marți 21 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: bust

2 articole
Eveniment

Un bust al lui Octavian Goga, îndepărtat din Iași pe baza legislației anti-fascism

Bustul lui Octavian Goga a fost îndepărtat recent din zona Copou din Iași, după o solicitare oficială transmisă la începutul acestui an către Primăria Municipiului Iași și Consiliul Local Iași. Legislație europeană Cererea a fost formulată de Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului din Arad și vizează respectarea noilor prevederi legale privind monumentele din spațiul public. Citește și: EXCLUSIV Ciocoismele ministrului Șerban: apartament RAAPPS, 83.000 de euro pe sedii parlamentare fantomă, transport decontat, deși e plimbat de SPP Decizia de eliminare a bustului lui Octavian Goga vine în contextul unei legislații actualizate care interzice menținerea în spațiul public, în afara muzeelor, a statuilor, grupurilor statuare sau plăcilor comemorative dedicate unor persoane asociate cu organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Măsura face parte dintr-un efort mai amplu de aliniere la normele europene privind memoria istorică și combaterea extremismului. Octavian Goga, cunoscut atât ca poet, cât și ca om politic controversat, a fost inclus în această categorie din cauza rolului său în viața politică interbelică. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Un bust al lui Octavian Goga, îndepărtat din Iași pe baza legislației anti-fascism (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Becali, în ținuta favorită de vară: șlapi și la bustul gol, fiindcă tricoul a devenit turban Foto: captură video
Eveniment

Becali, în ținuta favorită de vară: șlapi și la bustul gol, fiindcă tricoul a devenit turban

Gigi Becali și-a făcut din nou apariția în ținuta favorită de vară: șlapi, trening, Rolls Royce și bustul gol, fiindcă tricoul a devenit turban. În plus, el avea un lanț gros, cu cruce - probabil de aur - pe piept. Acum trei săptămâni a fost surprins în același loc, în aceeași ținută.  Citește și: EXCLUSIV Șefa CSM ascunde ce a prestat pentru 81.000 de lei, bani primiți de la CSM pe lângă salariul imens El a fost filmat sâmbătă, când era în inspecție la biserica pe care o construiește în Pipera. „Gigi Becali Hulk”, a scris pe TikTok cel care l-a filmat.  Becali, în ținuta favorită de vară: șlapi și la bustul gol, fiindcă tricoul a devenit turban Deputatul independent, fost AUR, ar fi investit 30 de milioane de lei în biserica pe care o construiește în Pipera, lângă un McDonalds.  „Păi și biserica asta din Pipera pe care o fac mă costă 1 milion de euro acoperișul.  E din aur. Din Ucraina iau acoperișul. Fac și eu ce pot și mă rog la Maica Domnului să pot să fac mai mult. Supăr pe cineva? Fac biserici și mănăstiri”, a spus Gigi Becali în 2021. Însă, în 2024 el a candidat pentru AUR.  „Este o biserică pe care am făgăduit-o Domnului în 2007 (n.r. 2008), când am bătut Galatasaray. Am zis că, dacă vom învinge – eram în Postul Fecioarei Maria – și am zis că, dacă vom învinge acum pe turci, voi face o biserică acolo, pe colț. Părerea mea este că va fi cea mai frumoasă biserică din lume, o să vedeți când o să fie terminată”, arăta Becali.  

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră