Obscurele partide „al bunăstării decente” și ALO au sedii uriașe de la RAAPPS, cu chirii ridicole
Două partide obscure, cu nici un reprezentant în Parlament, au primit sedii de la regia protocolului de stat, RAAPS, pentru care plătesc chirii mici. Datele apar în lista publicată azi de această regie, care, printr-o hotărâre de guvern, a fost obligată să prezinte pe site lista imobilelor ocupate de persoane juridice. Citește și: Dezastrul lăsat de Grindeanu la Tarom, prezentat de Gheorghiu. Director Tarom, ex-șef de pușcărie Hotararea de guvern a fost inițiată de noul șef al Secretariatului General al Guvernului (SGG), Dan Resitnec (USR), care l-a înlocuit pe pesedistul Radu Oprea, demis. RAAPPS este suborodonată SGG. Partide irelevante, sedii uriașe, chirii mici acordate prin „atribuire directă” Potrivit acestor date, Partidul Bunăstării Decente ocupă două apartamente ale RAAPPS în cea mai scumpă zonă a Capitalei, pe șoseaua Kiseleff. Un apartament are 156 mp, altul 265 mp. Chiriile plătite sunt de 1.931 euro, respectiv 1.730 euro și 165 de lei, pentru apartamentul mai mare. Contractele au fost încheiate în iunie 2024 și iunie 2022, prin „atribuire directă”, și sunt până în 2029, respectiv 2027. Chiria unui apartament de peste 200 mp în zona exclusivistă Kiseleff din București variază, în general, între 3.500 € și 6.500 € pe lună, putând ajunge până la 12.500 € pe lună în cazul penthouse-urilor ultra-luxoase. Partidul nu pare să fi participat la ultimele alegeri și cert nu are reprezentanți parlamentari. În ianuarie 2025, RAAPPS închiriază un apartament de 267 mp, contra sumei de 1518 euro și 151 de lei pe lună, Partidului Alianță Lege și Ordine ALO. Contractul este din 2025 in 2031, tot prin atribuire directă. Apartamentul este pe strada Alecu Russo din București, unde, fiind blocuri vechi, se găsesc foarte greu apartamente așa de mari. Chiriile la apartamente peste 120 mp pot ajunge la 1.500 € - 2.000 € pe lună, dar apar extrem de rar pe piață în această locație. Această formațiune a fost fondată de Bartolomeu Constantin Săvoiu (general în rezervă și militant politic) și Adrian Robertin Dinu. Partidul nu a depus liste complete de candidați la nivel național pentru Parlamentul României sau pentru Parlamentul European. În rapoartele finale ale Biroului Electoral Central, ALO nu apare menționat cu procente sau voturi valabil exprimate care să fi influențat vreun scrutin. În 2013, Cuget Liber, din Constanța, scria: „Fostul candidat la Primăria Constanța la alegerile din vara anului trecut din partea PP-DD, avocatul Gheorghe Dinu, a creat o nouă mișcare politică intitulată Partidul Alianța Lege și Ordine (ALO). Formațiunea politică este alcătuită, alături de un grup de intelectuali din armată, poliție și informații, din oameni de afaceri și mici întreprinzători”. Adrian Dinu, fondator al ALO, a fost acuzat de trădare de DIICOT, în 2025. El este unul dintre cei șase suspecți reținuți în martie 2025 de DIICOT pentru trădare, acuzați că aveau un ”stat major paralel”, se întâlneau cu agenți ruși pentru a negocia ieșirea României din NATO și au mers la Moscova. Dinu este fondatorul Statului Major al Comandamentului „Vlad Țepeș” și a fost reținut alături de Ștefan Mateescu, Raul-Mihail Lupu, Georgică-Cristian Atitiene, Radu Pompiliu Șofran și Marius Semeniuc. Grupul era organizat ca o structură militară cu stat major, susțin procurorii.