sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: carte

15 articole
Politică

Crin Antonescu anunță că a scris o carte

După Nicolae Ciucă, și candidatul PSD-PNL-UDMR la președinția României, Crin Antonescu, anunță că a scris o carte: „Este despre elemente din istoria României din acești 35 de ani”. Citește și: Andra și Măruță, cel mai puternic cuplu din showbiz-ul românesc, încă un an cu profituri fabuloase, inclusiv din bani publici: milioanele, pe firme și cu 80% profit. Dar și datoriile sunt enorme Crin Antonescu anunță că a scris o carte Cartea lui Nicolae Ciucă, „Un ostaș în slujba țării”, a fost lansată în perioada de precampanie electorală și a fost intens criticată, mai ales pentru faptul că ar fi fost promovată din bani publici, respectiv subvenția acordată de la buget pentru PNL. Acum, Crin Antonescu spune că, în perioada în care a fost întreținut din banii soției, a scris două cărți, iar una este pe cale de a fi lansată. „E vorba despre două cărți aici. Una este despre România și la care de mai mulți ani, în toată această perioadă, despre România publică. Este o carte despre elemente din istoria României din acești 35 de ani și cu trimiteri la istoria interbelică, despre mituri și mituri false în istoria României, despre reușitele și eșecurile românești, despre rolul intelectualilor în viața publică a României. E o carte care e pe punctul să se încheie. Lansare ei, vom vedea. E în faza de finalizare. O a doua este despre Europa, pentru că marile turbulențe prin care trece Europa ca structură politică, ca civilizație chiar, nu sunt de dată foarte recentă. Sunt lucruri care mă preocupă și pe care le-am urmărit în ultimii 15-20 de ani. E o carte cu caracter eseistic care vizează mai mult istoria culturii, cu o puternică trimitere la politică… E încă în lucru. Probabil, prima, cea despre România, până la jumătatea anului viitor va fi publicată și, de ce nu, și cealaltă”, a arătat Crin Antonescu la Euronews.

Crin Antonescu anunță că a scris o carte Foto: Facebook Libertatea
Nevasta lui Simion și-a lansat o carte, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze Foto: Facebook
Eveniment

Nevasta lui Simion și-a lansat carte, liderii AUR grăbit tămâieze

Nevasta lui George Simion, Ilinca, și-a lansat o carte autobiografică, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze: „Cartea ne emoționează și ne apropie de esența familiei și a iubirii”, a scris pe Facebook Daniela Simona Vreme, fost membru al PNL, ulterior candidat AUR la primăria Galați. Citește și: Afacerile consultantului Andrei Caramitru, catastrofale: pierderi de milioane, datorii de milioane, firme suspendate, SRL-uri fără activitate Nevasta lui Simion și-a lansat o carte, iar liderii AUR s-au grăbit să o tămâieze Cartea a fost lansată la 17 decembrie, la editura Meteor Press. „Lansarea de ieri, 17 decembrie, ora 19.30, de la librăria Luceafărul, a cărții autobiografice, "?? ???? ??????", scrisă de doamna ?????? ??????, a avut în centrul atenției prezentările și recomandările făcute de invitații prezenți la eveniment, dintre care, doamna ???? ??????? - ????????? ?̦? ???????? ?̦?? ?? ???????????? și domnul ?????? ?????̦?, ????????, ???????, ?????? ?̦? ?? ??????? ????̂?, în fața unui auditoriu cald și apropiat”, a scris această editură pe Facebook. Cartea se vinde cu 25,50 lei, redusă de la 30 de lei, deși abia a fost lansată. „Astăzi am avut bucuria de a participa la lansarea cărții «EU SUNT ILINCA» Ilinca Simion este exemplul perfect de autenticitate, eleganță și putere feminină. Povestea ei, surprinsă în cartea EU SUNT ILINCA, demonstrează că fiecare experiență de viață, fie ea marcată de provocări sau momente de bucurie, poate inspira și transforma. Prin curajul de a-și împărtăși povestea, Ilinca reușește să atingă inimile celor care o citesc, fiind o sursă de motivație pentru oricine crede în iubire, familie și înfruntarea destinului cu demnitate. O femeie admirabilă, o soție devotată și o mamă care inspiră – Ilinca Simion. Cartea ne emoționează și ne apropie de esența familiei și a iubirii”, a scris pe Facebook fosta candidată AUR la primăria Galați, Daniela Simona Vreme. „Felicitări, Ilinca Simion! Succes in toate, abia aștept să citesc rândurile pe care le-ai așezat în cartea Eu sunt Ilinca!”, s-a exprimat, tot pe Facebook, deputata AUR Gianina Șerban. Codin Maticiuc a promovat în podcast-ul său cartea, inca din noiembrie. „Soții Simion au fost foarte agreabili, susține gazda evenimentului, dar nu dezvăluie mai multe amănunte”, consemnează Gândul.

DNA a început urmărirea penală în dosarul privind finanțarea panourilor de promovare a cărții lui Ciucă Foto: Inquam/George Calin
Justiție

DNA a început urmărirea penală

O zi după ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a acuzat pe liderul liberal Nicoale Ciucă că a finanțat ilegal promovarea cărții sale, Antena 3 anunță că DNA a început urmărirea penală în acest caz. Citește și: AUDIO BLAT PSD-AUR Piedone și Simion se alintă cu „Satana” și „Sătănel”. „Susținem pe cine stabilim noi doi, da?”, propune Piedone, iar liderul AUR aprobă Urmărirea penală ar fi început din 8 august, „in rem”, adică se anchetează faptele, nu o persoană anume. DNA suspectează că ar fi fost comise infracțiuni legate de utilizarea subventiilor in alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum si utilizarea in alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice. DNA insistă că dosarul nu vizează o persoană anume UPDATE 21.45: DNA a venit cu câteva precizări și insistă că dosarul este in rem. „La solicitarea mass media și în referire la informațiile vehiculate în spațiul public privind începerea urmăririi penale într-un dosar care ar viza folosirea fondurilor alocate de către Autoritatea Electorală Permanentă partidelor politice pentru promovarea unei cărți aparținând unui candidat la alegerile prezidențiale, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană. Menționăm faptul că dosarul a fost înregistrat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție la data de 02.09.2024 în urma trimiterii pe cale administrativă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a unei sesizări formulată de către o persoană fizică”, a arătat DNA. Ciucă: Dosar penal la plângerea lui Simion, la care se deschide automat dosar in rem UPDATE 21.30. Ciucă a reacționat la informațiile Antenei 3: „PSD a dat drumul la robinetul de fake-news. Totul pentru acoperirea scandalului Nordis. George Simion, așa cum este bine cunoscut în spațiul public, a făcut o plângere penală la Parchetul General la finalul lunii august pentru panourile electorale ale PNL. La orice plângere conformă se deschide, potrivit legii, o lucrare in rem. E cale lungă de la lucrare la dosar, așa cum susține PSD pe surse. Diferența majoră este că domnul Ciolacu chiar s-a plimbat cu avionul privat la Nisa iar pe acest subiect a fost depusă o plângere penală. Deci, dacă ar fi să folosim logica PSD, atunci ar trebui să spună că și președintele lor are dosar penal la DNA. Oricine poate cerceta această cheltuială a PNL cu panourile. Noi suntem transparenți și nu avem nimic de ascuns, spre deosebire de Ciolacu și PSD. Marcel Ciolacu, unde sunt documentele de plată pentru zborul privat de la Nisa?”. DNA a început urmărirea penală „Prin ordonanța din data de 08.08.2024 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, prev. de art. 10 lit. c din Legea nr. 78/2000, și spălarea banilor, prev. de art. 49 lit. a din Legea nr. 129/2019. În interesul soluționării cauzei se impune ca Autoritatea Electorală Permanentă sã punã la dispoziție, în copie certificatã conform cu originalul, toate înscrisurile iustificative, deținute la nivelul instituției, aferente plăților efectuate”, se arată într-o adresă a procurorilor, consultată de Antena 3 CNN. Luni seara, la Antena 3, Ciolacu spunea: „Eu vreau să văd facturile lui domnul Ciucă, de la panourile de publicitate la o carte privată”. Ulterior, el a scris pe Facebook: „Într-adevăr, cel care-mi cere retragerea acum, dl. Ciucă, a dat 4 milioane de euro pe propria carte, din bani publici!”.

Cum relatează Ciucă bătălia de la Nasiriyah Foto: Facebook
Politică

Cum relatează Ciucă bătălia de la Nasiriyah

Cum relatează președintele PNL, Nicolae Ciucă, bătălia de la Nasiriyah în cartea sa, „În slujba țării”: „Se auzeau exploziile grenadelor, moartea alegea la întâmplare”. Citește și: Eurostat: România, una din cele mai slabe creșteri ale PIB din UE și una din cele mai dure prăbușiri ale serviciilor Cartea a fost postată on-line, pe site-ul www.nicolaeciuca.ro unde există și posibilitatea de a face donații către Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități. Cum relatează Ciucă bătălia de la Nasiriyah „Bătălia de la Nasiriyah, din primăvara anului 2003, a fost una dintre încleștările însemnate dintre militarii coaliției și milițiile irakiene. După trei luni de la sosirea noastră în Irak, conflictul a luat o nouă turnură odată cu implicarea milițiilor militanților religioși conduse de clericul șiit Muqtada al-Sadr. În zona de responsabilitate, în compunerea Brigăzii Multinaționale Italiene, militarii români executau misiuni de stabilitate și sprijin pentru populație (...) Milițiile șiite ocupaseră obiective importante din orașul Nasiriyah și anumite căi de comunicații, ceea ce făcea dificilă deplasarea trupelor coaliției și risca, prin blocarea punctelor de trecere peste râul Eufrat, să izoleze comunități întregi. Podurile de pe Eufrat erau intens circulate. Grupuri întregi de refugiați veneau din zone de conflict intens, cum erau Bagdad, Fallujah, Tikrit sau Mosul. Aceste puncte de trecere erau importante și pentru noi, căci erau zonele tactice cele mai importante. Tocmai pentru instalarea unor puncte de verificare și control pe unul dintre podurile de pe Eufrat am primit ordinul de a interveni, deplasându-ne din tabăra de dislocare White Horse (Calul alb) apropiată de aeroportul Tallil din sudul localității Nasiriyah”, prezintă el contextul confruntării. În continuare, fostul militar relatează cât de mare era contingentul românesc implicat - zece transportoare - și cum a decurs situația. „Am intrat în prima ambuscadă” „Am plecat spre zona noastră de responsabilitate puțin înainte de miezul nopții. Se auzeau împușcături răzlețe, ceea ce ne avertiza că era posibil să avem incidente pe traseu. Lucrurile s-au precipitat însă mai repede decât ne așteptam. Chiar la periferia Nasiriyei, în momentul în care am virat spre obiectivul nostru de pe râul Eufrat, am intrat în prima ambuscadă. Se trăgea asupra noastră cu vestitele AKM-uri, dar și cu aruncătoare de grenade antitanc portabile AG-7. Nimeni nu a stat să numere, dar cred că au fost cam treizeci de asemenea grenade lansate asupra noastră. Senzația pe care o încerci, mai ales pe timp de noapte, în fața unor asemenea arme, este stranie. Spre deosebire de artileria grea, în care lansarea obuzelor, când distanța nu e îndeajuns de mare, se poate auzi, lansarea grenadelor antitanc nu este perceptibilă. Nu aveam cum să ne ferim, căci patrula noastră era alcătuită din 10 transportoare blindate. Transportoarele nu au o capacitate rapidă de manevră, de altfel nici n-am fi avut încotro s-o luăm pentru a ne feri de un inamic ascuns în spatele întunericului. Se auzeau exploziile grenadelor, în clipa în care atingeau țintele sau solul, moartea alegea la întâmplare (...) Singura modalitate de a diminua pericolul era de a reacționa cu foc, la rândul nostru. Dacă în Afganistan a fost pentru prima oară, după cel de-Al Doilea Război Mondial, când Armata Română a fost angajată într-un conflict armat, la Nasiriyah, iată, după aproape șaizeci de ani, a fost pentru prima oară după conflagrația mondială, când militari ai Armatei Române au reacționat cu foc de o asemenea intensitate. Prioritatea noastră, în acel moment, era să tăiem elanul atacatorilor și să protejăm unul dintre transportoarele noastre, care fusese lovit și se deplasa cu mare greutate. Am asigurat, astfel, ieșirea din tirul inamicului, am avut de înfruntat o nouă ambuscadă și, în cele din urmă, am reușit să ajungem la destinație. Am coborât din mașinile de luptă, înăuntru au rămas doar mecanicii conductori și trăgătorii la mitralierele de pe transportor, pentru foc de acoperire. Lupta nu se mai dădea cu arme grele, trebuia acum să anihilăm inamicul cucerind teritoriul metru cu metru, pas cu pas. Până în zori am identificat toate locurile din care s-a tras, am preluat armele și echipamentele inamicului care efectiv fugise și ne-am asigurat că milițiile nu mai sunt un pericol iminent. Obiectivul de a asigura apărarea podului și fluidizarea deplasării populației fusese atins. A doua zi ne-a controlat comandantul diviziei, a vrut să știe chiar din gura noastră cum a fost, ne-a mulțumit și ne-a urat succes pe mai departe. Atât, fără efuziuni și vorbe mari”, relatează Ciucă.

Mircea Dinescu prezintă cartea lui Ciucă (sursa: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă)
Eveniment

Mircea Dinescu prezintă cartea lui Ciucă

Mircea Dinescu prezintă cartea lui Ciucă. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, a anunţat, sâmbătă, că îşi va "prezenta" volumul autobiografic "În slujba Ţării" în emisiunea tv „Poezie şi delicateţuri'” a poetului şi scriitorului Mircea Dinescu, care va fi difuzată duminică la postul Prima TV. Mircea Dinescu prezintă cartea lui Ciucă Liderul PNL arată, într-o postare pe Facebook, că a ales în mod simbolic ca acest moment să aibă loc în localitatea doljeană Cetate de lângă Dunăre, unde Mircea Dinescu are un conac boieresc şi a mai înregistrat alte ediţii ale emisiunii, deoarece este apropiat de locurile copilăriei sale din localitatea Pleniţa, despre care a relatat în multe pagini ale cărţii. Citește și: Pensionara cu pensie de 280.000 de lei care conduce Avocatul Poporului, tupeu colosal în legătură cu recalcularea pensiilor: Analizăm criticile formulate, vă anunțăm noi când e ceva „Mâine, de la ora 14,00, vă invit să îmi fiţi alături pe Prima TV, alături de Mircea Dinescu, unde voi prezenta cartea «În slujba Ţării». Am ales ca acest moment să aibă loc, simbolic, la Cetate, aproape de locurile copilăriei mele, cărora le-am dedicat multe pagini. Vă aşteaptă o discuţie caldă şi deschisă - în special despre prima jumătate a cărţii, în ale cărei pagini vorbesc despre experienţa mea de viaţă. Atât personale, cât şi profesionale, acele momente şi trăiri mi-au format caracterul, mi-au definit principiile şi m-au învăţat care îmi e adevărata misiune: aceea de a-mi servi ţara cu devotament, onoare şi credinţă. Ne vedem mâine, de la 14:00, pe Prima TV. O să mă vedeţi cum sunt eu, omul, în judeţul meu natal, la mine acasă”, este anunţul postat de Nicolae Ciucă. Acesta a postat şi un clip video de promovare a emisiunii, în care se afirmă că îşi "lansează cartea" în această "ediţie cu totul specială", într-un "dialog surprinzător şi extrem de savuros" cu Mircea Dinescu.

Nicolae Ciucă, primul spot de prezidențiabil (sursa: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă)
Politică

Nicolae Ciucă, primul spot de prezidențiabil

Nicolae Ciucă, primul spot de prezidențiabil. Președintele PNL a lansat un clip video în care sunt prezentate imagini din misiunile externe la care a participat (Afganistan, Irak). Nicolae Ciucă, primul spot de prezidențiabil Campania șefului PNL este axată pe cariera sa militară. Imagini video din teatre de operațiuni din Afganistan și Irak sunt prezentate în clip, ca și scene din ceremoniile în care Ciucă a primit medalii și decorații importante. Spotul este publicat pe site-ul de prezentare a cărții pe care Ciucă o va scoate pe piață în curând, "În slujba Țării". De ce spune președintele PNL că va apărea această carte: "Pentru că s-a vorbit mult despre faptul că , al politicii românești. Și e adevărat. Nu sunt un om politic tipic. Și veți vedea în această colecție de gânduri și povești de viață care e crezul meu. Sunt un om muncitor, cu credință și frică de Dumnezeu.".

Rareș Bogdan despre cartea lui Ciucă: „După Capra cu trei iezi, unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte” Foto: Inquam/George Calin
Politică

Rareș Bogdan despre cartea lui Ciucă

Prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat despre cartea lui Nicolae Ciucă, „Un ostaș în slujba țării”, că „după mult timp, de la «Cățeluș cu părul creț» și «Capra cu 3 iezi», unii vor ține mâna pe carte”. Citește și: Rafila a vrut să acopere crimele de la spitalul Sf. Pantelimon, iar acum cere demisiile directorilor de acolo Rareș Bogdan despre cartea lui Ciucă Potrivit Hotnews, întrebat dacă e legal ca PNL să cheltuiască din banii luați de la buget pentru marketingul cărții unei persoane private, fie și președintele său de partid, Rareș Bogdan a spus: „După mult timp, de la «Cățeluș cu părul creț» și «Capra cu trei iezi», de la «Aventurile lui Huckleberry Finn» și «Tom Sawyer», unii vor mai ține, în sfârșit, mâna pe o carte. Probabil, nici «Cireșarii», cele cinci volume, sau «Winnetou» nu le-au mai avut în mână…”. Și premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, în timpul unei vizite pe şantierul Autostrăzii A7 din judeţul Buzău, ce părere are despre faptul că panourile prin care este promovată cartea semnată de preşedintele PNL Nicolae Ciucă au fost achitate din fonduri publice, din subvenţia primită de PNL ca partid parlamentar. „Am înţeles că au fost folosite la lansarea unei cărţi. O să fie un best-seller, sunt ferm convins, mai ales că ţinem cont de ce promovare a avut”, a răspuns Ciolacu.

Ciolacu nu va citi cartea lui Ciucă Foto: Inquam/Sabin Cirstoveanu
Politică

Ciolacu nu va citi cartea lui Ciucă

Premierul PSD Marcel Ciolacu a declarat că nu va citi cartea lui Nicolae Ciucă, președintele PNL și aliatul său, fiindcă are de asimilat informații economice: „La pensie vom vedea ce vom face”, a spus liderul social-democrat într-o emisiune la Prima TV. Citește și: Penibila echipă de fotbal controlată de Pandele, soțul lui Firea: a înghițit milioane de euro de la contribuabili, dar a avut sub 1.000 de spectatori/meci și a retrogradat Ciolacu nu va citi cartea lui Ciucă „Sigur nu”, a răspuns prim-ministrul întrebat dacă este nerăbdător să citească proaspăta carte a liderului PNL. „Am alte priorități”, a continuat Marcel Ciolacu, potrivit transcrierii site-ului stiripesurse.ro. „O să vă invit odată să vedeți echipa de lucru pe economic să vedeți cam câte informații mi se dau pe zona economică în fiecare zi cu care plec acasă. Cred că asta e prioritatea. La pensie vom vedea ce vom face”, a mai spus Ciolacu. În emisiune la Digi24, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre reacția „răutăcioasă” a lui Ciolacu, referitor la cartea sa. „Este părerea lui Marcel Ciolacu, nu e lipsă de onestitate din partea lui că nu citește o carte. Poate îl conving și cu asta, cum l-am convins cu altele. E o carte ușor de citit”, a răspuns Ciucă. Nu este rpima oară când Ciolacu îl ironizează pe Ciucă în legătură cu cartea sa. „Avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a spus premierul acum o săptămână. Citește și: Toate semnele care arată că Firea e disperată. De ce țipă după o „dezbatere” cu Nicușor Dan Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat recent că îşi lansează în luna iunie cartea „Un ostaş în slujba ţării”, care va apărea la editura RAO.

Piedone, la lansarea cărții lui Burduja Foto: Inquam/Octav Ganea
Eveniment

Piedone, la lansarea cărții lui Burduja

Cristian Popescu Piedone, cu bacalaureatul luat la 35 de ani, s-a dus la Târgul de Carte, Bookfest, la lansarea cărții lui Sebastian Burduja. Cartea sa, „Planul pentru Bucureşti", a fost editată de editura Litera. DeFapt a arătat că primarul Sectorului V, Cristian Popescu Piedone, are o clasă peste edlilul-șef al Capitalei, Nicușor Dan: el a absolvit liceul de XIII clase, la fără frecvență, la 35 de ani. Pe de altă parte, actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a absolvit doar 12 clase, la liceul Radu Negru din Făgăraș. Notele lui Piedone la bacalaureat au fost, potrivit Curentul: 5,12 la Limba şi literatura română (scris), 6 la Limba şi literatura română (oral) și 5 la Matematica (scris). Citește și: Poliția română se laudă că duplicatul permisului de conducere va fi disponibil online, dar este nevoie de „cont de utilizator”, care se obține la ghișeu! Piedone i-a urat succes lui Burduja, cu această ocazie: „Succes. Amândoi pentru Bucureşti". Piedone candidează la funcția de primar general al Capitalei pentru PUSL, formațiunea controlată de Dan Voiculescu, iar Burduja pentru PNL. Piedone, la lansarea cărții lui Burduja Candidatul PUSL a reluat laudele sale către liderul PNL București și a spus că programele lor au puncte comune. „Nu este contracandidat, ne-am intersectat, este un om cu bun simţ, care a avut un dialog cu mine civilizat. Suntem doi oameni civilizaţi. Şi eu ştiu să fiu civilizat, dacă sunt tratat ca atare. Ne-am intersectat în aproximativ trei puncte comune pentru dezvoltarea Bucureştiului. Candidăm de la partide diferite, dar există viaţă şi după 9 iunie şi în Consiliul General trebuie să avem o colaborare, indiferent cine iese primar general, domnul Sebastian Burduja sau Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, dacă vă luaţi după sondaje, vă spun sondajul real: este pe locul patru, pe locul trei e Nicuşor Dan, iar finala se joacă între mine şi Sebastian Burduja", a spus Piedone, la Bookfest.

Președintele PNL a lansat site-ul nicolaeciuca.ro (sursa: nicolaeciuca.ro)
Politică

Președintele PNL a lansat site-ul nicolaeciuca.ro

Președintele PNL a lansat site-ul nicolaeciuca.ro, care promovează cartea "Un ostaș în slujba țării". Președintele PNL a lansat site-ul nicolaeciuca.ro Cartea prezintă povestea lui Nicolae Ciucă de la om de armată la om politic. Citește și: Atenție, mai sunt cinci zile: totul despre declarația unică ANAF și noile modificări. Explicații de la Ministerul de Finanțe "Veți vedea în această colecție de gânduri și povești de viață care e crezul meu. Sunt un om cât se poate de simplu, cu credință și frică de Dumnezeu. Îmi iubesc țara și nu uit nicio clipă că jurământul pe care l-am depus, ca ostaș în slujba României, e să îmi apăr patria. Și asta nu se face doar cu arma în mână. Se face cu inima curată și cu gândul că după noi rămân doar lucrurile bune pe care le-am făcut. Oriunde am fi și oricât de tulburi ar fi vremurile pe care le trăim.", arată site-ul menționat. Cartea va apărea luna viitoare, la editura RAO, iar toate încasările vor fi donate către inițiative caritabile.

Geoană își face reclamă mascată Foto: Facebook
Eveniment

Geoană își face reclamă mascată

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO își face reclamă mascată, din perspectiva unei viitoare candidaturi la prezidențiale: „Sper ca românii să se gândească, la vot, mai puţin la carnetul de partid şi să se uite la calitatea oamenilor”, a spus el, la Ploiești. Citește și: Cu ce pensie se retrage judecătorul Cristi Danileț, pensionat la 48 de ani, potrivit propriilor declarații. El a spus că „banii sunt munciți și meritați la centimă” Mircea Geoană şi-a lansat la Ploieşti cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO". Geoană își face reclamă mascată „Deci, între calitatea leadeship-ului politic şi bunul mers al ţării este o legătură directă şi (...) în astfel de momente sper ca românii şi româncele, când votează anul ăsta de multe ori, să se gândească mai puţin la carnetul de partid sau culoare politică, mai degrabă să se uite la calitatea oamenilor", a spus Mircea Geoană. Acesta a vorbit despre ciclurile care apar în viaţa naţiunilor şi a oamenilor, apreciind că România trebuie să treacă la nivelul următor. Aluzii către Ciolacu: „Dacă vrei să stai mediocru şi să bălteşti, continui ca acum” "În istoria naţiunilor şi în viaţa oamenilor şi a naţiunilor sunt cicluri. Un anumit sistem funcţionează o anumită perioadă de timp şi apoi uşor, uşor, începe să aibă declin, să nu mai performeze. (...) Cred că în clipa de faţă România şi toată regiunea noastră şi-a atins, de fapt, modelul de dezvoltare de după integrarea euro-atlantică şi trebuie să mergem la nivelul următor. Ca să mergi la nivelul următor, nu poţi să o faci cu oameni mediocri, nu poţi să o faci cu oameni necompetenţi, nu poţi să o faci cu nepotisme, nu poţi să o faci fără să pui măcar în locurile cheie oameni care să îşi facă treaba. Şi sunt şi în politică oameni buni. (...) Acest tip de contraselecţie la care s-a ajuns în România este preocupant, pentru că la un model atât de convulsiv care se schimbă atât de mult din temelii ai nevoie de leadership politic, ai nevoie de o administraţie a statului care să îşi facă decent treaba, dacă nu perfect, ai nevoie de un sector economic, de sectorul privat care să poată să meargă mai departe, avem noi, ca cetăţeni, obligaţia să mergem mai departe. Depinde şi de nivelul de ambiţie pe care vrei îl ai. Dacă vrei să stai mediocru şi să bălteşti, continui ca acum. Vrei să faci un salt de dezvoltare, schimbi lucrurile, nu există cale de mijloc aici", a afirmat secretarul general adjunct al NATO.

Foto - cum arată vărul lui Cherecheș (sursa: aktual24.ro)
Eveniment

Foto - cum arată vărul lui Cherecheș

Foto - cum arată vărul lui Cherecheș. Inspectorul general al Poliției de Frontieră, Victor-Ștefan Ivascu, a explicat, sâmbătă, într-o conferință de presă, cum a fugit din țară Cătălin Cherecheș. Polițistul de frontieră, cercetat "Referitor la posibilitatea substituirii persoanei, precizez că analizăm în continuare modalitatea în care polițistul de frontieră aflat în serviciu a efectuat controlul documentelor, cu mențiunea că există o asemănare între Cherecheș Cătălin și ruda căreia i-ar fi folosit actul de identitate. Citește și: Condamnatul Cherecheș a rămas cu trei ceasuri de 30.000 de euro, pe care instanța a decis să nu i le confiște: Rolex, IWC, Patek Philippe Asemănare care, însă, nu scuza lipsa identificării prin confruntare a documentului de identitate prezentat cu persoana prezentă la controlul de frontieră. (…) A fost dispusă declanșarea cercetării prealabile față de agentul de poliție de frontieră, în vederea stabilirii existenței unei abateri disciplinare", a declarat Ivașcu. Controlul, pe teritoriul maghiar "Cherecheș a ieșit din țară prin frontiera cu Ungaria prin PTF Petea la ora 07,49 folosind o altă identitate aparținând unei rude, o persoană de sex masculin. La ora menționată, la controlul de frontieră efectuat pe teritoriul maghiar, s-a prezentat un autovehicul înmatriculat în România, în care se aflau două persoane, conducătorul auto care figura în regim de taxi și un pasager pe scaunul din dreapta. Citește și: Mămică de 21 de ani povestește cum și-au bătut joc cadrele medicale de ea, la Maternitatea Bega. După naștere: „Infecție severă și miros urât, plagă deschisă, cusături anapoda” Cele două persoane s-au legitimat cu cărți de identitate românești, dintre care una, cea a pasagerului, aparținea unei rude a numitului Cherecheș Cătălin, persoană care locuiește într-un stat din Europa", a adaugat Ivașcu. Foto - cum arată vărul lui Cherecheș Acesta a mai spus că, în momentul solicitării documentelor la control, agentul de poliție de frontieră a procedat la identificarea persoanelor din autovehicul, prin confruntarea identității din documente cu cei prezenți și, conform atribuțiilor de serviciu, polițistul de frontieră a menționat trecerea în baza de date. Apoi, a înmânat documentele polițistului de frontieră maghiar, care a verificat de asemenea identitatea persoanelor și a consemnat acest aspect în bazele de date maghiare, ulterior permițând intrarea acestora pe teritoriul Ungariei. Potrivit Aktual24, care a publicat și o poză a vărului lui Cătălin Cherecheș, această rudă locuiește în Germania.

Presa britanică distruge cartea lui Harry (sursa: BBC)
Internațional

Presa britanică distruge cartea lui Harry

Presa britanică distruge cartea lui Harry. S-a drogat. S-a bătut cu fratele său, William, care l-a pus la pământ. Și-a pierdut virginitatea, într-o seară, în spatele unei cîrciumi, făcând sex cu o femeie mai în vârstă. A omorât 25 de talibani, pe care nu-i consideră oameni, ci „piese de șah”. Presa britanică distruge cartea lui Harry Abia lansată, "Spare", biografia Ducelui de Sussex a provocat o explozie de indignare în presa din Marea Britanie, atât din partea conservatorilor, cât și a republicanilor. "Oh spare us", titrează prima pagină a cotidianului Daily Mail, în care Jan Moir îl descrie pe Ducele de Sussex ca pe un "țânc răzgâiat" care "și-a răsturnat jucăriile din căruciorul regal", iar acum plânge. Asemănare folosită și de cotidianul, puternic conservator, The Telegraph care susține că "în lumea cuplului Harry și Meghan, doar ei au întotdeauna dreptate și se prezintă drept victime ale unui atacator rău... Harry este doar un copil răsfățat care își dorește privilegiile regalității, refuzînd servitudinea", remarcînd, nu fără ironie, lipsa publicului la lansarea cărții în Marea Britanie: "Un singur cititor stă la coadă pentru lansarea Spare. Personalul de la librăriile londoneze a fost surprins când apariția așteptată a cumpărătorilor nu a avut loc.". BBC remarcă pierderea virginității și un penis înghețat BBC consideră Spare ca fiind "Cea mai ciudată carte scrisă vreodată de un membru al Casei Regale", în articolul semnat de Sean Coughlan: "Ce altă amintire regală ar acoperi pierderea virginității în spatele unui pub sau ar intra în detalii atât de prelungite despre un penis înghețat? Apendicele său regal ajunge să primească mai multă atenție decît multe dintre rudele sale.". The Sun preia, bineînțeles, senzaționalul de tip tabloid, titrînd alb pe negru, cu litere mari, pe prima pagină, "Harry, nazistul", referindu-se la declarația Ducelui de Sussex prin care acesta își acuză fratele și cumnata de scandalul la care a fost expus în 2005, când la o petrecere ar fi purtat o uniformă de ofițer nazist – William și Kate Middleton sînt de vină, căci ei l-ar fi încurajat să poarte acel costum. Pe cînd The Times afirmă, sobru, că felul cum Harry și-a expus secretele este cea mai devastatoare lovitură pe care Casa Regală o suferă de mai bine de un deceniu, sugerând, cu precauție, că ar putea "face permanentă" ruptura dintre Harry și fratele său William. The Daily Express lansează pe prima pagină o sentință categorică: "Împăcare? Dar, Harry, tu ți-ai vândut sufletul". "Nu facem crestături pe patul puștii" Însă nu doar presa care susține Casa Regală a criticat vehement autobiografia Ducelui de Sussex. The Guardian, publicație cu evidente înclinații republicane, care de altfel a încurajat din totdeauna viziunile feministe și discursurile woke ale lui Meghan, amendează acum, aspru, și din mai multe puncte de vedere recent lansata carte. Într-unul dintre articole, "Army veterans criticise Prince Harry’s claim he killed 25 Taliban in Afghanistan", veteranul în retragere al armatei, Col Tim Collins, cunoscut pentru discursul emoționant, ținut înainte de începerea războiului din Irak în 2003, a spus că atitudinea prințului privind numărul de ucideri este grobiană: "Nu facem crestături pe patul puștii". Este citat și colonelul Richard Kemp, fost comandant al armatei britanice în Afganistan, care a declarat că acele comentarii despre omorârea talibanilor ar putea chiar pune în pericol securitatea prințului, din cauza amintirilor care au fost "reînviate". Ironizat pentru ipocrizie Într-o cheie ironică, dar dură, Charlotte Higgins, redactorul șef al departamentului cultural al The Guardian, ia la puricat întreaga cartea, devastând-o. Potrivit lui Higgins, Harry se prezintă, de fapt, ca un om care, pur și simplu, nu știe ce vrea. E monarhist, dar e anti-monarhist, detestă presa tabloidă, dar e dependent de aceasta, se plânge de traume suferite în familie, dar se complace în beneficiile oferite de aceasta. Citește și: Sancțiunile au efect: Rusia anunță un deficit istoric, de 47 miliarde USD. În perioada post-sovietică, un deficit mai mare s-a înregistrat doar în 2020, în pandemie "Prințul Harry declară că nu este un cititor împătimit. Dar se subestimează: căci devorează presa. Ani de zile s-a hrănit cu fiecare silabă a articolelor despre el, de la suplimentele London Review of Books până la Sun, scurgându-se în adîncurile pline de fecale ale postărilor social media. Spare este despre chinurile unui prinț în epoca smartphone și Instagram (...) iar Harry este miopul care stă în centrul adevărului său, detestând, dar și adorând tabloidele, în stilul cărora, de altfel, e scrisă și această autobiografie. «N-am avut nici o problemă cu conceptul monarhiei», scrie el. Însă, fie intenționat, fie nu, tocmai asta susține: că monarhia își bate joc de oameni.". Chiar dacă imaginea sa, așa cum reiese din autobiografie, este a unui om nehotărât, pus pe harță și răzgâiat, putem conchide, din reacțiile presei britanice, atât conservatoare, cât și republicane, că Ducele de Sussex a reușit totuși ceva pozitiv: să-i pună de acord, pentru prima oară, și pe cei care susțin monarhia, și pe opozanți.

1984, cartea cea mai vândută în Rusia Foto: Twitter
Eveniment

1984, cartea cea mai vândută în Rusia

Ficțiunea 1984, distopia lui George Orwell, a fost cartea cea mai vândută în Rusia, în acest an, scrie The Times, citând datele LitRes, o companie rusească de vânzări on-line de carte. Tass arată, citat de The Times, că 1984 a fost cartea de ficțiune cea mai descărcată și a doua cea mai populară în orice categorie. Citește și: Putin, sfidat de Biden: Statele Unite, aproape să anunțe că vor trimite sisteme anti-rachetă Patriot în Ucraina. Rusia a amenințat că va riposta față de o astfel de „escaladare” 1984, cartea cea mai vândută în Rusia „În mod amenințător pentru Kremlin, 1984 a intrat, de asemenea, pe listele cu celor mai bine vândute cărți din Belarusul vecin în 2020, înainte de protestele masive împotriva președintelui Lukașenko. Dar unii oficiali ruși au propria lor părere asupra romanului lui Orwell. „Timp de mulți ani am crezut că Orwell descrie totalitarismul. Acesta este unul dintre falsurile globale”, a declarat Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, în mai. „Orwell a scris despre sfârșitul liberalismului. El a scris cum liberalismul va duce omenirea într-o fundătură. Nu scria despre Uniunea Sovietică, ci despre societatea în care trăia.” Comentariile lui Zaharov au fost preluate de Darya Tselovalnikova, traducătoarea unei noi ediții rusești a cărții 1984, care a insistat că romanul descrie o eră a „liberalismului totalitar” în Occident. Deși cartea lui Orwell a fost interzisă în Uniunea Sovietică până în 1988, ea a fost pusă la dispoziția conducerii Partidului Comunist într-un tiraj special, numerotat. Copii ale romanului de producție sovietică sunt vândute în Rusia pentru mii de lire sterline”, scrie The Times. George Orwell’s 1984 is Russian bestseller. If true this makes sense. The novel was based on Stalin’s dictatorship and so are many aspects of Putin’s autocracy todayhttps://t.co/Xx0nLxrjUF— S Sebag Montefiore (@simonmontefiore) December 14, 2022 Uniunea Sovietică sub Iosif Stalin a fost inspirația lui Orwell pentru 1984, care descrie un stat polițienesc controlat de un lider atotputernic numit Big Brother ai cărui cetățeni sunt monitorizați pentru „crime de gândire” și forțați să creadă că „războiul este pace”.

Ghid: școlarii pupă învățătorii în fund (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Ghid: școlarii "pupă învățătorii în fund"

Ghid: școlarii "pupă învățătorii în fund". Cartea este scrisă sub forma unui ghid de supraviețuire la școală, iar elevul este învățat de autor diverse trucuri prin care își poate păcăli profesorii și părinții fără să suporte consecințe. Ghid: școlarii "pupă învățătorii în fund" Toate sfaturile oferite se opun unei bune educații. Alte învățături oferite de autorul cărții se regăsesc în capitole precum: „Exersează-ți abilitățile de pupat în fund”, „Fă troc cu profii și păcălește-i” sau „Răzbună-te pentru acea dată când nu ai luat notă de trecere”. Citește și: Ridicola poveste inventată de FSB (ex-KGB) ca să justifice asasinarea Dariei Dughina: „agenta” ucraineană ar fi locuit în bloc cu victima și schimbat de trei ori într-o lună numărul mașinii Ghidul de supraviețuire este recomandat categoriei de vârstă 6-8 ani și 8-10 ani, perioade în care copiii asimilează ușor orice informație și își doresc să o pună în aplicare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră