luni 01 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: braila-galați

1 articol
Eveniment

Noile autostrăzi românești vor rezista 20-25 de ani, față de 40-50 de ani, avertizează Erbașu

Noile autostrăzi din România au fost construite cu costuri reduse și au o calitate proastă, a explicat Cristian Erbasu, CEO al Constructii Erbasu si presedintele Confederatiei Antreprenorilor si Investitorilor din Romania, potrivit site-ului cineconstruieste.ro. Citește și: VIDEO Siegfried Mureșan arată, la podcastul „Cum e, de fapt?”, că unirea este Planul B al R. Moldova De exemplu, în Occident, autostrăzile sunt ridicate fata de nivelul terenului cu cel puțin 1,5-2 metri, astfel incat toata infrastructura sa fie deasupra apei din sol. În România, autostrăzile sunt aproape de nivelul solului sau „chair sub acesta”, pentru a reduce costurile.  Drumul Expres Brăila – Galați se tasează sub propria greutate înainte de a fi deschis „La noi, de dragul ieftinirii autostrăzii, am schimbat curba roșie și am coborât-o și de foarte multe ori ne trezim cu autostrăzile la nivelul locului. Deci, toată infrastructura se află sub apă, sub circulația apei. Acea infrastructura va avea probleme majore mult mai repede“, a explicat Erbasu. Decizia de a cobori cota de fundare a fost luată pentru a nu epuiza resursele de piatra și balast, în contextul în care România construiește simultan sute de kilometri de autostrada într-un interval scurt de timp. În aceste condiții, autostrăzile vor avea probleme majore în circa 25 de ani, față de 40-50 de ani în Occident. „Pe Drumul Expres Brăila – Galați, șoseaua se tasează sub propria greutate înainte de a fi deschisă circulației, deși solul s-a dovedit mult mai moale decât anticipase studiul de fezabilitate.  Pe Autostrada Sebeș – Turda, surpările și alunecările de teren au dus la închideri repetate și reparații costisitoare după inaugurare. Pe A7 Pietroasele – Buzău, asfaltul necesită înlocuire la cinci luni de la deschidere”, arată cineconstruiește.ro. Într-adevăr, deși lucrările sunt finalizate în proporție de 95% pe drumul expres Brăila-Galați, șoseaua a început să să se taseze sub propria greutate, deși pe ea nu a circulat încă niciun autovehicul, scria Observator News. România are în construcţie 830 de km  de  autostradă şi drum expres iar  până la final  de an circa 230-250 km ar putea să fie livraţi, a spus, în martie, Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Recent au fost semnate o serie de contracte și pentru șoselele care vor fi finanțate prin programul SAFE.  Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat joi că a semnat cu constructorul român UMB contractul pentru tronsonul 1 Târgu Neamț – Târgu Frumos, finanțat prin programul SAFE de apărare, de pe segmentul Moțca – Iași – Ungheni al Autostrăzii Unirii A8. Contractul pentru tronsonul 1 are o valoare de 4,87 miliarde lei (fără TVA).

Drumul expres Braila-Galați: probleme uriașe înainte de deschidere Foto: captură video
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră