social amplu existent astăzi în România şi care cuprinde din ce în ce mai multe categorii socio-profesionale este rezultatul direct: al unor decizii politice greşite (precum mutarea integrală a poverii fiscale asupra lucrătorilor); al lipsei de responsabilitate a guvernanţilor, care au produs şi întreţinut un adevărat haos legislativ, prin adoptarea de legi pe care apoi le-au blocat de la aplicare şi prin întreţinerea unor inechităţi majore în societate; al incompetenţei promovate la toate nivelurile de decizie; al lipsei de consultare cu partenerii sociali. In fapt, lipsa unei consultări reale este sursa principală a tuturor conflictelor. Obstrucţionarea dialogului social şi atitudinea arogantă a guvernanţilor au dus la blocajele actuale ce au amplificat nemulţumirile lucrătorilor”, se arată în scrisoarea CNS Cartel ALFA. Budăi, acuzat că discută doar cu cine-i convine Potrivit sursei citate, ministrul Muncii invită la discuţii anumiţi parteneri sociali, după criterii care nu se regăsesc în nicio lege a dialogului social. ”Ministrul Muncii interpretează într-un mod personal şi dictatorial dialogul social. El invită la discuţii anumiţi parteneri sociali, după criterii care nu se regăsesc în nicio lege a dialogului social. Proiecte de legi extrem de importante, cuprinse în PNRR – reforma pensiilor speciale, legea salarizării şi reforma sistemului public de pensii, au fost elaborate fără niciun fel de consultare cu partenerii sociali. Lipsa de transparenţă, modul în care clasa politică ţine cu dinţii de privilegii aberante şi sfidătoare, precum pensiile speciale ale aleşilor, ratarea termenelor din PNRR, dar şi semnalele negative transmise de Bruxelles, arată clar incompetenţa guvernului în gestionarea procesului de revenire din criză. Primul pas necesar pentru gestionarea conflictelor este demiterea actualului ministru al muncii si intrarea intr-un dialog social real şi responsabil”, transmite CNS Cartel ALFA. Sindicaliştii mai cer transferul imediat a unui procent din contribuţiile sociale ale angajaţilor înapoi către angajator. Cartel Alfa, solidar cu greviștii din Educație ”O a două măsură prioritară este revenirea la un sistem fiscal echilibrat, cu transferul imediat a unui procent din contribuţiile sociale ale angajaţilor înapoi către angajator. Haosul politic nu este creat de către lucrătorii care sunt în stradă sau ameninţă cu greva. Răspunsul acestora vine după şiruri lungi de nemulţumiri în care negocierile au eşuat, iar doleanţele lor nu au fost luate în seamă. Nu doar incompetenţa domnului Budăi ne-a adus în acest prag, ci şi lipsa de preocupare, empatie şi solidaritate cu oamenii muncii, ruptura majoră dintre clasa politică şi cetăţeni. Politicienii tratează sindicaliştii din educaţie precum un cartof fierbinte, l-au pasat de la unul la celălalt, fără a zice ceva clar. Accentul se pune pe «nevoia de terminare a grevei» şi nu pe soluţionarea problemelor şi a cauzelor acestora”, se mai arată în document. Citește și: Magistrații se bat pentru pensiile lor speciale și dreptul la pensionare anticipată: greve ilegale în mai multe instanțe, iar procurorii protestează în masă CNS Cartel ALFA se decară solidar cu personalul din educaţie care se află în grevă şi transmit că politicienii trebuie să îşi asume şi să deconteze eşecul politicilor care favorizează capitalul în detrimentul lucrătorilor.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră