vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: brosteni

5 articole
Politică

Pesediștii se ceartă între ei: Șoldan de la Suceava îl atacă pe Neacșu din Guvern - surse presă

Pesediștii se ceartă între ei: Gheorghe Șoldan (PSD), președinte al Consiliului Județean Suceava, îl atacă pe vicepremierul PSD Marian Neacșu, susține Antena 3, un post apropiat PSD. Potrivit acestor informații, Șoldan l-ar fi criticat pe Neacșu în ședința PSD din această dimineață, arătând că este în vacanță, în loc să fie preocupat de situația din Broșteni. Citește și: Legătura dintre cutremurele din Kamchatka și Turcia și riscul seismic din România: ce spun studiile Pesediștii se ceartă între ei „De trei zile banii pe motorină stau în Guvern și Neacșu stă în vacanțe în loc să se ocupe de criza de la Broșteni”, ar fi spus Șoldan, potrivit Antenei 3.  Ulterior, într-o intervenție la acest post de televiziune, Șoldan nu a negat această afirmație, dar a nuanțat, afirmând că „Neacșu nu are nici o vină”. „A fost o discuție mai apăsată. Nu am ridicat vocea la vicepremierul Marian Neacșu, pentru că nu are nicio vină dumnealui. (...) Mi-am spus punctul de vedere pentru că Guvernul a lăsat peste 2.000 de sinistrați singuri. Nu neapărat că am ridicat vocea, ci am apăsat-o puțin mai tare să fiu mai bine înțeles”, a declarat președintele CJ Suceava.  Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a confirmat discuțiile tensionate. „ Au ridicat alți colegi vocea. A ridicat vocea domnul Șoldan. De ce? Pentru că a fost lăsat de unul singur de către guvernul de la București să gestioneze situația de criză de la Broșteni cu resurse locale. În problema de la Suceava, Guvernul României lasă celelalte CJ-uri să strângă bani să ajutăm noi situația de la Suceava. Păi Guvernul României nu ăsta e rolul lui? Să scoată bani din fonduri de rezervă și să ajute oamenii de la Broșteni”, a spus Zetea, tot la Antena 3.   

Pesediștii se ceartă între ei: Șoldan de la Suceava îl atacă pe vicepremierul Neacșu Foto: Radio Top
Reacția lui Călin Georgescu când o femeie îi sărută mâna Foto: Urban Bacău/Captură video
Politică

FOTO Reacția lui Călin Georgescu când o femeie îi sărută mâna

Reacția lui Călin Georgescu, aflat în vizită la Broșteni, când o femeie îi sărută mâna: fostul candidat la prezidențiale pare încântat și nu face nici un gest ca să se opună.  Citește și: Ce CV are șefa CSM, Elena Costache, care crede că o pensie de 11.000 de lei este mică Nu este prima oară când Călin Georgescu lasă să-i fie sărutată mâna. La 4 mai, în ziua alegerilor prezidențiale, o bătrână a făcut acest gest. Și atunci, Georgescu nu a schițat vreo rezistență și a zâmbit înțeșegător. Acum, la Broșteni, mâna i-a fost sărutată de o persoană relativ tânără.  Reacția lui Călin Georgescu când o femeie îi sărută mâna Imaginea a fost postată de o pagină de Facebook favorabilă lui Georgescu, Urban Bacău, care scrie: „Orice ieșire a lui Georgescu eclipsează tot ce mișcă în România. Chiar și creșterea prețurilor care a început ieri. Ieșirile lui Georgescu deranjează. Și se dă ordin pe unitate să-l atace în haită. Și iar nu au reușit. Cei din Broșteni au luat-o la rost pe ministra USR venită fugitiv ieri, lui Georgescu i-au pupat mâna. Deranj. Mare. Și va mai fi”.   Pe de altă parte, fotograful Cătălin Urdoi comentează imaginea: „Cinismul, rânjetul și scânteia aia de narcisism pur din ochii lui Georgescu, când femeia îi sărută mâna, spun totul. Omul nu e în campanie, e într-un cult. Cultul propriei măreții imaginare.Nu știu dacă doamna e din Broșteni sau doar o figurantă sedusă de poeziile cu «trădători», dar fotografia asta ar trebui să fie studiu de caz: așa arată extazul când prostia dă mâna cu manipularea. La propriu”. 

George Simion și Călin Georgescu se plimbă separat prin Broșteni Foto: Antena 3
Politică

George Simion și Călin Georgescu se plimbă separat prin Broșteni, înconjurați de bodiguarzi

George Simion și Călin Georgescu se plimbă separat prin Broșteni, înconjurați de bodiguarzi, arată imaginile difuzate chiar de televiziunea care îi susține, Realitatea TV. Totuși, Simion a declarat: „Suntem aici la chemarea domnului Georgescu, punem mâna pe lopeți”.  Antena 3 relatează că liderul AUR a strâns în braţe o femeie care strigă "Călin Georgescu Preşedinte" şi a fost vădit nemulţumit de acest mesaj.  George Simion și Călin Georgescu se plimbă separat prin Broșteni În imaginile difuzate de Realitatea TV se vede, într-adevăr, că Simion a stat mult timp cu o lopată în mână, purtând mănuși, dar nu pare să o fi folosit.  Pe de altă parte, și Georgescu a pus mâna pe lopată și a scos nămolul dintr-o casă. Însă Antena 3 relatează: „Este însă un număr mult prea mare de voluntari care fac acelaşi lucru şi cei din jur îi tot iau găleata din mână. S-a murdărit de noroi pe haine.  După eşecul operaţiunii cu găleata s-a dus să împingă o canapea udă dintr-o casă inundată, dar care nu vrea să se mute din loc. A renunţat şi la asta şi a luat o lopată cu care râcâie noroiul de pe jos.  S-a reluat operaţiunea mutării canapelei. A venit bodyguardul lui Călin Georgescu şi, împreună cu un mare grup de bărbaţi, au reuşit să o târască prin curte. Călin Georgescu a încercat să participe, dar nu a fost lăsat să facă nici asta”.  Realitatea TV titrează: „Călin Georgescu muncește cu românii devastați de inundații”.  „Bunătatea și iubirea au prins aripi astăzi la Broșteni. Și, practic, românul își dovedește măreția și curajul. Dacă erau baraje făcute nu se întâmpla așa ceva”, a declarat Georgescu, la Broșteni - sugerând că, fără prezența sa, acestea nu existau.  Ieri, un fotograf din Rădăuți, Cătălin Urdoi, a relatat „circul” făcut de Simion la Broșteni cu o zi înainte de sosirea lui Georgescu: „A ajuns și el, spre seară. Și ce-a făcut? Ce știe mai bine. A mimat, s-a folosit de oameni, a mințit. A plimbat oameni suferinzi după el, în timp ce se filma, profitând de vulnerabilitatea lor, și a continuat cu minciuna că nu au fost trimise mesaje RoAlert, în condițiile în care autoritățile și localnicii din Broșteni spun exact contrariul. Circ, Simioane”. Citește și: Un fotograf din Rădăuți relatează „circul” făcut de Simion la Broșteni

Un fotograf din Rădăuți relatează „circul” făcut de Simion la Broșteni Foto: Facebook Catalin Urdoi
Politică

Un fotograf din Rădăuți relatează „circul” făcut de Simion la Broșteni

Un fotograf din Rădăuți, Cătălin Urdoi, relatează „circul” făcut de Simion la Broșteni: „A ajuns și el, spre seară. Și ce-a făcut? Ce știe mai bine. A mimat, s-a folosit de oameni, a mințit. A plimbat oameni suferinzi după el, în timp ce se filma, profitând de vulnerabilitatea lor, și a continuat cu minciuna că nu au fost trimise mesaje RoAlert, în condițiile în care autoritățile și localnicii din Broșteni spun exact contrariul. Circ, Simioane”. Într-un comentariu la propria postare de pe Facebook, Urdoi prezintă mesajul unei localnice, care-i scrie cum se plimba Simion, cu mâinile la spate, pe mijlocul drumului, ca „să nu-și murdărească adidașii” și blocând strada. Localnicii veneau după el, cerând ajutor, iar el le răspundea: „Suntem aici”.  Citește și: Cum a fost dată de gol funcționara care se culca cu politicieni pentru bani și carieră: ce rol a jucat un iubit mai tânăr Cătălin Urdoi este fotograf profesionist, iar cadrele surprinse de el au ajuns să fie publicate de National Geographic sau The Telegraph. Un fotograf din Rădăuți relatează „circul” făcut de Simion la Broșteni Acum, el relatează critic vizita liderului AUR în localitățile afectate de inundații din Moldova, localități care au votat masiv cu Simion la alegerile prezidențiale din 2025.  „În paralel, toate sucursalele AUR au primit ordin să se miște urgent spre Broșteni, mai ales cei mai de aproape, să înceapă campania de selfie-uri și interviuri, unde au început să afirme cum că sunt acolo «din prima clipă». Nimic mai fals. Nu au fost. Nu până miercuri. O spun localnicii, o spun imaginile, o spun toate documentările de la fața locului. Singurii care au fost cu adevărat acolo au fost autoritățile statului român și voluntarii care s-au pus în mișcare din ziua zero, fără camere, fără postări, fără hashtag-uri, ci doar cu apeluri de mobilizare pentru cei care o fac sincer, nu forțați și nu pentru campanii de imagine. Ulterior a apărut și Simion, într-un clip filmat din locul în care era, probabil, la odihnă, vizibil deranjat că i-am stricat siesta. A înțeles subit că în Bucovina sunt inundații și a început să se simtă «frământat» de grija pentru oameni.   De acolo și până la drama din teren era drum lung, timp în care a început să reposteze poze și filmări primite de la oameni din partid, cu lopeți curate și tricouri neatinse de noroi. Emoția momentului impunea un efort minim, doar vestele galbene inscripționate cu AUR mai stricau regia, făcând evidentă campania de imagine pe care au fost forțați s-o inventeze”, a relatat, pe Facebook, Cătălin Urdoi.     

George Simion ignoră dezastrul din Broșteni, deși 65% din locuitori l-au votat la prezidențiale Foto: Simion la Pechea, în campanie, imagine distribuită de AUR
Politică

George Simion ignoră dezastrul din Broșteni, deși 65% din locuitori l-au votat la prezidențiale

Președintele AUR, George Simion, ignoră dezastrul din Broșteni, oraș devastat de inundații, deși 55% din localitate l-a votat la prezidențiale. În 2024, în campanie, Simion a făcut case, la Pechea - dar folosind banii primiți de la Gigi Becali.  Citește și: Fostul șef al ANPC, Horia Constantinescu, în genunchi ca să salveze instituția de un presupus atac Trei oameni au murit luați de ape și câteva zeci au rămas izolați, iar pompierii i-au salvat cu elicopterele sau de la balcon, pe brațe, în urma inundațiilor care au devastat mai multe localități din Suceava.  Simion ignoră dezastrul din Broșteni, deși 65% din locuitori l-au votat la prezidențiale La alegerile din mai 2025, în turul doi, Simion a câștigat la scoruri zdrobitoare exact în aceste localități. În Broșteni, Suceava, a luat peste 65% din voturi, la Ostra - peste 75%, la fel în Stulpicani, iar la Slatina, Suceava - 78%. Și în turul I, Simion a obținut peste 50% din voturi în aceste localități.  Însă liderul AUR nu s-a deranjat să viziteze localitățile afectate și nici nu a părut inteersat de situație. Singurul său interes în ultimele zile a fost o conferință suveranistă la Chișinău, unde mai mulți cetățeni români nu au putut participa fiindcă au primit interdicție de intrare în Republica Moldova. În 2024, în campania electorală, George Simion și-a făcut o puternică publicitate prin faptul că a construit case pentru cei afectați de inundații la Pechea, Galați. Însă banii au fost oferiți de Gigi Becali.  „De ce să îmi dau demisia din Parlament? M-a ales Simion? Eu am adus 2-3 procente în plus, puteam să ies parlamentar ca și candidat independent sau la orice partid mă duceam ieșeam parlamentar. M-a făcut AUR? Păi, m-a costat vreo 700-800.000 de euro campania. Adică, m-au costat 500.000 casele, dar și 100.000 a fost TVA-ul pe care l-am dat la stat, ca să pot face case la oameni la Pechea, Galați. Eu sunt Becali, am nevoie să mă pună AUR undeva?”, spunea Gigi Becali, în februarie 2025. În campania pentru parlamentare, din 2024, în cadrul unui eveniment la Arenele Romane, în mijlocul discursului, George Simion a anunţat că pune stop evenimentului și campaniei electorale pentru a merge la sinistraţii din judeţul Galaţi, cărora, cu ajutorul lui Gigi Becali, le-a construit zeci de case.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră